Decizia nr. 554/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

La plata sumei de 15.394,67 RON la care se adaugă T.V.A. în cuantum de 2.925 RON, reprezentând remunerația restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul festivalului C., desfășurat în perioada 13-15 august 2021, în Brașov;

La plata sumei de 2.863,4 RON reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0.1%/zi de întârziere datorate de pârâte de la scadență până la data de 4 aprilie 2022, pentru întârzierea plății remunerațiilor menționate la capătul anterior al cererii de chemare în judecată; penalităților de întârziere constând în dobânda legală penalizatoare de la data de 5 aprilie 2022 și până la plata integrală a remunerațiilor datorate în cuantum de 15.394,67 RON;

Să comunice U.C.M.R.-A.D.A. un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul festivalului C. desfășurat în Brașov în perioada 13-15 august 2021, raport care să cuprindă: denumirea evenimentului, denumirea formațiilor/soliștilor, data și locația desfășurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate și durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale;

La plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. La ultimul termen de judecată, reclamanta și-a precizat, în temeiul art. 204 C. proc. civ., câtimea obiectului cererii, arătând că solicită suma de 15.595,15 RON plus 2.963,10 RON, reprezentând remunerațiile restante datorate cu titlul de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacolul C., desfășurat în perioada 13-15 august 2021 în Brașov, suma de 2.916 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 29 septembrie 2021. Pârâtul Municipiul Brașov a formulat cerere de chemare în garanție împotriva pârâtei A., în esență, reluând toate capetele de cerere formulate de reclamantă. I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă Prin sentința civilă nr. 329 din data de 21 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată și precizată de reclamanta U.C.M.R.-A.D.A., Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, în contradictoriu cu pârâții B. și Municipiul Brașov și cu pârâta-chemată în garanție A. Brașov. A obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 15.595,15 RON plus 2.963,10 RON TVA, reprezentând remunerațiile datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacolul C., desfășurat în perioada 13-15 august 2021 în Brașov, suma de 2.916,30 RON reprezentând penalități de întârziere de 0,1%/zi întârziere calculate până la data de 4 aprilie 2022 pentru întârzierea plății remunerațiilor și în continuare la plata penalităților, calculate după 5 aprilie 2022 în forma dobânzii legale penalizatoare. A obligat pârâtele, în solidar, să comunice U.M.C.R.-A.D.A. un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul festivalului C. desfășurat în Brașov în perioada 13-15 august 2021, raport care să cuprindă: denumirea evenimentului, denumirea formațiilor/soliștilor, data și locația desfășurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate și durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale. A obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 3.075 RON reprezentând cheltuieli de judecată. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul Brașov contra pârâtei-chemată în garanție A. Brașov. A obligat-o pe chemata în garanție A. Brașov la plata către pârâtul Municipiul Brașov a sumei de 15.595,15 RON plus 2.963,10 RON T.V.A., reprezentând remunerațiile datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacolul C., desfășurat în perioada 13-15 august 2021 în Brașov, suma de 2.916,30 RON reprezentând penalități de întârziere de 0,1%/zi întârziere calculate până la data de 4 aprilie 2022 pentru întârzierea plății remunerațiilor și în continuare a penalităților, calculate după 5 aprilie 2022 în forma dobânzii legale penalizatoare. A obligat-o pe chemata în garanție către pârâtul Municipiul Brașov să comunice un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul festivalului C. desfășurat în Brașov în perioada 13-15 august 2021, raport care să cuprindă: denumirea evenimentului, denumirea formațiilor/soliștilor, data și locația desfășurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate și durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale. A obligat-o pe chemata în garanție la plata către pârâtul Municipiul Brașov a sumei de 3.075 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente cererii principale în urma căreia pârâtul a căzut în pretenții. II.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 309 din data de 13 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României ca inadmisibilă. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 329 din data de 21 martie 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022. I. Calea de atac declarată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Împotriva deciziei civile nr. 309 din data de 13 martie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta B.