ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 655/2025

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești la data de 15 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CNAIR - prin Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune materiale rezultate în urma accidentului suferit de reclamant în data de 24 mai 2016, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 700.000 RON reprezentând daune morale ca urmare a aceluiași incident, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat prescripția dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 933 din 30 septembrie 2021, Judecătoria Costești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Prin sentința civilă nr. 8016 din 15 decembrie 2021, Judecătoria Pitești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin sentința civilă nr. 638 din 20 decembrie 2022, Tribunalul Argeș a admis excepția prescripției dreptului reclamantului de a solicita daune în urma accidentului din 24 mai 2016 și a respins, ca prescrisă, cererea formulată de acesta.

Prin cererea formulată la data de 24.02.2023 și înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. x/2020/a6, petenta Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș RA a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 638/20.12.2022, în sensul acordării cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 213 din 04 mai 2023, Tribunalul Argeș a admis cererea și a completat sentința civilă nr. 638 din 20 decembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020 în sensul că a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 4000 RON reprezentând onorariul apărătorului ales, redus conform art. 451 C. proc. civ., reținând că instanța nu a dispus cu privire la cheltuielile de judecată, deși în cadrul concluziilor pe fond Regia Autonomă a solicitat plata acestora.

Împotriva acestor sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva sentinței civile nr. 638 din 20 decembrie 2022 a Tribunalului Argeș, a declarat apel incident și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 1460/2024 din 14 martie 2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelurile declarate de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 638 din 20 decembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2020 și a sentinței civile nr. 213 din 04 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2020 și apelul incident formulat de pârâta Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș RA împotriva sentinței civile nr. 638 din 20 decembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei civile nr. 1460/2024 din 14 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș RA.

Prin recursul formulat, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și a sentinței fondului, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

A expus că prin sentința nr. 638/20.12.2022 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost respinsă acțiunea, fiind admisă excepția prescripției dreptului de a mai solicita daune în urma accidentului din data de 24.05.2016.

Prin decizia recurată s-a dispus respingerea apelului, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a hotărârii pronunțate la fond.

A evidențiat că a fost admisă respectiva excepție cu argumentarea că un posibil termen de trei ani de zile a început să curgă în data de 07.07.2017 la momentul la care Judecătoria Costești a admis plângerea reclamantului și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești în vederea completării urmăririi penale pentru posibila săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu. Se consideră că la momentul respectiv instanța a consfințit soluția organului de urmărire penală strict cu referire la fapta de vătămare corporală din culpă.

A considerat instanța de apel că nu sunt incidente dispozițiile art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ. care reglementează cazul de întrerupere a cursului prescripției constând în constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal.

Deși există o oarecare contradicție între considerente și dispozitiv, soluția pronunțată de instanță în penal este în sensul că se desființează ordonanțele parchetului, deci implicit acestea nu își mai produc efectele, pe cale de consecință urmărirea penală continuă.

Prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen. sunt în sensul că "Judecata în fața instanței civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale", or o rezolvare definitivă a cauzei penale nu a avut loc la data de 07.07.2017, ci dosarul a fost retrimis pentru completare la nivelul organului de urmărire penală.

Mai mult decât atât, în speță sunt incidente și prevederile art. 2541 alin. (6) C. civ., întreruperea prescripției operând până la "pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale".

Pe de altă parte, faptul că se solicită a se efectua cercetări față de o altă posibilă infracțiune nu duce automat la concluzia că schimbarea încadrării juridice nu mai poate fi făcută, mai mult decât atât, soluția este în sensul completării urmăririi penale și nu în sensul efectuării doar de cercetări cu referire la o anume infracțiune.

Câtă vreme există un litigiu de natură penală pe rol, în faza de urmărire penală, consecințele pot fi inclusiv în sensul trimiterii în judecată.

În altă ordine de idei, chiar dacă am vorbi doar de abuz în serviciu, nu înseamnă automat că nu putem avea prejudiciu strict pe această infracțiune, fiind de esența elementului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, producerea unei pagube.

