ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 44/2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 44/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureș, secția civilă la data de 17.06.2022 sub nr. x/2022, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C. au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare conform cu antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2.09.2021 de către notarul public D., validând acest antecontract și constatând că reclamanții au dobândit cu titlu de bun propriu, în cote de câte 1/2 parte fiecare, dreptul de proprietate asupra: cotei de 1/1 parte din terenul arabil intravilan situat în loc. Ernei, jud. Mureș, în suprafață de 515 mp, de sub A1, înscris în cartea funciară nr. x Ernei, identificat prin nr. cadastral x, cu drept de servitute de trecere asupra parcelei cu nr. cad. x din CF nr. xN Ernei și a cotei de 152/1068-a parte din terenul arabil intravilan situat în loc. Ernei, jud. Mureș, în suprafață integrală de 1068 mp, de sub A1, înscris în Cartea Funciară nr. x Ernei, nr. CF vechi x, identificat prin nr. cadastral x, nr. cadastral vechi x, nr. top. x.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 318/9.03.2023, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins ca nefondată acțiunea formulată de B. și A. - continuată prin moștenitori E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul C., cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 390/8.06.2023, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate, cu cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs reclamanții E., G., F. și B., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, instanța de apel făcând, totodată, o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1507 C. civ. privind imputația plății.

Recurenții-reclamanți au susținut că există două datorii care au ca obiect bunuri de același fel, imobilul constând în terenurile cuprinse în antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.09.2021 și imobilul construcție - casă de locuit, cuprins în contractul de construire casă de locuit nr. x/12.04.2021.

Au precizat că prețul total a fost stabilit la suma de 92.000 euro, din care suma de 50.000 euro reprezintă prețul terenului și 42.000 euro prețul construcției, iar răspunsurile intimatului-pârât la întrebările 1-5 din interogatoriul administrat în fața primei instanțe confirmă indubitabil că înțelegerea părților a fost în sensul celor anterior menționate.

Raportat la întreaga tranzacție constând în vânzarea terenului și construirea casei, reclamanții au efectuat o plată parțială în valoare de 50.000 euro, aspect necontestat de către niciuna dintre părți, astfel încât se pune problema care dintre aceste datorii se va considera stinsă cu prioritate, dat fiind că, potrivit prevederilor art. 1507 alin. (2) C. civ., debitorul nu poate, fără consimțământul creditorului, să impute plata asupra unei datorii care nu este încă exigibilă cu preferință față de o datorie scadentă.

În speță, la art. 6 din contractul de construire s-a prevăzut că "restul sumei, în cuantum de 42.000 euro, se va achita la înscrierea casei la notar."

Coroborând cele două contracte încheiate de părți, este cert că voința concondantă a fost ca mai întâi să fie achitat terenul în valoare de 50.000 euro, aceasta fiind datoria cu scadența mai devreme, respectiv în data de 20.12.2021, iar, cu privire la datoria de 42.000 euro privind contravaloarea casei, părțile au stabilit că aceasta reprezintă "restul sumei", adică o datorie cu scadență ulterioară față de prețul terenului; mai exact părțile au stabilit că suma de 42.000 devine scadentă la data înscrierii casei la notar.

Recurenții au subliniat că această datorie nu este încă scadentă, deoarece casa nu este înscrisă în cartea funciară, iar pârâtul nici măcar nu a depus cererea pentru obținerea autorizației de construire, după cum rezultă din adresa nr. x/26.07.2023 a Primăriei Comunei Ernei.

Au considerat că nu este vorba despre o datorie de 50.000 euro scadentă în 20.12.2021 (denumită "avans operațional" în art. 6 din contractul de construire și consecvent "avans", respectiv "ultima tranșă a avansului" în cele două procese-verbale prin care s-au achitat în numerar câte 10.000 euro), ci de o altă datorie de 42.000 euro care încă nu este exigibilă (denumită "restul sumei" în art. 6 din contractul de construire).

Recurenții-reclamanți au mai arătat că o datorie care nu este încă scadentă ar putea fi achitată cu prioritate față de o datorie exigibilă numai cu acordul creditorului, iar, în prezenta cauză, în momentul plății între părți nu s-a realizat vreun acord de voință cu privire la imputația plății. Această împrejurare rezultă cel mai elocvent din susținerile părții adverse care a afirmat că întreaga sumă de 50.000 euro încasată reprezintă prețul casei (răspunsurile de la întrebările nr. 5, 8, 11 și 12 din interogatoriu).