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 17 octombrie 2024, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2. II.2. Motivele de recurs Susținând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată. Astfel, a arătat că instanța de apel a reținut faptul că ar fi invocat în calea de atac a apelului motive care nu se circumscriu în limitele caracterului devolutiv, determinate de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță, considerând în mod nelegal faptul că nu ar mai putea fi invocate în calea de atac. În opinia recurentei-pârâte, aceste considerente contravin dispozițiilor art. 246 alin. (1) și celor ale art. 247 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a procesului. Totodată, a arătat că, potrivit dispozițiilor C. civ., nulitatea absolută se poate invoca fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție - art. 1249 C. civ. Recurenta-pârâtă a menționat și că, în conformitate cu prevederile art. 1236 C. civ., cauza trebuie să fie licită și morală, iar în caz contrar sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută. De asemenea, a precizat că, potrivit art. 1238 alin. (2) C. civ. cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască. A arătat că hotărârea se întemeiază pe un contract încheiat între alții, respectiv pe protocolul prin care a fost convenită forma finală a Metodologiei privind comunicarea publică a operelor muzicale în spectacole și festivaluri, încheiat între intimata-reclamantă, pe de o parte, și D., E., F. și G., H. S.R.L., I. S.R.L. și J., pe de altă parte, din data de 11 februarie 2020. A subliniat că, în ceea ce o privește, acest act juridic este res inter alios acta, întrucât nu se numără printre semnatari și, chiar dacă a fost publicat în Monitorul Oficial, acest document nu are efect de izvor de obligații în privința sa, conform principiului relativității efectelor contractului (art. 1280 C. civ.). Din punctul de vedere, în raport cu dispozițiile art. 162 lit. d) din Legea nr. 8/1996, contractul nu poate avea ca obiect drepturi pentru care organismele de gestiune colectivă nu au primit mandat (cum ar fi în cazul autorilor prevăzuți la art. 28 din lege), iar contractul încheiat nu este general obligatoriu pentru toți utilizatorii, cu atât mai mult pentru cei care nu sunt parte semnatară. A menționat că, în măsura în care este ținută a respecta contractul încheiat între terți, înțelege să invoce, ca persoană interesată, excepția nulității absolute a art. 2, 4, 5 și a tabelului 1 pct. 3 din acest contract, întrucât se tinde la gestiunea colectivă și colectarea de remunerații pentru drepturi de autor nesupuse protecției Legii nr. 8/1996, pentru frauda la lege prin eludarea, prin convenția părților, a dispozițiilor art. 28 alin. (1) și ale art. 30 alin. (3) din Legea nr. 8/1996. De asemenea, a susținut că un alt motiv de nulitate absolută este cauza ilicită, părțile propunându-și, în opinia sa, realizarea unor încasări pentru drepturi de autor pe care nu le gestionează, fiind stinse. Recurenta-pârâtă a menționat că, în cadrul C., au fost cântate operele unor compozitori de muzică clasică, de la al căror deces au trecut mai mult de 70 de ani, și care nu au avut vreo legătură cu România, precum și scurte fragmente din opere muzicale ale unor autori contemporani, cu titlu de parodie, pastișă sau ca punct de plecare al unor improvizații ale artiștilor de pe scenă, în condițiile în care creațiile spontane rezultate nu au nicio legătură cu conținutul original al operei citate. Ca atare, a subliniat că aceste drepturi nu sunt supuse protecției Legii nr. 8/1996 și nu sunt gestionate de O.R.D.A. sau de intimata-reclamantă. Pe de altă parte, a arătat că, potrivit art. 1426 alin. (2) C. civ., obligația între codebitori nu poate fi stabilită în solidar, în lipsa stipulației contrare. În acest sens a făcut referire la prevederile art. 1445 C. civ. și a subliniat că solidaritatea dintre debitori nu se prezumă, ea neexistând decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege. Recurenta-pârâtă a apreciat că, nefiind parte în protocolul mai sus menționat, nu a stipulat nicăieri că va răspunde în solidar cu ceilalți pârâți pentru eventuale datorii față de organismul de gestiune colectivă. A afirmat că nu există niciun text de lege care să impună răspunderea solidară a codebitorilor, chiar organizatori (deși nu avea această calitate), astfel că răspunderea solidară a pârâților a fost stabilită în mod arbitrar, contrar dispozițiilor art. 1445 C. civ. Recurenta-pârâtă a mai susținut și că, în mod contrar prevederilor art. 10 din O.G. nr. 13/2011, s-a dispus cumularea penalităților de 0,1% pe zi de întârziere (daune-interese moratorii pe care nu le-a convenit cu nimeni) cu dobânda legală penalizatoare, colectarea unor accesorii stabilite unilateral contrar prevederilor ordonanței, reprezentând o îmbogățire fără justă cauză a intimatei-reclamante. II.3. Apărările formulate în cauză II.3.1. Întâmpinarea Intimatul-pârât Municipiul Brașov a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a solicitat să se observe că recurenta-pârâtă nu a formulat, în calea de atac a recursului, nicio pretenție în contradictoriu cu Municipiul Brașov și nici nu a criticat soluția instanței de fond sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o în contradictoriu cu A., această soluție intrând sub autoritate de lucru judecat. Totodată a susținut că, prin cererea de recurs, au fost reluate în mod fidel motivele de apel. Intimata-reclamantă U.C.M.R.