ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 30 august 2018, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A., Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele:

- obligarea pârâtului la plata: sumei de 32.154,59 RON (inclusiv T.V.A. aferent), sumă reprezentând remunerație restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor A. și B. desfășurat data de 2 martie 2018 la Palatul Culturii din Târgu- Mureș, 8 martie desfășurat în data de 8 martie 2018 la Sala Polivalentă din Târgu-Mureș, Violete pentru Fete desfășurat în data de 23 martie 2018 la Cetatea Medievală din Târgu-Mureș, Concert Extraordinar C. desfășurat în data de 11 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu Mureș, Festivalul D. desfășurat în data de 28 aprilie 2018 pe Platoul Cornești din Târgu-Mureș, Sărbătoare de Mai desfășurat în data de 1 mai 2018 la Complexul de Agrement și Sport Mureșul din Târgu-Mureș și manifestări Artistice desfășurat perioada 23-27 mai 2018 în Parcul Municipal și Cetatea din Târgu-Mureș; sumei de 2.395,92 RON reprezentând penalități de întârziere datorate de pârâtă până la data de 23 martie 2018, pentru întârzierea plății remunerațiilor menționate la capătul 1.1. al prezentei cereri de chemare în judecată; în continuare, a penalităților de 0,1%/zi de întârziere datorate de către pârâtă până la data plății remunerațiilor, începând cu data 24 august 2018 și până la data plății efective a acestor remunerații; să fie obligat pârâtul să comunice U.C.M.R.-A.D.A. un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul tuturor spectacolelor mai sus menționate, raport care să cuprindă: denumirea evenimentului, denumirea formațiilor/soliștilor, data și locația desfășurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate și durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă de timbru, onorariu avocat, onorariu expert etc.).

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 2782 din data de 11 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș; a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumelor de 53.043,32 RON reprezentând remunerație restantă legal datorată, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate de pârât: A. și B., desfășurat la 2 martie 2018 la Palatul Culturii din Târgul-Mureș, 8 martie desfășurat în data de 8 martie 2018 la Sala Polivalentă din Târgu-Mureș, Violete pentru Fete desfășurat la 23 martie 2018 la Cetatea Medievală din Târgu-Mureș, Concert Extraordinar C., desfășurat la data de 11 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu-Mureș, Festivalul D. desfășurat în data de 28 aprilie 2018 pe Platoul Cornești din Târgu-Mureș, Sărbătoare de mai desfășurat în data de 1 mai 2018 la Complexul de Agrement și Sport Mureșul din Târgu-Mureș, Concertul Won Kim desfășurat în data de 29 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu-Mureș și Manifestări Artistice desfășurat în perioada 23 -27 mai 2018 în Parcul Municipal și Cetatea din Târgu-Mureș, 24.080,38 RON penalități de întârziere calculate până la data de 19 septembrie 2019, precum și la plata în continuare a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului; a obligat pe pârât sa comunice U.C.M.R.-A.D.A. un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate în cadrul spectacolelor organizate de parat: A. și B., desfășurat la 2 martie 2018 la Palatul Culturii din Târgul-Mureș, 8 martie desfășurat în data de 8 martie 2018 la Sala Polivalentă din Târgu-Mureș, Violete pentru Fete desfășurat la 23 martie 2018 la Cetatea Medievală din Târgu-Mureș, Concert Extraordinar C., desfășurat la data de 11 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu-Mureș, Festivalul D. desfășurat în data de 28 aprilie 2018 pe Platoul Cornești din Târgu-Mureș, Sărbătoare de mai desfășurat în data de 1 mai 2018 la Complexul de Agrement și Sport Mureșul din Târgu-Mureș, Concertul Won Kim desfășurat în data de 29 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu-Mureș și Manifestări Artistice desfășurat în perioada 23-27 mai 2018 în Parcul Municipal și Cetatea din Târgu-Mureș, raport care să cuprindă denumirea evenimentului, denumirea formațiilor/artiștilor, soliștilor, data și locația desfășurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate și durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale; a respins cererea reclamantei de acordare a TVA; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.575 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expert și taxă judiciară de timbru.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 1294A din data de 14 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Târgu Mureș împotriva sentinței civile nr. 2782 din data de 11 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U.C.M.R.-A.D.A., Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Târgu-Mureș.