Totodată, au apreciat că, dacă trebuie ținut cont de mențiunile din documentele de plată în numerar ("casei de locuit situat în Ernei nr. 575 CF x și suprafața de teren în CF x mp"), astfel cum susțin instanțele de fond, înseamnă că prețul plătit nu reprezintă doar prețul casei, ci și o parte din teren, însă, în aceste condiții, nu este adevărată susținerea intimatului-pârât că ar fi încasat 50.000 euro doar pentru casă.

Ca atare, au subliniat că rezultă clar faptul că între părți nu a existat un acord privind imputația, deoarece susținerile acestora se contrazic.

Au invocat recurenții-reclamanți că nu este legală susținerea intimatului-pârât potrivit căreia că a efectuat imputația sumei de 50.000 euro exclusiv asupra contravalorii casei, deoarece contravaloarea casei (scăzând din prețul total de 92.000 euro valoarea terenului menționată în antecontract de 50.000 euro) este în sumă de 42.000 euro, deci mai puțin decât s-a achitat.

Din răspunsurile părții adverse la interogatoriu, rezultă caracterul mincinos al afirmațiilor acesteia, deoarece toate răspunsurile sunt formulate în așa fel încât să rezulte că suma încasată reprezintă prețul casei, iar instanțele de fond nu au ținut cont deloc de împrejurarea că răspunsurile de la interogatoriu sunt contradictorii și fără logică.

S-a arătat că instanțele de fond au apreciat că imputația trebuie efectuată asupra terenului și a casei, însă și această soluție apare ca fiind nelegală, deoarece nu ține cont de faptul că, în speță, contravaloarea casei nu este încă scadentă, iar promitenții-cumpărători nu au achitat o datorie neexigibilă cu prioritate față de una scadentă, în contextul în care casa nu este încă finalizată, nefiind măcar depusă cererea pentru eliberarea autorizației de construire.

Ca atare, reclamanții nu au avut intenția și nu aveau niciun motiv să achite prețul casei, cu prioritate față de o datorie rezultată dintr-un contract autentic, cu termen de scadență în 20 decembrie 2021.

Au susținut că imputația efectuată de instanță nu este legală deoarece aceasta a ținut cont strict de sensul literal al termenilor din documentele de plată, ceea ce reprezintă doar înfăptuirea justiției în baza literei legii, nesocotind spiritul legii, și nici nu a analizat argumentele pe care le-au adus și care se bazează pe împrejurări de fapt.

De asemenea, au invocat faptul că niciuna dintre instanțe nu a explicat de ce nu are importanță că tranșele din preț au respectat termenele de scadență din antecontract, că prin interogatoriu s-a dovedit că susținerile intimatului-pârât sunt false, că, deși acesta a susținut că a depus documentația și trebuie să obțină în scurt timp autorizația de construire, s-a dovedit că a mințit, după cum rezultă și din adresa nr. x/26.07.2023 a Primăriei comunei Ernei, conform căreia partea adversă nu a depus nicio cerere în vederea eliberării autorizației de construire.

Pe de altă parte, instanța a stabilit că suma achitată nu reprezintă doar prețul terenului ci și al casei, însă nu a stabilit cât s-a achitat din contravaloarea casei și cât s-a achitat din contravaloarea terenului.

Au susținut recurenții-reclamanți și că instanța nu a motivat soluția adoptată și, astfel, nu s-a realizat o judecată echitabilă și justă, adoptându-se o soluție cu foarte multe neclarități, care nu rezolvă deloc chestiunea litigioasă între părți, ci creează noi litigii.

Astfel, au arătat că, în primul rând, instanța nu a analizat coroborat întregul material probator, ci s-a limitat strict și exclusiv la documentele de plată, fără a analiza răspunsurile pârâtului de la interogatoriu, caracterul mincinos al afirmațiilor sale (referitoare la finalizarea casei, obținerea autorizației de construire etc.), de unde rezultă reaua-credință în relațiile contractuale.