-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor și intimata-pârâtă-chemată în garanție A. Brașov nu au formulat întâmpinări. II.3.2. Răspunsul la întâmpinare Recurenta-pârâtă B. nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Municipiul Brașov. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 ianuarie 2025, în temeiul art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit termen de judecată la data de 4 martie 2025, când a reținut cauza în pronunțare. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Prioritar, Înalta Curte constată că, prin prezentul recurs, nu au fost aduse deciziei recurate critici care să vizeze respingerea de către instanța de apel a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de către recurenta-pârâtă, astfel că prezenta instanță nu este învestită și cu verificarea legalității deciziei recurate în raport cu această soluție. Totodată, în acord cu cele arătate prin întâmpinare de intimatul-pârât Municipiul Brașov, Înalta Curte reține că, prin motivele de recurs, cum, de altfel, și prin motivele de apel, recurenta-pârâtă nu a formulat susțineri care să vizeze admiterea de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă a cererii de chemare în garanție a intimatei-pârâte A. Brașov, astfel că această chestiune nu va face obiect al analizei ce urmează. De asemenea, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 483 alin. (3) C. proc. civ., motivarea recursului trebuie să cuprindă critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, iar, în raport cu prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi primite decât acele motive, încadrabile în ipotezele alin. (1) al aceluiași articol, care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Ca atare, nu vor fi analizate susținerile formulate prin cererea de recurs care sunt identice cu cele deduse judecății prin memoriul de apel îndreptat împotriva sentinței tribunalului, respectiv acele critici ce vizează răspunderea solidară a debitorilor, împrejurarea că Metodologia aplicabilă speței este inopozabilă recurentei-pârâte, întrucât aceasta nu se află printre semnatari, precum și cea vizând penalitățile de întârziere la plata cărora a fost obligată, critici care, în speță, și-au găsit deja o dezlegare în analiza efectuată de prima instanță de control judiciar. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de apel a înlăturat critica vizând răspunderea solidară a debitorilor în raport cu cele statuate prin art. 2 și art. 3 alin. (1) din Metodologia aplicabilă și cu împrejurarea că recurenta-pârâtă a fost organizatorul principal al festivalului. În plus, a arătat că semnificația răspunderii solidare a tuturor organizatorilor față de intimata-reclamantă pentru obligația de plată a remunerațiilor datorate este relevată și de dispozițiile art. 1443 C. civ., potrivit cu care obligația este solidară între debitori atunci când toți sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalți față de creditor. Cu privire la susținerea apelantei potrivit căreia metodologia aplicabilă este res inter alios acta, întrucât nu se numără printre semnatarii acesteia, curtea de apel a reținut incidența prevederilor art. 165 alin. (9) din Legea 8/1996, potrivit cărora: "Metodologiile stabilite conform prevederilor alin. (3) sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și tuturor importatorilor și fabricanților de suporturi și aparate pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată, conform art. 114". Mai mult decât atât, a avut în vedere faptul că însăși recurenta-pârâtă a îndeplinit obligația de obținere a licenței neexclusive de autorizare a comunicării publice a operelor muzicale în acest festival, autorizație ce face referire expresă la remunerațiile și penalitățile reglementate prin Metodologia adoptată prin decizia O.R.D.A. nr. 46/2020, astfel că susținerea acesteia potrivit căreia nu și-a însușit aplicarea dispozițiilor menționate este total lipsită de fundament. Or, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă nu s-a raportat la considerentele deciziei de apel, nu a înțeles să combată niciunul dintre argumentele regăsite în decizie, astfel cum au fost redate anterior, limitându-se la reluarea susținerilor pe care le-a formulat sub aceste aspecte prin cererea de apel și care vizau hotărârea primei instanțe. Ignorându-se, astfel, faptul că obiectul recursului îl reprezintă decizia curții de apel, o atare motivare a recursului nu se circumscrie exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) și art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și nu poate determina o analiză în prezenta cale de atac. Prin urmare, legalitatea deciziei atacate urmează a fi verificată doar prin raportare la critica, încadrabilă în motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă a pretins