Apreciază în esență, că este necesară respingerea excepției, un posibil termen de prescripție a început să curgă la data de 23.10.2018 când a fost respinsă plângerea reclamantului formulată împotriva Ordonanței nr. 115/II/2/2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

Prin recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș RA, s-a solicitat admiterea recursului împotriva deciziei nr. 1460/2024 din 14 martie 2024 ca fiind nelegală și în temeiul art. 461 alin. (2) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ. s-a solicitat înlăturarea considerentelor prejudiciabile privitoare la excepția autorității de lucru judecat, admiterea apelului incident și în temeiul art. 472 și art. 461 alin. (2) C. proc. civ., înlăturarea considerentelor greșite din cuprinsul sentinței nr. 638/20.12.2022 a Tribunalului Argeș privitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune și înlocuirea lor cu propriile considerente al instanței de recurs, menținând soluția pronunțată de Tribunalul Argeș în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Primul motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 461 alin. (2), art. 477 alin. (1) si art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Se susține că instanța de apel a încălcat principiul dublului grad de jurisdicție și se solicită înlăturarea considerentelor prejudiciabile din cuprinsul deciziei nr. 1460/2024 la pag. 7 alin. (7)-(12) privitoare la excepția autorității de lucru judecat.

Apreciază că în mod greșit Curtea de Apel Pitești în considerentele Deciziei la pag. 7 alin. (7)-(12) a analizat și respins excepția autorității de lucru judecat având în vedere următoarele considerente:

Tribunalul Argeș prin sentința nr. 638/2022 din 20.12.20252 în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a reținut:

"Tribunalul va admite excepția prescripției dreptului reclamantului de a solicita pârâtei daune în urma accidentului din 24.04.2016. În consecință devine inutilă analiza puterii de lucru judecat invocate de pârâta precum și a fondului cauzei"- pag. 5 alin. ultim.

Prin apelul incident formulat de RAJD Argeș RA s-a solicitat expres ca, în situația admiterii apelului principal formulat de A., instanța de apel să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca Tribunalul Argeș să se pronunțe asupra excepției autorității de lucru judecat și asupra fondului acțiunii.

În raport de dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Pitești a fost învestită cu soluționarea cauzei în apel numai în limitele în care s-a pronunțat instanța de fond, respectiv numai în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Curtea de Apel Pitești se putea pronunța pe excepția autorității de lucru judecat numai în situația în care excepția ar fi fost ridicată pentru prima dată în fața instanței de apel. Soluționând excepția autorității de lucru judecat direct în apel în sensul respingerii excepției, Curtea de Apel Pitești a încălcat principiul dublului grad de jurisdicție, fiind în situația de a judeca pentru prima dată în apel asupra excepției.

De vreme ce Tribunalul Argeș a lăsat nesolutionată excepția autorității de lucru judecat, Curtea de Apel Pitești a încălcat prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., depășind limitele învestirii și s-a pronunțat asupra unei situații juridice nedezlegate de Tribunalul Argeș ca instanță de fond.

Soluția Curții de Apel Pitești de respingere a excepției autorității de lucru judecat este prejudiciabilă pentru pârâtă și solicită înlăturarea considerentelor din pag. 7 alin. (7)-(12) din decizie.

A mai susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin interpretarea și aplicarea greșită a normelor în materia prescripției dreptului material la acțiune.

Solicită admiterea apelului incident și în temeiul art. 472 și art. 461 alin. (2) C. proc. civ., înlăturarea considerentelor greșite din cuprinsul sentinței nr. 638/20.12.2022 a Tribunalului Argeș și ale deciziei nr. 1460/2024 privitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune și înlocuirea lor cu propriile considerente al instanței de recurs, menținând soluția pronunțată de Curtea de Apel Pitești în sensul respingerii apelului formulat de A. și menținerea sentinței Tribunalului Argeș în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Apreciază că soluția Tribunalului Argeș de admitere a excepției și respingerii acțiunii ca fiind prescrisă este legală, urmând a fi menținută.

Considerentele greșite ale Tribunalului se regăsesc la pag. 4 alin. (6), alin. .9 și alin. (10).

Consideră că instanța de apel a făcut o aplicare greșita a normelor de drept material aplicabile în materia prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește data începerii curgerii termenului de prescripție și apariția unei cauze întreruptive privind suspendarea termenului.

Temeiurile de drept incidente în cauză sunt art. 2500, art. 2501, art. 2517 C. civ.

Stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de prescripție și apariția unei cauze de întrerupere se realizează în raport de dispozițiile legale și de actele din dosarul de urmărire penală din perspectiva constituirii de parte civilă prin declarația părtii vătămate A. din 12.06.2016, care îmbracă forma juridică a unei constituiri de parte civilă, dreptul la acțiune al reclamantului A. întrerupându-se potrivit art. 2537 pct. 3 C. civ.

