ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 757/2025

Ședința publică din data de 25 martie 2025

Asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea înregistrată la 9 august 20218 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul A. a solicitat, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să constate caracterul ilicit al faptelor pârâtului B., prin care acesta a adus atingere onoarei și reputației sale.

A solicitat să fie obligat pârâtul la încetarea săvârșirii faptelor prin care a adus atingere onoarei și reputației sale, precum și de a se abține de a mai săvârși fapte de aceeași natură, indiferent de mijloace, în viitor și să fie obligat pârâtul la comunicarea hotărârii judecătorești, după rămânerea definitivă, prin e-mail, proprietarilor și chiriașilor din cadrul imobilului situat în București, str. x, în mod similar cum a comunicat informațiile defăimătoare.

A solicitat, de asemenea, să fie obligat pârâtul la plata de daune morale în sumă de 100.000 euro, echivalentul în RON la data plății, potrivit cursului valutar stabilit de BNR.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 71-74, art. 252 253, art. 255, art. 1349 C. civ., art. 30 din Constituția României, art. 10 CEDO, art. 194 și urm. C. proc. civ.

Pârâtul B. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea caracterului ilicit al faptelor reclamantului prin care acesta a adus atingere onoarei și reputației sale, obligarea reclamantului la încetarea săvârșirii faptelor prin care acesta a adus atingere onoarei și reputației reclamantului, precum și atingeri ale vieții private și obligarea reclamantului la plata de daune morale în cuantum de 100.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 1684 din 8 martie 2019 a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 7 mai 2019.

Prin sentința civilă nr. 540 din 25 iunie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

A obligat pe pârât la plata către reclamantul a sumei de 2.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul B., în contradictoriu cu reclamantul A. și, pe cale de consecință, a obligat pe reclamantul-pârât la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

A respins în rest cererea reconvențională, ca neîntemeiată, compensând cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei de 1.900 RON.

A respins în rest cererea pârâtului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 375 A din 10 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 540 din 25 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul București.

A admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că:

A obligat pe pârâtul-reclamant B. la plata către reclamantul-pârât A. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, menținând în rest sentința civilă apelată.

A respins cererea apelantului-pârât-reclamant B. de obligare a apelantului-reclamant-pârât A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

A obligat pe apelantul-pârât-reclamant B. la plata către apelantul-reclamant-pârât A. a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel - onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 375 A din 10 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâtul B. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât, după ce a redat conținutul art. 1357, art. 71, art. 72, art. 73 și art. 252 din C. civ., a arătat că afirmațiile reclamantului au fost făcute exclusiv cu scop jignitor, aspect care excedează sferei judecăților de valoare protejate de art. 10 din Convenția CEDO.

În mod corect au reținut instanțele de fond că prin afirmațiile sale reclamantul a intenționat lezarea demnității, onoarei, a vieții particulare și a dreptului la imagine a pârâtului, însă, în același timp, în contradicție cu prevederile art. 1357, art. 70-73 și art. 252 din C. civ., respectiv art. 10 din Convenția CEDO, au reținut că afirmațiile și modalitatea în care acestea au fost făcute reprezintă simple judecăți de valoare.

Raportat la art. 10 din Convenția CF.DO, pentru o corectă rezolvare a speței este necesar a se analiza în ce măsură se păstrează echilibrul în protecția celor două valori garantate de Convenție, aflate în conflict: libertatea de exprimare și protecția reputației și a dreptului la demnitate ale persoanei lezate, fiind importantă atât calificarea afirmațiilor ca referindu-se la imputații facturale sau la judecăți de valoare, cât si atitudinea subiectivă a autorului în momentul săvârșirii faptei, criteriu în raport cu care este necesar a se stabili buna credință a autorului afirmațiilor, atât în raport de adevărul afirmațiilor sale (dacă a cunoscut sau nu că acestea sunt adevărate sau false, dacă a depus diligentele necesare, in circumstanțele date pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor), cât și în funcție de scopul demersului.

Or, afirmațiile reclamantului au avut un singur scop, acela de a-1 jigni pe pârât, pornind de la faptul că nu era de acord cu soluțiile propuse ori și-a manifestat anumite dubii (pornind de la date concrete) cu privire la consumurile neobișnuit de mici înregistrate pentru apartamentul reclamantului.

Concluzionând, recurentul-pârât apreciază că garanțiile prevăzute de art. 1357, art. 70-73 și art. 252 din C. civ., respectiv art. 10 din Convenția CEDO au fost nesocotite de instanța de apel.

