ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3499/2024

HOTĂRÂRE
20.06.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3499/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 17.02.2020, sub numărul x/2020, reclamanta S.C. Electrocentrale București S.A., prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Compania Municipală Termoenergetica București S.A. a solicitat anularea, în parte, a Deciziei ANRE nr. 56/17.01.2020 privind soluționarea neînțelegerilor apărute la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019, între Societatea Electrocentrale București S.A. și Compania Municipală Termoenergetica București S.A., respectiv anularea articolului nr. 2 din acest act administrativ și obligarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) la emiterea unei noi decizii de soluționare a neînțelegerilor apărute la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019, pentru "Prevederile pct. 2 "Garanții" al Anexei nr. 10", aflate în divergență, prin care să se stabilească că divergența cu privire la acest punct, să rămână în formularea titularului de licență, așa cum este menționată în "Procesul-verbal nr. x/19.12.2019 pentru punctele rămase divergente după parcurgerea etapei de soluționare la nivelul titularului de licență" și în Contractul de vânzare - cumpărare a energiei termice nr. 1/2019 semnat cu obiecțiuni, respectiv Anexa 10 Cap. 2. Garanții.

Cumpărătorul are obligația de a constitui garanția la încheierea contractului, conform prevederilor art. 15 lit. c), valoarea acestei garanții este de 162.815.580 RON și reprezintă contravaloarea energiei termice contractate pentru luna cu consum maxim prevăzută în Anexa nr. 6. Suma depusă drept garanție se va restitui numai în situația rezilierii contractului și dacă cumpărătorul a lichidat integral debitul față de vânzător. Garanția poate fi folosită de cumpărător în vederea achitării la termen a facturilor curente. În acest sens, cumpărătorul va notifica vânzătorului, până la data scadenței, intenția de a achita factura prin folosirea garanției. După descompletarea garanției, cumpărătorul are obligația de a o reconstitui de îndată. În caz contrar, vânzătorul are dreptul sa întrerupă furnizarea agentului termic, cu un preaviz de 7 zile, în conformitate cu prevederile art. 4 lit. b) din Anexa 7.

Prin sentința civilă nr. 1447 din 22 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes invocată de Compania Municipală Termoenergetica București S.A. și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta S.C. Electrocentrale București S.A. prin administrator A.. în contradictoriu cu pârâtele Compania Municipală Termoenergetica S.A. și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei având ca obiect Decizia ANRE nr. 56/17.01.2020.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamanta S.C. Electrocentrale București S.A. prin administrator A.., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, următoarele:

· Instanța de fond a reținut în mod greșit că Decizia contestată nu ar încălca "Procedura privind soluționarea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei electrice și termice produse în cogenerare de înaltă eficiență", aprobată prin Ordinului ANRE nr. 35/2013 pentru aprobarea procedurilor privind soluționarea/medierea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei, deoarece, în condițiile în care părțile contractuale nu pot negocia și stabili modalitatea de constituire a garanției la încheierea contractului, cât și cuantumul acesteia, în mod legal s-a ajuns în fața comisiei ANRE pentru soluționarea divergențelor. Or, comisia ANRE a soluționat definitiv doar recunoașterea dreptului ELCEN de a solicita constituirea unei garanții, iar în ce privește valoare acesteia, prin formula aleasă în concret nu a soluționat divergențele, de fapt a transferat obligațiile de a soluționa divergențele apărute la încheierea contractului, către părți, trimițând din nou părțile la negociere, sustrăgându-se astfel de la obligația legală de a media și soluționa conflictul contractual ivit între părți.

În ceea ce privește "pct. 2 "Garanții" al Anexei nr. 10 din contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019, privind obligația Cumpărătorului de a constitui garanția la încheierea contractului, articol aflat în divergență, prin "Procesul-verbal nr. x/19.12.2019 pentru punctele rămase divergente, după parcurgerea etapei de soluționare la nivelul titularului de licență" și în fața comisiei de soluționare a divergențelor din cadrul ANRE, părțile au prezentat puncte de vedere diferite.

