ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 257/2022

Obiectul cererii: Prin cererea înregistrată la 2 martie 2020 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești, solicitând obligarea pârâților să îi plătească despăgubirile din dosarul nr. x/2015, respectiv daunele morale și despăgubiri în cuantum de 50.000 și 10.000 RON, cheltuieli de judecată și daune de întârziere. La 19 martie 2020 reclamantul a precizat temeiul acțiunii - dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, solicitând repararea prejudiciilor produse prin erori judiciare.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 357 din 24 iulie 2020, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești.

Decizia pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 376 din 11 martie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 357 din 24 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, suma de 50 RON pentru care apelantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii rămânând în sarcina statului.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 376 din 11 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, reclamantul A. a formulat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea este lovită de nulitate întrucât nu este motivată în condițiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ., nefiind menționate motivele pe care se sprijină și pentru care au fost înlăturate cererile sale. De asemenea, decizia este lovită de nulitate întrucât, așa cum a arătat în fața instanțelor de fond, cererile și întâmpinările formulate de Ministerul Finanțelor erau lovite de nulitate, nefiind formulate de consilieri juridici înscriși în tabloul cu drept de exercitare al Colegiului Consilierilor Juridici București, respectiv Sibiu, potrivit art. 54 și art. 87 din Statut. Deși aveau obligația constatării nulității întâmpinărilor, instanțele de fond nu au făcut acest lucru. Totodată, cererile formulate trebuie să poarte parafa profesională și ștampila personalizată a consilierului juridic, iar delegațiile de reprezentare trebuie să fie conforme modelului prevăzut în anexa la Statut. Arată că, un alt motiv de nulitate, este faptul că apelul trebuia soluționat în complet de 3 judecători și nu de 2. În plus, hotărârile sunt vădit ilegale, abuzive, date cu încălcarea normelor de drept material, iar prin decizia pronunțată instanța de apel nu a soluționat "aproape" nicun motiv de apel. În continuare, criticile formulate de recurentul-reclamant fac referire la modul de soluționare a recursului declarat în dosarul nr. x/2015, arătând că în mod abuziv și ilegal acesta nu a fost soluționat în fond în anul 2020, așadar după intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018. De asemenea, apreciază ca fiind ilegală și abuzivă respingerea cererii de ajutor public judiciar și anularea recursului - fapt ce constituie eroare judiciară în înțelesul art. 96 alin. (3) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 303/2004 Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte și apărările formulate: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 6 august 2021. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (2 martie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 3 februarie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele prezentate de recurentul-reclamant nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat, în mod generic, că hotărârea este lovită de nulitate întrucât nu este motivată în condițiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ., nefiind menționate motivele pe care se sprijină. Se constată că, în lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, această simplă susținere a recurentului-reclamant este una formală, în condițiile în care partea nu a adus critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate, limitându-se la a arăta, printr-o singură frază, că hotărârea nu este motivată. Recurentul nu precizează, punctual, care este argumentul pentru care consideră că instanța de apel a omis, în dezacord cu exigențele art. 425 C. proc. civ., în considerentele deciziei atacate să motiveze soluția de respingere a apelului și nici de ce consideră că nu s-a răspuns criticilor formulate în apel, astfel încât instanța de recurs, în exercitarea controlului judiciar, să poată aprecia dacă acest aspect echivalează cu o necercetare a fondului. Lipsa argumentelor părții pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia deciziei atacate. Celelalte critici formulate de recurentul-reclamant, ce fac referire la nulitatea cererilor și întâmpinărilor depuse de pârâtul Ministerul Finanțelor, ce vizează eventuale vicii formale ale actelor procedurale (faptul că au fost întocmite de consilieri juridici ce nu ar fi avut drept de exercitare a profesiei, faptul că trebuiau să poarte parafa profesională și ștampila personalizată a consilierului juridic, respectiv faptul că delegațiile de reprezentare trebuiau să fie conforme modelului prevăzut în anexa la Statut) nu pot fi convertite într-un veritabil de motiv de recurs. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant reiterează aceleași pretinse neregularități invocate prin motivele de apel, aspecte ce au făcut deja obiect al analizei instanței de apel, fără a indica în ce mod, prin considerentele reținute, instanța de apel a încălcat prevederi legale procedurale. O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, astfel că, în atare circumstanțe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs este imposibil de realizat. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Așa fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Cum susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. PENTRU ACESTE MOTIVE,