ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.04.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 886/2025

HOTĂRÂRE
09.04.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 886/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 09 aprilie 2025

Asupra cauzei de față constată următoarele:

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței să compare titlurile de proprietate ale părților, respectiv contractul reclamantei de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.06.2007 de Biroul Notarului Public C. și intabulat prin sentința civilă nr. 4965/01.07.2008, pe de o parte, iar, pe de altă parte, titlul pârâtului constând în decizia civilă nr. 1920/04.11.2008 în dosar nr. x/2007 pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civila.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă

Prin sentința civilă nr. 565/05.04.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, atât excepțiile inadmisibilității și autorității de lucru judecat, cât și cererea de chemare în judecată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A., prin care a solicitat anularea hotărârii apelate și pronunțarea unei hotărâri, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 24.04.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului, constatând că demersurile efectuate în baza de date DEPABD au confirmat decesul intimatului B. 27.10.2022.

Prin decizia civilă nr. 985 A din 14 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat perimat apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 565 din 05.04.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 985 A din 14 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta A., arătând, în esență, că, în mod greșit, instanța de apel a constatat intervenită sancțiunea perimării având în vedere că, în cauză, a intervenit întreruperea termenului de perimare ca urmare a decesului intimatului-pârât, opinând în sensul că identificarea moștenitorilor părții decedate presupune întreprinderea de demersuri complexe care nu pot fi finalizate în termenul de 6 luni defipt de lege pentru a evita sancțiunea perimării, iar pe de altă parte, soluția este nelegală având în vedere că nu se află în culpă procesuală pentru rămânerea în nelucrarea a pricinii în contextul în care a depus diligențe pentru identificarea moștenitorilor pârâtului decedat prin depunerea de cereri la Camera notarilor publici, așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosar.

II.2. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 05 noiembrie 2024, și a fost repartizată aleatoriu, spre competentă soluționare, completului nr. 10 noul C. proc. civ.

II.3. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 C. proc. civ., prin rezoluția din 12 ianuarie 2025, a fost fixat termen de judecată la data de 09 aprilie 2025, când, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției tardivității recursului, invocate din oficiu.

II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând recursul, cu prioritate, prin prisma excepției tardivității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Normele de drept comun în materia termenului de exercitare a recursului se regăsesc în art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

În materia perimării, legiuitorul, însă, a optat pentru reglementarea unor norme cu caracter special, atât în privința duratei cât și al momentului de debut al curgerii termenului pentru exercitarea căii de atac.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) prima teză C. proc. civ., "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".

În aplicarea principiului conform căruia Specialia generalibus derogant, principiu juridic care implică faptul că norma specială derogă de la norma generală și că aceasta este de strictă interpretare la cazul respectiv, o normă generală neputând înlătura de la aplicare o norma specială, rezultă că în ipoteza în care se exercită calea de atac a recursului împotriva soluției de perimare, termenul pentru formularea căii de atac este 5 zile care începe să curgă de la pronunțare.

În cauză, se observă că obiect al căii de atac pendinte este reprezentat de decizia nr. 985 A din 14 octombrie 2024, prin care Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat perimat apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 565 din 05.04.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

Termenul de declarare a recursului împotriva acestei decizii este de 5 de zile care începe să curgă de la pronunțarea hotărârii atacate, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., enunțate anterior.

În speță, raportat la data pronunțării deciziei recurate, 14 octombrie 2024, termenul pentru declararea recursului s-ar fi împlinit la 20 octombrie 2024, care, însă, a fost o zi de duminică, astfel că acesta s-a prelungit până în prima zi lucrătoare următoare - luni, 21 octombrie 2024 -, în temeiul art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost înaintată prin intermediul poștei la 28 octombrie 2024, potrivit ștampilei poștei aplicate pe plicul care a însoțit cererea de recurs aflat la dosarul de recurs).

Prin urmare, depunerea recursului prin intermediul poștei la o dată ulterioară celei la care termenul se împlinise determină concluzia că prezenta cale de atac a fost declarată cu nesocotirea termenului reglementat de 421 alin. (2) C. proc. civ.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii recurentei-reclamante din dreptul de a exercita recursul, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va anula, ca tardiv formulat, formulat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 985 A din 14 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Anulează, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 985 A din 14 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2039/2025
ca rămasă fără obiect. Prin încheierea din 30.09.2022, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a menținut măsura suspendării judecării cauzei dispusă prin încheierea din 26.11.2021 în cadrul a
ÎCCJ 2025-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2025
Ședința publică din data de 20 martie 2025 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a
ÎCCJ 2023-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 762/2023
uri de drept invocate de reclamantă, respectiv frauda la lege, cauză ilicită și art. 2254 coroborat cu art. 2247 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1571 din 25 octombrie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cerer
ÎCCJ 2023-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1699/2023
Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Încheierea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin î
ÎCCJ 2025-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 247/2025
Ședința publică din data de 4 februarie 2025 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea de suspendare a judecării cauzei. Prin încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2023 a Curții de Apel Buc
Sursă