Fără să se țină cont de punctele de vedere ale părților și de obligația sa de a soluționa divergențele, comisia ANRE, prin art. 2 din Decizia ANRE nr. 56/17.01.2020, nu a soluționat divergențele, ci prin formula aleasă, a transferat obligațiile, către părți, trimițând din nou părțile la negociere, eludând astfel obligația legală de a media și soluționa conflictul contractual ivit între părți. Apreciază că Decizia creează un cerc vicios, din prisma punctelor de vedere diametral opuse ale părților cu privire la pct. 2 "Garanții" al Anexei nr. 10 din contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019, în care se va negocia, la nesfârșit, cuantumul garanției în baza formulei alese, din cauza lipsei factorului decizional imperativ, specific naturii contractului cadru reglementat (contract de adeziune).

Din această cauză consideră just să solicite comisiei ANRE stabilirea în concret a valorii garanției în baza prevederilor legale indicate mai sus, solicitare ce nu ar duce la o limitare a posibilelor soluții de adoptat de către autoritate, așa cum ele sunt prevăzute în Ordinul Președintelui ANRE nr. 35/2013.

Totodată consideră că și vătămarea drepturilor ELCEN prin Decizia nr. 56/2020 este evidentă, în condițiile în care prin această decizie se recunoaște dreptul ELCEN de a solicita și pretinde constituirea garanției la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019, lucru de altfel consfințit și prin ordinul ANRE nr. 122/2013 privind contractul cadru, dar în concret neînțelegerea privind această garanție nefiind efectiv soluționată.

· Argumentele instanței de fond potrivit cărora Decizia contestată nu ar încălca Ordinul ANRE nr. 122/2013 privind aprobarea Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a ANRE sunt greșite, deoarece, la negocierea garanției ELCEN a propus ca valoarea garanției să se stabilească la contravaloarea energiei termice contractate pentru luna cu consum maxim, iar CMTB nu a acceptat constituirea garanției în acest fel, această divergență fiind dată spre soluționare autorității competente ANRE, aceasta din urmă rezumându-se a emite Decizia nr. 56/2020 prin care stabilește o formulă care contravine Ordinului 122/2013, în loc să se stabilească o limită între consumul lunar minim și maxim.

Având în vedere această imposibilitate de negociere a garanției și de ducere la îndeplinire a deciziei ANRE nr. 56/2020, reclamanta a revenit la autoritatea de reglementare și, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 35/2013, a solicitat soluționarea divergențelor survenite urmare eșecului negocierii garanției, iar după parcurgerea procedurii legale, prin decizia nr. 1836/13.10.2020, ANRE i-a respins ca inadmisibilă cererea. Mai mult, chiar în condițiile în care ELCEN a acceptat propunerea CM Termoenergetica ca "valoarea garanției să fie stabilită la plafonul minim prevăzut în Decizia Președintelui ANRE nr. 56/17.01.2020, corespunzător mediei aritmetice consumului prevăzut în Anexa nr. 6. calculat la nivelul unui an calendaristic, respectiv 77.347.773 RON, această garanție tot nu este constituită.

Prin decizia nr. 1054 din 27 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus următoarele: Admite recursul formulat de reclamanta Electrocentrale București S.A. prin administrator judiciar A. împotriva sentinței civile nr. 1447 din 22 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, admite acțiunea. Anulează articolul 2 din Decizia ANRE nr. 56/17.01.2020 privind soluționarea neînțelegerilor și obligă pârâta ANRE la emiterea unei noi decizii de soluționare prin stabilirea în concret a valorii garanției ce va fi constituită la încheierea contractului. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la respingerea excepției lipsei de interes.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, împotriva deciziei de la pct. 4 a formulat cerere de revizuire intimata-pârâtă Compania Municipală Termoenergetica București S.A., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., anularea deciziei atacate și schimbarea în tot a hotărârii atacate și soluționarea cauzei în raport de cele solicitate de reclamantă și de apărările formulate de pârâtele CMTEB și ANRE.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, prin decizia a cărei revizuire se cere, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și a dat mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă.