Au mai susținut că nu au fost deloc supuse analizei nici apărările pe care le-au formulat, instanța adoptând o soluție pe care nu a motivat-o, or obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Recurenții-reclamanți au apreciat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanță, care are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Din această perspectivă, instanța de apel nu a ținut cont de următoarele împrejurări esențiale: în antecontract s-a stabilit că suma de 50.000 euro se va achita până la data de 20 decembrie 2021și au respectat acest termen - prima tranșă în valoare de 10.000 euro s-a achitat prin virament bancar chiar în ziua încheierii antecontractului, în 2 septembrie 2021. Din această împrejurare rezultă în mod indubitabil că promitenții-cumpărători au achitat această sumă în temeiul antecontractului, chiar în ziua încheierii acestuia, iar diferența de 40.000 euro a fost achitată anterior scadenței din 20 decembrie 2021, conform clauzelor antecontractului.

Împrejurarea că, în viramentele bancare, s-a menționat "avans casa nr. 575G" și în procesele-verbale de plată s-a menționat "casă de locuit situată în Ernei nr. 575 CF x și suprafața de teren în CF x mp", nu trebuie interpretată, din punctul de vedere al recurenților-reclamanți, doar după sensul literal al termenilor utilizați de persoane fără pregătire juridică dar cu bună-credință, deoarece această interpretare nu are nicio susținere în fapt.

Făcând referire la prevederile art. 1266-1267 C. civ., recurenții au menționat că interpretarea contractelor se realizează după voința concordantă a părților, iar clauzele contractului se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului; clauzele susceptibile de mai multe înțelesuri se interpretează în sensul ce se potrivește cel mai bine naturii și obiectului contractului.

Astfel, prin analogie, mențiunilor din documentele de plată trebuie a le fi dat înțelesul care se potrivește cel mai bine naturii și obiectului plății, fiind necesar a fi avută în vedere împrejurarea în care a fost efectuată plata, respectiv chiar în ziua încheierii antecontractului, 2 septembrie 2021.

Totodată, au apreciat că și celelalte elemente ale plății sunt deosebit de importante - cuantumul sumei achitate: 10.000 euro; moneda: euro; modalitatea de plată: virament bancar -, deoarece corespund întru-totul prevederilor antecontractului, iar suma de 40.000 euro a fost achitată în moneda euro, anterior scadenței, conform clauzelor antecontractului.

Au considerat recurenții-reclamanți că instanțele nu s-au aplecat suficient asupra interpretării exacte și în coroborare a clauzelor din cele două convenții încheiate între părți, care de fapt reflectă întreaga înțelegere între prestatorul-vânzător și beneficiarii-cumpărători.

Recurenții-reclamanți au învederat că, în urma administrării probatoriului, se poate conchide că, în speță, contractul de construire pus la dispoziție de intimatul-pârât se coroborează cu dispozițiile din antecontractul autentic de vânzare-cumpărare, în sensul că prețul total al imobilelor de 92.000 euro se împarte în 50.000 euro "avans operațional" cuprins și în antecontractul autentic și 42.000 euro "rest" de preț.

Au precizat că, la momentul semnării contractului, niciuna dintre părți nu și-a pus problema cât reprezintă din prețul total valoarea terenului și cât este prețul casei ce urma a fi finalizată, ci erau stabilite 2 tranșe: un avans de 50.000 euro și un rest de 42.000 euro ce urmează a se achita la transcrierea casei la notar. Cei 50.000 euro au fost preluați în antecontractul autentic ca preț al terenului dar în același timp suma reprezintă "avansul" din contractul de construire - acesta este motivul pentru care în fiecare document de plată (ordine de plată și procese-verbale) se menționează "avans".

Recurenții-reclamanți au apreciat că este important a se observa, că lecturând contractul de construire, s-ar putea ajunge la concluzia, total greșită, că suma de 92.000 euro ar reprezenta doar prețul construcției, ipoteză contrazisă de poziția procesuală concordantă a părților și din răspunsurile la interogatoriu.

Au precizat că, fiind vorba doar de casă în acest contract (deși prețul include și terenul aferent) la momentul efectuării plăților la rubrica de mențiuni s-a făcut referire tot la casă.

