Decizia nr. 7/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 699/2022 a Tribunalului Mureș

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 mai 2022, pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. și C. solicitând obligarea fiecărei pârâte la plata în beneficiul său a câte 100.000 euro reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral cauzat onoarei, demnității și reputației reclamantului, la publicarea hotărârii de condamnare și la plata cheltuielilor de judecată. Prin precizarea acțiunii depusă la dosar la data de 10 august 2021, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a societății S.C. D. S.A. și B. S.A.. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă Prin sentința civilă nr. 699 din 20 mai 2022, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a C. și a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte pentru lipsa capacității de folosință și a admis în parte acțiunea obligând pe fiecare dintre pârâtele S.C. D. S.A. și S.C. B. S.A. să plătească câte 2500 euro cu titlu de daune morale și să publice dispozitivul hotărârii într-un ziar de circulație internațională și pe paginile facebook ale celor două posturi C. și B.; de asemenea au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 200 RON reprezentând cheltuieli parțiale de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și pârâta D. S.A.. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 91A din 7 februarie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.A., împotriva sentinței civile nr. 699/20.05.2022 pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2021 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A., inclusiv în privința cheltuielilor de judecată pretinse; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 699/20.05.2022 pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2021 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantul A. și a cheltuielilor de judecată de 2000 RON reprezentând onorariu avocațial din prima instanță. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 91A din 7 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a formulat recurs reclamantul A.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 iunie 2024 și a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen și procesul-verbal de repartizare aleatorie . Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, motivat de faptul de hotărârea instanței de apel este nelegală. Totodată, a solicitat obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. Cu titlu prealabil, a învederat că recursul formulat vizează soluția de admitere a apelului formulat de către D. S.A. precum și soluția de respingere a solicitării reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor solicitate de la ambele pârâte. În susținerea recursului, recurentul-reclamant a invocat drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de apel a făcut o analiză profund greșită a drepturilor fundamentale aflate în conflict, prin constatarea faptului că pârâta prin difuzarea reportajului nu a depășit limitele impuse libertății de exprimare. A mai susținut că în mod corect, instanța de fond a reținut faptul că imaginea, felul în care a fost perceput în societate, precum și demnitatea reclamantului au fost afectate. În acest sens a indicat dispozițiile art. 252 C. civ., precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2016. De asemenea, a învederat că din declarația martorului E., a reieșit faptul că a persistat confuzia între reclamant și proprietarul armei mult timp după aceea în percepția publică, amintind chiar că ulterior promovării prezentei acțiuni, în presa locală a apărut un articol denigrator la adresa reclamantului, în cuprinsul căruia se făcea referire la indolența "inculpatului" A. care, deși arestat, a avut îndrăzneala să dea în judecată televiziunile care au publicat primele știri în legătură cu fapta pentru care este cercetat. Chiar și instanța de fond a reținut în considerente faptul că este evident că știrea s-a rostogolit în spațiul public, s-a amplificat, ajungând la cunoștința multor persoane, între care și cunoscuți ai reclamantului, care au primit astfel informații denaturate despre acesta, care îl prezentau într-o lumină evident nefavorabilă. În esență, instanța de apel, analizând situația concretă de fapt, a concluzionat că dreptul la libertatea de exprimare trebuie să primeze în cazul de față raportat la calitatea de instituție media a pârâtei și la știrea care se impunea a fi difuzată. De asemenea, a concluzionat că nu se poate reține fapta ilicită a acesteia, având în vedere că a aplicat o bandă neagră pe pozele preluate. Recurentul-reclamant a reiterat faptul că dacă aplicarea acelei benzi negre pe pozele sale ar fi avut ca efect nerecunoașterea persoanei din spatele acelei benzi, nu s-ar mai fi aflat în această situație. Însă, persoanele care îl cunosc i-au adus la cunoștință despre fapta pârâtei, sens în care este evident că aplicarea acelei benzi negre nu a avut absolut nici un efect, argumentele și concluzia instanței de apel fiind în acest sens nelegale. A mai