ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2438/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă la data de 2 martie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Vâlcea, B., C., D. și E., obligarea pârâților să plătească despăgubirile din dosarul nr. x/2018, respectiv dobânda legală la titlul executoriu din dosarul de executare nr. 114/2017 al B.E.J. F., cheltuielile de judecată din respectivul dosar, daune morale și despăgubiri de întârziere de 10.000 RON. Prin precizarea din data de 20 martie 2020, reclamantul a arătat că acțiunea se întemeiază pe repararea prejudiciilor produse prin erori judiciare potrivit art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 355 din data de 24 iulie 2020, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Vâlcea, B., C., D. și E..

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 53 din data de 19 ianuarie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 355 din data de 24 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Hotărârea pronunțată în recurs: Prin decizia nr. 1717 din data de 22 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat nul recursul declarat de reclamantul A., împotriva deciziei nr. 53 din 19 ianuarie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Vâlcea, B., C., D. și E.,.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva decizie nr. 1717 din data de 22 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a formulat contestație în anulare contestatorul A.. În motivarea contestație în anulare, contestatorul a susținut că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale și a fost pronunțată fără a se soluționa niciunul dintre motivele de recurs, fiind ilegală și abuzivă și constituind ea însăși o eroare judiciară. A precizat că, prin cererea de recurs, a arătat că hotărârea instanței de apel este nemotivată, necuprinzând motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale și nefiind soluționate motivele de apel [motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..]. Totodată, a menționat că a invocat că hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate, întrucât pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu a fost reprezentat legal - motiv de nulitate absolută potrivit art. 54 și 87 din Statutul profesiei de consilier juridic [motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..], precum și că hotărârea cuprinde motive contradictorii și e dată cu încălcarea normelor de drept material [motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ..]. Prin urmare, contestatorul a apreciat că susținerea instanței de recurs potrivi căreia nu ar fi indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii din apel este vădit ilegală și constituie atât o eroare materială, cât și o eroare judiciară. De asemenea, a arătat că, în ceea ce privește încălcarea normelor de drept material a invocat faptul că eroarea judiciară săvârșită în hotărârea pronunțată în apelul din dosarul nr. x/2018, prin respingerea ca tardivă a cererii de ajutor public judiciar, în condițiile în care nu există termenul de 5 zile, iar cererea poate fi formulată până la soluționarea cauzei, este mai mult decât evidentă, hotărârea fiind lovită de nulitate, fiind nemotivată și pronunțată fără soluționarea vreunui motiv de apel și cu încălcarea normelor de drept material. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: Intimații C., B., E., D., Tribunalul Vâlcea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu au formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: Analizând admisibilitatea prezentei contestații în anulare, Înalta Curte constată următoarele: Prin contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1717 din data de 22 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului, cu consecința admiterii acestuia. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții legale, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare. Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare ori o reapreciere a situație de fapt și a probelor administrate în cauză sau o verificare a modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural. Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale, așa cum solicită contestatorul. În cadrul contestației în anulare, contestatorul, invocând că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, a susținut că această eroare este reprezentată de cele reținute de instanța de recurs în sensul că nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii, motivare în raport de care a fost constată nulitatea recursului. Ca atare, față de semnificația noțiunii de eroare materială, astfel cum a fost redată anterior, critica contestatorului nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind invocată o eroare materială care să vizeze aspecte formale ale judecății și care să fie evidentă și săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, ci reprezintă, de fapt, nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs, în sensul constatării nulității recursului, fiind inadmisibil ca astfel de aspecte să fie repuse în discuție în prezenta cale extraordinară de atac. Totodată, motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 Cod procedură. Prin prezenta contestație în anuare, contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a analizat niciunul dintre motivele de recurs formulate, deși a invocat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., constatând nulitatea recursului. Ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este aceea în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. Or, prin decizia atacată cu contestație în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat nul recursul, soluționând cauza în temeiul unei excepții, împrejurare față de care nu s-a mai impus analiza criticilor formulate prin cererea de recurs. În atare circumstanțe, cele arătate în motivarea prezentei căi de atac nu pot fi încadrate în motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susținerile contestatorului nevizând în realitate omisiunea instanței de a se pronunța asupra vreunuia dintre motivele de casare invocate, ci vizează însăși raționamentul prin care instanța de recurs a apreciat că partea nu a formulat critici care să poată fi încadrate în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu poate reprezenta un motiv de contestație în anulare. În contextul celor anterior expuse, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, precum și că nu au fost invocate motive dintre cele prevăzute la art. 503 alin. (1) sau alin. (2) pct. 1 și 4 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de prevederile art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A..