ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 910/2025

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă la 1 august 2016, reclamantul Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților A. și B. la plata sumei de 935.149 RON, plus dobânzi și penalități/majorări de întârziere; obligarea, în solidar, a pârâților A., C., D., E., F., G., H., I., J., K., B., L., M., N., O., Q. și R. la plata sumei de 902.745 RON, plus dobânzi și penalități/majorări de întârziere, precum și la plata sumelor de 2.850 RON și 6.500 RON, reprezentând onorarii de expert contabil. La 16 ianuarie 2019, reclamantul a depus precizări privind cuantumul prejudiciului solicitat de la fiecare pârât, învederând că solicită obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâtul B., la plata sumei de 935.149 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâtul D., la plata sumei de 63.252 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâții M. și F., la plata sumei de 21.418 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâta L., la plata sumei de 2.335 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâtul E., la plata sumei de 23.881 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâta C., la plata sumei de 241.387 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâtul N., la plata sumei de 194.968 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâții H., P. și G., la plata sumei de 117.564 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâții H., P., Q. și B., la plata sumei de 77.640 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâții H. și P., la plata sumei de 22.801 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu pârâții H., P. și J., la plata sumei de 24.952 RON; obligarea pârâtului A., în solidar cu R., la plata sumelor de 35.970 RON și de 71.926 RON.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 74/C din 30 iunie 2020, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis, în parte, cererea; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul I., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință; a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea formulată în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., H., J., K., B., L., M., O., Q. și R.; a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți; a obligat pe pârâtul A. să plătească reclamantului suma de 935.148 RON, reprezentând prejudiciu (cu referire la dosarul penal nr. x/1999), și suma de 902.745 RON, reprezentând prejudiciu (cu referire la dosarul penal nr. x/1999); a obligat pe pârâtul N. să plătească reclamantului suma de 194.968 RON, reprezentând prejudiciu; a respins cererea de obligare a pârâților la plata accesoriilor, ca neîntemeiată; a respins cererea privind obligarea pârâților la plata sumelor de 2850 RON și de 6.500 RON, achitate în faza de urmărire penală în cadrul dosarelor nr. x/1999 și nr. y/1999, cu titlu de onorarii de experți; a stabilit remunerația definitivă a curatorului special avocat S. la suma de 650 RON, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 92A din 6 februarie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelurile declarate de reclamant și de pârâții A. și N., a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul A. să plătească reclamantului suma de 492.763 RON, reprezentând accize, suma de 96.137 RON, reprezentând TVA, și suma de 9.313 RON, reprezentând contribuții la Fondul de pensii asigurări sociale ale agricultorilor, plus obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități), începând cu data scadenței obligațiilor fiscale principale și până la data plății debitului; a obligat pârâții A. și N., în solidar, să plătească reclamantului suma de 55.039 RON, reprezentând accize, și suma de 32.436 RON, reprezentând TVA, plus obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități), începând cu data scadenței obligațiilor fiscale principale și până la data plătii debitului; a stabilit remunerația definitivă a curatorului special avocat T. la suma de 1.700 RON, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției; a obligat pârâtul A. să plătească reclamantului suma de 28.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a obligat pârâții A. și N., în solidar, să plătească reclamantului suma de 1.813 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin deciziei din apel; a respins cererea apelanților-pârâți și a intimaților M., C. și K. privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei decizii, au formulat recurs reclamantul Statul Român, reprezentat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, precum și pârâtul N., solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul declarat de către pârâtul N. a fost anulat de completul de filtru, prin încheierea din 19 septembrie 2024. Recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că decizia este nemotivată, întrucât instanța de apel nu a prezentat propriul raționament juridic, ci a preluat întocmai concluziile expertizelor, fără a ține seama de celelalte mijloacele de probă, respectiv documentația din dosarele de urmărire penală și hotărârile penale. Recurentul-reclamant a mai invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care a învederat următoarele argumente: (i) instanța de apel a încălcat art. 7 lit. a) pct. 32 din H.G. nr. 520/2013, atunci