ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București și declinată ulterior către Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamantul A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul B., în temeiul art. 15, art. 253 și urm. C. civ., la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată, ca urmare a faptelor ilicite ale pârâtului; constatarea caracterului ilicit al faptelor pârâtului, constând în propagarea materialelor jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase îndreptate împotriva reclamantului, săvârșite și publicate de B. pe pagina de internet www.curaj.tv. precum și pe canalul C. B.; obligarea pârâtului să procedeze la înlăturarea tuturor materialelor jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase îndreptate împotriva reclamantului, publicate pe canalul B. de pe rețeaua C. și pe pagina de internet www.curaj.tv; obligarea pârâtului B. să înceteze pe viitor publicarea oricăror materialele jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase îndreptate împotriva reclamantului; obligarea pârâtului să asigure pe propria cheltuială publicarea hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză în două numere consecutive a trei ziare de largă circulație națională, cu aceleași caractere cu care sunt tipărite articolele de fond, precum și pe pagina proprie de internet www.curaj.tv; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Hotărârea pronunțată pe fond Prin sentința civilă nr. 1319 din 11 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a despăgubirilor civile în cuantum total de 9.000 de RON cu titlu de contravaloare prejudicii morale aduse drepturilor la onoare, reputație și demnitate aparținând reclamantului și produse ca urmare a publicării înregistrării video intitulată "Poliția capitalei poartă mască de mântuială." A fost obligat pârâtul să procedeze la înlăturarea înregistrării video intitulată "Poliția capitalei poartă mască de mîntuială" atât de pe canalul C. B., cât și de pe pagina de internet www.curaj.tv. A fost obligat pârâtul la publicarea, pe cheltuiala sa, într-un ziar de largă circulație, a dispozitivului hotărârii, sub condiția și la momentul rămânerii ei definitive. A fost respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată formulată și precizată. Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București a formulat apel pârâtul B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 845A/2024 din 12 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de apelantul pârât B. împotriva sentinței civile nr. 1319/11.12.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022 în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost redus cuantumul despăgubirilor civile acordate la 3.700 RON. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 845A/2024 din 12 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul B.. Prin cererea de recurs formulată, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. A prezentat cele reținute prin sentința pronunțată pe fondul cauzei, considerentele instanței, precum și considerentele instanței de apel. A susținut că decizia este nelegală, dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 15, art. 58, art. 73, art. 75 alin. (2), art. 252 și art. 253 C. civ., art. 30 din Constituție, art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Arată că a susținut greșit instanța de apel că "în raporturile juridice de genul celui dedus judecății, cerința interesului pentru aducerea la cunoștința sau pentru punerea în dezbaterea publicului a unui anumit subiect este îndeplinită dacă polițistul sau altă persoană publică nesocotesc limitele în care trebuie să își exercite profesia, ceea ce nu s-a demonstrat". A arătat că libertatea de exprimare poate fi exercitată, potrivit art. 30 din Constituția României și art. 8 din CEDO și cu privire la polițiștii care nesocotesc limitele în care trebuie să își exercite profesia, dar și cu privire la cei care, aparent, nu încalcă nicio normă de drept. Mai arată că a susținut greșit instanța de apel că "a accepta că unele persoane pot să ceară socoteală sau să acuze direct polițiștii care își îndeplinesc misiunile cu respectarea, aparentă cel puțin, a legii, echivalează cu împiedicarea atingerii scopului activității acestora de asigurare a ordinii și liniștii publice ". Susține că pârâtul nu avea cum să-1 împiedice pe reclamant să asigure ordinea și liniștea publică, de vreme ce chiar cel din urmă s-a apropiat de recurent și a inițiat dialogul. Tenta jignitoare a comentariilor asociate înregistrării nu îi este imputabilă recurentului, ci comportamentului intimatului, comportament care a fost apreciat preponderent negativ de public din cauza felului în care purta masca și a solicitărilor pe care le emana " de a nu se filma pe domeniul public". Opinează că instanța de apel trebuia să constate că recurentul nu a făcut altceva decât să emită judecăți de valoare și să-și exercite dreptul la liberă exprimare. Susține că recurentul nu a făcut referire la fapte concrete pretins a fi săvârșite de intimat, ci a emis judecăți de valoare. Această distincție este importantă, căci persoanelor care fac afirmații cu privire la fapte obiective li se poate cere în mod legitim să dovedească adevărul acestora, pe când dovedirea adevărului unei judecăți de valoare nu poate fi cerută (în caz