Precizează revizuenta că instanța de recurs a dispus obligarea pârâtei ANRE la emiterea unei noi decizii de soluționare prin stabilirea în concret a valorii garanției ce va fi constituită la încheierea contractului deși, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta ELCEN nu a făcut această solicitare prin cererea introductivă.

Arată că reclamanta a solicitat anularea în parte a Deciziei ANRE nr. 56/17.01.2020, respectiv anularea articolului nr. 2 din acest act administrativ și obligarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) la emiterea unei noi decizii de soluționare a neînțelegerilor apărute la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019, pentru "Prevederile pct. 2 "Garanții" al Anexei nr. 10", aflate în divergență, prin care să se stabilească că divergența cu privire la acest punct să rămână în formularea titularului de licență iar, prin recurs, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Consideră revizuenta emiterea unei noi decizii de către ANRE nu numai că nu ar soluționa divergențele existente între părți, ci ar fi și inaplicabilă prezentului contract aflat în derulare deoarece noua decizie ar putea avea efecte asupra unui contract viitor care va fi încheiat începând cu data de 01.12.2024, dacă părțile nu vor stabili prin act adițional prelungirea/actualizarea/modificarea prezentului contract.

Învederează instanței că problema constituirii în concret a garanției a fost tranșată deja în primă instanță de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, într-un alt dosar nr. x/2021, prin sentința civilă nr. 2781/21.11.2022 și că, prin considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut caracterul de clauză valorică negociabilă și variabilă, a clauzei privind constituirea "garanției la încheierea contractului", părțile având obligația contractuală de a o determina în concret cu bună credință și corelat cu evoluția prețului energiei și în limitele stabilite prin legea specială.

Cu privire la acest aspect, concluzionează revizuenta că, spre deosebire de cele stabilite de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte, prin decizia civilă nr. 1054/14.02.2023, a obligat pârâta ANRE la emiterea unei noi decizii de soluționare prin stabilirea în concret a valorii garanției ce va fi constituită la încheierea contractului, deși acest lucru nu a fost cerut de reclamanta EICEN, în cadrul dosarului nr. x/2020

O altă critică invocată de revizuentă privește contradictorialitatea considerentelor instanței de recurs, susținând că, pe de o parte, recunoaște rolul de mediator al ANRE dar, pe de altă parte, intervine asupra acestuia obligând autoritatea să emită o nouă decizie în baza unui ordin care a fost abrogat anterior datei emiterii deciziei dată în soluționarea recursului.

Precizează că ordinul ANRE nr. 35 din 05.06.2013 prin care s-a aprobat Procedura privind soluționarea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei electrice și termice produse în cogenerare de înaltă eficiență a fost abrogat prin Ordinul ANRE nr. 128/2020 pentru aprobarea Procedurii privind soluționarea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei care exclude soluționarea disputelor contractuale pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie.

Revizuenta formulează critici și cu privire la excepția nulității recursului invocată de CMTEB împotriva sentinței recurate, arătând că Înalta Curte a reinterpretat probele și situația de fapt din fața primei instanțe, deși acest aspect nu ar fi fost posibil în faza recursului. Consideră că recursul era nul din perspectiva invocării dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și inadmisibil din perspectiva argumentelor de netemeinicie invocate prin reluarea motivelor de fapt și de drept.

La data de 9 iunie 2023, revizuenta Compania Municipală Termoenergetica București S.A. a formulat cerere de suspendare a executării deciziei nr. 1054 din 27 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, cerere ce a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, prin încheierea din data de 13 iulie 2023.

Intimata Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca rămasă fără obiect și în subsidiar ca inadmisibilă.

Învederează intimata că cererea de revizuire a rămas fără obiect întrucât, la data de 27.06.2023, a pus în executare decizia civilă nr. 1054/27.02.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin emiterea Deciziei ANRE nr. 189/27.06.2023 comunicată Companiei Municipale Termoenergetica București S.A. în data de 29.06.2023

Totodată, apreciază că cererea de revizuire este inadmisibilă deoarece nu este incident motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prin raportare la prevederile art. 513 și art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibilă calea de atac formulată de revizuentă, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Raportat la calea de atac formulată de revizuentă, Înalta Curte amintește că aceasta este una extraordinară, de retractare, astfel că poate fi exercitată, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege, dispozițiile care reglementează condițiile de formulare a căii de atac fiind de strictă interpretare și aplicare, atât în ceea ce privește condițiile de admisibilitate, cât și în ce privește motivele de exercitare.

