Decizia nr. 1112/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1176/2021 a Tribunalului Mureș

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 21 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 1176 din 30 iulie 2021, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A. și a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 10.000 de euro - echivalent în RON la data plății potrivit cursului BNR, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, precum și la plata sumei de 549,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 763/A din 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. și de pârâta B. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 1176 din data de 30.07.2021 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 763/A din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Printr-o primă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea recurată conține motive străine de natura pricinii întrucât instanța de apel nu a analizat și motivat argumentul referitor la faptul că răspunderea contractuală a pârâtei nu putea fi angajată deoarece reclamanta nu a informat clinica cu privire la afecțiunea tumorală a bunicii sale, afecțiune care a cauzat problemele psihiatrice și pentru care pacienta a refuzat tratamentul. Se arată că acel considerent al instanței de apel prin care este înlăturată apărarea pârâtei referitoare la existența unei cauze exoneratoare de răspundere a fost motivat pe necesitatea, relevanța și utilitatea actelor medicale care documentează afecțiunea psihiatrică de care suferea bunica reclamantei. Or, pârâta a invocat că pacienta suferea de o afecțiune tumorală foarte gravă, din cauza căreia a refuzat tratamentul, iar această afecțiune este cunoscută drept cauza apariției problemelor de natură psihiatrică. În lipsa informării pârâtei de către reclamantă cu privire la întreg istoricul medical atât din punct de vedere psihiatric, cât și din punct de vedere al altor afecțiuni care puteau reprezenta sursa problemelor psihiatrice, răspunderea pârâtei nu putea fi angajată. În acest sens, pârâta s-a referit în fața instanței de apel și la recomandarea medicală ce viza efectuarea unui control oncologic și necesitatea parcurgerii schemei de tratament necesare, în contextul în care s-a apreciat că afecțiunea tumorală este o sursă a problemelor psihiatrice, intanța neanalizând aceste argumente. Subsumat aceleiași critici se invocă omisiunea instanței de apel de a motiva de ce a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1351 și 1352 C. civ.. Se susține că dispozițiile legale menționate au fost indicate în fața primei instanțe în cuprinsul întâmpinării și reiterate prin apel. Or, instanța de apel a ignorat în totalitate apărările formulate de pârâtă referitor la faptul că lipsa de informare din partea reclamantei cu privire la istoricul medical al pacientei echivalează cu fapta victimei și constituie o cauză exoneratoare de răspundere, sub forma cazului fortuit. Se mai arată că hotărârea recurată conține argumente contradictorii întrucât instanța de apel reține că pârâta nu avea obligația securizării spațiilor de cazare, iar apoi menționează faptul că prima instanță a reținut corect că această obligație incumbă pârâtei în temeiul contractului încheiat de părți. Printr-o altă critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susține că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit prevederile art. 1351 și art. 1352 C. civ. atunci când a reținut că în cauză nu există vreo cauză exoneratoare de răspundere. Or, fapta pacientei și a reclamantei de a nu aduce la cunoștința pârâtei întreg istoricul medical întrunește condițiile cazului fortuit. În acest sens, se arată că reclamanta a omis să menționeze faptul că pacienta a fost diagnosticată cu formațiune tumorală în zona ORL, formațiune care ar fi putut fi cauza tulburărilor psihotice și care, în lipsa tratării, ar fi putut duce la agravarea afecțiunii psihice, ori chiar la apariția unei ideații autolitice. Reiterând aspecte ce vizează administrarea și aprecierea greșită a probatoriului, în opinia sa, de către instante, pârâta conchide, având în vedere și normele din regulamentul intern, parte integrantă a contractului încheiat între părți, că reclamanta avea obligația de a aduce la cunoștința stabilimentului istoricul medical al pacientei. Neprocedând astfel, pârâta este exonerată de răspundere. Se mai susține că, prin raportare la lipsa de informare completă cu privire la istoricul medical al pacientei, evenimentul nu putea fi nici prevăzut și nici împiedicat, precizând, cu privire la locul unde a fost cazată și de unde s-a aruncat pe geam pacienta, ca urmare a unor halucinații auditive sau vizuale, că era situat la parter, prezentând un risc minim de deces, respectiv că aceasta era supravegheată în permanență, iar diagnosticul nu implica riscul unor tentative autolitice.

