ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2025

Ședința publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2020 în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dolj, secția I civilă, a dispus disjungerea următoarelor capete ale cererii principale formulate de reclamanta Administrația Națională Bazinală "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Jiu: restituire drept de administrare, în contradictoriu cu pârâții Statul Român și UAT Caraula; rectificare carte funciară, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, Consiliul Local al comunei Caraula și UAT Caraula.

A dispus, totodată, disjungerea cererii privind arătarea titularului dreptului, cerere formulată de către reclamanta Administrația Națională Bazinală "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Jiu și a cererii de intervenție în interes propriu, formulată de Statul Român.

Cererile disjunse au format obiectul prezentului dosar nr. x/2020.

Prin încheierea din data de 12 ianuarie 2021, instanța a respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de către reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Jiu, ca inadmisibilă; a admis cererea de intervenție în interes propriu, formulată de Statul Român.

La termenul de judecată din 18 mai 2021, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea petitelor cu obiect rectificare carte funciară, excepție a cărei discutare a fost prorogată la termenul antereferit, și, constatând că este întemeiată, a fost încuviințată, urmând ca soluția pentru aceste capete de cerere să fie pronunțată odată cu fondul.

Instanța a reținut că cererea de chemare în judecată este lipsită de interes în raport de Statul Român.

La data de 11 aprilie 2022, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Jiu a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că nu înțelege să se judece în prezenta cauză în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în ceea ce privește dreptul de administrare al instituției asupra imobilului Acumularea Caraula.

Prin sentința civilă nr. 257 din 11 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de intervenție a Statului Român având ca obiect revendicare, formulată în contradictoriu cu UAT Caraula și Consiliul Local Caraula; au fost obligați pârâții să lase în proprietate și liniștită posesie "Balta Caraula", în suprafață de 78,0044 ha, înscrisă în CF; a fost admisă cererea Statului Român având ca obiect rectificare carte funciară, formulată în contradictoriu cu UAT Caraula și Consiliul Local Caraula; s-a dispus rectificarea CF x a UAT Caraula, în sensul radierii titularului dreptului de proprietate Consiliul Local Caraula și înscrierii ca titular a Statului Român; a fost admisă cererea de intervenție a Statului Român cu obiect rectificare carte funciară, formulată în contradictoriu cu A.; s-a dispus rectificarea CF x a UAT Caraula, în sensul radierii dreptului de concesiune înscris în Partea III "Sarcini", s-a luat act de renunțarea la judecata cererii cu obiect restituire drept de administrare, formulată de reclamanta Administrația Națională Bazinală "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Jiu, în contradictoriu cu Statul Român; a fost admisă cererea cu obiect respectare drept de administrare, formulată de reclamanta Administrația Națională Bazinală "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Jiu, în contradictoriu cu UAT Caraula și Consiliul Local Caraula; au fost obligați pârâții să respecte dreptul de administrare al reclamantei, așa cum a fost constituit; a fost respins capătul de cerere cu obiect rectificare CF x a UAT Caraula, în contradictoriu cu Statul Român, ca lipsit de interes; a fost respinsă cererea cu obiect rectificare CF x a UAT Caraula, în contradictoriu cu UAT Caraula și Consiliul Local Caraula.

Prin încheierea din data de 18 mai 2021, a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantei Administrația Națională Bazinală "Apele Române"- Administrația Bazinală de Apă Jiu în privința capetelor de cerere cu obiect rectificare CF x a UAT Caraula, în contradictoriu cu Statul Român, și rectificare CF x a UAT Caraula, în contradictoriu cu UAT Caraula și Consiliul Local Caraula.

Prin sentința nr. 10 din data de 7 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 257 din 11 mai 2022, pronunțată de același tribunal, formulată de petentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în contradictoriu cu intimații Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Jiu, Consiliul Local al Comunei Caraula, UAT Caraula, prin Primar, și A.; a fost admisă cererea formulată de intervenientul Statul Român privind cheltuielile de judecată; au fost obligați pârâții UAT Caraula, prin Primar, și Consiliul Local Caraula la plata, în solidar, a sumei de 2500 RON, reprezentând onorariu de expert.