contrar aducându-se atingere chiar dreptului la libertatea de opinie), însă, în această din urmă ipoteză se pretinde celui care afirmă un minim suport factual al mesajului emis prin exprimarea judecății respective. Apoi, în general, criticile aduse agenților statului, chiar dacă sunt manifestate într-un mod mai plastic, sunt elemente acceptate în statul de drept, cetățenii având dreptul de a-și exprima nemulțumirea chiar în mod fățiș în ceea ce privește funcționarii și instituțiile statului. De asemenea, persoanele care sunt angajați ai instituțiilor publice, într-o democrație modernă, pot fi subiectul unor critici din partea publicului. Pe de altă parte, Curtea de Apel pare că a negat întru totul dreptul recurentului la liberă exprimare în detrimentul dreptului la reputație, onoare a intimatului. A citat prevederile art. 30 din Constituția României. A citat cauza Lingens vs. Austria 58, Oberschlick 1 și 2 vs. Austria care s-a aflat pe rolul Curții Europeane a Drepturilor Omului. A menționat că este adevărat că dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut, dar nici nu se poate susține că recurentul ar fi depășit limitele acestui drept întrucât nu i-a adresat injurii reclamantului, ci doar și-a exprimat judecata de valoare vizavi de încălcarea legii de către acesta (nepurtarea măștii în mod corespunzător) și slaba sa pregătire (interzicerea filmării unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în spațiu public, după ce acesta inițiase chiar el dialogul). În drept, recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 21 noiembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția din 10 februarie 2025 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport cu excepția nulității, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Sub un prim aspect, Înalta Curte relevă că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În situația în care nu sunt indicate cazurile de casare incidente, instanța de recurs are obligația de a proceda la încadrarea criticilor recurentului în motivele legale de recurs. Însă, deși nu se prevede, în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze conduita instanței de apel și argumentele legale reținute de aceasta în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a normelor de drept procedural și material în cauza dedusă judecății. Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 845A/2024 din 12 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de apelantul pârât B. împotriva sentinței civile nr. 1319/11.12.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022 în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost redus cuantumul despăgubirilor civile acordate la 3.700 RON, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Prin cererea de recurs formulată de pârâtul B., acesta a criticat că decizia este nelegală, întrucât instanța de apel trebuia să constate că recurentul nu a făcut altceva decât să emită judecăți de valoare și să-și exercite dreptul la liberă exprimare, nefăcând referire la fapte concrete pretins a fi săvârșite de intimat. Mai apreciază că instanța de apel a negat întrutotul dreptul recurentului la liberă exprimare în detrimentul dreptului la reputație, onoare al intimatului. În urma verificării cererii de recurs, se constată că, în cauza pendinte, recurentul a indicat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Procedând la analizarea criticilor invocate în cererile cu care a fost învestită, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Astfel, recurentul a citat fragmente din decizia apelată, a precizat că acestea sunt incorecte, a învederat că instanța de apel a negat întrutotul dreptul recurentului la liberă exprimare în detrimentul dreptului la reputație, onoare al intimatului, fără să existe critici de nelegalitate care să vizeze normele substanțiale încălcate. În esență, recurentul solicită instanței de recurs să reevalueze afirmațiile făcute de reclamant și să stabilească diferit valoarea acestora. Însă aceste critici, care vizează aspecte de netemeinicie, nu pot face obiect al recursului întrucât stabilirea situației de fapt rămâne în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive, iar instanța de recurs nu poate reaprecia probele administrate în cauză, prin atribuirea unei alte valori probatorii decât cea acordată de instanțele de fond. De altfel, recurentul nu a valorificat cu eficiență niciun temei de drept substanțial care să fi fost ignorat sau încălcat de instanța de apel, trimiterea la dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 15, art. 58, art. 73, art. 75 alin. (2), art. 252 și art. 253 C. civ., art. 30 din Constituție, art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind una generică, nefiind însoțită de critici efective care să fi înfățișat modalitatea în care instanța de apel ar fi aplicat sau interpretat greșit aceste norme. Or, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Din analiza motivelor de recurs rezultă că nu există nicio critică vizând modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel București, a cărei hotărâre este recurată. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, respectiva situație atrage nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanței de apel. În consecință, reținând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ.