ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 591/2025

Ședința publică din data de 5 martie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, în data de 26 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România (BAAR) a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.621.288,75 RON, care se compune din:

- suma de 126.637,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale 10.000 RON și morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate C.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate D.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate E.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate F.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate G.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate H.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate I.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate J.;

- suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate K.;

- suma de 61.318,75 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale (12.000 euro daune morale și 5000 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate L.;

- suma de 187.445 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale (40.000 euro daune morale și 187,5 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate M.;

- suma de 187.697,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale (40.000 euro daune morale și 1077,5 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate N.;

- suma de 121.637,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale (25.000 euro daune morale și 5000 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate O.;

- suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosar de reclamanții C., D., E. și F.;

- suma de 950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosar de reclamantul M..

În drept, reclamantul a invocat art. 31 alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2016, transpus în art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, art. 1349, art. 1359, art. 1381 și art. 1385 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 189/2021 din 3 noiembrie 2021, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, în data de 8 noiembrie 2021, sub nr. x/2021*.

Prin sentința nr. 138/2022 din 7 aprilie 2022, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. fostă B. SRL), având ca obiect acțiune în regres. A dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei totale de 1.621.288,75 RON, care se compune din: suma de 126.637,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale (10.00 RON) și morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate C.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate D.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate E.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate F.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate G.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate H.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate I.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate J.; suma de 116.637,5 RON, reprezentând despăgubiri morale (25.000 euro) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate K.; suma de 61.318,75 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale (12.000 euro daune morale și 5000 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate L.; suma de 187.445 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale (40.000 euro daune morale și 187,5 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate M.; suma de 187.697,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale (40.000 euro daune morale și 1077,5 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate N.; suma de 121.637,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale (25.000 euro daune morale și 5000 RON daune materiale) achitată de reclamantă persoanei prejudiciate O.; suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosar de reclamanții C., D., E. și F.; suma de 950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosar de reclamantul M.. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin procesul-verbal din 9 iunie 2022 întocmit de președintele secției I civile a Curții de Apel Galați s-a constatat că, din eroare, apelul declarat în cauză a fost înregistrat pe rolul secției I civile și s-a dispus înaintarea dosarului pentru o nouă repartizare aleatorie secției competente.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, în data de 9 iunie 2022, sub nr. x/2021**.

Prin decizia civilă nr. 235/A din 22 iunie 2022, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială a admis excepția necompetenței material-procesuale a aceste secții și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției I civile a Curții de Apel Galați.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, în data de 12 iulie 2022, sub nr. x/2021***.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței material-procesuale a acestei secții și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției a II-a civilă, maritimă și fluvială a Curții de Apel Galați, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență ivit între cele două secții ale Curții de Apel Galați, s-a suspendat judecarea apelului până la soluționarea conflictului și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă pentru pronunțarea asupra regulatorului de competență.

Prin încheierea nr. 802 din 4 aprillie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 27 aprilie 2023, sub nr. x/2021****.

Prin decizia nr. 1085 din 8 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, în data de 19 iulie 2023, sub nr. x/2021****.

Prin decizia nr. 142/A din 27 iunie 2024, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 138/07.04.2022 pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România. A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.. A obligat intimatul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România la plata către apelanta-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 12909 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

Împotriva deciziei nr. 142 din 27 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 4 septembrie 2024, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2021*****.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecința obligării pârâtei la plata despăgubirilor.

În susținerea recursului, recurentul a învederat, în esență, că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând într-o inacțiune, respectiv neîndeplinirea obligației instituite în sarcina pârâtei prin prevederile art. 48 din Legea nr. 136/1995 de a încheia o poliță de asigurare RCA pentru buldoexcavatorul pe care îl deținea, prejudiciul constând în diminuarea patrimoniului reclamantului cu sumele achitate persoanelor prejudiciate pentru plata despăgubirilor cuvenite prin accidentul provocat de autovehiculul pârâtului, vinovăția autorului faptei ilicite fiind evidentă întrucât orice deținător de autovehicul cunoaște că este obligat să încheie o poliță de asigurare, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu existând.

A mai precizat că acțiunea dedusă judecății este una în regres, o acțiune a garantului (fidejusorului) împotriva debitorului (pârâtul din cauză) pentru sumele plătite în numele și pentru acesta, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și art. 1357 C. civ.. Obligația încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto incumbă proprietarului potrivit O.U.G. nr. 54/2016 transpusă în Legea nr. 132/2017 la art. 3, instanța de apel interpretând în mod eronat lipsa vinovăției pârâtei, în condițiile în care aceasta răspunde pentru nerespectarea art. 3 din Legea 132/2017 întrucât avea obligația de a încheia o poliță RCA în calitate de proprietar.