susținut că hotărârea instanței de apel prin care i s-a respins apelul în ceea ce privește majorarea cuantumului despăgubirilor este de asemenea nelegală. Astfel, recurentul-reclamant a apreciat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, pe lângă cerințele clasice cum ar fi prejudiciul cauzat, valoarea socială lezată etc. și calitatea celui care a comis o faptă ilicită, trebuie avute în vedere și posibilitățile financiare ale acestuia. Or, pârâta D. S.A. a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 246.471.049 RON și un profit net de 62.090.201 RON, iar pârâta S.C. B. S.A. a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 595.117.255 RON și un profit net de 137.114.567 RON. Așadar, obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri de aproximativ 12.500 RON fiecare nu este aptă în primul rând să compenseze și să repare prejudiciul evident suferit de către recurent, iar în al doilea rând, nu este apt pentru a descuraja viitoare conduite ilicite ale pârâtelor, având în vedere că suma este infimă raportat la veniturile pe care le încasează pârâtele, inclusiv prin publicarea unor știri false cum s-a întâmplat și în spețą de față. A sancționa mai drastic asemenea conduite va conduce în mod automat la respectarea de către pârâte a normelor și deontologiei jurnalistice, deoarece rolul unor asemenea entități este deosebit de important într-o societate democratică. În majoritatea cazurilor, obligarea unui post de televiziune la plata unor despăgubiri atât de mici este ineficientă în raport cu o televiziune de mare anvergură, în special dacă difuzarea știrilor false a cauzat un prejudiciu semnificativ sau a avut un impact negativ asupra societății. Argumentul instanței de apel pentru acordarea unei despăgubiri mai mici raportat la faptul că "reclamantul se bucura în societate de o bună imagine și reputație care au fost pentru scurt timp puse sub semnul îndoielii de persoanele care au luat contact cu știrile difuzate de cele două posturi de televiziune în data de 04.05.2021; astfel prieteni și cunoștințe ale reclamantului nu au considerat că reclamantul este persoana vinovată de producerea respectivului eveniment sau au considerat puțin probabilă implicarea sa" ar fi trebuit să fie tocmai argumentul pentru care instanța să acorde despăgubirile solicitate în integralitate. Tocmai aceasta a și fost problema majoră și anume faptul că recurentul-reclamant niciodată nu a fost considerat un infractor, o persoană care ar putea comite o asemenea faptă, sens în care tocmai acesta ar trebui să fie argumentul pentru care orice știrbire a imaginii și reputației sale trebuie sancționată în mod cât se poate de drastic. I.

Apărările formulate în cauză I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. SA Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă B. S.A. a susținut că recurentul-reclamant a criticat cuantumul despăgubirilor acordate, însă aceste critici nu sunt unele de nelegalitate, ci de netemeinicie. A mai susținut că recurentul-reclamant a raportat cuantumul daunelor solicitate în principal la cifra de afaceri și la profitul intimatei, în loc să îl raporteze la o ipotetică suferință resimțită. De asemenea, a apreciat că se critică cuantumul daunelor morale acordate prin raportare la modalitatea în care instanța de apel a interpretat situația de fapt și probatoriul administrat în cauză, ceea ce reprezintă un motiv de netemeinicie, ce nu poate fi încadrat în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât a solicitat respingerea recursului. I.5.2. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă D. SA Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă D. S.A. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, precum și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. În combaterea recursului, intimata-pârâtă a susținut că, deși recurentul-reclamant a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a arătat care ar fi normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanță, ci s-a referit doar la împrejurarea că instanța ar fi reținut în mod greșit situația de fapt atunci când a constatat că pârâta D. nu a depășit limitele libertății de exprimare. S-a mai susținut că recurentul-reclamant a criticat faptul că la evaluarea prejudiciului moral suferit trebuia avută în vedere și cifra de afaceri, precum și profitul net al pârâtei. Așadar, intimata-pârâtă a apreciat că în realitate, criticile recurentului-reclamant nu privesc aspecte de nelegalitate care să se încadreze în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci au în vedere aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate. Or, în recurs, criticile nu pot viza modalitatea în care instanța de apel a administrat și apreciat probele sau o presupusă situație de fapt greșită care ar fi fost reținută, întrucât aceste aspecte se referă la elemente de fapt ale cauzei, iar nu la controlul de legalitate care poate fi exercitat conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecință a apreciat că recursul nu este motivat în fapt și a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. I.

