ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 953/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 953/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 6 mai 2025
Asupra cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele litigiului:
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Galați:
Prin încheierea din 9 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a anulat, ca netimbrată, cererea de strămutare formulată de petenta A..
Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva încheierii din 9 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, petenta A. a declarat recurs, cale de atac înregistrată la data de 16 decembrie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Apărările formulate în cauză:
La 19 februarie 2025 intimatul BEJ B. a depus note scrise, invocând excepția lipsei capacității procesuale pasive a Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești B..
Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (31 iulie 2023), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471
1
a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 mai 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Examinând recursul în raport de excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:
Dispozițiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ. stipulează în mod expres că "hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă".
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 și 6 C. proc. civ.,"sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Față de dispozițiile legale anterior menționate, reiese că hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea cererilor de strămutare nu sunt supuse căii de atac a recursului, fiind hotărâri definitive.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.
Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
De asemenea, prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În raport de dispozițiile legale anterior menționate, se constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Galați în soluționarea cererii de strămutare fiind definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 9 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2025.