ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 589/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, în data de 07.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. și C., solicitând i) să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991; ii) să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/06.04.1993, precum și a contractului de donație nr. x/09.04.1993; iii) să se constate că prețul imobilului a fost plătit de reclamant și că reclamantul este proprietarul imobilelor menționate în contractul de donație nr. x/09.04.1993, respectiv parte din construcția veche formată dintr-o cameră de 18,90 mp și 7,45 mp dintr-o altă cameră, o parte din construcția nouă formată din etajul 1 și pod, suprafața de 1500 mp teren din care terenul din fața casei, terenul din partea de sud cu lungime de 44,30 m și lățime de 7,70m/25m și restul lățime 6 m la stradă, precum și un teren de lungime 182,10 m și lățime 5,50 m; iv) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1175 din C. civ. și art. 453 din C. proc. civ.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 529/09.11.2023, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâta C. prin întâmpinare și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C..

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 3437/13.06.2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 529/09.11.2023 a Tribunalului Argeș, secția civilă.

Calea de atac a recursului Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991 și a actelor subsecvente, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.04.1993 și contractul de donație nr. x/09.04.1993. Un motiv de desființare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991 îl constituie împrejurarea că pârâta D. are calitatea de mandatar al fiului său, E., invocând dispozițiile art. 1654 C. civ. care prevăd că mandatarii nu pot cumpăra bunurile pe care au fost însărcinați să le vândă, această interdicție urmărind să evite un conflict de interese, ceea ce în cauză este tocmai invers. A mai susținut că este interzis de C. civ. ca mandatarul să cumpere lucrul pe care îl vinde, neputând cumula calitatea de vânzător și cumpărător. Notarul public care a perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991 și contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.04.1993 nu a sesizat ilegalitatea rezultată din contopirea calităților de mandatar și cumpărător. În continuare, recurentul a prezentat situația de fapt a litigiului, susținând că pârâtele au urmărit să îl înșele, așa cum reiese din cuprinsul celor trei documente nevalabile.

Apărările formulate în cauză În 19 septembrie 2024, intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a susținut că recursul este nul pentru că nu este motivat prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În data de 24 octombrie 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că, din eroare, nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs, acesta fiind reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă C. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege. În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancționată cu nulitatea. Aceasta, întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci și expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor menționate anterior. Înalta Curte constată că, deși în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, formal, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situația în care instanța a aplicat greșit normele de drept material când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit, în realitate, partea nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat. În ceea ce privește motivul ce vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1654 C. civ., potrivit cu care mandatarii nu pot cumpăra bunurile pe care au fost însărcinați să le vândă, Înalta Curte constată că această critică a fost formulată omisso medio, întrucât nu a fost invocată și în fața instanței de apel, singura referire a reclamantului, din cuprinsul cererii de apel, la mandat, fiind aceea că un soț îl poate reprezenta pe altul în baza unui contract de mandat, iar în absența acestuia, reprezentarea nu poate avea loc, fără a se face referire la interdicția prevăzută de textul art. 1654 C. civ. Or, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost supuse judecății în apel. Astfel, numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac a recursului. În acest sens sunt și dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Cât privește critica prin care se pretinde nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.1991 pentru că pârâta D. avea calitatea de mandatar al fiului său E., curtea de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că aspectele ce vizează nulitatea absolută a contractului încheiat în anul 1991 au fost invocate pentru prima dată în apel și cad sub incidența dispozițiilor art. 478 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a apreciat că reclamantul combină două instituții juridice, respectiv simulația prin interpunere de persoane și nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare pe motiv de lipsă de consimțământ, iar prin cererea de recurs, recurentul nu a combătut aceste statuări, ci partea s-a limitat la a relua situația de fapt a litigiului, care nu poate fi reapreciată în recurs. Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, ce pot fi stabilite doar prin critici concrete cu privire la decizia atacată, recurentul-reclamant ignorând, practic, dispoziția instanței de apel în legătură cu aspectele deduse judecății prin cererea de apel. Exigențele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun obligația formulării de critici care să pună în discuție aspecte referitoare la aplicarea greșită a regulilor de drept incidente, prin raportare directă la soluția și la motivele cuprinse în hotărârea recurată, pentru ca, în acest mod, instanța de recurs să poată exercita un control judiciar efectiv, cerință neîndeplinită în speță în acord cu cele anterior menționate, recurentul prevalându-se doar în mod formal de motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Criticile formulate de recurent referitoare la aprecierea probatoriului administrat în cauză nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Prin urmare, se observă că recurentul tinde la o cenzurare a modalității de apreciere a probelor de către instanța de apel și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv conformitatea actului jurisdicțional atacat cu regulile de drept aplicabile, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Așa fiind, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalității deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3437 din data de 13 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.