Răspunsul la întâmpinare I.6.1. Răspunsul la întâmpinările intimatelor-pârâte formulat de recurentul-reclamant Prin răspunsul la întâmpinările intimatelor-pârâte, recurentul-reclamant a susținut că apărările formulate de intimatele-pârâte sunt neîntemeiate și a procedat, în continuare, la reiterarea cererii de recurs. I.6.2. Răspunsul la întâmpinarea intimatei-pârâte B. S.A. formulat de intimata-pârâtă D. SA Intimata-pârâtă D. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte B. S.A. prin care a solicitat admiterea apărărilor acestei intimate și, pe cale de consecință, respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate și prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. De asemenea, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică decizia instanței de apel sub două aspecte: un aspect vizează soluția de admitere a apelului formulat de pârâta D. S.A., iar un al doilea aspect vizează soluția de respingere a solicitării reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor solicitate de la ambele pârâte. În ceea ce privește critica vizând admiterea apelului formulat de pârâta D. S.A., recurentul-reclamant, invocând motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că această soluție de admitere a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel făcând o analiză greșită a drepturilor fundamentale aflate în conflict, prin constatarea faptului că pârâta D. S.A. prin difuzarea reportajului nu a depășit limitele impuse libertății de exprimare. A mai susținut recurentul-reclamant că în mod greșit a apreciat instanța de apel că aplicarea unei benzi negre pe fotografiile preluate nu a permis recunoașterea sa de către mai multe persoane, deși aplicarea acelei benzi nu a avut niciun efect, întrucât persoanele care îl cunosc i-au adus la cunoștință fapta intimatei-pârâte. Înalta Curte constată că o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Astfel, deși recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al căii de atac promovate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare a unei hotărâri judecătorești. Încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, etc. Or, în cauză, recurentul-reclamant nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit în mod generic la faptul că hotărârea pronunțată în apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, în dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant susține că instanța de apel a apreciat că intimata-pârâtă D. S.A. nu a depășit limitele libertății de exprimare cu ocazia difuzării reportajului, precum și că nu se poate reține fapta ilicită a pârâtei, întrucât a aplicat o bandă neagră pe fotografiile reclamantului care ar fi avut ca efect nerecunoașterea persoanei din spatele acelei benzi. De asemenea, mai susține că "din declarația martorului E., a reieșit faptul că a persistat confuzia între reclamant și proprietarul armei mult timp după aceea în percepția publică, amintind chiar că ulterior promovării prezentei acțiuni, în presa locală a apărut un articol denigrator la adresa reclamantului, în cuprinsul căruia se făcea referire la indolența "inculpatului" A. care, deși arestat, a avut îndrăzneala să dea în judecată televiziunile care au publicat primele știri în legătură cu fapta pentru care este cercetat". Înalta Curte observă însă că aceste aspecte a căror reevaluare o solicită recurentul-reclamant reprezintă în mod indubitabil elemente ale situației de fapt a cauzei, care se apreciază potrivit probelor administrate, aspecte care nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunțate, ci echivalează cu reevaluarea situației de fapt și, eventual, stabilirea uneia noi, demers care este incompatibil cu judecata în recurs, instanța de apel fiind suverană cu privire la aprecierea probatoriului pentru a se reține o anumită situație de fapt. În exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs nu este competentă să reaprecieze situația de fapt și este obligată să se grefeze pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Așadar, se reține că invocarea în mod general a aplicării greșite a unor norme de drept substanțial, fără indicarea în concret a acestora, nu echivalează cu aplicarea greșită a legii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă acest text de lege trebuie să fie legată de legea aplicabilă, iar nu de chestiuni de fapt ori de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, este necesar ca recurentul-reclamant să indice și subsecvent, să demonstreze modul în care instanța de apel a încălcat normele de drept material, să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport cu circumstanțele cauzei și să explice, totodată, modul în care, în aprecierea lor, aceste reguli trebuiau aplicate în cauza dedusă judecății. În ceea ce privește critica referitoare la dimensionarea despăgubirilor, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel trebuia să aibă în vedere la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, pe lângă criteriile clasice, și calitatea și posibilitățile financiare ale persoanei care a comis fapta ilicită, fără a indica nici un text legal care să impune această raportare. De asemenea, a mai susținut, subsumat acestei critici, și faptul că buna sa imagine în societate era un motiv de a se acorda despăgubiri într-un cuantum mai mare. Nici aceste susțineri nu constituie critici de nelegalitate a hotărârii atacate, întrucât cuantificarea prejudiciului moral implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanțelor de fond (prima instanță și cea de apel). Astfel, în analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în această fază procesuală nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probațiune, o astfel de împrejurare excedând limitelor analizei permise în această cale extraordinară de atac, așa cum s-a arătat și supra. Pentru considerentele anterior expuse, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nici această critică nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate. În consecință, Înalta Curte constată că în cererea de recurs este menționat doar formal art. 252 C. civ., neregăsindu-se nicio critică concretă prin care recurentul-pârât să contrazică argumentele instanței de apel, ci doar aspecte de netemeinice a hotărârii recurate, aspecte ce nu pot face obiect de analiză în recurs. Totodată, Înalta Curte reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurentul-reclamant nu s-a conformat acestor imperative, astfel că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, fiind formal indicat, și nici nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de acesta prin cererea de recurs într-un alt caz expres și limitativ prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și al prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 91A din 7 februarie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B. S.A., D. S.A. și B., B.. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acestuia, ca parte care a pierdut procesul în sensul textului legal menționat, la plata sumei de 2000 RON către intimata-pârâtă S.C. B. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind cuantumul acestora ca fiind corespunzător muncii concrete depuse de apărătorul părții intimate-pârâte - cauza de recurs soluționându-se într-un singur termen de judecată - și complexității dosarului.