De asemenea, au arătat că nu au achitat contravaloarea casei, deoarece aceasta nu era încă finalizată, după cum nici în prezent nu este finalizată, iar între părți a fost încheiat un contract de antrepriză privind construirea unei locuințe la cheie și nu un contract de vânzare-cumpărare a unei locuințe finalizate.

Au învederat recurenții-reclamanți că, în documentele de plată, au menționat și casa deoarece aceasta era finalitatea urmărită, respectiv aceea de a avea o casă de locuit, cumpărând terenul doar cu unicul scop de a putea avea o casă de locuit pe teren; au convenit cu intimatul-pârât că le va construi casa pe acel teren, astfel că fără acea casă nu ar fi cumpărat doar terenul.

Au subliniat că, neavând cunoștințe juridice, nu au perceput că expresiile în discuție ar putea avea asemenea consecințe juridice, însă cert este că intenția lor a fost achitarea terenului.

Recurenții-reclamanți au considerat că este foarte important de observat că, la interogatoriu, intimatul-pârât, la toate întrebările care vizează suma de 50.000 a răspuns că aceasta reprezintă exclusiv contravaloarea casei, în condițiile în care această susținere nu are niciun fundament în realitate, deoarece nu a existat o atare înțelegere între părți, iar intimatul-pârât nu justifică în niciun fel de unde rezultă că suma de 50.000 euro ar fi fost achitată exclusiv pentru casa de locuit, afirmațiile acestuia fiind făcute doar pro causa, pentru a nu fi obligat la încheierea contactului final privind terenul.

În concluzie, au apreciat că, în afară de mențiunile din documentele de plată, nimic nu susține interpretarea în sensul literal al termenilor, de altfel nici instanța nu a motivat de ce a optat pentru această interpretare și care ar fi argumentele care înlătură susținerile pe care le-au formulat.

De asemenea, în opinia recurenților-reclamanți este deosebit de important faptul că răspunsurile intimatului-pârât la interogatoriu sunt contradictorii, astfel: la întrebarea nr. 7 acesta a răspuns că "în antecontract este inclus doar prețul terenului, iar casa este separat", ca mai apoi, la întrebarea nr. 21, privind destinația sumei de 42.000 euro prevăzută în contractul de construire a casei, să afirme că această sumă reprezintă "prețul terenului și a drumului de acces".

Au arătat și că, la întrebarea nr. 12, intimatul-pârât a răspuns că termenele de plată și modalitatea de plată a sumei de 50.000 euro respectă întru-totul prevederile antecontractului de vânzare-cumpărare, însă "pentru casă", dar antecontractul are ca obiect terenul și nu casa, astfel că, această afirmație a părții adverse nu are nicio justificare în condițiile în care în privința casei nu a fost încheiat un antecontract autentic, iar contractul de construire casă nu cuprinde asemenea clauze.

Recurenții-reclamanți au menționat că au la dispoziție și suma restantă de 42.000 euro, însă conform contractului de construire a casei, această sumă va fi scadentă doar la "înscrierea casei la notar", dar băile nu sunt utilate, nu sunt făcute branșamentele de gaz și curent electric, iar intimatul-pârât încă nu a obținut avizele și autorizația de construire; în data de 26 ianuarie 2023, în cadrul interogatoriului, intimatul-pârât a susținut că va finaliza lucrările în cel mult o lună, însă nu a făcut acest lucru.

În plus, în termenul de apel, au solicitat de mai multe ori intimatului-pârât să le permită accesul în imobil pentru a putea vedea stadiul în care se află lucrările, însă acesta nu a dat curs solicitării pentru a nu ieși la iveală nerespectarea angajamentului său; intimatul-pârât i-a comunicat recurentei-reclamante B. că îi va deschide ușa casei abia după ce aceasta îi achită cheltuielile de judecată de la fond, iar dacă achită restul sumei de 42.000 euro, se va putea muta în casă.

Au considerat că, întrucât s-a achitat deja 50.000 euro fără a obține vreo contraprestație în schimb și ținând cont de faptul că suma restantă de 42.000 euro va fi scadentă abia după intabularea casei și transcrierea acesteia la notar, solicitarea intimatului-pârât nu are niciun fundament legal.

