Decizia nr. 862/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 300/2022 a Tribunalului Sibiu

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 20 octombrie 2022 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Curtea de Apel Pitești, obligarea acestora să-i repare prejudiciile cauzate prin erorile judiciare din dosarul nr. x/2018 și amenzile judiciare aplicate în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020 de câte 500 RON, precum și în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2018 de câte 300 RON. I.

Hotărârea Tribunalului Sibiu, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 300 din 12 mai 2022 Tribunalul Sibiu a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Curtea de Apel Pitești. I.

Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 21 din 10 ianuarie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 300 din 12 mai 2022 pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția I civilă în dosarul nr. x/2021 și a decis ca ajutorul public judiciar în cuantum de 76 RON, de care a beneficiat reclamantul prin încheierea din 6 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia să rămână în sarcina statului. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 21 din 10 ianuarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, fără a indica vreunul din cazurile de casare instituite de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., susținând că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt lovite de nulitate întrucât sunt nemotivate, nu cuprind motivele pe care se întemeiază și nici motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale, nefiind soluționat niciun motiv de apel în care acesta a arătat că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută. De asemenea, a mai susținut că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii. Totodată, a învederat că a formulat cerere completatoare, care trebuia obligatoriu comunicată părților adverse, sub sancțiunea nulității absolute, însă instanța de fond nici nu a soluționat-o. Instanța de apel, contrar normelor de drept aplicabile, a menționat că, deși instanța de fond nu a arătat motivele pentru care excepția nulității este nefondată, reclamantul avea posibilitatea să învestească instanța de apel cu un astfel de motiv de apel, precum și că prin apel nu a invocat excepția nulității întâmpinării depuse la instanța de fond. Or, recurentul-reclamant susține că unul dintre motivele de nulitate absolută a hotărârii a fost invocat sub acest aspect. A menționat că aceeași este situația și în ce privește întâmpinarea formulată în apel și eventuala întâmpinare ce va fi formulată în recurs. Recurentul-reclamant a apreciat că susținerea în sensul că necomunicarea cererii completatoare părților nu constituie motiv de nulitate absolută este vădit ilegală și constituie încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, nefiind necesară condiția producerii unei vătămări. Instanța de apel nu a expus nicio motivare cu privire la erorile săvârșite în fiecare dosar în parte și nici nu a făcut referire la hotărârile și dosarele în care au fost pronunțate, ci a reținut că este evidentă săvârșirea erorilor arătate pe larg în cererea de chemare în judecată, atât timp cât, deși hotărârea era supusă recursului, recursul declarat în dosarul nr. x/2018 a fost respins ca inadmisibil, respingându-se și contestația în anulare pe care susține că avea obligația să o formuleze în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004, instanța aplicându-i și o amendă pentru pretinsa exercitare a căii de atac cu rea-credință. De asemenea, constituie eroare și faptul că recursul formulat în dosarul nr. x/2018 a fost constatat nul, deși motivele de recurs formulate se încadrau în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Tot eroare constituie și anularea recursului ca netimbrat în dosarul nr. x/2018, întrucât acesta era scutit de taxa de timbru, fiind vorba de o restituire a unei sume pretins încasate necuvenit constând în ajutor social aferent lunii ianuarie 2015, cererea de reexaminare fiind respinsă. Recurentul-reclamant a mai învederat că reprezintă eroare judiciară și faptul că au fost anulate ca netimbrate cererile de reexaminare a amenzilor aplicate în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020, deși erau îndeplinite condițiile pentru scutirea de la plata taxei judiciare de timbru. Nici în hotărârea de fond și nici în cea de apel nu se face referire la săvârșirea erorii din dosarul nr. x/2016, eroare ce a constat în anularea recursului ca netimbrat, urmare a respingerii ilegale a cererii de ajutor public judiciar, în faptul că i s-a aplicat o amendă judiciară pentru formularea acestei cereri, dar și în anularea cererii de reexaminare și obligarea sa la plata onorariului curatorului, deși această obligație îi revine statului, iar în cazul în care cererea reclamantului ar fi fost respinsă, obligația ar fi revenit pârâților. Or, prin instituirea curatorului unui pârât, au fost încălcate normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și cele de drept material, întrucât reclamantului nu i s-a solicitat să facă investigații cu privire la domiciliul respectivului pârât. Totodată, a susținut că și cererea de îndreptare a fost abuziv respinsă. În concluzie, a susținut că statul trebuie să-i repare toate aceste daune, iar prejudiciul cauzat de anularea recursului trebuie reparat de pârâți, aceștia urmând a fi obligați la plata daunelor cauzate prin săvârșirea faptelor delictuale. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și a solicitat să se constate că acesta este nul. Intimata-pârâtă Curtea de Apel Pitești nu a formulat întâmpinare. La termenul din 4 februarie 2025, excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A. pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. a fost invocată și din oficiu, la respectivul termen de judecată fiind susținute neregularități procedurale în privința întâmpinării formulate de intimatul pârât. