ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 915/2025

Ședința publică din data de 10 aprilie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă la data de 8 martie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Colelia, reprezentată prin Primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 36.037,28 RON, reprezentând penalități de întârziere generate de neîndeplinirea obligației de livrare în termen a utilajului «Tocător cu braț Compact 420 4.2 m cu cap tocare 100 cm, cuplare tractor» prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18 octombrie 2021, penalități calculate de la data de 8 noiembrie 2021 și până la data 16 mai 2022, conform art. 9 alin. (1) din convenție;

- obligarea pârâtei la predarea setului de ciocane tocătoare TD DX 105, aferente utilajului «Tocător cu braț Compact 420 4.2 m cu cap tocare 100 cm, cuplare tractor» conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 18 octombrie 2021;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 2.835,98 RON, reprezentând penalități de întârziere generate de neîndeplinirea obligației de predare în termen a setului de ciocane tocătoare TD DX 105, calculate de la data de 6 decembrie 2021 și până la data 7 martie 2023, inclusiv, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi întârziere de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data predării efective, conform art. 9 alin. (1) din contract;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 14.743,50 RON, reprezentând daune interese pentru lipsa de folosință a utilajului «Tocător cu braț Compact 420 4.2 m cu cap tocare 100 cm, cuplare tractor»,

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 10 octombrie 2023, reclamanta a depus precizări cu privire la cuantumul cheltuielilor reprezentând benzina, precum și cu privire la capătul 4 de cerere, solicitând obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantum de 12.065,65 RON, sumă compusă din 7.400 RON reprezintând contravaloarea motocoasei și 4.665,65 RON reprezintând contravaloarea benzinei.

Prin sentința civilă nr. 981F din 8 noiembrie 2023, Tribunalul Ialomița, secția civilă a admis, în parte, cererea precizată și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 28.617,84 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 18 octombrie 2021, aferente perioadei 8 noiembrie 2021 - 24 februarie 2022. A respins capătul de cerere formulat de reclamantă, privind obligarea pârâtei la predarea setului de ciocane tocătoare, ca rămas fără obiect. A respins celelalte pretenții formulate de către reclamantă, ca neîntemeiate. A luat act de faptul că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 889A din data de 23 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 981 din 8 noiembrie 2023 și a încheierii din 10 octombrie 2023, ambele pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția civilă, în contradictoriu cu reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Colelia, ca nefondat. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 889A din 23 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, cu consecința schimbării, în parte, a sentinței primei instanțe și respingerii cererii de chemare în judecată. Aceasta a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, recurenta arată că cererea de chemare în judecată, admisă în parte, vizează penalitățile de întârziere întemeiate pe o clauză penală cuprinsă într-un contract administrativ. Cu toate acestea, în sentința instanței de fond s-a menționat că poate fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin urmare, a declarat apel, calea de atac fiind soluționată de către Curtea de Apel București care, în dispozitivul deciziei pronunțate, a indicat că aceasta este susceptibilă de recurs.

Însă, în aprecierea sa, față de natura juridică a actului care reprezintă fundamentul pretențiilor intimatei, și care este administrativ, și față de dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, legea specială care guvernează raportul juridic, sentința instanței de fond era supusă recursului, iar nu apelului. Prin urmare, a fost pronunțată o hotărâre într-o cale de atac neprevăzută de lege, singurul remediu fiind acela al retrimiterii cauzei la Curtea de Apel București, cu repunerea părților în termenul special de 10 zile de formulare și motivare a recursului. Iar acest argument, referitor la calea de atac, se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii instanței de fond, recurenta arată că sentința este rezultatul aplicării eronate a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, intimata, prin cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o, a solicitat obligarea recurentei la plata unor penalități de întârziere și și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile art. 1527, art. 1530, art. 1516 și ale art. 1270 din C. civ.. Însă, nu există concordanță între pretențiile sale și fundamentul legal al cererii, temeiurile de drept neasigurând suportul juridic al acesteia. Față de obiectul acțiunii, ar fi fost incidente prevederile art. 1536 și ale art. 1538 din actul normativ menționat, care, însă, nu au fost indicate de parte și nici nu au fost avute în vedere de către Tribunalul Ialomița.

Prin urmare, în opinia sa, acțiunea este nefondată, soluția instanței de fond fiind rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material.

Mai mult, sentința încalcă și dispozițiile legale care constituie cadrul juridic aplicabil raportului dedus judecății. În considerarea prevederilor art. 1536 din C. civ., intimata era ținută să facă dovada prejudiciului efectiv suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației de livrare a utilajului și să facă trimitere la dispozițiile art. 1538 din același act normativ.

Acest argument se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, a menționat că, în opinia sa, nu poate fi primită teza lipsei de asistență juridică a intimatei, întrucât este persoană juridică de drept public și a fost reprezentată în ambele faze procesuale.

Față de considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Colelia nu a formulat întâmpinare.

Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit termen la data de 10 aprilie 2025, pentru soluționarea recursului declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 889A din 23 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

La termenul din data de 10 aprilie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate a căii extraordinare de atac, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susținute.

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 889 din 23 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respins apelul formulat de apelanta - pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 981 din data de 8 noiembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Colelia.