Prin decizia nr. 239 din 26 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respins apelul formulat de apelanții-pârâți UAT Comuna Caraula, prin Primar, și Consiliul Local Caraula, împotriva sentinței civile nr. 257 din 11 mai 2022 și împotriva sentinței civile nr. 10 din 7 noiembrie 2023, ambele pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata reclamantă Administrația Națională Bazinală "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Jiu, cu intimatul pârât A. și cu intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 239 din 26 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâții UAT Comuna Caraula, prin Primar, și Consiliul Local Caraula.

În dezvoltarea motivului de recurs menționat, recurenții au susținut că nu au invocat Protocolul nr. 407/08.07.2003 ca titlu de proprietate, ci faptul că dețin, în mod legal, posesia asupra imobilului revendicat, în condițiile în care acest protocol încheiat chiar cu reclamanta nu a fost atacat nici prin excepția de nelegalitate, nici printr-o acțiunea în anulare/nulitate, în mod separat, pentru a se decide asupra legalității acestui titlu în baza căruia exercită folosința.

Afirmă că instanța de apel a înlăturat incidental actul juridic reprezentat de Protocolul nr. 407/08.07.2003, fără să fi fost învestită cu critici de nelegalitate a acestuia și a ignorat realitatea juridică, chiar greșită în ipoteza oponenților, instituită de HCL nr. 6/2003, de asemenea neatacată în justiție până în prezent.

Recurenții mai susțin că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 și 4 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române", precum și cu încălcarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 a apelor și a art. 552 din C. civ.

Arată astfel că au contestat titlul intervenientului, Statul Român, doar sub aspectul că nu a făcut dovada dreptului de proprietate, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, instanța de apel respingând, în mod nelegal, cererea având ca obiect efectuarea unei noi expertize cu obiectivele propuse, în considerarea aspectelor nelămurite la fondul cauzei, și considerând greșit că "fiind amenajament stabilit integral și în vederea asigurării funcționalității lui nu este relevantă diferența de suprafață dintre inventar și expertiza efectuată în cauză. În plus, inventarul fiind aprobat prin Hotărâre de Guvern, nu a fost atacat și amenajamentele hidrografice pot suferi în timp unele modificări de formă. În acest sens, nici identificarea de către expert prin măsurare a unui curs de apă de alimentare a acumulării nu prezintă importanță probatorie".

Susțin recurenții că prin expertiză trebuie să se măsoare cursul albiei râului și să se aprecieze lungimea exactă a acesteia, însă în cuprinsul raportului de expertiză s-a reținut că albia râului Baboi este mai mare de 5 km, fără a se face mențiuni cu privire la suprafața bazinului hidrografic, instanța folosind datele din inventarul Ministerului Finanțelor.

Învederează că nu este stabilit prin expertiză dacă prin acumularea de apă se înțelege bazinul hidrografic. Totodată, arată că, din inventarul Ministerului de Finanțe nr. 64188, rezultă că Acumularea Caraula are o suprafață de numai 72 ha, iar instanța a admis acțiunea pentru 78,0044 ha, în condițiile în care cele 72 ha nu au fost identificate prin expertiză pentru a se cunoaște ce s-a revendicat.

Arată că, în baza Protocolului nr. 407/8.07.2003, Consiliul Local Caraula a adoptat HCL nr. 6/2003, prin care a fost aprobată preluarea și administrarea de către Consiliul Local Caraula, cu titlu gratuit, a lucrării de gospodărire a apelor baraj și accesorii Caraula. Învederează că reclamanta a afirmat greșit că obiectul litigios este proprietate publică, ceea ce nu este dovedit în cauză, dar și că deține dreptul de administrare asupra acestuia, situație față de care se impune respingerea cererii în revendicare, în condițiile în care pârâții dețin lucrările de gospodărire a apelor Baraj și accesorii Caraula, cu titlu valabil, chiar de la reclamantă.

Susțin că acest titlu este perfect opozabil și Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, deoarece administratorul avea, potrivit legii, abilitatea de a dispune cu privire la predarea lucrărilor în cauză către recurenți.

Prin întâmpinarea depusă la 7 noiembrie 2024, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor - D.G.R.F.P. Craiova, a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că Protocolul nr. 407/8.07.2003, încheiat între reclamantă și Primăria Caraula, privește acordul de principiu al primăriei în legătură cu preluarea în administrarea (nu în proprietatea) Consiliului Local Caraula, cu titlu gratuit, a lucrării de gospodărire a apelor Baraj și accesorii Caraula, care aparține domeniului public al statului și este administrat de reclamantă. A mai susținut că protocolul anterior menționat nu a fost urmat de o hotărâre de guvern prin care bunul aflat în domeniul public al statului să treacă în domeniul public al UAT Caraula, iar H.C.L. Caraula nr. 6/31.10.2003 se referă la un drept de administrare, nu la un drept de proprietate.

