ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, la data de 14.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale, ca urmare a publicării unor articole defăimătoare, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 253, art. 1.349, art. 1.357 și art. 1.391 C. civ. La data de 20.10.2023, pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 500.005 RON reprezentând daune morale, la restituirea bunurilor personale pe care le-a pus sub sechestru și la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15, art. 253, art. 1.349, art. 1.357 și art. 1.391 C. civ. La data de 09.02.2023, reclamanta-pârâtă a înaintat la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța: în temeiul dispozițiilor art. 253 alin. (4) C. civ., să fie obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale aduse reputației, prin publicarea a peste 65 de articole calomniatoare; în temeiul art. 253 alin. (1) lit. b) C. civ., să fie obligat pârâtul să înceteze încălcarea drepturilor nepatrimoniale, prin îndepărtarea de pe site-urile și paginile de socializare pe care le gestionează, a articolelor cu privire la reclamantă și interzicerea publicării unor noi articole cu privire la reclamanta-pârâtă pe viitor; în temeiul art. 253 alin. (3) lit. a) C. civ., să fie obligat pârâtul la publicarea hotărârii de condamnare pe cheltuiala sa, pe blogul personal. În drept, reclamanta-pârâtă și-a întemeiat cererea modificatoare pe dispozițiile art. 204 C. proc. civ., pe dispozițiile art. 253 și 1.357 C. civ. și pe dispozițiile art. 8 și 10 din CEDO. Prin sentința nr. 1505/23.03.2023, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată de către pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. Prin încheierea de ședință din data de 14.09.2023, Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvențională formulată de pârâtul B..

Sentința pronunțată de Tribunalul Gorj Prin sentința nr. 124/09.05.2024, Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B.; l-a obligat pe pârât la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale; a dispus obligarea pârâtului la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, prin îndepărtarea de pe blogul x și de pe pagina de x, a articolelor ce o vizează pe reclamantă; în temeiul art. 253 alin. (1) lit. b) C. civ., a dispus interzicerea publicării pe viitor a unor astfel de postări cu privire la reclamantă; l-a obligat pe pârât să posteze pe cele două platforme online, sentința, la rămânerea definitivă; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 436/26.11.2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul principal formulat de pârât și apelul incident formulat de reclamantă împotriva sentinței, ca nefondate.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul. - În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a menționat că instanța de apel nu a avut rol activ cât privește soluționarea apelului ținând cont de caracterul devolutiv al acesteia. Ulterior redării, sub forma citării, a prevederilor art. 22 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul-pârât a menționat că instanța de judecată nu a administrat probele solicitate de pârât în apel, probe în urma cărora se putea adopta o altă soluție. Neadministrarea probelor echivalează cu necercetarea fondului, ceea ce determină în mod automat nulitatea deciziei recurate. Procedând în maniera descrisă, instanța de judecată a încălcat principiile prevăzute de art. 6 din CEDO și pe cele ale art. 6 alin. (1) C. proc. civ. - În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a precizat că decizia atacată nu este motivată, respectiv că este motivată incomplet pentru a permite un control judiciar riguros. Atât prima instanță, cât și instanța de apel au efectuat o analiză parțială a cauzei dedusă judecății, aceasta neanalizând toate susținerile pârâtului, în considerentele deciziei nefiind arătate motivele pentru care a fost adoptată aceasta. Concret, instanța de apel a preluat fragmente din motivarea instanței de fond, care, la rândul său, a preluat susținerile reclamantei. - În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1.357 alin. (1) C. civ. Arată, în acest sens, că, în cauză, pârâtul a urmărit informarea publicului cu date generale despre reclamantă, nicidecum jignirii acesteia, fapt care înlătură răspunderea delictuală.