Prescripția întreruptă la data de 12 iulie 2016 operează până la data comunicării ordonanței de clasare - art. 2541 alin. (6) C. civ., respectiv comunicarea ordonanței de clasare din 31.01.2017 prin care s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, distrugere și distrugere din culpă.

Consideră că data de comunicare a ordonanței de clasare din 31.01.2017 este data de 17.05.2017, moment la care A. a formulat "plângere împotriva aceleiași soluții dispuse în dosarul de urmărire penală nr. 686/P/2016"- așa cum rezultă din încheierea de cameră preliminară din 07.07.2017 - pag. 2 alin. (3).

Astfel:

- 17.05.2017 data de încetare a efectului întreruptiv al termenului de prescripție;

- 18.05.2017 data de începere a curgerii noului termen de prescripție de 3 ani conform art. 2541 alin. (1) și (2) C. civ.

- 18.05.2020 data de împlinire a noului termen de prescripție de 3 ani;

- 15.12.2020 data formulării acțiunii în pretenții - dreptul la acțiune al reclamantului A. era prescris.

Apreciază că prin raportare la dispozițiile art. 2541 alin. (6) C. civ. care statuează în sensul limitei maxime a duratei întreruperii ca fiind "comunicarea ordonanței de clasare", în mod greșit Curtea de Apel Pitești a avut în vedere data de 07.07.2017 la care s-a pronunțat încheierea de cameră preliminară în dosarul nr. x/2017 ca fiind data la care încetează întreruperea prescripției și începe să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 02 august 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și din procesul-verbal de repartizare aleatorie .

Prin rezoluția de primire din data de 14 august 2024 s-a dispus comunicarea recursurilor către părțile litigante.

Recursurile au fost comunicate părților la 22 și 23 august 2024, conform dovezilor de comunicare de la dosar recurs.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș RA a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., ca nefondat.

Prin rezoluția din 03 decembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 18 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile promovat de recurenți au caracter fondat, pentru argumentele ce succed.

Luând în analiză recursul declarat de recurentul-reclamant A., se constată că acesta a susținut, în esență, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., greșita interpretare a prevederilor art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ. care reglementează cazul de întrerupere a cursului prescripției constând în constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, precum și ale art. 2541 alin. (6) C. civ., care prevede că întreruperea prescripției operează până la "pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale", apreciind că a fost admisă greșit excepția prescripției dreptului de a mai solicita daune în urma accidentului din data de 24 mai 2016.

Criticile, așa cum au fost expuse, au caracter fondat.

Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanțele devolutive ale fondului cauzei au reținut în cadrul situației de fapt, că accidentul în care a fost implicat reclamantul a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere și distrugere din culpă prevăzute și pedepsite de art. 196 alin. (2) și (3), art. 253 alin. (1) și art. 255 alin. (1) C. pen., în ceea ce privește Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș RA.

În urma cercetărilor efectuate, prin ordonanța nr. 686/P/2016 din 31 ianuarie 2017 s-a dispus clasarea cauzei față de Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș RA în ceea ce privește infracțiunile de vătămare corporală din culpă, distrugere și distrugere din culpă prevăzute de art. 196 alin. (2) și (3), art. 253 alin. (1) și art. 255 alin. (1) C. pen., reținându-se că faptele nu sunt săvârșite în modalitatea incriminată de legea penală, nefiind așadar prevăzute de legea penală.

Prin încheierea finală de cameră preliminară din 07 iulie 2017 dată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Costești a admis plângerea formulată împotriva soluției de clasare și a trimis cauza la Parchet în vederea extinderii urmăririi penale și efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de abuz în serviciu.

Urmare a restituirii cauzei, conform dispozițiilor instanței, Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești a efectuat cercetări în dosarul de urmărire penală nr. 686/P/2016 sub aspectul săvârșirii unei posibile infracțiuni de abuz în serviciu de către vreo persoană fizică, iar prin ordonanța nr. 686/P/2016 din 26 martie 2018 s-a dispus din nou clasarea cauzei, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., reținându-se că "avarierea autoturismului persoanelor vătămate nu poate fi pusă pe seama vreunei persoane, întrucât evenimentul nefericit a fost rodul unei întâmplări - caz fortuit. Nimeni nu putea să prevadă că acel copac urma să cadă peste autoturisme".