II.1. Motivele de recurs

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât:

Pe cale de excepție, reiterează excepția inadmisibilității acțiunii formulate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru drepturi de Autor:

- în motivarea deciziei atacate, instanța de apel a apreciat în mod greșit că este neîntemeiată critica privind excepția inadmisibilității acțiunii pe care a invocat-o;

- noul C. proc. civ. reglementează o procedură unică pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea apărării dreptului de proprietate intelectuală indiferent de izvorul acestora - art. 978 și 979 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 255 din C. civ. care reglementează măsurile necesare pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, indiferent de conținutul lor, patrimonial sau nepatrimonial, și indiferent de izvorul acestora are obligația să prezinte consimțământul titularului unui astfel de drept;

- în cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanța judecătorească nu poate să dispună încetarea cu titlu provizoriu a acțiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, ori în cauza de față nu au fost dovedite;

- nu au fost indicate operele muzicale utilizate - nu este posibilă determinarea prejudiciului efectiv suferit de fiecare dintre autori, cum ar fi prejudiciul moral sau beneficiile nerealizate;

- în literatura de specialitate (noul C. proc. civ., Comentarii articole, vol. II pag. 533) s-a subliniat faptul, că dacă aceste verificări nu pot determina existența dreptului în patrimoniul reclamantului ori al persoanei cu consimțământul căreia reclamantul exercită dreptul de proprietate intelectuală, cererea va fi inadmisibilă;

- calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce formează conținutul material al raportului de drept material dedus judecății;

- încălcarea drepturilor recunoscute și protejate prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe atrage răspunderea civilă, în condițiile respectării dispozițiilor procedurale prevăzute de acest act normativ, care se completează cu cele ale dreptului comun;

- se impune a se avea în vedere prevederile art. 144 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:

"Autorul sau titularul dreptului de autor sau drepturilor conexe își exercită drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau colectiv";

- în conformitate cu prevederile Legii nr. 74/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, autorii sau titularii de drepturi pot încredința gestiunea drepturilor unor entități de gestiune independente;

- în condițiile prevederilor art. 158 mandatul de gestiune este acordat direct, prin contract scris, de către autor sau titularul de drepturi de autor sau drepturi conexe, ori acest mandat scris nu a fost prezentat;

- nu se poate reține o lezare gravă (nu a fost dovedită) a drepturilor patrimoniale sau morale ale reclamantei; consideră că instanța de fond în mod greșit a respins excepția invocată.

Raportat la excepția lipsei de interes:

- dacă se face dovada interesului legitim și personal, trebuie să se facă și dovada că reclamantul s-ar expune unui prejudiciu dacă nu ar recurge la acțiune, iar, în prezenta cauză, acest fapt nu a fost dovedit;

- instanța de apel în mod greșit a apreciat că reclamanta este organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, așa cum rezultă din Decizia O.R.D.A. 3/1997;

- Decizia O.R.D.A. nr. 3/1997 avizează funcționarea ca organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor în domeniul muzical a Asociației Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România-Asociația pentru Drepturi de Autor, U.C.M.R.-A.D.A., începând cu data de 1 ianuarie 1997;

- Decizia O.R.D.A. nr. 189/2010 a fost pronunțată în contradictoriu cu Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București-ARCUB, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România-Asociația pentru Dreptul de Autor și Primăria Municipiului București; prin urmare, nu îi este opozabilă și, cu atât mai mult, nu poate constitui un temei de drept pentru calculul unei remunerații aplicabile recurentului; de asemenea, această metodologie are o forță juridică inferioară dispozițiilor legale instituite prin Legea nr. 8/1996 și directivelor europene pronunțate în domeniul drepturilor de autor și drepturilor conexe;

- încălcarea drepturilor recunoscute și protejate prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe atrage răspunderea civilă, în condițiile respectării dispozițiilor procedurale prevăzute de acest act normativ, care se completează cu cele ale dreptului comun;

- organismele de gestiune colectivă trebuie să facă dovada repertoriului pe care îl gestionează, astfel încât fiecare utilizator să aibă posibilitatea să verifice dacă folosește în comunicarea publică repertoriul respectiv sau nu; un organism de gestiune colectivă nu poate pretinde plata remunerației dacă repertoriul său nu este utilizat;

- obligația organismelor de gestiune colectivă privește numai activitatea de gestiune a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe și nu reprezentarea sau subrogarea în drepturi în fața instanței, obligația de gestiune existând potrivit unui mandat scris acordat în condițiile art. 129 din Legea nr. 8/1996, de către titularii dreptului organismului de gestiune colectivă;

