ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 95/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

- pentru reclamantul A. suma de 474.000 RON daune morale si 20.718 RON daune materiale;

- pentru reclamanta B. suma de 1.474.000 RON, daune morale;

- pentru reclamantul C. suma de 978.750 RON, daune morale;

- pentru reclamantul D. suma de 4.640.000 RON, daune morale.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % calculate asupra sumelor neachitate, pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 14 noiembrie 2017 și până la plata efectivă, conform dispozițiilor art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

În drept, au invocat dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 1357-1371, art. 1387 și art. 1391 alin. (1) și (2) C. civ. și Ordinul CSA nr. 14/2011.

Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2019 pe rolul aceleiași instanțe, sub nr. x/2019, reclamantul C., prin reprezentanți legali A. și B., a solicitat obligarea pârâtei E. S.A. la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 RON pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii accidentului de circulație din data de 28.06.2016, în urma căruia a rezultat vătămarea sa corporală.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1387 și art. 1391 C. civ.

Prin încheierea nr. 349 din 01.07.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția conexității invocată de pârâtă și a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 cu prezentul dosar, având în vedere că există identitate parțială de părți și aceeași cauză juridică.

Prin sentința civilă nr. 1798 din data de 27 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanți și, totodată, s-a admis cererea conexă fiind obligată pârâta la plata către:

- reclamantul A. a sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, a sumei de 20.529 RON, cu titlu de daune materiale constând în cheltuieli prilejuite de accident, precum și a sumei de 4.424 Euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune materiale constând în contravaloarea autoturismului;

- reclamanta B. a sumei de 1.200.000 RON, cu titlu de daune morale;

- reclamantul D. a sumei de 1.500.000 RON, cu titlu de daune morale;

- reclamantul C. a sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale;

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente sumelor menționate anterior, începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii definitive, până la data plății despăgubirilor.

Totodată a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei în cuantum de 5.711 RON și către reclamantul C. a sumei în cuantum de 4.105 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost respinsă, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată.

Împotriva aceleiași hotărâri a formulat apel și pârâta E. S.A., prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate.

La termenul de judecată din data de 8 noiembrie 2021, reclamanții au depus cerere de renunțare la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru C..

În ședința publică din data de 8 noiembrie 2021, Curtea a admis excepția netimbrării apelului formulat de reclamantul C. și a constatat că cererea de renunțare la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, formulată de acesta, a rămas fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 1963A din 6 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamantul C. și au fost respinse apelurile formulate de ceilalți reclamanți și pârâtă.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel nu a motivat respingerea solicitării acesteia de diminuare a despăgubirilor morale acordate reclamanților într-un cuantum ridicat.

În continuare, recurenta susține că instanța de apel a reținut în mod greșit că nu ar fi formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză întrucât acestea au fost depuse la dosar. Prin urmare, apreciază recurenta că nu a încălcat dispozițiile art. 337 C. proc. civ., prin solicitarea de refacere a raportului de expertiză tehnică judiciară sau de administrare a unei noi probe, care să lămurească respectarea condițiilor de siguranță privind transportul minorilor.

În aprecierea recurentei, decizia recurată cuprinde motive contradictorii prin neobservarea unor elemente esențiale de natură a stabili adevărul în prezenta cauză.

Potrivit recurentei, prin neîncuviințarea probelor solicitate în dovedirea culpei comune instanța de apel nu a stabilit în mod corect situația de fapt, ceea ce a condus la o soluție nelegală.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului prevăzut la art. 22 C. proc. civ., întrucât în decizia recurată nu s-a stabilit în mod corect situația de fapt în vederea aplicării dispozițiilor legale incidente.

O altă critică a recurentei vizează faptul că instanța de apel, ignorând probele administrate în cauză, a încălcat dreptul la apărare și a ignorat buna-credință, echitatea, egalitatea și imparțialitatea cu care trebuie să analizeze susținerile părților în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale potrivit art. 6, art. 8, art. 20 și art. 22 alin. (2) și (7) C. proc. civ.

De asemenea, recurenta susține că a fost încălcat și principiul fundamental al aplicării prioritare a tratatelor internaționale privind drepturile omului prin refuzul instanței de apel de a readministra proba cu expertiză tehnică judiciară.

Recurenta invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților.

Mai arată recurenta că instanța de apel nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor jurisprudența națională sistematizată în Ghidul publicat de F..

