Decizia nr. 2842/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 86/2023 a Curții de Apel Galați

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați – secția civilă, la data de 3.09.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați să se constate inexistența dreptului pârâtului de a pretinde rezilierea contractului de închiriere și evacuarea reclamantului pentru neplata chiriei majorate din oficiu, fără acordul scris prealabil al chiriașului-reclamant. La data de 14.10.2019, înainte de primul termen de judecată, reclamantul a depus cerere modificatoare, arătând că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, solicitând a se constata în temeiul acestui text de lege inexistența dreptului discriminatoriu pentru pârât de a pretinde rezilierea contractului de închiriere și evacuarea sa pentru neplata chiriei. Prin sentința civilă nr. 7883/19.12.2019 Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței materiale de a soluționa cauza în primă instanță și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Galați – secția I civilă.

Sentința Tribunalului Galați Prin sentința civilă nr. 255/18.02.2022 Tribunalul Galați, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați Prin Decizia nr. 86/A din data de 10 mai 2023, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 255/18.02.2022 pronunțată de Tribunalul Galați – secția I civilă în Dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Galați, având ca obiect – "acțiune în constatare".

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 86/A din data de 10 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant invocă prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. și pretinde că instanța de apel nu a pus în discuția contradictorie a părților recalificarea excepțiilor pe care acesta le-a invocat, iar motivele de apel nu au fost expuse în totalitate. Arată recurentul că hotărârea este nelegală în contextul în care instanța de fond a cunoscut domiciliul procesual ales al reclamantului, indicat în dosarul nr. x/2017, ambele dosare fiind judecate la același termen, din 25.01.2022, de către același complet, sens în care invocă prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul reclamă lipsa de procedură cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a cărui citare era obligatorie potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000. La 15 martie 2024, recurentul a depus la dosar cererea intitulată "Precizări" prin care invocă incompatibilitatea și lipsa de imparțialitate a judecătorului instanței de fond, precum și excepția lucrului judecat a hotărârii pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Apărări formulate în cauză În cauză nu a fost depusă întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate excepția perimării recursului, invocată din oficiu, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 86/A din 10 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 7 iulie 2023, fiind acordat termen pentru soluționarea cauzei la 31 ianuarie 2024, cu citarea părților. Prin încheierea din 7 noiembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată acordat în cauză, de la 31 ianuarie 2024 la 20 martie 2024, cu citarea părților. Prin încheierea de ședință din 20 martie 2024, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dată de la care niciuna din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a fost stabilit termen la data de 11 decembrie 2024, părțile fiind legal citate în acest sens. Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Așadar, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea, care are o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție simplă de desistare tacită, dedusă din aspectul nestăruinței îndelungate în judecată. Mecanismul juridic incident într-o atare ipoteză este reprezentat de excepția de perimare, peremptorie, dat fiind că urmarea admiterii acesteia constă în stingerea litigiului în etapa în care acesta se află, și absolută, fiind reglementată de norme imperative, nu doar în interesul părților, cât mai ales în cel al unei bune administrării a actului de justiție. În ipoteza cazului de suspendare voluntară a procesului prevăzut de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținut ca fiind incident în litigiul pendinte prin încheierea de la termenul de judecată din 20 martie 2024, perimarea intervine tocmai ca urmare a inactivității culpabile a părților, reflectate în neînfățișarea la strigarea cauzei, deși legal citate, precum și în ignorarea posibilității de a menține pricina în stare de judecată prin formularea unei cereri de judecare în lipsă. Termenul de perimare începe să curgă, așadar, de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de însăși data la care s-a dispus suspendarea judecății cauzei. Or, se constată că aceasta este și situația în prezenta pricină, când, ulterior suspendării judecății recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 86/A din 10 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei. Astfel, de la momentul suspendării (20 martie 2024) și până la momentul împlinirii termenului prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., respectiv 24 septembrie 2024, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., părțile au omis să efectueze demersurile necesare continuării judecății procesului, deși aveau la îndemână remediul procesual prevăzut de dispozițiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ. și nici nu au făcut dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării, potrivit prevederilor art. 417-418 C. proc. civ. Cum, în speță, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată, se constată intervenită sancțiunea perimării recursului declarat de reclamant A. împotriva deciziei nr. 86/A din 10 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.