ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 79/2022

HOTĂRÂRE
20.01.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 79/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani la data de 14 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. - prin B. a chemat în judecată pe pârâtele C. și D., solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.920 RON, reprezentând debit neachitat conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 936/25.01.2014, precum și a dobânzilor, conform contractului.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin sentința civilă nr. 238 din 18 mai 2021, Judecătoria Drăgășani a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de valoare redusă formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtele C. și D., în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

În motivarea acestei hotărâri, s-au reținut, în esență, următoarele:

Părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 936/25.01.2014, prin care au fost vândute produsele menționate în factura depusă la dosar.

Potrivit art. III din contract în cazul neplății benevole sau a plății cu întârziere cumpărătorii vor plăti daune moratorii de 0,12% pentru fiecare zi de întârziere.

Conform contractului pârâta C. are domiciliul în județul Vâlcea, pârâta D. în comuna Berceni, sat Berceni, județul Vâlcea, iar reclamanta în Pietroșani, județul Teleorman.

Potrivit art. V din contract, părțile au convenit ca orice litigii generate de încheierea, executarea sau încetare acestui contract vor fi soluționate de Judecătoria Zimnicea.

Evocând, în continuare, prevederile art. 131 alin. (1), art. 130 alin. (2), art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 121 și art. 126 alin. (2) C. proc. civ.. și ale art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, din raportul juridic dedus judecății, instanța a reținut atât calitatea de profesionist a reclamantei, întrucât obligațiile contractuale s-au născut ca urmare a scopului profesional pentru care aceasta a fost înființată, cât și calitatea de consumator a pârâtelor, cu privire la care nu au fost administrate probe din care să rezulte că prin contract au urmărit un scop profesional.

Instanța a constatat că înscrisul preconstituit - contractul depus la dosarul cauzei are forma unui înscris tipizat, preformulat în totalitate de către profesionist și în care a fost inserată și o clauză atributivă de competență.

Actul adițional întocmit de părți, s-a mai reținut, are tot caracterul unui înscris preformulat de profesionist, în care sunt inserate două clauze, una de beneficiu pentru pârât, în sensul acordării unui termen de grație și a reducerii penalităților în cazul plății, precum și o clauză atributivă de competență pentru o altă instanță decât cea de la domiciliul pârâtului.

2.2). La data de 15 iunie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea, iar prin sentința civilă nr. 1298 din 30 septembrie 2021 a declinat competența de soluționare a cererii de valoare redusă, privind pe reclamantul A. - prin B., în contradictoriu cu pârâtele C. și D., în favoarea Judecătoriei Drăgășani; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justițieîn vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Conformându-se imperativului impus de textul de lege, cu privire la competența de soluționare a cauzei de către Judecătoria Zimnicea, instanța a reținut că, în cauză, alegerea de competență, părțile au făcut-o prin chiar contract,- anterior nașterii dreptului la despăgubire, și contrar, astfel, art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța a constatat că își găsește, prin urmare, aplicare în cauză, norma imperativă cuprinsă în art. 121 C. proc. civ.., și potrivit căruia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Cum, în cauză, nici unul dintre debitori nu are domiciliul pe raza de competență teritorială exclusivă a Judecătoriei Zimnicea, iar cererea a fost inițial adresată Judecătoriei Drăgășani, debitoarea C. având domiciliul în comuna Crețeni, localitate situată pe raza teritorială de competență a Judecătoriei Drăgășani, instanța a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei Drăgășani.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Judecătoriei Drăgășani, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar îl constituie o cerere de valoare redusă, formulată de reclamantul A.- prin B., în contradictoriu cu pârâtele C. și D., în condițiile art. 1026- 1032 C. proc. civ.

Art. 1.028 C. proc. civ.., cu denumirea marginală "Instanța competentă" prevede că, "(1) Competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei. (2) Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.".

Fiind vorba de o competență teritorială, prezintă interes norma de drept comun înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căreia, "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, regula consacrată de de art. 107 C. proc. civ.. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamantului de valoare redusă privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.920 RON, reprezentând debit restant, precum și a dobânzilor aferente, conform contractului de vânzare- cumpărare cu plata în rate nr. 936/25.01.2014 încheiat de părți, obiectul contractului reprezentându-l vânzarea-cumpărarea a 2 tablete E..

Totodată, constată că, așa cum corect a reținut și prima instanță de declinare- Judecătoria Drăgășani, raportat la definiția dată de Legea nr. 193/2000 noțiunilor de profesionist și consumator, vânzarea- cumpărarea acestor bunuri reprezintă o activitate comercială, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului (...)".

Conform art. 126 alin. (2) C. proc. civ.., aplicabil potrivit normei de trimitere conținută în partea finală a art. 121 din același Cod, "în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă."

Cum, în speță, însă, clauza atributivă de competență a fost inserată chiar în contractul de vânzare- cumpărare cu plata în rate încheiat de părți, deci, anterior nașterii dreptului la despăgubiri, și nici nu s-a făcut dovada încheierii unei convenții de alegere a instanței competente ulterior nașterii respectivului drept, justificat a reținut Judecătoria Zimnicea că nu se poate da eficiență acestei clauze.

Astfel, clauza atributivă de competență stipulată de către părți la art. V. din contract nu își poate produce efecte în cauză în sensul prorogării de competență în favoarea instanței din Zimnicea, instanță care, oricum, nu este competentă teritorial să judece litigiul derivat din executarea contractului părților, în condițiile art. 121 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte constată că Judecătoria Zimnicea a apreciat în mod corect situația de fapt și de drept, reținând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ. și, cum domiciliul uneia dintre pârâte, C., se află în Crețeni sat Izvoru, competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Drăgășani.

Aceasta este, de altfel, adresa la care pârâta a și fost citată în fața Judecătoriei Drăgășani, constatându-se legalitatea procedurii de citare, acel domiciliu fiind comunicat chiar de către Direcția de Evidență a Persoanelor București.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea art. 1016 C. proc. civ., coroborat cu art. 121 C. proc. civ., și prin raportare la art. 130 alin. (3) din același Cod, Înalta Curte apreciază că instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cerere de valoare redusă, este Judecătoria Drăgășani.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Drăgășani.

Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Drăgășani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1948/2022
Ședința publică din data de 6 octombrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Constanța – secția civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solic
ÎCCJ 2021-04-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 927/2021
Ședința publică din data de 7 aprilie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 10.09.2020, creditoarea S.C. A. S.R.L. a chemat-o în
ÎCCJ 2023-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1313/2023
Ședința publică din data de 20 septembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, r
ÎCCJ 2021-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 680/2021
Ședința publică din data de 18 martie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de emitere a unei ordonanțe de plată înregistrată pe rolul Judecătoriei Z
ÎCCJ 2021-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2117/2021
Ședința publică din data de 13 octombrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 27 ianuarie 2021
Sursă