Prin cererea de revizuire, se susține că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și a dat mai mult decât s-a cerut, atunci când a dispus obligarea pârâtei ANRE la emiterea unei noi decizii de soluționare prin stabilirea în concret a valorii garanției ce va fi constituită la încheierea contractului deși, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta ELCEN nu a făcut această solicitare prin cererea introductivă.

Motivul cererii de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este incident atunci când printr-o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul instanța:

"1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", și are în vedere nesocotirea, de către instanță, a principiului disponibilității. Nesocotirea principiului disponibilității se concretizată într-una dintre cele trei ipoteze în care instanța s-a pronunțat în afara limitelor învestirii sale: 1) dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, soluționând extra petita; 2) pronunțarea minus petita, atunci când este omisă pronunțarea asupra unui capăt de cerere sau 3) ultima situație, plus petita dacă instanța a oferit autorului cererii mai mult decât a cerut.

Incidența motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este condiționată de existența unor inadvertențe între obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât, fiind vizat obiectul cererii.

Înalta Curte reține că, prin decizia civilă nr. 1054/14.02.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 a fost admis recursul formulat de reclamanta Electrocentrale București S.A. prin administrator judiciar A. împotriva sentinței civile nr. 1447 din 22 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. A fost casată în parte sentința recurată și, în rejudecare, a fost admisă acțiunea, s-a anulat articolul 2 din Decizia ANRE nr. 56/17.01.2020 privind soluționarea neînțelegerilor și a fost obligată pârâta ANRE la emiterea unei noi decizii de soluționare prin stabilirea în concret a valorii garanției ce va fi constituită la încheierea contractului. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la respingerea excepției lipsei de interes.

Înalta Curte constată că divergența dată spre soluționare autorității competente ANRE a fost generată de faptul că, în cadrul negocierilor privind constituirea garanției la încheierea contractului, reclamanta S.C. Electrocentrale București S.A. a susținut ca valoarea garanției să fie în sumă de 162.815.580 RON, reprezentând contravaloarea energiei termice contractate pentru luna cu consum maxim prevăzută în anexa 6 iar pârâta Compania Municipală Termoenergetica S.A. a susținut eliminarea în totalitate a acestei clauze, motivat de faptul că în relația contractuală dintre părți se aplică prevederile O.U.G. nr. 115/2001 precum și cele ale O.G. nr. 36/2006.

Prin Decizia ANRE nr. 56/17.01.2020, comisia ANRE a decis la art. 2 - "Prevederile pct. 2 al Anexei nr. 10 din Contractul de vânzare cumpărare a energiei termice nr. 1/2019 vor avea următorul conținut:

(1) Societatea Electrocentrale București S.A. are dreptul să solicite cumpărătorului constituirea unei garanții la încheierea contractului, conform prevederilor art. 15 lit. c) din contract.

(2) Valoare garanției va fi stabilită prin negociere între părți, în limitele intervalului rezultat prin aplicarea formulei: [p x Q1 x p x Q2] - PA."

Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat anularea articolului 2 al Deciziei ANRE nr. 56/17.01.2020 arătând că prin stabilirea unor limite minime și maxime ale nivelului garanției, rezultate ca urmare a aplicării formulei menționate la alin. (2) al art. 2 din decizie, garanția la încheierea contractului ar putea avea valori cuprinse între 77.348.773 RON și 124.095.215 RON, calculele fiind prezentate de reclamantă prin chiar acțiunea introductivă.