Apărările formulate în cauză La data de 9 martie 2022, intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Excepția nulității recursului urmează a fi respinsă întrucât criticile formulate, în măsura în care nu vizează modalitatea de administrare și interpretare a probatoriului în fața instanțelor devolutive, pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. Subsumat dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă, sub un prim aspect, existența unor motive străine de pricină, în sensul că instanța de apel ar fi analizat modalitatea în care pârâta a fost informată cu privire la afecțiunea psihiatrică a pacientei decedate, dar nu și cât privește afecțiunea tumorală gravă ce a generat apariția problemelor psihice. A invocat și teza referitoare la lipsa motivelor pentru care instanța a înlăturat apărarea pârâtei referitoare la existența cazului fortuit, exonerator de răspundere civilă, precum și teza existenței unor considerente contradictorii cu privire la obligația ce îi revenea pârătei, de a securiza spațiile de cazare. Critica este nefondată. Dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătorești atunci când lipsește motivarea soluției sau instanța de control judiciar a preluat tale quale considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică, când utilizează argumente fără legătură cu situația dedusă judecății, precum și atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată. În speță, nu poate fi reținută niciuna dintre aceste teze. Astfel, în ceea ce privește motivarea soluției, instanța de apel a analizat cererea dedusă judecății prin raportare la probele administrate, a indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, dezvoltând un raționament judiciar în concordanță cu soluția pronunțată. Nu este necesar ca, în economia considerentelor, instanța să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea putând fi grupate în funcție de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raționament unic, fără a presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția. Înlăturarea unei apărări contrare situației de fapt constatate nu impune respingerea fiecărui argument în parte dacă acesta nu corespunde situației reținute. În cauza dedusă judecății, nu se poate aprecia că instanța de apel ar fi motivat soluția sub un alt aspect, respectiv cel referitor la afecțiunea psihică, pe care, în opinia pârâtei, l-ar fi separat de cauza generatoare, aceea a tumorii maligne, câtă vreme a reținut în considerente că Centrului medical i-a fost comunicată situația medicală relevantă a pacientei decedate, respectiv existența unor afecțiuni ORL ce necesită control oncologic, precum și starea de tulburare psihotică acută, considerând irelevante celelalte elemente din dosarul medical pentru stabilirea diagnosticului la internarea în stabilimentul medical. Or, sub acest aspect, recurenta nu a adus un argument care să contrazică acest raționament. Recurenta a invocat și o lipsă a motivării criticii din apel referitoare la înlăturarea cazului fortuit, afirmație nereală, din considerentele deciziei rezultând că, deși a constatat că dispozițiile art. 1351 și 1352 C. civ. nu au fost invocate la fond, instanța de apel le-a avut în vedere, apreciind că sunt lipsite de suport probator, în condițiile în care a fost corect reținută culpa pârătei, care a exclus orice caz fortuit sau forța majoră. Sub un ultim aspect, recurenta invocă o contrarietate în considerentele deciziei atacate referitoare la reținerea, în sarcina pârâtei, a obligației de a securiza spațiul de cazare. Afirmația este eronată, întrucât recurenta face confuzie între obligația de securizare a spațiului (sub aspectul accesului, elementelor de siguranță electrică, termică, etc), pe care instanța de apel nu a reținut-o în sarcina pârătei și obligația de supraveghere a pacientului, prevăzută de pct. 1 din anexa la H.G. nr. 837/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, concretizată prin luarea unor măsuri eficiente și adaptate afecțiunilor cu care a fost diagnosticat, această din ultimă obligație, preluată