că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 246 alin. (1) și ale art. 247 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 1249 C. civ., atunci când a reținut că motivul de apel prin care a susținut nulitatea unor dispoziții din Metodologia aplicată în speță nu se circumscrie în limitele caracterului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță. În speță, prin hotărârea recurată s-a reținut că dispozițiile art. 477 C. proc. civ. instituie regula tantum devolutum quantum apellatum, care este o expresie a principiului disponibilității, consacrat de art. 9 C. proc. civ., astfel că, deși apelul este o cale de atac devolutivă, totuși, instanța de apel este ținută a proceda la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept care au fost invocate în fața primei instanțe sau care ar putea fi invocate în cauză, ci doar cu privire la acelea criticate de către părțile care au declarat apel. În ceea ce privește limitele caracterului devolutiv determinate de ceea ce a fost supus judecății la prima instanță, curtea de apel a constatat că recurenta-pârâtă a solicitat admiterea apelului susținând că art. 2, 4, 5 și tabelul 1 pct. 3 din acest contract, referindu-se la metodologia adoptată prin Decizia O.R.D.A. nr. 46/2020, sunt lovite de nulitate absolută, pentru frauda la lege și cauză ilicită, fără să fi invocat această apărare în fața instanței de fond, ceea ce echivalează cu o modificare a obiectului ce a făcut analiza instanței de fond, schimbare interzisă de dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, a reținut că motivelor, mijloacelor de apărare și dovezilor invocate la prima instanță apelantul le va putea adăuga, prin criticile formulate, alte motive, mijloace de apărare și dovezi, cu condiția ca acestea să nu contravină interdicției statuate prin art. 478 alin. (3) C. proc. civ., și anume să nu conducă la schimbarea calității părților, a cauzei sau obiectului cererii deduse judecății și să nu constituie o pretenție nouă în apel, argumentat de faptul că, în apel, nu se pot modifica elementele dezbaterilor, deoarece instanța de apel realizează un control judiciar al hotărârii primei instanțe, care presupune cu necesitate situarea pe același teren pe care a fost plasat și judecătorul primei instanțe. Ca atare, având în vedere că tribunalul nu a fost învestit cu analiza cauzei vizând pretinsa nulitate absolută a unor dispoziții din metodologia aplicabilă în cauză în aplicarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că motivul de apel ce pretinde nulitatea unor dispoziții cuprinse în metodologia adoptată prin Decizia O.R.D.A. nr. 46/2020 este inadmisibil. În esență, recurenta-pârâtă a criticat aceste considerente ale deciziei recurate, arătând că, în raport cu prevederile art. 1249 C. civ., nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, iar, în temeiul art. 246 alin. (1) și al art. 247 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a procesului. În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă a pornit de la premisa că se poate invoca nulitatea absolută a dispozițiilor cuprinse în Metodologie, în condițiile art. 1249 C. civ., ce reglementează invocarea nulității contractelor, însă această apreciere este una greșită. Astfel, potrivit art. 112 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996: "(1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică echitabilă. (2) Cuantumul acestei remunerații se stabilește prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 163-165." Metodologiile, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (2) și (3) și art. 164 alin. (1) din același act normativ, se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu: câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor, la nivel național, și câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, stabiliți pe baza cifrei de afaceri, cu condiția ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe propria răspundere (instituțiile publice, inclusiv societățile publice de radiodifuziune și de televiziune, care fac parte din comisia de negociere, sunt exceptate de la declararea cifrei de afaceri); câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor la nivel local sau, în lipsa acestora, a reprezentanților a doi utilizatori locali notificați de organismele de gestiune colectivă și care depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor acordul de participare în respectiva comisie. Potrivit procedurii reglementate de art. 165 din Legea nr. 8/1996, înțelegerea părților în privința metodologiilor negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (alin. (3), iar în alin. (9) se prevede că metodologiile stabilite conform prevederilor alin. (3) sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat, în cazul de față și recurentei-pârâte care are calitatea de utilizator, astfel cum acesta este definit prin lege. De asemenea, în cazul în care părțile nu pot stabili metodologii prin negociere, acestea pot recurge la mediere, iar în situația în care părțile nu au convenit asupra metodologiei prin negociere sau mediere, pot să se adreseze instanței de judecată. Conform