Prin decizia civilă nr. 1054/14.02.2023, instanța de recurs a reținut că modalitatea de soluționare, de către Comisia ANRE, a divergențelor dintre părți, nesocotește scopul procedurii, astfel cum a fost acesta definit prin articolele 1 și 2 din Procedura privind soluționarea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei electrice și termice produse în cogenerare de înaltă eficiență - "În fapt, comisia ANRE a soluționat definitiv doar recunoașterea dreptului ELCEN de a solicita constituirea unei garanții, trimițând însă părțile la negocieri în ce privește valoare acesteia.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, această manieră de soluționare a divergențelor nu a fost una aptă să pună capăt în mod concret și efectiv neînțelegerii dintre părți, decizia stabilind doar o formulă din care rezultă intervalul în care ar trebui să se încadreze garanția.

Așa cum în mod corect susține recurenta, printr-o astfel de soluție, intimata a transferat obligațiile de a soluționa divergențele apărute la încheierea contractului către părți, trimițând din nou părțile la negociere, sustrăgându-se astfel de la obligația legală de a media și soluționa conflictul contractual ivit între părți."

Astfel, în limita învestirii sale și cu respectarea principiului disponibilității, reținând încălcarea, prin sentința instanței de fond a art. 1 și art. 2 din Procedura privind soluționarea, de către Comisia ANRE, a neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei electrice și termice produse în cogenerare de înaltă eficiență, instanța de recurs a admis recursul și, în rejudecare, a dispus obligarea pârâta ANRE la emiterea unei noi decizii de soluționare prin stabilirea în concret a valorii garanției ce va fi constituită la încheierea contractului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Un alt motiv invocat este acela că problema constituirii în concret a garanției a fost tranșată deja în primă instanță de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, într-un alt dosar nr. x/2021, prin sentința civilă nr. 2781/21.11.2022 care, spre deosebire de Înalta Curte, a reținut că valoarea garanției este variabilă și, deci nu poate fi stabilită la o sumă fixă așa cum s-a decis prin decizia civilă nr. 1054/14.02.2023 .

Revizuenta aduce critici și în ce privește contradictorialitatea considerentelor instanței de recurs, susținând că, pe de o parte recunoaște rolul de mediator al ANRE dar, pe de altă parte, intervine asupra acestuia obligând autoritatea să emită o nouă decizie în temeiul Ordinului ANRE nr. 35 din 05.06.2013 ce a fost abrogat prin Ordinul ANRE nr. 128/2020.

O altă critică se referă la reinterpretarea probelor și a situației de fapt de către instanța de recurs deși acest fapt nu era posibil în faza recursului. Apreciază că recursul era nul din perspectiva invocării dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și inadmisibil din perspectiva argumentelor de netemeinicie invocate prin reluarea motivelor de fapt și de drept.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte constată că revizuenta nu a indicat în drept niciun motiv din cele prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. și, în urma examinării lor, reține că acestea nu pot fi circumscrise niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 509 care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiectul cererii de revizuire.

Înalta Curte reține că a da revizuentului posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe, care a pronunțat decizia contestată, de modul în care s-au apreciat probele și s-au stabilit raporturile dintre părți, sau de modul în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale incidente cauzei ar însemna a se deschide părților dreptul de a promova rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu o rejudecare a recursului și o transformare a revizuirii într-un recurs la recurs.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în jurisprudența sa constantă, că unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu împotriva României, cauza nr. 28.342/95, și Androne împotriva României, cauza nr. 54.062/00) și că revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).

În consecință, întrucât nu se identifică ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 513 alin. (3) coroborat cu art. 509 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată împotriva împotriva deciziei nr. 1054 din 27 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de Compania Municipală Termoenergetica București S.A. împotriva deciziei nr. 1054 din 27 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-27
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1054/2023
Ședința publică din data de 27 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2024-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2323/2024
Ședința publică din data de 19 aprilie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta Compania Municipală Termoenergetica Bucur
ÎCCJ 2025-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2025
Decizia Președintelui ANRE nr. 56/17.01.2020, corespunzător mediei aritmetice a consumului prevăzut în Anexa nr. 6, calculat la nivelului unui an calendaristic, astfel că, în urma modificărilor de preț, s-a modificat și cuantumul garanției
ÎCCJ 2025-04-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2025
Ședința publică din data de 30 aprilie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată pe rol
ÎCCJ 2018-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1186/2018
temeiată cererea formulată de reclamanta Electrocentrale București S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. 2. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. Electro
Sursă