Prin întâmpinarea înregistrată la 8 iulie 2022, reclamanții A., B., C. și D. au invocat excepțiile tradivității formulării recursului și netimbrării acestuia, iar pe fond au solicitat respingerea acestuia cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 octombrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au exercitat acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 19 ianuarie 2023.

La termenul din 19 ianuarie 2023, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepțiile tardivității și netimbrării recursului, invocate de intimată, precum și pe cea a nulității recursului, invocată din oficiu, asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității recursului, aceasta nu poate fi reținută, întrucât cererea de recurs a fost formulată cu respectarea prevederilor legale incidente.

Astfel, decizia recurată a fost comunicată pârâtei la 15 aprilie 2022, iar recursul a fost depus la 11 mai 2022, cu respectarea termenului procedural de 30 de zile potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 181 alin. (1) pct. 2 și art. 182 alin. (1) din același cod.

Referitor la excepția netimbrării recursului, Înalta Curte reține că pentru despăgubirile civile acordate reclamanților A., B. și D. cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât decurg dintr-o cauză penală, în condițiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârșirii acesteia, era prevăzută ca infracțiune.

Totodată, se reține că în ceea ce privește despăgubirile acordate reclamantului C., neoperând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.627,5 RON, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

În considerarea celor evocate, Înalta Curte va respinge excepția netimbrării recursului ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte o va admite pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

Înalta Curte reține că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cauză, se constată că, în expunerea argumentelor circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu a învederat motive care să poată fi încadrate în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau străină de natura cauzei.

Astfel, se reține că recurenta s-a rezumat la a releva chestiuni teoretice în ceea ce privește obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești, ca mai apoi să afirme că instanța de apel nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, care ar fi condus la diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate, respectiv nu a administrat proba cu expertiză tehnică auto pentru a se clarifica aspectele de fapt privind transportul în siguranță al reclamantului minor în dovedirea unei eventuale culpe comune în producerea accidentului rutier. Or, aceste critici vizează netemeinicia deciziei recurate prin restabilirea situației de fapt și reaprecierea probatoriului administrat la instanțele fondului, aspecte care nu pot avea aptitudinea de a declanșa un control de legalitate în raport de motivul invocat.

În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este susținut de veritabile critici de nelegalitate.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Potrivit recurentei instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 3, art. 6, art. 8, art. 20, art. 22 și art. 264 C. proc. civ. și art. 11, art. 6 din CEDO și art. 20 din Constituția României, întrucât nu a stabilit în mod just cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților prin raportare la situația de fapt existentă, nu a apreciat corect probele administrate și nu a readministrat proba cu expertiză tehnică auto pentru a reține culpa comună a reclamanților și a conducătorului auto în producerea evenimentului rutier.

Înalta Curte constată că principiile fundamentale ale procesului civil și regulile de admisibilitate și apreciere a probelor, invocate de recurentă, reprezintă norme de procedură și nu de drept substanțial încălcate sau aplicate greșit de instanța de prim control judiciar, astfel că nu pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Totodată, se reține că aceste critici vizează stabilirea situației de fapt și reaprecierea probelor, aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului.

În continuare, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților, în sensul că, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a condițiilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Cu toate că recurenta tinde să demonstreze încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014, susținerile acesteia relevă, de fapt, nemulțumirea exprimată cu privire cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de apel ca urmare a evaluării pretins eronate a probelor administrate și a situației de fapt, aspecte care nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului.

Înalta Curte reține că susținerile recurentului referitoare la cuantificarea despăgubirilor morale acordate în funcție de jurisprudența publicată în materie nu pot face, de asemenea, obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere că prin criticile recurentei este exprimată, în esență, nemulțumirea acesteia față de cuantificarea despăgubirilor acordate reclamanților fără, însă, a fi relevate normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel, Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs a fost invocat fără a fi susținut de veritabile critici de nelegalitate.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, astfel că se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1963A din 6 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Întrucât recursul pârâtei a fost anulat, cererea acesteia privind întoarcerea executării silite formulată în temeiul art. 723 C. proc. civ. nu va mai fi analizată.

Referitor la cererea intimaților B., C., D. și A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimaților privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile netimbrării și tardivității recursului.

Anulează recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1963A din 6 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimații B., C., D. și A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2023.