- în exercitarea drepturilor sale recunoscute de către lege, autorul unei opere și alți titulari de drepturi protejate în cadrul legii dreptului de autor pot să aleagă între a-și proteja cu eforturi personale drepturile ori a apela la organismele de gestiune colectivă;

- în procesul civil, pentru formularea și susținerea acțiunii este necesar mandat expres formulat de titularul dreptului de autor în condițiile art. 123 din același act normativ, în conformitate cu care:

"Titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau pe bază de mandat prin organele de gestiune colectivă, în condițiile legii..." - U.C.M.R. -A.D.A. nu a dovedit existența unui mandat pentru exercitarea acestor drepturi.

A apreciat că instanțele de fond și de apel au respins în mod greșit excepțiile invocate și, în consecință, solicită admiterea acestora, astfel cum au fost formulate.

Pe fondul cauzei:

- ca urmare a unei întrebări preliminare adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că prevederea din legea română privind dreptul de autor care instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare a operelor muzicale către un public care este prezent fizic la locul de proveniență a comunicării este contrară dreptului Uniunii;

- Curtea a răspuns că Directiva privind dreptul de autor trebuie interpretată în sensul că are în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent fizic în locul de proveniență a comunicării; în această situație, pentru interpretarea acestei noțiuni de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama nu numai de modul de redactare a dispoziției în care apare această noțiune, ci și de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte;

- în ceea ce privește contextul, unul din considerentele Directivei în cauză prevede că dreptul de comunicare publică "trebuie înțeles în sens larg, ca acoperind orice comunicare către un public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării"; de altfel, Curtea amintește că, în jurisprudența sa recentă, a clarificat domeniul de aplicare al considerentului amintit și nu cum argumentează instanța de apel că "rămâne la latitudinea statelor membre să reglementeze dreptul de autor";

- este greșită aprecierea Curții de Apel București în ceea ce privește dreptul de comunicare directă către public - "rămâne la latitudinea statelor membre să reglementeze dreptul de autor cum crede de cuviință";

- Directiva 2001/29/CE, la care face trimitere instanța de apel, are ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărârii supra noțiunii "comunicarea a unei opere către un public";

- instanța de fond și instanța de apel în mod greșit au obligat instituția la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere de la data scadenței pentru fiecare spectacol în parte (a 46-a zi după desfășurarea spectacolului) și până la plata efectivă a remunerațiilor;

- stabilirea penalităților de 0,1% pe zi de întârziere depășește cadrul legal reprezentat de penalitățile la nivel bugetar care sunt de 0,06%), precum și de uzanța comercială civilă care stabilește penalități de 0,05% mai mare până la 0,1 % pe zi de întârziere;

- debitul solicitat care formează obiectul cererii principale nu este cert, motiv pentru care nici majorările de întârziere nu sunt certe (facturi emise cu minus la care s-au calculat penalități de întârziere, precum și facturi emise cu TVA);

- nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au pronunțat asupra faptului că formularul tipizat utilizat de reclamantă, în vederea acordării licenței neexclusive nu întrunește condițiile legale:

- baza legală în temeiul căreia reclamanta emite factura în vederea încasării remunerațiilor - în condițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - este abrogată din anul 2015, fiind obligat la achitarea acestora fără existența unui temei legal;

- instanțele de fond și de apel în mod greșit au obligat instituția să comunice informații complete reclamantei, potrivit art. 13.02 din autorizațiile licențe neexclusive emise cu TVA (tipizate fără existența unui temei legal) și potrivit art. 2 și art. 7 din Metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A., precum potrivit și art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, articole neaplicabile nici în momentul introducerii acțiunii și nici în prezent; este evidență greșita interpretare pe care instanța de fond a dat-o textului;

- Decizia O.R.D.A. nr. 203/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I - decizia civilă nr. 139/A/2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală nu îi este aplicabilă, fiind pronunțată cu privire la alte părți; decizia menționată nu face referire la persoanele juridice de drept public, prin urmare, nu poate fi invocată ca temei legal pentru obligarea autorității publice locale la obținerea unei licențe neexclusive;

