ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 27.05.2022 sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. au chemat in judecata pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/26.04.2017; să constate că pârâta datorează penalitățile contractuale, iar reclamanții, diferența de preț; să fie obligată pârâta la îndeplinirea obligațiilor contractuale constând în prezentarea declarației în vederea radierii sarcinilor din cartea funciară și predarea imobilului conform.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă Prin sentința nr. 1868 din 9 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune; a fost respinsă cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca prescrisă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia nr. 1529 din 23 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 1868 din 9 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a fost anulată sentința apelată și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, primei instanțe.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1529 din 23 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta S.C. C. S.R.L.. Recurenta a susținut că instanța de apel, contrar celor reținute de prima instanță, aplicând greșit normele de drept material vizând prescripția, respectiv art. 2506 alin. (4), art. 2508 și art. 2510 C. civ., a încălcat prevederile art. 1699 alin. (2) C. civ. și a reținut că pârâta a înțeles să renunțe la beneficiul prescripției împlinite, fiind vorba de o manifestare de voință tacită, dar neechivocă, exprimată atât în cuprinsul mesajului transmis la data de 20.09.2021, prin care pârâta informează că poate începe procedura de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, cât și prin notificarea din 16.09.2021.

Apărările formulate în cauză La 29 octombrie 2025, intimații au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității, în raport cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ., referitor la solicitarea de rejudecare a cauzei de către Înalta Curte și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că instanța de apel, urmare a unei analize detaliate a materialului probatoriu administrat în cauză, a aplicat, în mod corect, normele de drept material privitoare la prescripția extinctivă, precum și dispozițiile art. 1669 alin. (2) C. civ. Intimații au invocat dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu decizia nr. 1296 din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluția din 4 decembrie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 20 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul din perspectiva excepției de nulitate, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la susținerea formală a încălcării dispozițiilor art. 1699 alin. (2), art. 2506 alin. (4), art. 2508 și art. 2510 C. civ., întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței. Fără existența unor expuneri care să reflecte raționamentul eronat al instanței de apel, care a determinat soluția de admitere a apelului formulat de reclamanți împotriva sentinței nr. 1868 din 9 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată ori fără argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a normelor de drept incidente în cauză, Înalta Curte nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de curtea de apel. Reținând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Cu referire la solicitarea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, reținând culpa procesuală a părții căzute în pretenții, în speță, a recurentei pârâte S.C. C. S.R.L., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta din urmă la plata cheltuielilor de judecată către intimații A. și B., în cuantum de 5000 RON. În acest context, Înalta Curte reține, totodată, în aplicarea acelorași prevederi legale, precum și a celor ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., că onorariul avocatului solicitat pe această cale poate fi încuviințat de instanța de judecată, ca și cheltuială de judecată, dacă este necesar (activitatea desfășurată de avocat este utilă instanței de judecată), real și rezonabil, instanța având obligația să vegheze la menținerea echilibrului procesual și la asigurarea garanțiilor pentru părți în vederea desfășurării unui proces echitabil. Or, se constată că din datele concrete ale cauzei rezultă că acordarea în integralitate o onorariului apărătorului ales al intimaților, achitat conform chitanței doveditoare depuse la dosar, nu este justificată nici prin raportare la aceste dispoziții anterior evocate, întrucât cuantumul acestuia nu este rezonabil față de complexitatea cauzei, în condițiile în care dosarul a fost reținut în pronunțare la primul termen de judecată prin prisma excepției nulității căii de atac, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și față de activitatea depusă de avocat în susținerea apărării (constând în formularea unei întâmpinări și a concluziilor în fața instanței de recurs asupra excepțiilor procesuale invocate), impunându-se, așadar, reducerea onorariului pretins (de 8.000 RON), ca parte componentă a cheltuielilor de judecată solicitate.