Decizia nr. 110/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 545/2023 a Tribunalului Sibiu

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 11 mai 2022, sub nr. x/2022 (ulterior declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului Sibiu), reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: în principal, restituirea bunurilor imobile în natură și restabilirea situației anterioare prin revenirea acestora în proprietatea statului, iar, în subsidiar, în situația în care imobilele nu mai pot fi restituite în natură Statului Român, să îi oblige pe pârâți la plata contravalorii bunurilor imobile proprietatea Statului Român ce au fost atribuite abuziv unor persoane care nu erau îndreptățite la reconstituire, prin titlurile de proprietate nr. x/2004, y/2005, z/2005, w/2005, t/2005, s/2005, q/2012 calculată potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară topografică și de evaluare întocmit de experții M., N. și O., reprezentând prejudiciul adus Statului Român, prin fapta ilicită a pârâților de mai sus. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 545 din data de 26 mai 2023, Tribunalul Sibiu a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată, obligând reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților B. - 5.000 RON, H. - 8.000 RON și D. - 8.000 RON. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 2282 din data de 12 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 545 din data de 26 mai 2023, pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2022, și l-a obligat pe apelantul-reclamant Statul Român să plătească intimatului-pârât L. suma de 5.000 RON, intimatului-pârât D. suma de 8.000 RON și intimatului-pârât H. suma de 7.000 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în apel. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 2282 din data de 12 iunie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 septembrie 2024, sub nr. x/2022, și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2. II.2. Motivele de recurs Susținând, în esență, incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței apelate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. II.3. Apărările formulate în cauză II.3.1. Întâmpinarea În termen legal, intimații-pârâți D., H. și J. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității recursului, arătând că decizia a fost comunicată la data de 25 iulie 2024, iar termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 26 august 2024. Totodată, au invocat excepția nulității recursului, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, în termen legal, intimatul-pârât I. a depus întâmpinare, invocând excepția tardivității recursului, în raport cu data declarării căii de atac și cu data comunicării deciziei recurate. A invocat și excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Intimata-pârâtă G., în termen legal, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că recurentul-reclamant a reluat susținerile formulate anterior în cauză, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În termen legal, intimații-pârâți A. și B. au depus întâmpinare, invocând excepțiile tardivității și nulității recursului, iar pe fond, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. II.3.2. Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant nu a depus răspunsuri la întâmpinările formulate în cauză. II.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 noiembrie 2024, Înalta Curte, în temeiul art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 21 ianuarie 2025, când a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției tardivității recursului. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Examinând recursul declarat de recurentul-reclamant, în raport cu excepția tardivității, invocată prin întâmpinări, a cărei analiză este prioritară față de dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel." Calculul termenelor procedurale este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar, la alin. (1) pct. 2 al acestui articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește. Totodată, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.: "Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează." În cauză, hotărârea recurată, decizia civilă nr. 2282 din data de 12 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 545 din data de 26 mai 2023, pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2022, a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 25 iulie 2024 (conform dovezii aflate la dosarul de apel, volumul al II-lea). Ca atare, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborate cu cele ale art. 181 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 26 august 2024, prima zi lucrătoare (luni) care urmează zile în care s-ar fi împlinit termenul - 25 august 2024 - care a fost o zi nelucrătoare (duminică). Înalta Curte constată că, în speță, cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Alba Iulia, prin intermediul poștei electronice la data de 27 august 2024 (conform mențiunii de la dosarul de recurs) și, prin poștă, la data de 28 august 2024 (conform ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosarul de recurs). Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., menționate anterior, referitoare la termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reține că prezenta cale de atac a fost formulată cu depășirea termenului legal. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Prin urmare, fiind vorba de un termen peremptoriu ce implică exercitarea dreptului procesual prevăzut de lege înlăuntrul său, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii recurentei-pârâte din dreptul de exercitare a căii de atac, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., mai sus enunțată. Cum excepția tardivității este una dirimantă, incidența sa împiedică cercetarea fondului motivelor de recurs. Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 2282 din data de 12 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, Înalta Curte reține că partea care a pierdut procesul este recurentul-reclamant, astfel că, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată (dovedite în înscrisurile aflate la dosarul de recurs). Reținând prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., precum și circumstanțele concrete ale cauzei, date de activitatea desfășurată de avocații aleși ai intimaților-pârâți, care au formulat întâmpinări și s-au prezentat în fața instanței pentru a susține interesele părților pe care le reprezintă, dar și de complexitatea scăzută a litigiului în această fază procesuală ca urmare a soluționării recursului prin admiterea unei excepții, va obliga pe recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata cheltuielilor de judecată, reduse, după cum urmează: în cuantum de 3.000 RON, către intimatul-pârât D.; în cuantum de 2.000 RON, către intimatul-pârât H.; în cuantum 3.000 RON, către intimatul-pârât L..