Recurenta înțelege să critice hotărârea recurată sub două aspecte, susținând, pe de o parte, că, în cauza pendinte, Curtea de Apel București a soluționat o cale de atac nelegală, și, pe de altă parte, că hotărârea instanței de fond încalcă o serie de dispoziții de drept material cuprinse în C. civ.. În aprecierea sa, sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, în primul rând, circumscris motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menționat, recurenta prezintă hotărârile pronunțate în cauză și mențiunile cuprinse în dispozitivele acestora referitoare la căile de atac la care sunt supuse, susținând că încalcă principiul legalității căilor de atac și dispozițiile procedurale referitoare la compunerea instanței.

Înalta Curte constată, însă, că aceste argumente se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs, fiind formulate omisso medio.

Astfel, reclamanta a învestit instanța de judecată, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., cu o acțiune în pretenții fundamentată pe un raport juridic contractual existent între părți.

Prin întâmpinarea depusă în fața Tribunalului Ialomița, pârâta a invocat chestiuni de fond, fără a pune în discuție natura raportului dintre părți și o eventuală necompetență a instanței de drept civil.

Față de soluția de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată, pârâta a formulat apel, susținând, exclusiv, neîndeplinirea cerințelor legale pentru a se dispune antrenarea răspunderii sale contractuale. Apelul a fost respins, Curtea de Apel București analizând, în limitele învestirii sale, temeinicia hotărârii atacate, sub aspectul stabilirii situației de fapt și a aplicării dispozițiilor cuprinse în C. civ. incidente referitoare la răspunderea contractuală.

Cu toate acestea, prin cererea de recurs, pârâta susține împrejurări noi referitoare la natura juridică de act administativ a convenției dintre părți, formularea unor căi de atac nelegale, ca urmare a mențiunilor cuprinse în dispozitiv, și nelegalitatea compunerii completului de judecată care a soluționat apelul.

Or, în condițiile în care recurenta nu a invocat, prin cererea de apel, nicio critică referitoare la aspectele arătate, nu se poate plânge instanței de recurs în legătură cu aceste chestiuni. Motivele de recurs trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată, respectiv decizia instanței de apel, și nu alte pretinse nereguli procedurale care nu au fost susținute anterior și nu au fost analizate de instanța de prim control judiciar.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost supuse judecății în apel.

Astfel, numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac a recursului.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În consecință, acest prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cuprinde argumente omisso medio, care nu pot fi examinate de către instanța de recurs.

În al doilea rând, circumscris motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, recurenta critică sentința instanței de fond, susținând că soluția acesteia este consecința interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 1527, art. 1530, art. 1536, art. 1538, art. 1516 și art. 1270 din C. civ.

Însă, obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentința primei instanțe, ci de hotărârea pronunțată chiar în urma cercetării legalității și temeiniciei acestui prim act jurisdicțional pronunțat în cauză.

În aceste circumstanțe, simpla repunere în discuție a exact acelorași susțineri formulate în calea de atac precedentă (care au fost deja analizate, conform celor arătate), fără a realiza o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curții de apel, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate.

Invocarea prevederilor C. civ. nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a deciziei recurate, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acesteia, ci constituie doar o simplă reiterare a apărărilor formulate prin întâmpinare și, apoi, prin cererea de apel, și care au primit deja dezlegare prin decizia atacată.

Astfel, deși pretinde că acțiunea este nefondată, că nu există concordanță între petit și temeiul juridic al cererii, recurenta omite faptul că aceste susțineri au făcut deja obiectul judecății în calea de atac anterioară, neînțelegând să se raporteze, în mod punctual, la silogismul logico - juridic al instanței de apel cu privire la chestiunile antamate.

Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât, verificând apelul, în sensul că nu este justificată admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât nu sunt întrunite cerințele legale în acest sens, instanța de apel a analizat obiectul convenției, dispozițiile contractuale care instituiau drepturile și obligațiile părților, imposibilitatea executării obligațiilor asumate de pârâtă și termenele convenite de acestea.

Prin urmare, este evident că aceste afirmații din cererea de recurs reprezintă simple reluări ale apărărilor formulate în calea de atac anterioară, fără trimitere la analiza punctuală realizată de către instanța de apel. Prin declararea prezentei căi de atac, recurenta era ținută a invoca o eventuală deficiență a raționamentului instanței de prim control judiciar, iar nu doar de a reitera argumentele invocate în fazele procesuale anterioare, indiferent de considerentele instanței de apel.

Prin urmare, deși susține că ar fi incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în realitate argumentele recurentei nu pot fi încadrate în aceste motiv de nelegalitate întrucât nu vizează decizia recurată.

Tot în afara considerentelor actului jurisdicțional atacat se plasează și susținerea referitoare la lipsa asistenței juridice a reclamantei. Nici acest argument scos din context, de altfel, nu se grefează pe considerentele deciziei atacate și nu este subsumabil motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din actul normativ menționat.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanței de apel.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de pârâta A. S.R.L împotriva deciziei civile nr. 889A din 23 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta A. S.R.L împotriva deciziei civile nr. 889A din 23 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.