Împotriva ordonanței de clasare nr. 686/P/2016 din 26.03.2018 s-a formulat plângere, iar prin ordonanța nr. 115/II/2/2018 din 28 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș s-a respins ca neîntemeiată plângerea depusă de A..

Ulterior, împotriva ordonanței nr. 115/II/2/2018 din 28 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a formulat plângere A., iar prin încheierea de cameră preliminară din 23 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr. x/2018, plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Instanța de apel a reținut, cu privire la curgerea termenului de prescripție, următoarele:

"soluția menționată în dispozitivul încheierii de cameră preliminară pronunțate de Judecătoria Costești la 07 iulie 2017 trebuie privită prin raportare la considerentele acestei încheieri. Astfel, nu se poate aprecia la modul general că prin încheierea din 07 iunie 2017 a fost desființată în totalitate soluția de clasare dispusă de P.J. Costești la data de 31 ianuarie 2017 în dosarul nr. x/2016, atât timp cât în considerente instanța de judecată menționează clar că soluția dispusă în cauză este legală cu privire la cele trei infracțiuni care au făcut obiectul urmăririi penale, fiind necesară doar extinderea cercetărilor cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, acesta fiind motivul pentru care s-a apreciat că se impune continuarea cercetărilor în cauză, doar cu privire la aceste aspecte.

Așadar, instanța a constatat că sub aspectul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere și distrugere din culpă pentru care a fost cercetată pârâta, cercetările au fost finalizate la momentul pronunțării încheierii de cameră preliminară din 07 iulie 2017, în considerentele căreia s-a stabilit că soluția dispusă cu privire la aceste infracțiuni este legală.

Ca urmare, momentul de la care încetează cauza de întrerupere a termenului de prescripție și începe să curgă un nou termen este data de 07 iulie 2017, când Judecătoria Costești a pronunțat încheierea de cameră preliminară prin care a constatat că soluția dispusă în cauză este legală cu privire la cele trei infracțiuni care au făcut obiectul urmăririi penale".

Instanța de apel a conchis că, întrucât de la data de 07 iulie 2017 și până la data formulării cererii de chemare în judecată, 15 decembrie 2020, au trecut mai mult de 3 ani, a intervenit prescripția dreptului reclamantului de a solicita pârâtei daune de pe urma accidentului din 24 mai 2016.

Inalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 2528 alin. (1) C. civ., potrivit cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Conform art. 2537 pct. 3 C. civ., care reglementează cazurile de întrerupere a prescripției extinctive, prescripția se întrerupe prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești.

Potrivit art. 2541 alin. (6) C. civ., în cazul în care prescripția a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanței de clasare, a ordonanței de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecății sau până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale.

În cauză, ambele instanțe devolutive ale fondului cauzei au reținut în cadrul situației de fapt, că prescripția a început să curgă la momentul la care reclamantul s-a constituit parte civilă în procesul penal, prin intermediul declarației din 12 iulie 2016 date în cursul urmăririi penale, prin care acesta a arătat că are pretenții în raport de accidentul survenit.

Însă, ambele instanțe de fond au reținut greșit momentul la care a încetat întreruperea termenului de prescripție, ca fiind 07 iulie 2017, dată la care s-a pronunțat încheierea de camera preliminară prin care instanța penală, desființând ordonanța penală de clasare prim emisă, a reținut în considerente că este corectă soluția dispusă de procuror, de clasare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, întrucât din probele administrate în procesul penal nu a rezultat întrunirea elementelor necesare conținutului constitutiv al acestei infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că în silogismul juridic de soluționare a excepției prescripției, accentul juridic trebuia așezat însă, pe soluția dispusă prin respectiva ordonanță:

"a fost desființată ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești și trimisă cauza la parchet în vederea completării dosarului de urmările penală, pentru determinarea existenței/inexistenței unor elemente care să conducă la aprecierea unei infracțiuni de abuz în serviciu de către administratorul drumului sau persoane responsabile din cadrul administrației publice locale" (potrivit situației de fapt reținute de instanța de apel la fila x din decizia recurată).

