ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 878/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighișoara la 6 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C., obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând daune materiale și morale, urmare accidentului rutier produs la 25 ianuarie 2017; obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi, aplicate la suma cuvenită, reprezentând despăgubiri materiale și morale, calculate începând cu 8 iulie 2017, care constituie prima zi în care se împlinea termenul de 30 de luni de la avizarea daunei, până la achitarea integrală a debitului, conform art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2014; la plata dobânzii legale aplicate daunelor morale și materiale acordate reclamantei, începând cu 8 iulie 2017 și până la data executării efective a obligației de plată, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 12 alin. (2) lit. b) și art. 22 din Norma ASF nr. 39/2016, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) și (2) lit. d), art. 20, art. 21 din O.U.G. nr. 54/2016, art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 20 alin. (8) și art. 27 alin. (1) C. proc. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1391 și art. 2223 C. civ.

Prin sentința nr. 821 din 12 iunie 2019, Judecătoria Sighișoara a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârâta B. S.A. prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Prin sentința nr. 593 din 29 iulie 2020, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale, la plata penalităților de 0,2% pe zi, începând cu data pronunțării sentinței, aferente sumei datorate cu titlu de daune morale, până la plata efectivă a acestor sume. I-a obligat pe pârâtă și pe intervenientul forțat la plata către reclamantă a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 591 din 4 noiembrie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței nr. 593 din 29 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Mureș, secția civilă.

Împotriva deciziei nr. 591 din 4 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A..

În motivarea cererii, invocând incidența motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel nu a motivat capătul de cerere referitor la penalitățile de întârziere.

A menționat că decizia conține motive contradictorii, instanța de apel considerând eronat că apelul recurentei este neîntemeiat, având în vedere că penalitățile de întârziere au fost acordate numai pentru viitor, de la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care au fost stabilite daunele morale. Având în vedere că instanța de fond a determinat daunele morale, în cauză se poate reține că penalitățile de întârziere curg de la data pronunțării sentinței, respectiv 29 iulie 2020. Ca atare, penalitățile nu au fost stabilite numai pentru viitor, ci și pentru perioada anterioară rămânerii definitive a hotărârii.

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 50 din O.U.G. nr. 54/2016 referitoare la obligarea sa la plata penalităților de întârziere în valoare de 0,2 % pe zi pentru suma acordată cu titlu de daune morale, de la data pronunțării hotărârii judecătorești până la plata efectivă a debitului.

Stabilirea penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi este inadmisibilă, prin raportare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru obligarea recurentei la plata acestora.

Având în vedere că intimata nu a formulat cerere de despăgubire, recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016.

De asemenea, a învederat că despăgubirile nu au caracter cert, lichid și exigibil, astfel încât să poată fi purtătoare de penalități de întârziere.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 februarie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin întâmpinarea depusă la 16 martie 2021, în termenul legal, intimata A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3.000 RON, constând în onorariu de avocat, efectuate conform chitanței nr. x din 16 martie 2021, emise de Cabinet de Avocat D..

La 31 martie 2021, recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 24 martie 2021, în baza art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) și (6) din C. proc. civ. modificat și completat prin Legea nr. 310/2018, s-a stabilit termen pentru analiza recursului la 15 aprilie 2021.

La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra admisibilității recursului, chestiune invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificate și completate prin Legea nr. 310/2018 și de data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, 6 februarie 2019.

Analizând recursul, prin prisma dispozițiilor legale incidente, cu prioritate asupra admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

La 6 februarie 2019, reclamanta A. a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată, formulate în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul C., prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând daune materiale și morale, urmare a accidentului rutier produs la 25 ianuarie 2017; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi, aplicate la suma cuvenită, cu titlul de daune materiale și morale, calculate începând cu 8 iulie 2017 - prima zi de împlinire a termenului de 30 de luni de la avizarea daunei - până la achitarea integrală a debitului, conform art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2014, precum și la plata dobânzii legale aplicate daunelor morale și materiale acordate, începând cu 8 iulie 2017, până la data executării efective a obligației de plată.

Toate capetele de cerere ale acțiunii civile deduse judecății reprezintă pretenții pecuniare ale reclamantei, care, în calitate de victimă a unui accident de circulație, a înțeles să solicite instanței de judecată obligarea pârâtei B. S.A. la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma producerii evenimentului rutier.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 12 alin. (2) lit. b) și art. 22 din Norma ASF nr. 39/2016, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) și (2) lit. d), art. 20, art. 21 din O.U.G. nr. 54/2016, art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 20 alin. (8) și art. 27 alin. (1) C. proc. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1391 și art. 2223 C. civ.

Potrivit obiectului cererii deduse judecății și normelor legale invocate de reclamantă, se constată că aceasta se circumscrie materiei asigurărilor, obligațiile pârâtei izvorând dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și producerii riscului asigurat.

Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 6 februarie 2019, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Conform dispozițiilor legale enunțate, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.

Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 din același cod).

Coroborând normele legale enunțate rezultă că pentru litigiile ce au ca obiect cereri formulate în materia asigurărilor, promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, au fost instituite două grade de jurisdicție, anume fond și apel.

În cauza de față, litigiul a fost soluționat, în primă instanță, de Tribunalul Mureș, secția civilă prin sentința nr. 593 din 29 iulie 2020, iar apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 591 din 4 noiembrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a exercitat calea de atac a recursului pârâta B. S.A..

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Aplicând aceste dispoziții legale în speță, se constată că decizia nr. 591 din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de calea de atac a recursului.

În acest sens, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât în cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalității, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional inserat în art. 129 din Constituția României, conform căruia împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii.

În raport de argumentele expuse și de dispoziții legale enunțate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 591 din 4 noiembrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta S.C. B. S.A., aflată în culpă procesuală, la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, efectuarea acestora fiind dovedită conform chitanței nr. x din 16 martie 2021, emise de Cabinet de Avocat D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 591 din 4 noiembrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2021.