ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1223/2025

Ședința publică din data de 4 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III -a civilă, la data de 23.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., să se constate caracterul ilicit și iminent al faptelor pârâților prin care aceștia au publicat numele său și entitatea juridică în care își desfășoară activitatea, aspecte care au adus atingere onoarei, demnității sale și au afectat grav probitatea sa profesională, respectiv să fie obligați pârâții la încetarea săvârșirii acestor fapte, iar pe cheltuiala pârâților, aceștia să înlăture orice date personale ale reclamantului, din publicația respectivă; de asemenea, a solicitat să fie obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a unor daune morale în cuantum de 500.000 euro (2.500.000 RON), precum și la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru și onorariu avocat.

În drept, reclamantul a indicat art. 72, art. 75 și urm., art. 252 și urm., art. 1357, art. 1358, art. 1381 și urm., art. 1443 și urm. din C. civ.

Reclamantul A. a formulat cerere precizatoare, prin care a indicat că prin capătul al patrulea de cerere solicită obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 euro (2.500.000 RON), actualizate cu rata inflației, calculată de la data pronunțării hotărârii judecătorești de prima instanță și până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului.

Pârâta B. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate abuzul de drept ca urmare a promovării acțiunii, să se dispună publicarea dispozitivului hotărârii ce se va pronunța într-un ziar de largă răspândire; a mai solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 10.000 de euro, în echivalentul în RON de la data plății efective, prin raportare la cursul BNR, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile aduse onoarei, demnității și reputației, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea de ședință din data de 20.05.2021, tribunalul a anulat în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul D., pentru neîndeplinirea obligațiilor privind regularizarea cererii.

Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2021, tribunalul a anulat în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul C., pentru neîndeplinirea obligațiilor privind regularizarea cererii.

Prin încheierea de ședință din 15.12.2022, tribunalul a reținut precizarea reclamatului în sensul că fapta ilicită imputată pârâtei B. constă în faptul că aceasta a dat publicității, prin intermediul ziaristului, articolul incriminat, a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive, a respins cererea pârâtei-reclamante de constatare a nulității cererii de chemare în judecată și a respins excepția netimbrării acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 176/16.02.2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta-reclamantă prin întâmpinare; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B., ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B., ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei-reclamante în sensul amendării reclamantului-pârât; a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 762A/28.06.2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul-pârât pârât A. împotriva sentinței civile nr. 176/16.02.2023 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul-pârât, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiiel art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea căii de atac, recurentul a opinat că instanțele de fond au soluționat în mod greșit cauza fără a intra în judecata fondului, iar cei trei intimați-pârâți indicați în cererea introductivă trebuiau să răspundă în mod solidar față de prejudiciul creat prin fapta ilicită, "creat prin publicarea unor date care conțin individualizarea revizuentului, dar și aducerea la cunoștința publicului a unor date trunchiate și eronate despre săvârșirea unor date reprobabile."

A mai arătat că instanța de apel, dar și prima instanță (la primul termen de judecată, fără a avea procedura îndeplinită cu pârâții, fără a permite încuviințarea probatoriului solicitat prin cererea introductivă, cu excepția înscrisurilor), au procedat la soluționarea cauzei fără a intra în judecata fondului, deși apelul este o cale devolutivă.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a precizat că prima instanță și instanța de apel nu au motivat în niciun fel sau au motivat într-o formă lacunară, aspecte care erau clare și fără echivoc la adresa sa.

Instanța de fond a motivat soluția pe alte criterii, preferând să expună un sofism juridic, fără o argumentație logică și manifestând o lipsă de diligență în aflarea adevărului, pentru a depista sursa ziaristului care a publicat articolul defăimător la adresa sa, sursa fiind pârâta.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au avut în vedere că reclamantul este o persoană publică și nu au dorit să judece cauza și să administreze probe pentru a descoperi sursa ziaristului, deoarece articolul conținea informații care erau cunoscute doar de către intimata B..

Instanța de apel nu a precizat legătura dintre fapta ilicită de publicare a unui articol denigrator și sursa informațiilor deținute de ziarist, iar în același mod a dedus că nu există vinovăție sub forma intenției sau culpei, așa cum definește art. 16 alin. (2) și (3) din C. civ., deși este evidentă existența unei fapte ilicite, care se înscrie în lanțul cauzal generator al prejudiciului.

În legătură cu proba prejudiciului moral, arată că instanța supremă a precizat că este suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Prin urmare, recurentul a susținut că sunt evidente încălcările de raționament juridic, motiv pentru care recursul este admisibil, fiind vădită existența unor cauze de constatare a nulității hotărârii primei instanțe și a celei din apel. Mai arată că a propus proba testimonială, dar acesta a fost îndepărtată atât în fond cât în apel.

Concluzionând acest motiv de casare, recurentul a susținut că sentința primei instanțe și decizia instanței de apel sunt insuficient motivate sau abordează o temă tendențioasă privitor la oportunitatea și legalitatea măsurilor ce nu au fost avute în vedere de către instanțe la solicitarea recurentului.

Privitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a învederat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În data de 13 ianuarie 2025, intimata-pârâtă-reclamantă B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În 5 februarie 2025, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, iar în data de 25 aprilie 2025 au fost înregistrate notele de ședință formulate de recurentul A., prin care solicită conexarea dosarelor nr. x/2023 și y/2018

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate, în raport cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se reține că, în prezenta fază procesuală, nu este supus verificării jurisdicționale raționamentul judiciar al primei instanțe, chiar și în ipoteza în care acesta a fost menținut, ca legal și temeinic, de către instanța de apel, în urma propriei sale examinări a cauzei (în limitele prescrise de art. 477 și art. 478 C. proc. civ.), din moment ce aceasta ar echivala, în mod nepermis, cu o lipsire de eficiență a judecății realizate în calea ordinară de atac.

