ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 866/2025

Ședința publică din data de 8 aprilie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul recursului

Prin încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2024 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, s-a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului formulat de reclamanta A., împotriva deciziei civile nr. 380 din 23 mai 2024, pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2022.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de ședință din data de 15 octombrie 2024, a declarat recurs reclamanta A., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 6 decembrie 2024 și repartizat completului C9, astfel cum rezultă din fișa ECRIS și procesul-verbal de repartizare aleatorie, aflate la dosar.

Cererea de recurs nu este motivată în fapt și în drept.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând excepția nulității recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii atacate și prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ. aplicabile și în recurs, adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

De asemenea, în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității, astfel cum dispune art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivele de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a dezvolta motivele de recurs în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Față de aceste considerații teoretice, se constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și nici dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ci doar simpla mențiune "cerere de recurs la dosarul nr. x/2022".

Această mențiune este lipsită însă de valențe juridice, în absența unei contestări concrete a argumentelor expuse în încheierea recurată. Motivarea concretă a recursului trebuie să se refere la hotărârea instanței de apel, criticând eficient dezlegările acesteia și arătând viciile de legalitate pe care le prezintă hotărârea atacată.

Or, cum recurenta-reclamantă nu a combătut în nicio formă considerentele regăsite în încheierea atacată și raționamentul instanței de recurs în pronunțarea soluției de suspendare, simpla mențiune că se declară recurs nu poate fi dedusă spre examinare prezentei instanțe, ca fiind critică de nelegalitate, recursul fiind nemotivat.

Se observă că recurenta-reclamantă exercită calea de atac împotriva unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa nejustificată a părții, măsură determinată de inexistența unei solicitări de judecată în lipsă din partea sa (art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.).

O astfel de încheiere poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în speță Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum prevăd dispozițiile art. 414 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol". Aceasta nu înseamnă însă că recursul nu trebuie să fie motivat.

Așadar, neîndeplinirea condiției prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cu privire la motivarea recursului atrage sancțiunea anulării acestuia, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, întrucât recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de motivare a cererii de recurs, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva încheierii din 15 octombrie 2024 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 aprilie 2025.