Potrivit sentinței civile nr. 43/13.01.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 1128/21.12.2017, instanța s-a pronunțat cu privire la vinovăția pârâților din prezentul litigiu în baza expertizelor efectuate, iar sumele stabilite cu titlu de despăgubiri sunt proporționale cu gradul de vinovăție reținut.

Astfel, în urma soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 s-a constatat că prepusul pârâtei B. S.R.L. (actuala A. SRL) se face vinovat pentru producerea accidentului, fiind obligată reclamanta la plata despăgubirilor în calitate de garant, deoarece societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a încheia o poliță RCA valabilă pentru buldoexcavatorul aflat în proprietatea sa.

Concluzionând, recurentul a susținut că pârâta este de rea-credință, încercând să se sustragă de la obligația ce îi incumbă urmare a faptului că autovehiculul nu beneficia de o poliță de asigurare RCA valabilă la data evenimentului rutier produs, prima instanță reținând corect vinovăția și întinderea prejudiciului cauzat reclamantei, ca urmare a achitării despăgubirilor, sens în care, în temeiul art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 a formulat acțiunea de regres împotriva pârâtei.

Prin întâmpinarea depusă în 14 septembrie 2024, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar, ca nefondat, susținând, în esență, că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale, întrucât fapta ilicită nu există, pentru că în dosarul nr. x/2015 s-a reținut că vinovați de producerea accidentului sunt P., manevrantul buldoexcavatorului, și Q., conducătorul autoturismului R..

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare în data de 28 octombrie 2024, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, arătând că litigiul nu se circumscrie materiei asigurărilor, nefiind izvorât din contractul de asigurare, ci din subrogația legală care operează ca urmare a îndeplinirii de către reclamant, în calitate de birou național auto și organism de plată a despăgubirii conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, a obligației legale de garanție pentru persoanele prejudiciate prin accidente de circulație în care au fost implicate autovehicule pentru care nu s-a încheiat asigurarea de răspundere civilă obligatorie.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, prin prisma dispozițiilor legale incidente, cu prioritate asupra admisibilității căii de atac, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc ordinea de soluționare a excepțiilor în funcție de efectele pe care acestea le produc, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamantului Biroul Asigurătorilor din România (BAAR) privind obligarea pârâtei A. S.R.L., la plata sumei de 1.621.288,75 RON, reprezentând despăgubiri morale și materiale achitate rudelor victimelor accidentului rutier produs în 23 octombrie 2014.

Prin motivele cererii, reclamantul a susținut că în accidentul de circulație soldat cu decesul numitului Q., a fost implicat buldoexcavatorul proprietatea B. S.R.L., actualmente A. S.R.L., vinovăția pentru producerea accidentului fiind stabilită în sarcina prepusului pârâtei. În urma soluționării cauzei penale nr. 39072/P/2015, s-a constatat că vinovat de producerea accidentului este prepusul pârâtei, reclamantul fiind obligat la plata despăgubirilor, în calitate de garant, deoarece societatea pârâtă nu avea încheiată o poliță RCA valabilă pentru autovehiculul proprietatea sa, despăgubiri pe care le-a achitat la solcitarea persoanelor vătămate.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin. (6) din O.U.G. nr. 54/2016, transpus în art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, art. 1349, art. 1359, art. 1381 și art. 1385 C. civ.

În acest context, se observă că reclamantul și-a exercitat dreptul său de regres născut ca urmare a achitării despăgubirilor persoanelor vătămate, invocând fapta proprie a pârâtei constând în omisiunea încheierii unei polițe RCA. Mai exact, prin plata despăgubirilor, reclamantul s-a subrogat în drepturile persoanelor vătămate în urma accidentului rutier, accident cu privire la care, în cadrul dosarului x/2015 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a reținut culpa concurentă a celor doi conducători auto implicați în accident.

Raportat la pretențiile exhibate prin acțiunea în regres și la normele legale invocate în susținerea acesteia, Înalta Curte constată că litigiul pendinte se circumscrie materiei asigurărilor, sumele solicitate fiind achitate persoanelor îndreptățite la despăgubire ca urmare a rămânerii definitive a sentinței civile nr. 43/13.01.2017 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1128/22.12.2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, iar plata a fost efectuată de reclamant în baza art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 26 martie 2021, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Conform dispozițiilor legale enunțate, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmarea modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.

Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 C. proc. civ., deci, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Litigiul de față este subsumat materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., și aceasta chiar dacă nu rezultă dintr-un contract de asigurare, ci din funcția de garant acordată BAAR prin Legea nr. 132/2017, ca organism de compensare a victimelor și chiar dacă regulile de drept material aplicabile sunt, în mare măsură, regulile de drept comun privitoare la răspunderea civilă delictuală, în speță, acțiunea în regres. În cauză, se aplică însă, cu prioritate, normele speciale edictate pentru materia asigurărilor RCA, din care rezultă atât obligația de dezdăunare a BAAR, cât și dreptul de regres al acestui organism, iar regulile de drept comun sunt aplicabile în completare, în măsura în care normele speciale nu derogă de la ele. De altfel, textul C. proc. civ. nu se referă la litigiile decurgând din contracte de asigurare, ci face trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenția evidentă de a cuprinde și litigii care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule și tramvaie.

