ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 963/2025

HOTĂRÂRE

06.05.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 963/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 6 mai 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin contestația la executare înregistrată la 3 aprilie 2023 pe rolul Judecătoriei Câmpulung, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1268/2015 aflat pe rolul C., anularea înscrisului sub semnătură privată nr. 1268/29.07.2015, nr. 1268/03.02.2023, act administrativ nr. 1254/19.01.2023 emis de OCPI - BCPI Câmpulung, anularea executării silite și suspendarea executării silite.

II. Hotărârea Judecătoriei Câmpulung:

Prin sentința civilă nr. 476 din 14 februarie 2024, Judecătoria Câmpulung a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că executarea silită a început la data de 29 iulie 2015, odată cu sesizarea organului de executare, iar conform dovezilor de la dosar domiciliul debitoarei se află în Italia, astfel încât, în valorificarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței în circumscripția căreia se află sediul creditorului.

III. Hotărârea Judecătoriei Sector 5 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 2007 din 20 februarie 2025, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Judecătoria Câmpulung a înțeles să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale abia la termenul de judecată din data de 14 februarie 2024, cu încălcarea art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, verificând competența în temeiul art. 651 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data de 29 iulie 2015, instanța a reținut că, la data începerii executării silite - data sesizării executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei A. se afla în municipiul Câmpulung, județul Argeș, domiciliu la care figurează chiar și în prezent în evidențele autorităților.

Reținând că domiciliul legal stabilit al debitoarei se afla, la data sesizării executorului judecătoresc, pe teritoriul României, stabilirea instanței de executare se face prin raportare la acest domiciliu, iar nu la sediul creditoarei, astfel încât a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conflictul negativ de competență supus analizei s-a ivit în cauza având ca obiect contestație la executare, prin care contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata B. S.R.L., solicitând să dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1268/2015 aflat pe rolul C., anularea și suspendarea executării silite.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, "instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate."

Procedând la o astfel de verificare, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:

"1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică, cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.

În speță, cauza a fost înregistrată la 3 aprilie 2023 pe rolul Judecătoriei Câmpulung și a avut prim termen de judecată la 20 septembrie 2023, când instanța a reținut că procedura de citare a fost legal îndeplinită și, fără să fi invocat excepția necompetenței teritoriale, a dispus măsuri procedurale - a amânat judecata în vederea studierii înscrisurilor ce compun dosarul de executare.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepției de necompetență, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune concluzii - limită care în cauză a fost depășită, astfel cum rezultă din succesiunea actelor și lucrărilor dosarului și a termenelor acordate.

Dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței - aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Reiese, așadar, că invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică la termenul ulterior, din 14 februarie 2024, nu mai era posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Pe de altă parte, făcând abstracție de normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență, sub aspectul legii procesuale aplicabile prezentei contestații la executare, vor fi avute în vedere următoarele aspecte:

Art. 24 din noul C. proc. civ. prevede că "dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Având în vedere principiul neretroactivității legii civile, pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul a avut în vedere data la care creditorul a sesizat organul de executare.

Așadar, în vederea determinării legii aplicabile executării silite, se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare - momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc.

În speță, reiese că data înregistrării cererii de executare silită este 29 iulie 2015, dată la care erau în vigoare dispozițiile art. 651 C. proc. civ. (astfel cum a fost renumerotat în urma modificării aduse prin Legea nr. 138/2014), având următorul conținut:

"(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că la momentul începerii executării silite (29 iulie 2015) - data sesizării executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei A. se afla în Câmpulung, județul Argeș.

Cum domiciliul legal al debitoarei se afla, la data sesizării executorului judecătoresc, pe teritoriul României, stabilirea instanței de executare se face prin raportare la acest domiciliu, iar nu la sediul creditoarei.

Pentru considerentele expuse, în considerarea tuturor dispozițiilor anterior menționate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.