Așadar, obiectul recursului nu este reprezentat de sentința primei instanțe, ci de hotărârea pronunțată chiar în urma cercetării legalității și temeiniciei acestui prim act jurisdicțional pronunțat în cauză, având în vedere că potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul și scopul recursului este reprezentat de hotărârile data în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situația în care hotărârea atacată este nemotivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, respectiv atunci când instanța a aplicat greșit normele de drept material, când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit, recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate încadrabile în aceste motive sau în celelalte motive de casare prevăzute de lege.

În realitate, memoriul de recurs, care se întinde pe mai multe pagini, se bazează pe susțineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care dispozițiile legale au fost încălcate de către instanța de apel, recurentul urmărind, în esență, doar reținerea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de către instanțele de fond.

Printr-o primă critică, recurentul a invocat incidența unei nemotivări a deciziei atacate, prin aceea că "instanța de apel nu motivează sau motivează într-o formă lacunară aspecte care erau clare și fără echivoc la adresa recurentului", respectiv hotărârea "este insuficient motivată sau abordează o temă tendențioasă privitor la oportunitatea și legalitatea măsurilor ce nu au fost avute în vedere de către acestea la solicitarea recurentului".

Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acestea au un caracter pur formal, nefiind apte a declanșa un control de legalitate al deciziei instanței de apel.

Astfel, se observă că deși recurentul a invocat că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei motivări necorespunzătoare, a omis să indice, în concret, ce argumente juridice legate de obiectul cauzei și expuse prin cererea sa de apel au fost ignorate de către instanța de prim control judiciar.

Or, pentru a se reține incidența acestui motiv de casare, era necesar să se arate, într-o manieră efectivă, lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecății de către parte, simplele sale susțineri generice, în sensul că instanța de apel a preferat "să expună un sofism juridic, fără o argumentație logică și manifestând o lipsă de diligență în aflarea adevărului pentru a depista sursa ziaristului care a publicat articolul defăimător la adresa subsemnatului, sursa fiind pârâta-intimată", nefiind apte a declanșa verificarea jurisdicțională specifică prezentei căi extraordinare de atac.

În realitate, recurentul nu procedează la o argumentare logică și juridică susceptibilă de încadrare în acest motiv de casare, ci își exprimă dezacordul în raport cu soluția pronunțată, reproșând, totodată, maniera în care au fost încuviințate, administrate și interpretate probele, sens în care, în dezvoltarea prezentei critici, menționează, în mod expres, că proba testimonială "a fost îndepărtată atât în fond cât și în apel, prin care încercam să dovedim o anumită conduită, fără de care dreptul nu se poate realiza."

Or, asemenea considerații nu reflectă o situație dintre cele reglementate prin motivul de casare referitor la nemotivare, ci relevă, de fapt, o solicitare de reanalizare a mijloacelor de probă administrate în cauză, ceea ce excedează verificărilor instanței de recurs, motiv pentru care devine incidentă sancțiunea nulității, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., critica formulată neputând fi primită.

Nici susținerile referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material, de către instanța de apel, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, subsumabilă motivului de recurs invocat.

În acest sens, pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul invocă doar formal o greșită interpretare a dispozițiilor de drept material, fără a indica care sunt acestea, susținând că "este evidentă existența unei fapte ilicite care se înscrie în lanțul cauzal generator al prejudiciului."

Astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru două fapte, prima constând în publicarea în ziar a numelui său, a profesiei sale și a denumirii entității juridice în care își desfășoară activitatea, iar a doua constând în comunicarea către ziarist a datelor necesare pentru scrierea articolului, respectiv divulgarea unor date din dosare către presă.

Cu privire la prima faptă imputată pârâtei, instanța de apel a apreciat că nu este o faptă care să poată fi săvârșită de către pârâtă (care nu are calitatea de ziarist) și nici nu a fost făcută dovada că aceasta ar fi publicat articolul, chiar reclamantul indicând, în acțiunea sa, că articolul a fost semnat de un ziarist pe nume C.. Referitor la cea de-a doua faptă, instanța de apel a reținut că în cauză nu s-a produs niciun mijloc de probă care să susțină fapta ilicită afirmată, nefiind identificat vreun text de lege care să incrimineze fapta de a furniza presei o hotărâre judecătorească în care pârâta a fost parte.

În acest context, chiar dacă în urma aprecierii probatoriului instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de către recurent (cu privire la existența faptei ilicite), acest aspect nu este unul apt să infirme raționamentul logico-juridic al instanței de apel, acesta vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.

Or, reevaluarea situației de fapt a cauzei și oferirea unei noi interpretări materialului probator administrat în fața curții de apel presupun un control în temeinicie al judecăților înfăptuite în prezenta pricină până în prezent, nepermis instanței de recurs, a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii instanței de apel, recursul urmărind să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, criticile astfel formulate vizează aprecierea instanței devolutive asupra unor chestiuni de fapt, aceasta neconstituind un aspect de nelegalitate, ci, cel mult, de netemeinicie a deciziei recurate.

Prin urmare, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde motive care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 762 A din 28 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Reținând culpa procesuală a recurentului în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 2975 RON către intimata B., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin factura și extrasul de cont emis de E. la 17.02.2025, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 762 A din 28 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 2975 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.