Concluzia că activitatea și funcțiunile BAAR nu pot fi disociate de materia asigurărilor RCA rezultă, așadar, din întreaga reglementare a Legii nr. 132/2017, care la art. 1 dispune în mod explicit că această lege reglementează:

"a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA; b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligația să încheie contracte RCA și excepțiile de la această obligație, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligațiile asiguratului, obligațiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite și excluderile, elementele privind stabilirea și plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților și asigurătorilor; c) organizarea și funcționarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR."

Ar fi, prin urmare, eronat în drept să se aprecieze că numai litigiile decurgând dintr-un contract de asigurare RCA ar fi subsumate materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu și cele decurgând din lipsa unei astfel de asigurări obligatorii, situație în care BAAR preia, în virtutea legii, funcțiunile care în mod normal ar fi revenit asigurătorului RCA al vehiculului care a produs pagubele. Materia asigurărilor include, în mod limpede, și situația în care calitatea procesuală pasivă aparține BAAR, în lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, ca și acțiunile subsecvente în regres - cum este cea de față -, indiferent dacă acestea sunt exercitate de asigurătorul RCA, în cazurile prevăzute de lege sau de BAAR.

Prin urmare, textul C. proc. civ. nu se referă la litigiile decurgând din contracte de asigurare, ci face trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenția evidentă de a cuprinde și litigii care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule și tramvaie. Rațiunea legiuitorului, al cărui drept de apreciere în ceea ce privește edictarea regulilor de admisibilitate a căilor de atac rezultă din art. 125 alin. (2) din Constituție, constă în aceea că aceste litigii ridică probleme preponderente de ordin factual, iar stabilirea elementelor răspunderii și îndeosebi cuantificarea prejudiciilor materiale și morale implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanțelor de fond (prima instanță și cea de apel).

Faptul că litigiul este circumscris materiei asigurărilor, chiar dacă nu există o poliță auto valabilă, reiese și din considerentele Deciziei nr. 13/2020 pronuntață de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care statuează în sensul că:

"84. Reiese că diferența specifică în cazul litigiilor cu care au fost învestite instanțele față de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală constă în chestiunea privind existența și întinderea răspunderii asigurătorului RCA, prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) din Legea nr. 132/2017, aceasta întrucât întinderea răspunderii civile delictuale a asiguratului nu poate depăși întinderea răspunderii contractuale a asigurătorului RCA, până la atingerea limitelor de răspundere prevăzute în asigurarea RCA, cum se arată în art. 22 alin. (7) din același act normativ. Menționatul aspect al existenței răspunderii contractuale a asigurătorului urmează a fi avut în vedere și cu ocazia analizării dreptului societății de asigurare de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în situațiile reglementate de lege, potrivit art. 25 din Legea nr. 132/2017."

Coroborând cele enunțate rezultă că pentru litigiile ce au ca obiect cereri formulate în materia asigurărilor, promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, au fost instituite două grade de jurisdicție, anume fond și apel.

În cauza de față, litigiul a fost soluționat, în primă instanță, de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, apelul a fost soluționat de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, iar împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a exercitat calea de atac a recursului reclamantul Biroul Asigurătorilor din România (BAAR).

Or, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Aplicând aceste dispoziții legale în speță, se constată că decizia recurată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de calea de atac a recursului.

În acest sens, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât în cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalității, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional inserat în art. 129 din Constituția României, conform căruia împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii.

În același sens, alin. (2) al art. 457 C. proc. civ. arată că:

"Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Raportat la argumentele expuse și la dispozițiile legale enunțate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

În ceea ce privește solicitarea intimatei-pârâte de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă A. S.R.L., reprezentând onorariu de avocat, acesta fiind dovedit cu chitanța aflată în dosarul de recurs, onorariul avocațial fiind redus conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) din cod, apreciindu-se că valoarea onorariului pretins, în cuantum de 4000 RON, nu se justifică față de complexitatea cauzei și munca efectiv îndeplinită de avocat în cadrul procedurii derulate în etapa recursului.

Totodată, având în vedere soluția pronunțată în cauză și împrejurarea că recurentul-reclamant a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 9908,94 RON, conform ordinului de plată nr. x/05.11.2024 aflat la dosar, această parte va observa dispozițiile art. 45 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judicare de timbru, având dreptul de a acționa în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 142/A din data de 27 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-pârâte.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.