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. În susținerea excepției nulității recursului, intimata-reclamantă a precizat că recurentul-pârât nu a indicat în mod clar motivele de nelegalitate pe care le invocă, ci a reluat în mod general aspecte deja analizate în apel, fără a demonstra că instanța de prim control judiciar ar fi încălcat dispozițiile legale, situație care atrage după sine sancțiunea nulității recursului, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. În speță, recurentul-pârât a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținând, pe de o parte, că hotărârea nu este motivată sau că este motivată incomplet, respectiv că hotărârea a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.357 C. civ., precum și că, în cauză, nu a fost administrat în mod corect probatoriul. Cu toate acestea, examinarea dezvoltării acestor motive de recurs relevă că ele au fost invocate în mod formal, nefiind susținute de veritabile critici de nelegalitate. De asemenea, recurentul-pârât arată că instanța a încălcat regulile de procedură a căror respectare atrage sancțiunea nulității, întemeindu-se pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fără a dezvolta critici care să permită instanței de recurs să analizeze aceste susțineri. Arată, în acest sens, că, în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a făcut o trimitere formală la textele de lege a căror interpretare și aplicare sunt considerate greșite, astfel că aceste susțineri reprezintă simple nemulțumiri ale recurentului față de modul în care a decurs judecata în apel, aspecte ce nu pot constitui o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate. Totodată, a menționat ca fiind eronate susținerile recurentului-pârât în sensul că instanțele nu ar fi examinat în mod corect probatoriul administrat în cauză, iar, în apel, instanța de judecată nu a administrat probele solicitate de pârât. Faptul că instanța de apel nu a aprobat reaudierea unuia dintre martori, apreciind, în mod corect, dat fiind faptul că acesta a fost audiat de prima instanță în prezența apărătorului ales, i s-a citit declarația în sala de judecată, acesta însușindu-și-o prin semnătură, nu echivalează cu o încălcare a regulilor de procedură, situație apreciată ca fiind corectă de către curtea de apel. De asemenea, distinct de împrejurarea că aceste aspecte vizează interpretarea în ansamblu a probatoriului administrat în cauză, ce exced controlului instanței de recurs, în apel au fost indicate în concret motivele pentru care soluția primei instanțe este atât temeinică cât și legală și s-a apreciat că probatoriul a fost în mod corect administrat, astfel că soluția pronunțată este rezultatul analizei atât a stării de fapt, cât și a temeiului de drept specific acțiunilor civile izvorând din răspunderea civilă delictuală, soluția fiind pronunțată cu respectarea cerințelor legale. În realitate, recurentul tinde la o rejudecare a fondului cauzei, incompatibilă cu calea de atac a recursului, criticile formulate vizând elemente de fapt și de probatoriu, care au fost deja analizate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel. Or, potrivit dispozițiilor legale, instanța de recurs nu poate examina aspecte de temeinicie, ci doar de legalitate. A accepta argumentele recurentului ar echivala cu o rejudecare a fondului, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală. Arată ca fiind eronate aprecierile recurentului referitoare la faptul că, în cuprinsul considerentelor deciziei, nu sunt arătate motivele pentru care s-a adoptat hotărârea recurată, argumentele vizând practic nemulțumirea acestuia cu privire la soluția instanței de apel, aspect care nu se circumscrie motivului de recurs invocat. De asemenea, cât privește susținerile referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1.357 C. civ., precizează că recurentul nu arată modalitatea în care instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material, reiterând aspecte care țin de situația de fapt și de probatoriul administrat în cauză. Susține că recurentul tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și admiterea căii de atac formulate, reluând susținerile din cadrul memoriului de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse: - Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul invocă doar formal nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului, din moment ce susținerile antamează, în realitate, doar aspecte de temeinicie, excluse verificării jurisdicționale din prezenta cale extraordinară de atac. Astfel, recurentul atribuie doar aparența unei critici de nelegalitate relative la încălcarea art. 22 C. proc. civ. și subsecvent a dreptului la un proces echitabil, în configurația art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, faptului că "instanța de judecată nu a administrat probele solicitate de pârâtul-recurent în apel, probe în urma cărora se putea lua altă soluție". În acest sens, se observă că aspectele la care face referire partea au făcut obiectul soluționării prin practicaua deciziei atacate, ocazie cu care curtea a respins solicitarea pârâtului-apelant de readministrare a probei testimoniale, ca nefiind utilă cauzei. Or, procedând astfel, recurentul omite faptul că plenitudinea de apreciere în ceea ce privește oportunitatea administrării probelor în proces, din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, revine exclusiv instanțelor fondului (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situația de fapt a cauzei), motiv pentru care soluția de respingere a solicitării pârâtului-apelant, de readministrare a probei testimoniale, nu poate constitui obiect al verificării jurisdicționale în această fază procesuală, nefiind subsumabilă motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Suplimentar caracterului incompatibil cu controlul judiciar în casație al susținerilor formulate (din perspectiva verificării temeiniciei soluției pronunțate), se observă și că acestea supun, spre verificare, doar în mod formal o eventuală "necercetare a fondului", dat fiind că, și prin această afirmație, recurentul tinde, în realitate, tot la reevaluarea pertinenței respectivului element probatoriu în raport cu circumstanțele aferente cauzei (cât timp curtea respinsese solicitarea cu motivarea că "asupra credibilității aspectelor declarate de către martorii audiați, instanța se poate edifica evaluând declarațiile existente, în contextul materialului probatoriu administrat și al relațiilor