când a apreciat că mandatul emis de A.N.A.F., în vederea promovării acțiunii, nu are valoare juridică decât pentru doi pârâți, îngrădind astfel dreptul de a recupera întregul prejudiciu și încălcând hotărârile judecătorești penale, care au consfințit atât prejudiciul, cât și vinovăția tuturor pârâților; (ii) instanța de apel a nesocotit art. 1.357 și urm. din C. civ., atunci când a admis, în parte, pretenția privind suma de 902.745 RON și a obligat pârâții doar la plata sumei de 685.688 RON, deși valoarea prejudiciului a fost stabilită în dosarul penal nr. x/1999, prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă; (iii) instanța de apel a încălcat art. 173 și urm. din Codul de procedură fiscală, întrucât nu a ținut cont de natura fiscală a prejudiciului, ce reclamă obligația de plată a dobânzilor și a penalităților de întârziere; (iv) instanța de apel a nesocotit art. 451 din C. proc. civ., coroborat cu art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., atunci când a respins obligarea pârâților la plata sumelor de 2.850 RON și de 6.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în faza urmării penale, respectiv onorarii de experți contabili, precum și atunci când a obligat doar la plata parțială a sumei de 39.750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 19 septembrie 2024, completul de filtru a anulat recursul declarat de către pârâtul N., a admis în principiu recursul declarat de către reclamant și a fixat termen pentru judecata acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând recursul reclamantului, Înalta Curte îl va admite, va casa, în parte, decizia instanței de apel, precum și sentința primei instanțe și va trimite cauza, spre rejudecare, la prima instanță, pentru următoarele considerente: Cu titlul prealabil, se constată că, deși, în cuprinsul memoriului de recurs, au fost invocate doar motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., totuși acele argumente privind respingerea criticilor de apel aduse soluției primei instanțe de admitere a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aduc în discuție modalitatea în care instanța de apel a interpretat și a aplicat prevederile art. 80 și urm. din C. proc. civ., referitoare la reprezentarea părților în judecată, coroborate cu cele ale art. 7 lit. a) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013. Având a analiza, cu prioritate, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat și este de natură a atrage per se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prima instanță a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâților C., D., E., F., G., H., J., K., B., L., M., O., Q. și R., soluționând pe fond doar cererea introdusă împotriva pârâților A. și N.. Criticile de apel formulate de reclamant împotriva acestei soluții au fost respinse de către instanța de apel, care a reținut, în sinteză, următoarele: (i) prin delegația nr. AJR 5803/09.02.2016, A.N.A.F. a împuternicit D.G.R.F.P. Cluj-Napoca-Administrația Județeană Bihor "să formuleze, în temeiul art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., acțiune civilă, prin care să recupereze prejudiciul adus bugetului de stat de către inculpatul A., prejudiciu nerecuperat în dosarul nr. x/2012", iar, prin delegația nr. AJR 6812/22.02.2018, A.N.A.F. a mandatat D.G.R.F.P. Cluj-Napoca-Administrația Județeană Bihor "să formuleze, în temeiul art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., acțiune civilă prin care să recupereze prejudiciul adus bugetului de stat de către inculpatul N. etc., în dosarul nr. x/2016"; (ii) nu poate fi primită susținerea reclamantului, potrivit căreia noțiunea "etc." este suficientă pentru a dovedi că delegația vizează toți pârâții indicați în cererea de chemare în judecată, întrucât, pentru formularea acțiunii, este necesar un mandat special; anumite mențiuni generale, chiar evazive (cum este cazul prescurtării "etc."), sunt incompatibile cu caracterul special al mandatului, în cuprinsul căruia trebuie prevăzute, în mod expres, limitele cererii de chemare în judecată, inclusiv sub aspectul pârâților; (iii) nu are relevanță împrejurarea că înscrisul constatator al mandatului este un formular tipizat, care are un spațiu limitat, întrucât reclamantul avea posibilitatea să rescrie delegația și să insereze numele tuturor pârâților ori să procedeze într-un alt mod de natură să conducă la concluzia că reprezentarea a fost dată pentru a recupera prejudiciul de la toți pârâții indicați în cerere; (iv) conform art. 7 lit. A) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013, A.N.A.F., reprezintă Statul în fața instanțelor, direct sau prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, în baza mandatelor transmise; ca atare, condițiile și limitele reprezentării trebuie să rezulte explicit din cuprinsul mandatului, iar nu din interpretări lingvistice care nu au legătură cu aspectele de drept, fără să se înțeleagă prin aceasta că ar exista formulări sacramentale, fiind necesar și suficient ca limitele și conținutul juridic ale mandatului să fie redate neechivoc. În acord cu susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, atunci când a respins criticile aduse soluției tribunalului de admitere a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant pentru 14 dintre cei 17 pârâți, instanța de apel