și în contractul încheiat între părți, fiind constatată încălcată de către instanțele de fond. Or, supravegherea presupune nu doar administrarea unui tratament indicat, ci și obligația de a-i asigura pacientului integritatea fizică, prevenind orice risc de posibilă vătămare. Prin urmare, în cauză nu pot fi reținute motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Recurenta a invocat și dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 1351 și 1352 C. civ., ce duc la înlăturarea răspunderii civile. Invocă fapta victimei și a reclamantei, aceea de a nu i se fi adus la cunoștință totalitatea afecțiunilor medicale ale pacientei, ceea ce a determinat imposibilitatea de apreciere a modurilor de manifestare a afecțiunilor care au cauzat, în final, decesul acesteia. Consideră că dacă ar fi cunoscut că pacienta ar fi avut o formațiune tumorală în zona ORL, care a fi putut constitui cauza tulburărilor psihotice și apariția unei ideații autolitice, prin această omisiune de informare, evenimentul nu a putut fi prevăzut și nici împiedicat. Deși o atare apărare, întemeiată pe existența unei tumori maligne în legătură cauzală cu manifestările psihotice, a fost formulată pentru prima dată în apel, instanța a reținut că pârâta a avut la dispoziție toate datele medicale relevante pentru a evalua starea de sănătate a pacientei, inclusiv sub aspectul afecțiunii oncologice, a apreciat că nu există în antecedent existența unei ideații autolitice și că, din această perspectivă, pârâta nici nu a solicitat acte medicale suplimentare. Critica este nefondată întrucât pleacă de la premisa eronată că în dosarul medical ar fi existat elemente relevante suplimentare privind existența tumorii care putea cauza halucinații, pe care, potrivit propriilor susțineri, dacă le-ar fi cunoscut, pârâta nu ar fi încheiat contractul. Este adevărat că în anexa contractului semnat este prevăzută dispoziția potrivit căreia pârâta este exonerată de răspundere pentru vătămare și deces cauzate de neinformarea acesteia asupra istoricului medical, însă, raportat la situația de fapt reținută de instanțele de fond și apel, pe baza probelor administrate în etapa procesuală anterioară, imposibil de reevaluat în recurs față de configurația art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se constată că, astfel cum s-a menționat anterior, instanțele devolutive au ajuns la concluzia că pârâta a fost informată cu privire la afecțiunile de care suferea pacienta care, de altfel, a și fost evaluată la internare, neexistând în dosarul medical informații despre diagnosticarea altor afecțiuni care ar fi determinat un alt tip de manifestări decât cele deja cunoscute, referitoare la psihoza și episoadele de halucinații, relevante în cauză. Doar în ipoteza în care cauza decesului ar fi fost în legătură de cauzalitate cu o altă afecțiune, neadusă la cunoștința pârâtei, atunci, într-adevar, ar fi putut opera clauza contractuală sau cea legală de nerăspundere, ceea ce, cum a constatat și instanța de apel, nu s-a dovedit. Câtă vreme pacienta a decedat în lipsa unei supravegheri corespunzătoare tipului de afecțiune psihică cunoscut la momentul internării, obligație ce revenea pârătei în baza pct. 1 din anexa la H.G. nr. 867/2015, cauza care a declanșat această acțiune (starea de temere, un episod de halucinație sau intenția de suicid) este mai puțin relevantă în stabilirea culpei pârâtei. Celelalte aserțiuni, prin care pârâta își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de ceea ce consideră o apreciere eronată a probelor administrate și pentru faptul că instanța de apel nu a validat propria prezentare a situației de fapt, nu pot fi valorificate pe calea recursului, critica privind greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat neputând fi încadrată în motivele de nelegalitate expres și limitativ reglementate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În consecință, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 RON, reprezentând onorariu avocațial, redus în raport cu volumul și complexitatea cauzei în actuala etapă procesuală.