Totodată, au menționat că, astfel cum a susținut și intimatul-pârât la interogatoriu, în momentul în care a intervenit acordul de voință între părțile litigante, casa era deja în roșu, însă nu era finalizată, după cum nici după 2 ani nu este finalizată. Având în vedere această stare de fapt, părțile au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la teren, pentru a primi o contraprestație în schimbul sumei de 50.000 euro, iar casa nu a putut fi inclusă în antecontract deoarece partea adversă nu dispunea de niciun document legal, iar notarul public a refuzat includerea acesteia. În aceste condiții, s-a stabilit un preț foarte ridicat pentru teren și drumul de acces, de 50.000 euro (avansul operațional" din contractul de construire), având în vedere și stadiul în care se afla construirea casei.

Prețul stabilit de către părți în antecontract este mult superior prețului de piață, motiv pentru care suma de 50.000 euro cu certitudine acoperă și prețul terenului, astfel că nici din acest punct de vedere nu este întemeiată afirmația primei instanțe în sensul că ar exista un dubiu privind achitarea integrală a prețului terenului.

Recurenții-reclamanți au conchis în sensul că intimatul-pârât nu și-a respectat obligațiile asumate și, deși a încasat suma de 50.000 euro, refuză nejustificat de mai bine de 2 ani să încheie contractul final de vânzare-cumpărare cu privire la teren și drumul de acces și nici casa nu este finalizată, nedeținând avizele necesare și autorizația de construire.

III. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea excepției nulității recursului, intimatul-pârât a arătat că, în speță, cererea de recurs nu respectă exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, deși se face trimitere la motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți nu au indicat și dezvoltat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac.

Afirmând caracterul nefondat al recursului, intimatul-pârât a arătat că, deși prețul de vânzare-cumpărare al imobilelor ce fac obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a fost stabilit la suma de 50.000 euro, sumă care urma să fie achitată integral până la data de 20 decembrie 2021, acest preț al antecontractului nu a fost achitat de către recurenții-reclamanți, contrar susținerilor din cuprinsul notificării transmise anterior inițierii acestui litigiu, respectiv din cererea de chemare în judecată formulată.

A precizat că sumele achitate de recurenții-reclamanți prin virament bancar și în numerar au constituit tranșe din prețul contractului de construire casă de locuit nr. x din data de 12 aprilie 2021, aspect care este de necontestat, în condițiile în care, atât la mențiunile privind obiectul plăților efectuate prin virament bancar, cât și în cuprinsul proceselor-verbale încheiate cu ocazia plăților, asumate prin semnătură de părțile adverse, se menționează în mod clar că tranșele achitate de aceștia din urmă constituie părți (rate) ale prețului acestui contract de construire.

În aceste condiții, în opinia intimatului-pârât este evident că prețul antecontractului nu a fost achitat, nici integral, dar nici măcar parțial, aceste elemente rezultând în mod clar din documentele anexate la cererea de chemare în judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus cu depășirea termenului legal, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea excepției nulității recursului, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată pentru judecata în fond, apel și recurs.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât C., Înalta Curte constată că nu este fondată.

Recurenții - reclamanți au invocat în mod explicit motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând, pe de o parte, aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1507 C. civ. referitoare la imputația plății, iar, pe de altă parte, nemotivarea deciziei recurate, prin omisiunea cercetării efective a motivelor de apel.

Din dezvoltarea criticilor formulate, reiese că este posibilă analizarea acestora din perspectiva cazurilor de recurs evocate, după cum se va arăta în cele ce succed, astfel încât nu este incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și aplicabilă în situația în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 pct. 1- 8 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de apel a menținut soluția primei instanțe de respingere a cererii reclamanților având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, constatând că, față de prevederile legale referitoare la imputația plății, în mod întemeiat s-a constatat neexecutarea de către reclamanți a obligației de plată asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.09.2021, reținându-se incidența dispozițiilor art. 1556 C. civ.

Prin motivele de recurs, s-a reproșat instanței de apel aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1507 C. civ. și, totodată, nemotivarea deciziei recurate.

Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate.