a aplicat, în mod greșit, prevederile art. 80 și urm. din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 7 lit. a) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013. Astfel, potrivit prevederilor art. 7 lit. A) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, "în realizarea funcțiilor sale, Agenția (…) reprezintă Statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și vamale, precum și orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenției, direct sau prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, în baza mandatelor transmise". Prin această reglementare specială, se instituie un caz de reprezentare legală a Statului de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, în acele litigii grefate pe raporturi juridice fiscale și vamale, precum și pe orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenției. La rândul său, Agenția Națională de Administrare Fiscală poate participa în proces fie direct, fie prin reprezentant, respectiv prin direcția generală regională a finanțelor publice. În această ultimă ipoteză, este vorba tot despre un caz de reprezentare legală, însă, dată fiind structura ierarhică existentă la nivelul organelor fiscale, legiuitorul delegat a impus cerința ca Agenția Națională de Administrare Fiscală să transmită un mandat direcției generale regionale a finanțelor publice. În ce privește mandatul judiciar, nici prevederile speciale ale art. 7 lit. A) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013, nici dreptul comun în materie (art. 80 și urm. din C. proc. civ.) nu prevede care este conținutul acestuia, context în care se reține că este suficient ca un atare mandat să cuprindă, în mod neechivoc, puterea de reprezentare, conferită în scopul promovării unui proces determinat prin obiectul său, nefiind necesare alte mențiuni suplimentare, precum cauza pretenției deduse judecății sau părțile chemate în judecată. Privite lucrurile din această perspectivă, rezultă că cele două delegații depuse în primă instanță dovedesc calitatea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația Județeană Bihor de reprezentant al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea formulării, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., a unei acțiuni în fața instanței civile, prin care să recupereze prejudiciul în legătură cu care se susține că a fost adus bugetului de stat și că nu a fost recuperat în dosarul nr. x/2012. În condițiile în care nu există un text legal în vigoare care să impună ca mandatul să cuprindă și numele persoanelor chemate în judecată, se reține că exced cadrului normativ considerentele instanței de apel referitoare la necesitatea inserării, în cuprinsul delegației, a celor 17 persoane chemate în judecată. Ca atare, împrejurarea că au fost indicate, în mod expres, doar două dintre persoanele considerate responsabile de producerea prejudiciului afirmat (A. și N.) nu este de natură a conduce la concluzia că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația Județeană Bihor ar fi fost împuternicită să cheme în judecată doar aceste două persoane. În realitate, în baza împuternicirii de a formula, în numele Agenției Naționale a Finanțelor Publice, o acțiune în fața instanței civile, prin care să recupereze prejudiciul în legătură cu care se susține că a fost adus bugetului de stat și că nu a fost recuperat în dosarul nr. x/2012, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația Județeană Bihor avea libertatea de a identifica, în baza înscrisurilor pe care le deține, precum și de a nominaliza, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, persoanele care au calitatea de pârâți, astfel cum a și procedat, înțelegând să formuleze acțiunea împotriva a 17 persoane fizice. Prin urmare, nu este fundamentă legal concluzia instanței de apel, potrivit căreia caracterul special al mandatului impune a fi prevăzute, în cuprinsul său, și persoanele care urmează a fi chemate în judecată. În considerarea celor expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat și a aplicat, în mod greșit, prevederile art. 80 și urm. din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 7 lit. a) pct. 32 teza I din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ceea ce atrage incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În acest context, logica juridică nu mai impune analiza motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate și argumentate de recurentul-reclamant. Având în vedere că excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a fost nelegal admisă de către prima instanță și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. (întrucât prima instanță a soluționat, în mod greșit, procesul fără a intra în judecata fondului, cu privire la 14 dintre persoanele chemate în judecată, iar prin cererea de apel s-a solicitat, în mod expres, anularea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță), în cauză sunt incidente dispozițiile art. 497 din C. proc. civ., care permit nu doar casarea deciziei instanța de apel, ci și a sentinței, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, la prima instanță. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, decizia instanței de apel, precum și sentința primei instanțe și va trimite cauza, spre rejudecare, la prima instanță (Tribunalul Bihor, secția I civilă).