Înalta Curte apreciază în acest context că este eronată concluzia instanței de apel în sensul că faptul că instanța ar fi dispus continuarea cercetărilor pentru infracțiunea de abuz în serviciu nu ar atrage incidența în continuare a dispozițiilor art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., care reglementează cazul de întrerupere a cursului prescripției, constând în constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, întrucât dosarul penal ce l-a privit pe reclamant ar fi avut ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din culpă, reclamantul solicitând despăgubiri în urma vătămării corporale suferite.

Se constată astfel, că instanțele de fond și apel din prezenta cauză dedusă judecății au făcut o distincție nerelevantă din perspectiva normei juridice evidențiate, distincție între infracțiuni, omițând însă, unicitatea izvorului factual care a determinat urmarea periculoasă produsă, indiferent de calificarea sa juridică penală (o singură infracțiune sau concurs de infracțiuni care urmau a fi decelate).

Potrivit art. 305 C. proc. pen., "(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut".

Așadar, în principiu în cadrul procesului penal, cercetările efectuate de organele judiciare penale vizează faptele săvârșite și nu infracțiuni determinate, încadrarea juridică corectă și completă a faptei comise reprezentând o operațiune juridică subsecventă.

Or, atât timp cât ordonanța de clasare a procurorului desființată la data de 07.07.2017, la care s-a raportat instanța de apel a fost desființată, dispunându-se completarea cercetărilor în raport de aceleași evenimente petrecute, de aceeași faptă, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu și atât timp cât infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, potrivit art. 297 C. pen., nu se poate atunci aprecia, în temeiul art. 2541 alin. (6) C. pen., că întreruperea prescripției a operat până la data comunicării acestei ordonanțe de clasare desființate oricum judiciar, astfel cum în mod eronat a apreciat instanța de apel.

Aplicând metodele de interpretare rațională și teleologică a normelor juridice, rezultă cu puterea evidenței că prevederile art. 2541 alin. (6) C. pen. au în vedere o ordonanță de clasare în vigoare și nu una care este desființată în cadrul procedurilor legale penale de contestare a sa. Din acest unghi de vedere, nu poate fi primit punctul de vedere al recurentei pârâte, exprimat în cererea sa de recurs, care consideră că întreruperea prescripției s-a realizat la momentul comunicării ordonanței penale de clasare din anul 2017, ordonanță desființată judiciar, astfel cum s-a expus.

Atât timp cât cercetarea penală continua în legătură cu aceeași faptă ilicită sesizată - al cărei rezultat vătămător recurentul reclamant a reclamat că l-a suportat - indiferent de încadrarea sa juridică penală, nu se poate atunci considera că procesul penal care determinase întreruperea cursului termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune ca urmare a constituirii de parte civilă, s-ar fi finalizat prin ordonanța de clasare emisă în 2017 și că astfel, ar fi incidente prevederile art. 2541 alin. (6) C. civ. referitoare la încetarea întreruperii.

Raportat la raționamentul juridic expus și întemeiat pe prevederile legale enunțate, rezultă așadar faptul că relevanță juridică din perspectiva dispozițiilor art. 2541 alin. (6) C. civ. va prezenta momentul comunicării ordonanței de clasare secunde, respectiv nr. 686/P/26.03.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, moment care nu poate fi decât unul ulterior datei emiterii acestei ordonanțe, 26.03.2018.

Trebuie menționată împrejurarea că potrivit situației de fapt reținute de instanțele devolutive ale cauzei, această ordonanță de clasare, deși contestată, nu a fost desființată nici de procurorul ierarhic superior, prin ordonanța nr. 115/11/2/2018 din 28.06.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și nici judiciar, prin încheierea de cameră preliminară din 23.10.2018 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr. x/2018, plângerea fiind respinsă ca inadmisibilă.

Or, întrucât în raport de anul 2018, data introducerii cererii prezente de chemare în judecată, 15.12.2020, se situează în interiorul termenului de 3 ani reglementat de art. 2517 C. civ., articol învederat și de intimata pârâtă, rezultă că excepția prescripției dreptului material la acțiune în despăgubiri promovată de reclamant a fost soluționată greșit de instanța de apel, ea fiind din punct de vedere legal, nefondată.

Așadar, convergent criticilor recurentului reclamant, se constată că în cauză instanța de apel a realizat o eronată aplicare a prevederilor art. 2541 alin. (6) C. civ., fapt de natură a atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentul reclamant, cu consecința reglementată de art. 497 C. proc. civ., a admiterii recursului acestei părți procesuale, casării deciziei recurate, dar și a sentințelor civile pronunțate de instanța de fond ce în mod similar, a admis în mod nelegal și pentru aceleași considerente excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar sentința nr. 213 din 04 mai 2023 vizând cererea accesorie privind cheltuielile de judecată urmează aceeași soartă juridică și trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Argeș.