În continuare, recurentul a prezentat afirmațiile sale reținute de instanța de fond a fi prejudiciabile și contextul în care au fost făcute, arătând că acestea reprezintă judecăți de valoare ce au la bază anumite fapte determinate și nu afirmații factuale.

În lumina jurisprudenței Curții Europene este necesar a se analiza dacă, la originea afirmațiilor efectuate, exista o bază factuală suficient de susținută. În cauză, din probatoriul administrat se poate observa că pârâtul a avut o bază factuală suficient de susținută la originea afirmațiilor sale, fiind important a se stabili buna credință a autorului informațiilor, atât în raport de adevărul afirmațiilor sale, cât și în funcție de scopul demersului.

Or, așa cum a arătat, afirmațiile pârâtului au la bază o situație de fapt (consumuri exagerat de mici de energie termică înregistrate pentru apartamentul reclamantului), precum și afirmațiile anterioare ale reclamantului cu privire la persoanele care înregistrează consumuri mici, solicitând a se reține eforturile pârâtului de a obține o explicație pentru această situație de fapt, precum și atitudinea reclamantului care a provocat parcă răspunsul pârâtului calificat de instanța de fond drept prejudiciator.

Recurentul-pârât apreciază că aspectele detaliate nu au fost avute în vedere de instanță atunci când a interpretat drept prejudiciatoare afirmațiile pârâtului.

În ceea ce privește centrala termică, reclamantul pârât a susținut repararea acesteia de către două firme falimentare chiar și după ce prima firmă C. a produs daune vizibil iremediabile, situație falimentară a firmelor angajate este justificată de situațiile financiare contabile ale acestora. În afara pârâtului-reclamant au mai fost și alți locatari care n-au vrut să semneze procesul-verbal prin care a fost votată reparația centralei vechi de către firmele C. (care mai întâi a stricat-o) apoi D., care a distrus-o complet.

Pârâtul reclamant a atașat documentul 07 din care reiese că unii locatari au refuzat să semneze procesul-verbal al adunării generale în care s-a votat repararea centralei vechi. Sistemul de vot permitea ca președintele E. să voteze și pentru locatarii lipsă sau pentru proprietarii plecați în străinătate, cărora le administra închirierea apartamentelor, așa că atunci când numărul participanților era mic (6-7), ce propunea reclamantul se vota pentru a scoate voturile necesare din contractele de administrare a apartamentelor închiriate. Reclamantul a denunțat faptul că nu știa că la F. lucra fiul pârâtului reclamant, G., dar cunoștea detaliul că patronul F. era un bun prieten și fost student al acestuia.

Recurentul mai învederează că a comunicat înainte de vot tuturor participanților toate detaliile despre firma F. inclusiv cine este patronul și cine este angajatul, respectiv fiul său, G.. Menționează că a făcut acest lucru știind că votul cerut de reclamantul-pârât este ilogic și toți locatarii vor vota pentru centrala mai ieftină ori de câteva ori propunea reclamantul.

Recurentul arată că aceste aspecte abordate nu au fost avute în vedere de instanța de judecată atunci când a interpretat drept prejudiciatoare afirmațiile pârâtului reclamant.

Interpretând în acest context afirmațiile pârâtului-reclamant, se poate observa că acestea reprezintă judecăți de valoare ce au ca punct de plecare o situație de fapt, respectiv oportunitatea achiziționării unei anumite centrale termice, analiza având la bază necesitățile asociației precum și costurile (incluziv cele adiacente) pe care această achiziție le presupune.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât A. și cu admiterea cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 3 mai 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluția din 23 mai 2023, s-a dispus comunicarea recursului către intimați, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare la recursul părții adverse în termen de 30 de zile de la comunicare.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. In subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește nulitatea recursului, intimatul, A. arată că motivul invocat în cererea de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal, recurentul fiind practic nemulțumit de hotărârea pronunțată de instanța de apel și de aspectele de fapt reținute de instanță. În fapt, recurentul dorește o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 6 februarie 2025, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.

Raportul a fost comunicat părților la data de 17 februarie 2025, care nu au depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 25 martie 2025, în complet de filtru, fără citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege.

În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancționată cu nulitatea.

Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci și expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor menționate anterior.

Înalta Curte constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situația în care deși instanța a recurs la textele de lege incidente pricinii, fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit, recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat, urmărind, în realitate, doar o reevaluare a elementelor de temeinicie ale cauzei.