În conformitate cu art. 1507 C. civ., intitulat "Imputația făcută de debitor", "(1) Debitorul mai multor datorii care au ca obiect bunuri de același fel are dreptul să indice, atunci când plătește, datoria pe care înțelege să o execute. Plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor, apoi asupra dobânzilor și, la urmă, asupra capitalului. (2) Debitorul nu poate, fără consimțământul creditorului, să impute plata asupra unei datorii care nu este încă exigibilă cu preferință față de o datorie scadentă, cu excepția cazului în care s-a prevăzut că debitorul poate plăti anticipat. (3) În cazul plății efectuate prin virament bancar, debitorul face imputația prin mențiunile corespunzătoare consemnate de el pe ordinul de plată."

Din considerentele expuse în decizia recurată, rezultă că instanța de apel a constatat neîndeplinirea de către reclamanți, în calitate de promitenți-cumpărători, a obligației de plată a prețului de 50.000 euro, asumate prin antecontractul încheiat în formă autentică, ce vizează dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate asupra a două suprafețe de teren - una de 515 mp, iar cea de-a doua, în cotă-parte de 152/1068 dintr-o suprafață totală de 1068 mp.

Atare constatare s-a bazat pe mențiunile consemnate de către reclamanții debitori pe ordinele de plată, prin care a fost transferată pârâtului creditor suma de 50.000 euro, în patru tranșe, prin virament bancar și care atestă plata avansului datorat în baza unei alte convenții încheiate de către aceleași părți, anterior antecontractului de vânzare-cumpărare privind terenurile, respectiv în baza contractului de construire casă de locuit pe unul dintre terenurile vizate de antecontractul ulterior, anume terenul de 515 mp.

Este de subliniat, totodată, că instanța de apel a reținut, din coroborarea susținerilor reclamanților, a răspunsurilor pârâtului la interogatoriu și a înscrisurilor depuse la dosar, că prețul stabilit prin contractul de construire casă de locuit nr. x/12.04.2021, întocmit la data de 19.08.2021, de 92.000 euro este prețul total stabilit pentru casă și teren aferent. Cu toate acestea, instanța de apel a considerat că acest preț este diferit de prețul terenului, convenit la suma de 50.000 euro prin antecontractul de vânzare-cumpărare.

Din cele expuse anterior, reiese, în esență, următoarea situație de fapt reținută de către instanța de apel: reclamanții datorează promitentului-vânzător, pârâtul din cauză, atât suma de 50.000 euro, reprezentând prețul terenului stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare, cât și suma de 92.000 euro convenită prin contractul de construire, pentru casă și terenul aferent, făcându-se dovada, prin imputația plății, a achitării doar a unei părți din datoria de 92.000 euro, ceea ce înseamnă că nu este achitat prețul de 50.000 euro fixat prin antecontractul de vânzare-cumpărare, motiv pentru care reclamanții nu pot pretinde executarea obligației de a face asumate de către cocontractant prin antecontract, aceea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Or, se observă, din motivarea sentinței pronunțate în cauză, că prima instanță a constatat, dimpotrivă, includerea prețului de 50.000 de euro, înscris în antecontractul de vânzare-cumpărare, în cel de 92.000 de euro menționat în contractul de construire, fapt ce ar fi fost confirmat de către părțile litigante.

De asemenea, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, nu pentru motivul că nu a fost plătit prețul de 50.000 de euro, înscris în antecontractul de vânzare-cumpărare, ci pentru că suma de 50.000 euro, virată în mod efectiv pârâtului creditor prin ordinele de plată, nu a fost achitată exclusiv în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare, ordinele de plată conținând referirea atât la casă, cât și la teren, fără ca tribunalul să rețină incidența art. 1507 C. civ. referitor la imputația plății.

În aceste condiții, reclamanții, prin apelul declarat, nu au făcut nicio referire la art. 1507 C. civ. și nici nu au infirmat constatarea tribunalului privind caracterul unitar al celor acte juridice succesive încheiate între părți și al prețului imobilului compus din teren și construcție, în cuantum total de 92.000 euro, neavând interes, de altfel, să conteste acest aspect, din moment ce în motivarea sentinței s-a arătat că ambele părți în proces l-au confirmat.

Din contră, motivele de apel au avut ca premisă chiar constatarea tribunalului potrivit căreia a fost achitată o sumă de 50.000 euro dintr-un total datorat de 92.000 euro (în baza celor două acte juridice).