La 11 noiembrie 2024, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că, în mod greșit, a fost intabulat dreptul de proprietate asupra Acumulării Caraula, în favoarea Consiliului Local Caraula, întrucât Protocolul nr. 407/8.07.2003 nu a fost urmat de o hotărâre de guvern prin care bunul aflat în domeniul public al statului să treacă în domeniul public al UAT Caraula.

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la 20 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

La termenul stabilit, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Printr-o primă critică, recurenții susțin că instanța de apel a înlăturat incidental actul juridic reprezentat de Protocolul nr. 407/08.07.2003, fără să fi fost învestită cu o cerere sau o excepție vizând valabilitatea acestui act.

Critica astfel formulată va fi analizată pe tărâmul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), întrucât pune în discuție încălcarea de către instanța de apel a limitelor învestirii stabilite prin cererile părților.

Înalta Curte reține, sub acest aspect, că prima instanță a fost învestită de reclamanta Administrația Națională Bazinală "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Jiu cu cererea având ca obiect respectarea dreptului de administrare, formulată în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Caraula, prin Primar, și Consiliul Local Caraula, iar, de către intervenientul principal Statul Român, cu o cerere având ca obiect revendicare imobiliară, fundamentată pe dreptul de proprietate publică, formulată în contradictoriu cu aceiași pârâți, precum și cu o cerere de rectificare carte funciară, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Caraula, prin Primar, Consiliul Local Caraula și A..

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar, în conformitate cu art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără, însă, a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. În același sens, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Instanța nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, în raport cu aceste dispoziții legale, instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererile deduse judecății, în sensul că aceasta trebuie să hotărască asupra a tot ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății și în raport de persoanele care figurează ca părți în proces.

Cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se declanșează procesul civil, iar unul dintre principalele efecte juridice ale acesteia îl constituie stabilirea cadrului procesual în care se va desfășura judecata din punct de vedere al părților (cadrul procesual subiectiv), precum și din punct de vedere al pretenției concrete deduse judecății și al cauzei pe care se fundamentează respectiva pretenție, înțeleasă astfel ca situație de fapt calificată juridic (cadrul procesual obiectiv).

Totodată, trebuie remarcat că, în mod corespunzător, limitele învestirii astfel stabilite se impun instanței și în cazul formulării unei cereri de intervenție principală [în legătură cu care, art. 62 alin. (1) C. proc. civ., dispune că "va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată"].

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept. Judecata în apel este limitată, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum - și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță - tantum devolutum quantum iudicatum -, asa cum rezultă din prevederile art. 478 C. proc. civ.

În calea de atac devolutivă a apelului instanța verifică soluția atacată atât din punctul de vedere al temeiniciei acesteia, statuând dacă situația de fapt reținută prin hotărâre este concordantă probelor administrate în cauză și a fost corespunzător stabilită, cât și sub aspectul legalității, respectiv dacă prima instanță a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente situației de fapt deduse judecății.

Conform prevederilor art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, respectiv calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

În prezenta cauză, nu poate fi, însă, reținută încălcarea acestor norme de procedură, examinarea de către instanța de apel a criticilor aduse sentinței apelate cu privire la deținerea, cu titlu valabil, a bunului revendicat în prezentul litigiu presupunând și analiza situației de fapt reținute prin hotărâre, respectiv dacă este concordantă cu probele administrate în cauză și dacă Protocolul nr. 407/08.07.2003, invocat de pârâți, reprezintă un titlu apt că paralizeze acțiunea în revendicare formulată.

Așadar, instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a soluționat pricina dedusă judecății în limitele învestirii și cu respectarea principiului devoluțiunii în apel, conform normelor de procedură anterior evocate, critica recurenților-pârâți vizând acest aspect neputând fi primită.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), recurenții au formulat critici cu privire la soluția instanței de apel asupra fondului acțiunii în revendicare, invocând Protocolul nr. 407/08.07.2003 și HCL nr. 6/2003 ca temei pentru exercitarea posesiei asupra imobilului revendicat și afirmând că dețin lucrările de gospodărire a apelor Baraj și accesorii Caraula, cu titlu valabil, chiar de la reclamantă.