art. 165 alin. (7), hotărârea judecătorească definitivă cu privire la metodologii se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin decizie a directorului general al ORDA, iar metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat. Astfel, raportat la dispozițiile legale anterior evocate, metodologiile elaborate potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 8/1996 pot avea neîndoielnic natura juridică a unei convenții încheiate între părțile prestabilite prin legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, dar nu a unui contract civil, ci a unui contract cadru, ce reglementează anumite aspecte ale raportului juridic dintre titulari ai unor drepturi de proprietate intelectuală și utilizatorii din domeniu și care produce efecte juridice erga omnes, nu numai între părți. Din acest motiv, metodologiile au, în același timp, caracter normativ, iar în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat în mod constant natura juridică duală a metodologiilor: convenție între părți și caracter normativ în etapa administrativă (de exemplu, decizia nr. 518/4.04.2023 pronunțată de secția I Civilă și decizia nr. 713/28.02.2014 a aceleiași secții; prin aceasta din urmă a fost confirmată o soluție de respingere ca inadmisibilă a unei cereri de anulare a unor dispoziții dintr-o anumită metodologie). Mai mult decât atât, atunci când este stabilită prin hotărâre judecătorească, în condițiile art. 165 alin. (7) din lege, metodologia are în mod exclusiv caracter jurisdicțional. De asemenea, sunt relevante considerentele reținute de Curtea Constituțională în decizia nr. 1061/2009 (cu referire la procedura din forma anterioară a Legii nr. 8/1996, ce prevedea posibilitatea arbitrajului, în loc de mediere, potrivit cărora: "(...) întreaga procedură de negociere a metodologiilor este constituțională, asigurând atât garantarea accesului la justiție, prin instituirea căii de atac a apelului împotriva hotărârii arbitrale, cât și controlul judecătoresc asupra unui act administrativ, deciziile Oficiului Român pentru Drepturi de Autor putând fi atacate la instanța de contencios administrativ (...). Împrejurarea că nu toți utilizatorii pot uza de calea de atac a apelului prevăzută la art. 131 2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, deoarece nu au participat la negocieri, nu este de natură a califica textele de lege criticate ca fiind neconstituționale." Față de caracterul complex al procedurii și de efectele juridice ale metodologiilor, acestea nu pot fi asimilate unui contract civil, pentru a fi incidente prevederile C. civ. referitoare la nulitatea contractului, inclusiv cele ale art. 1249 C. civ., invocate de către recurentă. În același timp, aceste prevederi nu sunt aplicabile nici în virtutea art. 2 alin. (2) C. civ., potrivit căruia regulile consacrate prin C. civ. constituie dreptul comun "pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale", deoarece caracterul normativ al metodologiilor exclude compatibilitatea acestora cu normele C. civ. referitoare la nulitatea contractului. Ca atare, în raport cu natura metodologiilor, astfel cum aceasta a fost anterior reținută și care rezultă din chiar procedura de elaborare a acestora, prevăzută de Legea nr. 8/1996, demersul prin care se susține nulitatea absolută sau relativă a unor norme din cuprinsul acestora este unul inadmisibil, astfel că recurenta-pârâtă nu avea, în prezenta cauză, posibilitatea legală de a proceda la invocarea unei atare excepții. Pe cale de consecință, critica vizând modul de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 246 alin. (1) și al art. 247 alin. (1) C. proc. civ. este lipsită de finalitate, fiind nerelevant dacă cererea inadmisibilă de constatare a nulității unor prevederi dintr-un act cu caracter normativ a fost invocată în fața primei instanțe ori în apel. În ceea ce privește mențiunea din cererea de recurs potrivit căreia, în măsura în care ar fi ținută să respecte contractul încheiat între terți, recurenta-pârâtă întelege să invoce excepția nulității absolute a art. 2, 4 și 5 și a tabelului 1 pct. 3 din Metodologie, Înalta Curte constată, pe de o parte, că această susținere reprezintă o reluarea identică a celei formulate prin cererea de apel, iar, pe de altă parte, așa cum s-a constatat anterior, un atare demers este unul inadmisibil, în raport cu natura Metodologiei. Față de toate cele anterior reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 309A din data de 13 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, astfel cum a fost anterior relevată, constatând că partea care a pierdut procesul este recurenta-pârâtă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata către intimata-reclamantă U.C.M.R.-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.950 RON (dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul de recurs), cuantumul acestora fiind apreciat a respecta criteriul de proporționalitate în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocatul ales al intimatei-reclamante, care s-a prezentat la termenul de judecată acordat în cauză, susținând interesele părții.