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii atacate și prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. De asemenea, în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității, astfel cum dispune art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate. În consecință, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege și să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Față de aceste considerații teoretice, se constată că prima critică invocată de recurentul-reclamant vizează faptul că hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate, întrucât este nemotivată, respectiv nu cuprinde motivele pe care se sprijină și pentru care au fost înlăturate cererile sale, nefiind soluționat niciun motiv de apel. Sub acest aspect este de observat că simpla afirmație a părții în acest sens este lipsită de valențe juridice, în absența unei argumentări și specificări exprese a motivelor de apel concrete neanalizate de instanța de prim control judiciar ori a aspectelor relevante deduse judecății cărora nu li s-a dat o dezlegare. Prin memoriul de recurs recurentul-reclamant a reiterat, totodată, argumentele deduse analizei în apel vizând necomunicarea cererii completatoare și nulitatea întâmpinării formulate de pârâtul Statul Român. Or, din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța de apel i-a răspuns acestor critici, precizând că, în cazul necomunicării cererii completatoare, este vorba de o nulitate relativă care se poate invoca în condițiile art. 178 alin. (2) C. proc. civ. numai de partea vătămată de această necomunicare, respectiv Statul Român, iar nu de apelant, căruia nu i s-a adus nicio vătămare prin necomunicarea respectivului act de procedură. De asemenea, în ceea ce privește nulitatea întâmpinării formulate de pârâtul Statul Român, instanța de apel a concluzionat că, deși apelantul-reclamant nu a înțeles să formuleze o astfel de critică pe calea apelului, respectivele critici nu atrag totuși nulitatea hotărârii instanței de fond, întrucât soluția pronunțată nu a fost consecința vreunei excepții invocate în respectiva întâmpinare, iar apelantul nu a justificat vreo vătămare potrivit art. 175 și urm. C. proc. civ. Așadar, interpretarea proprie a recurentului-reclamant, în sensul că sancțiunea pentru necomunicarea cererii completatoare este nulitatea absolută, iar nu relativă cum a apreciat instanța, fără a fi justificată printr-un raționament susținut de argumente care să le contrazică pe cele expuse de instanța de apel, nu constituie o critică de nelegalitate, care să poată fi supusă analizei instanței de recurs. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susține că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și a normelor de drept procedural prevăzute sub sancțiunea nulității și cuprinde motive contradictorii. Or, această critică este formal invocată de partea recurentă, atât timp cât nu sunt invocate dispozițiile de drept substanțial și nici cele de drept procesual încălcate de instanța de apel și nici nu este însoțită de argumente concrete care să justifice contradictorialitatea pretinsă din motivarea instanței, susținerile recurentului concretizând în realitate nemulțumirea sa față de soluțiile pronunțate. În acest sens, din analiza memoriului de recurs, reiese că recurentul-reclamant nu a arătat în ce mod instanța de apel ar fi încălcat normele de drept material sau procesual, aspectele expuse în cererea de recurs reprezentând critici față de soluțiile pronunțate în dosarele în care susține că au fost comise erori judiciare: se susține greșita respingere a recursului din dosarul nr. x/2018 ca inadmisibil, săvârșirea unui abuz prin faptul că a fost amendat pentru exercitarea contestației în anulare împotriva acestei soluții; se susține greșita anulare a recursului din dosarul nr. x/2018 întrucât motivele invocate în cadrul acestei căi de atac se încadrau în cazurile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și săvârșirea unui abuz prin faptul că a fost amendat pentru exercitarea contestației în anulare împotriva acestei soluții; se susține greșita anulare a recursului în dosarul nr. x/2018 ca netimbrat întrucât acesta era scutit de plata taxei de timbru și săvârșirea unor ilegalități prin respingerea cererii de reexaminare în condițiile în care aceasta era dovedită, precum și existența unor contradicții față de admiterea altor cereri de ajutor public judiciar; se critică soluțiile pronunțate asupra cererilor de reexaminare din dosarele nr. x/2020 și y/2020, se susține greșita anulare a recursului în dosarul nr. x/2016, ca netimbrat, cererea de ajutor public judiciar fiind ilegal respinsă; se susține încălcarea unor norme de procedură prin instituirea curatorului uneia din părți fără a i se solicita efectuarea unor investigații privind domiciliul acesteia. Cum s-a arătat deja, aceste aspecte au fost examinate de instanța de apel, care a arătat că "pentru a fi aplicabile dispozițiile legale invocate, nu este suficientă simpla susținere a efectuării unor acte procesuale cu evidenta încălcare a normelor de drept material și/sau procesual" și că "în această procedură nu pot fi analizate orice nemulțumiri cu privire la modul de soluționare a unei cauze, controlul judiciar realizându-se exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege". De asemenea, instanța a arătat că "încălcările afirmate și probate trebuie să fie de o gravitate însemnată, astfel încât să justifice înfrângerea prezumției că lucru judecat reprezintă adevărul și reținerea împrejurării că s-a săvârșit o eroare materială. Aspectele reiterate în cuprinsul motivelor de apel sunt practic critici de netemeinicie și nelegalitate aduse soluțiilor pronunțate în dosarele menționate de apelant, apelantul aducând o interpretare proprie dispozițiilor legale, formulate în afara cadrului legal al căilor de atac reglementate de lege". Recursul formulat nu cuprinde o contestare concretă a argumentelor expuse în decizia recurată, or atunci când instanța învestită cu o cerere de apel motivată, a dat un răspuns argumentat fiecărei critici deduse judecății în calea de atac devolutivă a apelului, motivarea concretă a recursului trebuie să se refere la decizia instanței de apel, criticând eficient dezlegările acesteia și arătând viciile de legalitate pe care le prezintă hotărârea atacată. Or, astfel cum s-a arătat, recurentul nu a expus astfel de critici, ci a contestat soluțiile pronunțate în dosarele în care pretinde că au fost săvârșite erori judiciare iar modul de formulare a acestor susțineri nu este adecvat unei cereri adresate instanței, recurentul utilizând expresii injurioase și depreciative. Pe de altă parte, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Astfel, în recurs însă se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. În consecință, cum recurentul-reclamant nu a combătut în nicio formă considerentele regăsite în hotărârea atacată și raționamentul instanței de apel în pronunțarea soluției, simplele susțineri formulate prin memoriul de recurs - ce constituie practic o reiterare a motivelor apelului declarat împotriva sentinței primei instanțe - nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate. Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul deciziei atacate, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.