Apelanții au reproșat primei instanțe, pe de o parte, ignorarea împrejurării că diferența de 42.000 euro nu era scadentă (urma a fi achitată, potrivit contractului de construire, "la înscrierea casei la notar"), iar, pe de altă parte, că aprecierea intenției plății sumei de 50.000 euro atât pentru teren, cât și pentru construcție, nu a ținut cont de caracterul unitar al celor două acte juridice, bazându-se pe răspunsuri contradictorii ale pârâtului la interogatoriu și pe interpretarea eronată a mențiunilor din ordinele de plată.

În acest context, instanța de apel, în măsura în care a considerat că pârâtul s-a apărat prin invocarea excepției de neexecutare (în decizia recurată se face referire la art. 1556 C. civ.), iar atare apărare de fond presupune verificarea imputației făcute de debitor, ar fi trebuit să stabilească, în primul rând, limitele învestirii sale prin apelul declarat, în sensul dacă poate reaprecia constatarea tribunalului privind includerea prețului de 50.000 de euro, înscris în antecontractul de vânzare-cumpărare, în cel de 92.000 de euro menționat în contractul de construire.

O asemenea conturare a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, astfel cum statuează art. 477 C. proc. civ., era esențială pentru stabilirea premisei de aplicare a art. 1507 C. civ., în sensul existenței "mai multor datorii care au ca obiect bunuri de același fel" (în termenii alin. (1) sau a unei singure datorii de 92.000 euro, atât pentru casă, cât și pentru teren. În acest ultim caz, ar fi trebuit să se determine dacă o datorie plătibilă în mai multe tranșe atrage incidența art. 1507 C. civ., prin prisma condiției de aplicare anterior menționate.

În funcție de răspunsul dat acestei chestiuni, în contextul aceleiași norme ar fi trebuit stabilit, față de plata necontestată a unei sume de 50.000 euro, dacă debitul constând în diferența de 42.000 euro era exigibil, precum și manifestarea de voință a creditorului, dat fiind că, potrivit alin. (2) al art. 1507 C. civ., imputarea plății asupra unei datorii care nu este încă exigibilă, cu preferință față de o datorie scadentă, se poate face numai cu consimțământul creditorului.

Or, după cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel nu a expus motivele pentru care s-a considerat învestită cu reaprecierea caracterului unitar al înțelegerii părților, chiar dacă aceasta s-a materializat prin două acte juridice distincte, precum și a includerii prețului terenului de 50.000 euro, înscris în antecontractul de vânzare - cumpărare, în prețul de 92.000 euro din contractul de construire.

După cum s-a arătat anterior, instanța de apel a menționat doar că existența unor prețuri distincte reiese "din coroborarea susținerilor reclamanților, a răspunsurilor pârâtului la interogatoriu și a înscrisurilor depuse la dosar".

Or, din acest punct de vedere, nu se poate reține o examinare efectivă a susținerilor reclamanților formulate în cursul judecății, astfel cum, în mod corect, s-a afirmat prin motivele de recurs, în condițiile în care din cuprinsul cererii de chemare în judecată, contrar celor expuse în decizia recurată, reclamanții au pretins tocmai agrearea unui singur preț pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului și pentru edificarea pe acest teren a casei de locuit. Totodată, prin motivele de apel s-a reproșat primei instanțe aprecierea potrivit căreia nu s-ar fi dovedit plata exclusiv a prețului din antecontractul de vânzare - cumpărare, care, în opinia apelanților-reclamanți, ar fi ignorat caracterul contradictoriu al răspunsurilor pârâtului la interogatoriu și s-a bazat pe o interpretare eronată a mențiunilor din ordinele de plată.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 1507 C. civ. referitoare la imputația plății, fără a se fi stabilit în mod argumentat situația de fapt presupusă de aplicarea corespunzătoare a normei și cu examinarea efectivă a susținerilor reclamanților.

În consecință, se constată că nu este posibilă efectuarea controlului de legalitate al deciziei atacate, din perspectiva modului de aplicare a legii de către instanța de apel și, văzând și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, motiv pentru care îl va admite ca atare, iar pe temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de reclamanții E., G., F. și B. împotriva deciziei civile nr. 390/A din data de 8 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2024.