Astfel, deși recurentul își începe argumentația, în cuprinsul memoriului de recurs, prin a invoca o greșită interpretare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 1357 C. civ., art. 71 -73 C. civ. și a art. 252 C. civ., în continuare, când analizează cerințele pentru reținerea acestui text de lege, supune dezbaterii doar aspecte referitoare la modalitate de administrare și de interpretare, în cauză, a probatoriului de către instanțele fondului.

În acest sens, recurentul reiterează argumentele expuse în cadrul litigiilor de fond referitoare la conversațiile avute de părți, tinzând în fapt la o reapreciere a acestora de către instanța de recurs.

Astfel recurentul afirmă în memoriul de recurs că:

- acesta " nu a susținut niciodată că reclamantul fură sau că este hoț, reclamantul pârât fiind cel care a dat definiția hoțului de căldură";

- "reclamantul nu a depus la dosar niciun document care să justifice aceste consumuri de căldură. Afirmațiile pârâtului reclamant reprezintă judecăți de valoare care au la bază anumite fapte determinate și nu afirmații factuale",

- "afirmațiile pârâtului reclamant reținute de instanță ca fiind prejudiciatoare, au fost făcute în acest context și, totodată, după ce solicitase în mai multe rânduri reclamantului pârât, fără să primească nici un astfel de argument, explicații cu privire la consumurile exagerat de mici înregistrate pentru apartamentul acestuia";

- "este necesar a se stabili buna credință a autorului afirmațiilor, atât în raport de adevărul afirmațiilor sale, cât și în funcție de scopul demersului".

Prin urmare, cum criticile recurentului-reclamant vizează, în realitate, doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu (care nu mai pot fi supuse unei noi dezbateri în fața instanței de recurs), în legătură cu care solicită o nouă dezlegare pentru ca, ulterior, în raport cu noua situație de fapt, să poată fi luată în discuție o eventuală încălcare a dispozițiilor de drept material indicate, se reține că aspectele supuse dezbaterii prin memoriul de recurs nu sunt susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

Nici susținerile referitoare la existența unei interpretări greșite a normelor legale cu privire la raporturile juridice dintre părți nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, întrucât recurentul-reclamant nu indică maniera efectivă în care aceste norme ar fi fost încălcate, ci doar le enumeră, limitându-se la a solicita o nouă interpretare a mijloacelor probatorii administrate în cauză și reaprecierea de către instanța de recurs a argumentelor părților susținute de acestea în etapele procesuale anterioare.

Or, exigențele procedurale ale motivului de casare invocat de parte impuneau, dimpotrivă, invocarea unei greșite interpretări și aplicări a unor texte de lege care să se releve ca atare raportat la situația de fapt definitiv stabilită în fața instanțelor de fond, iar nu a uneia care să presupună o reinterpretare a probelor administrate, o reevaluare a situațiilor factuale derulate între părți pentru o reașezare a stării de fapt la care să fie aplicate normele de lege incidente cauzei, de maniera invocată de recurent. Fac parte din această categorie, spre exemplu, susținerile prin care recurentul contestă calificarea dată de instanța de apel afirmațiilor intimatului-reclamant drept simple judecăți de valoare iar nu acuzații menite - potrivit celui dintâi - să lezeze demnitatea, onoarea, viața particulară și propria imagine a recurentului-pârât ori cele prin care susține că afirmațiile sale calificate a fi prejudiciabile, ar fi trebuit evaluate drept judecăți de valoare care au la bază fapte determinate și nu afirmații factuale, ori cele prin care a pretins să se stabilească faptul că el ar fi avut "o bază factuală suficient de susținută". Acestor pretenții de reevaluare și recalificare a elementelor factuale li se alătură și o nouă prezentare a evenimentelor desfășurate între părți, improprie cu totul obiectului și scopului căii de atac extraordinare a recursului.

Drept urmare, aceste susțineri, care nu indică, punctual, în ce constă pretinsa nelegalitate săvârșită de instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei atacate, ci realizează, mai degrabă, aprecieri cu privire la greșita interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, nu pot forma obiect de analiză în recurs.

Se observă, așadar, că recurentul nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept și aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat doar la a reproșa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanța de apel, la a expune considerații generale și la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare.

Or, această manieră de formulare a respectivelor susțineri nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul nereușind să formuleze veritabile critici de nelegalitate a dezlegărilor instanței de apel de natură a forma obiectul analizei instanței de recurs.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, circumscris strict aspectelor de nelegalitate pe baza situației determinate de instanțele de fond, singurele care au competența de administrare și evaluare a probatoriului, în timp ce, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs verifică doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 375 A din 10 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2025.