Cu referire la împrejurarea că între recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Caraula, prin Primar, și intimata-reclamantă a fost încheiat Protocolul nr. 407/08.07.2003, iar, în baza acestuia, Consiliul Local Caraula a adoptat H.C.L. nr. 6/2003, prin care a fost aprobată preluarea și administrarea de către Consiliul Local Caraula, cu titlu gratuit, a lucrării de gospodărire a apelor baraj și accesorii Caraula, Înalta Curte reține, în acord cu opinia instanței de apel, că aceasta este lipsită de relevanță din perspectiva dovedirii dreptului de proprietate al recurenților întrucât respectivul protocol este unul de principiu privind operațiunea de predare-primire a obiectivului Acumularea Caraula.

Potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), "trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de autoritățile prevăzute la art. 287 lit. a), care au în administrare bunul respectiv, dacă prin lege nu se dispune altfel". Or, în cauza de față, nu s-a invocat și dovedit existența unui asemenea act administrativ.

Recurenții critică soluția pronunțată în decizia atacată și din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, sens în care susțin că instanța de apel a respins, în mod nelegal, cererea având ca obiect efectuarea unei noi expertize, în considerarea aspectelor nelămurite în primă instanță, dat fiind că expertiza deja efectuată nu cuprinde mențiuni cu privire la suprafața bazinului hidrografic, instanța folosind datele din inventarul Ministerului Finanțelor cu privire la acest aspect, inventar din care rezultă o diferență de suprafață în raport cu cea pentru care a fost admisă acțiunea în revendicare.

Reglementarea probelor în apel este realizată de art. 479 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) din același act normativ."

Față de aceste dispoziții legale, instanța de apel poate să administreze probe noi, precum și să readministreze probele administrate deja în primă instanță, solicitate în condițiile procedurale prevăzute de art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Însă, încuviințarea unor probe noi în completarea probelor administrate de către prima instanță reprezintă o facultate, o posibilitate de administrare, supusă filtrului propriu al instanței prin raportare la specificul speței și la actele și lucrările dosarului, astfel încât instanța de apel este îndrituită să aprecieze dacă dovezile respective sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

În prezenta cauză, instanța de apel a respins proba cu expertiză specialitatea construcții hidrotehnice solicitată de apelanți, apreciind că administrarea acesteia nu este utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei în raport cu obiectul cererii deduse judecății, de criticile din apel, dar, mai ales, de ansamblul probator administrat în speță, în fața primei instanțe.

Înalta Curte subliniază că aprecierea (motivată) asupra utilității și concludenței probei cu expertiză era apanajul instanței de apel în aplicarea dispozițiilor legale în materia probelor, iar orice critică formulată sub acest aspect excedează atribuțiilor instanței de control judiciar în recurs, unde analiza se limitează la cercetarea legalității soluției în condițiile expres și limitativ reglementate prin prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește diferența de suprafață între inventarul aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, anexa nr. 12, și expertiza efectuată în cauză, se constată că instanța de apel a apreciat expunându-și argumentele în sensul că nu prezintă relevanță, întrucât amenajamentul hidrografic denumit "Acumularea Caraula" este stabilit integral printr-o hotărâre de guvern, neatacată, arătând, totodată, că amenajamentele hidrografice pot suferi în timp unele modificări de formă.

Înalta Curte reține că, atât timp cât Acumularea Caraula este inclusă în domeniul public al statului român (în cauză neoperând transferul dreptului de proprietate în patrimoniul recurenților, astfel cum rezultă din analiza efectuată anterior), includere atestată și scriptic în Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, determinantă în cauza de față nu este încadrarea imobilului litigios în cele 72 ha menționate scriptic, ci faptul că întregul amenajament este obiect al protecției juridice prin recunoașterea dreptului real de administrare al reclamantei, stabilit prin Legea nr. 107/1996.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a dat prevalență titlului statului, de altfel, singurul valabil, menținând soluția primei instanțe de obligare a pârâților la a lăsa intervenientului în deplină proprietate și liniștită posesie Balta Caraula, în suprafață de 78,0044 ha și la a respecta dreptul de administrare al reclamantei, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incident în cauză.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Caraula, prin Primar, și Consiliul Local Caraula împotriva deciziei nr. 239 din 26 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.