Cât privește recursul formulat de pârâta Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș RA, se reține că aceasta a criticat decizia pe două paliere: prin primul motiv de recurs, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat înlăturarea considerentelor prejudiciabile privitoare la soluționarea excepției autorității de lucru judecat, iar prin cel de-al doilea motiv de recurs, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a solicitat înlăturarea considerentelor greșite din cuprinsul sentinței nr. 638/20.12.2022 a Tribunalului Argeș privitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune și înlocuirea lor cu propriile considerente ale instanței de recurs, menținând soluția pronunțată de Tribunalul Argeș în sensul admiterii respectivei excepții.

Referitor la prima critică formulată, Înalta Curte constată că, astfel cum a învederat și prin cererea de recurs, pârâta recurentă a solicitat prin cererea de apel ca în situația în care se va admite apelul reclamantului care contesta admiterea excepției prescripției, să se trimită cauza spre rejudecare la tribunal, care să analizeze și excepția autorității de lucru judecat pe care pârâta o invocase de asemenea.

Înalta Curte constată că urmare a celor expuse în dezbaterea recursului reclamantului, apelul acestei părți procesuale trebuia admis de instanța de apel, cu consecința desființării sentințelor și trimiterii cauzei spre continuarea judecății la prima instanță de judecată, întrucât reclamantul apelant solicitase acest lucru prin cererea sa de apel, ca de altfel, și pârâta pentru situația în care apelul reclamantului ar fi fost admis.

Având în vedere considerentele anterioare din prezenta decizie civilă de recurs care ilustrează caracterul fondat al apelului declarat de reclamant, rezultă că instanța de apel trebuia să admită apelul reclamantului, să desființeze sentințele pronunțate și să trimită cauza spre continuarea judecății la tribunal, continuare a judecății care presupunea, în lipsa unor alte chestiuni juridice prevalente, soluționarea excepției procesuale a autorității de lucru judecat invocate de pârâtă.

În acest context particular enunțat, se constată așadar, că neprocedând astfel, instanța de apel a încălcat inclusiv prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu doar pe cele ale art. 2541 alin. (6) C. civ., astfel încât în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se impune admiterea inclusiv a recursului pârâtei, ca fiind fondat, excepția procesuală a autorității de lucru judecat urmând a fi soluționată în rejudecare, de către tribunal, potrivit celor expuse anterior.

Al doilea motiv de recurs al pârâtei, vizând data de început a curgerii noului termen de prescripție, și-a primit deja rezolvarea în cadrul analizei recursului promovat de recurentul reclamant, pentru considerentele acolo arătate care se contrapun argumentelor reliefate de recurenta pârâtă în cererea sa de recurs și care nu vor mai fi reluate și în această parte a prezentei hotărâri, pentru evitarea repetiției inutile.

Așadar, justificat de argumentele ilustrate în analiza recursului reclamantului, Înalta Curte constată că instanța de apel, ca de altfel, și instanța de fond au aplicat eronat în cauză normele juridice invocate de recurenta pârâtă în cererea sa de recurs, însă din perspectiva ilustrată supra în evaluarea recursului reclamantului și nu din unghiul de vedere al recurentei pârâte expus în cererea de recurs, unghi de vedere diferit.

În fine, întrucât în cadrul acestei decizii de recurs s-a demonstrat că excepția prescripției extinctive a fost în mod incorect admisă de instanțele devolutive ale temeiniciei cauzei, rezultă și că excepția lipsei de interes a acestui motiv de recurs al pârâtei nu își mai găsește suportul procesual, ea nemaioperând în raport de situația juridică creată ca urmare a soluției date recursului reclamantului.

Având în vedere considerentele expuse, constatând că sunt așadar, incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș împotriva deciziei nr. 1460 din 14 martie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, va casa decizia nr. 1460 din 14 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și sentințele nr. 638 din 20 decembrie 2022 și nr. 213 din 04 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Argeș și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș împotriva deciziei nr. 1460 din 14 martie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează decizia nr. 1460 din 14 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și sentințele nr. 638 din 20 decembrie 2022 și nr. 213 din 04 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Argeș și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2025.