recunoscute de părți cu persoanele audiate în calitate de martori"). Astfel fiind, prin susținerile formulate, recurentul urmărește doar obținerea unei noi evaluări asupra elementelor probatorii administrate în cauză de către instanțele de fond, afirmațiile invocate vizând strict devoluțiunea deplină a cauzei, improprie judecății din recurs. - În același registru se înscriu și susținerile recurentului referitoare la pretinsa nemotivare/motivare incompletă a deciziei atacate, pentru a permite un control judiciar riguros, aspect care ar atrage, în accepțiunea părții, incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În acest sens, se observă că, deși a invocat că hotărârea recurată ar fi afectată de un viciul nemotivării corespunzătoare, recurentul a omis să indice, printr-o argumentație acurată juridic, asupra căror elemente determinante al cauzei nu s-ar fi pronunțat aceasta. Procedând în această manieră deficitară, recurentul nu face posibilă determinarea limitelor în cadrul cărora poate avea loc analiza de legalitate a instanței de recurs față de aspectul indicat. Or, simpla referire generală în sensul că "instanța de fond și instanța de apel nu au analizat toate susținerile pârâtului-recurent", negrefată pe statuările instanței anterioare, nu configurează un aspect subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., supus controlului judiciar al instanței de recurs. Nici afirmația în sensul că "instanța de apel a preluat fragmente din motivarea instanței de fond" nu este aptă, în sine, a imprima susținerii caracterul unei critici de nelegalitate, cât timp recurentul nu arată, în concret, nici de această dată, aspectele pretins rămase în afara analizei jurisdicționale în etapa procesuală precedentă. Astfel, se observă că, deși recurentul a invocat că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei nemotivări corespunzătoare, acesta a omis să se raporteze, în concret, la dezlegările instanței de apel, care au reținut, pe de o parte, că "argumentația primei instanțe cuprinde considerentele care i-au format convingerea și corespunde exigențelor de coerență, răspunzând tuturor argumentelor relevante din cuprinsul cererii introductive și întâmpinării, luând în considerare aspectele relevante din mijloacele de probă administrate în cauză", iar, pe de altă parte, că eventuala lipsă a unor considerente exhaustive a fost suplinită prin motivarea instanței de prim control judiciar, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, instanța devolutivă înlăturând criticile pârâtului-apelant referitoare la insuficiența probelor administrate în cauză și procedând, în consecință, la o cercetare proprie a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina părții pârâte, luând în considerare inclusiv prevederile relevante din blocul de convenționalitate și jurisprudența conturată în aplicarea acestora. Date fiind aceste repere, fixate prin actul jurisdicțional atacat, susținerea generică a faptului că "în cuprinsul considerentelor deciziei nu sunt arătate motivele pentru care s-a adoptat decizia recurată", denotă doar dezacordul recurentului în raport cu soluția pronunțată, criticile formulate neavând valența unor aspecte de nelegalitate și nefiind de natură, astfel, să învestească legal instanța de recurs. - Nici în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva acestui motiv de casare, ci s-a rezumat doar la a evoca aspecte de temeinicie atunci când a indicat că "a urmărit doar informarea publicului cu date generale despre apelanta-pârâtă și nicidecum jignirea acesteia". Afirmațiile sunt unele care aduc în dezbatere, în mod inadecvat procedural, raportat la faza judecății aflate în calea extraordinară de atac a recursului, elemente de fapt și de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel ca efect al cercetării conținutului articolelor contestate. Astfel, fără a indica punctual în ce constă pretinsa nelegalitate săvârșită de instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei atacate, recurentul tinde, în realitate, doar la obținerea unei noi evaluări asupra elementelor probatorii administrate în cauză de către instanțele devolutive, care au reținut, în mod concordant, existența unui ilicit constând în "proferarea în mod repetat în spațiul considerat public (pe blogul personal) a unor afirmații denigratoare și imputarea unor fapte care nu au fost dovedite ca adevărate cu privire la reclamantă", apte "să aducă grave atingeri demnității, imaginii publice și reputației profesionale a acesteia". Mai mult, instanța devolutivă de control judiciar a mai reținut, pe de o parte, și că "limbajul folosit de pârât depășește limita unui discurs decent menit să exprime nemulțumirea sa față de promovarea reclamantei în funcții de conducere", iar, pe de altă parte, că, "deși a imputat în mod repetat reclamantei, în calitatea sa de rector al Universității Constantin Brâncuși, săvârșirea unor fapte determinate, pârâtul nu a furnizat nicio bază factuală". Evaluând cadrul factual, pe baza probatoriului administrat, instanța de apel a mai reținut și că "pârâtul a adresat reclamantei invective care nu pot fi considerate judecăți de valoare, urmărind discreditarea reclamantei, iar nu o simplă comunicare către public a opiniei subiective a autorului acestor afirmații față de aceasta." Drept urmare, limitându-se doar la a contesta aceste elemente ce intră în puterea de apreciere a instanțelor de fond și care scapă cenzurii instanței de recurs, reclamantul urmărește, impropriu, doar repunerea în discuție a situației de fapt. Or, faptul că, în urma examinării probatoriului, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de recurent (în privința depășirii limitelor libertății de exprimare) nu reprezintă un aspect apt să infirme raționamentul logico-juridic al instanței de prim control judiciar, acesta vizând, astfel cum s-a arătat, maniera de stabilire a cadrului factual. Drept urmare, cum afirmațiile formulate vizează doar aspecte de fapt, care au constituit obiectul examinării instanțelor de fond, iar nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, acestea sunt incompatibile cu analiza specifică instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, având în vedere că aspectele deduse judecății nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege și nici nu se pot reține motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul pârâtului B. împotriva deciziei nr. 436 din 26 noiembrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.