- consideră că, dacă nu au fost încă indicați autorii operelor muzicale și nu au fost indicate operele muzicale utilizate, nu este posibilă determinarea prejudiciului efectiv suferit de fiecare dintre autori, cum ar fi prejudiciul moral sau beneficiile nerealizate și, drept urmare, nu este posibilă nici determinarea în speță a beneficiului realizat;

- instanțele de fond și de apel nu au luat în considerare prevederile contractuale stipulate cu prestatorul serviciilor artistice;

- în conformitate cu prevederile contractuale încheiate între Municipiul Târgu Mureș și prestatorul serviciilor artistice, sunt situații în care acesta din urmă avea obligația să asigure transportul, cazarea și masa artiștilor pe durata șederii în Târgu Mureș, precum și de a coopera în realizarea tuturor acțiunilor promoționale legate de eveniment; totodată, conform prevederilor contractuale, prestatorul răspunde pentru deținerea și utilizarea drepturilor de autor asupra materialelor interpretate în cadrul evenimentului;

- în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturi conexe, mai mulți beneficiari au cesionat drepturile de autor instituției asupra materialelor interpretate, în perioada susținerii prestației artistice, astfel că acestea nu mai pot fi solicitate de la alte organisme;

- dispozițiile art. 1281 C. civ. stabilesc următoarele:

"Contractul este opozabil terților, care nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract. Terții se pot prevala de efectele contractului însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.";

- sunt artiști care pe playlist au specificat faptul, că "toate piesele sunt creații folclorice prin definiție, creații anonime, colective și orale" - rezultă faptul că, independent de voința instituției, se află în imposibilitate de a transmite toate actele solicitate;

- instanța de fond nu a luat în considerare prevederile art. 4 alin. (2) din lege - când opera muzicală a fost adusă la cunoștință publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim, care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică cât timp aceasta nu-și dezvăluie identitatea;

- în virtutea rolului activ, instanța trebuia să facă investigații suplimentare privind stabilirea autorilor, luând în considerare faptul că mai mulți beneficiari au cesionat drepturile de autor.

Raportat la cheltuieli de judecată aplicate în prezenta speță:

- instanța de apel a apreciat greșit în sensul menținerii cheltuielilor de judecată pe considerentul că neacordarea sumei reprezentând TVA nu echivalează cu respingerea unui capăt de cerere;

- neacordarea TVA în favoarea reclamantei de către instanța diminuează considerabil pretențiile formulate în acest sens;

- având în vedere faptul că cererea reclamantei a fost admisă în parte, trebuie făcută aplicarea prevederilor art. 453 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În cauză, nu a fost depusă întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 mai 2022, completul de filtru a admise în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu-Mureș împotriva deciziei civile nr. 1294 A din 14 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 18 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu-Mureș este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea de recurs recurentul-pârât a indicat doar motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă, Înalta Curte constată recurentul dezvoltă și critici susceptibile de evaluare pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, anume cele referitoare la modalitatea de soluționare a excepțiilor procesuale - inadmisibilitatea cererii, lipsa de interes și lipsa calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UCMR Asociația pentru Drepturi de Autor, a privit obligarea pârâtului Municipiul Târgu-Mureș la achitarea remunerațiilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul unor spectacolelor al căror organizator a fost, spectacole derulate în perioada martie-mai 2018; aceste remunerații restante pretinse de la pârât reprezintă modalitatea de angajare a răspunderii contractuale a acestuia, având în vedere că pentru organizarea acelor spectacole reclamanta a emis în favoarea pârâtului autorizații licență neexclusivă, în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 8/1996.

Întrucât autorizațiile licență neexclusivă au fost emise în temeiul Legii nr. 8/1996, în forma dinaintea republicării legii în Monitorul Oficial nr. 489 din 14 iunie 2018, prin prezentele considerente se va avea în vedere numerotarea și forma actului normativ de referințăm anterioare acestei republicări dispuse urmare a modificării aduse prin Legea nr. 74/2018.

Cu referire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, se constată că recurentul-pârât invocă dispoziții legale ce nu au legătură cu pricina de față - art. 978 și 979 din C. proc. civ. ce reglementează - din perspectiva dreptului procesual civil - unele măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală; de asemenea, recurentul, în același cadru, se raportează și la dispozițiile art. 255 din C. civ. având denumirea marginală de "măsuri provizorii", normă care vizează însă un mijloc legal pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale, în contextul ocrotirii personalității umane.

Acestei critici i-a răspuns și instanța de apel învestită cu un motiv de apel identic, însă recurentul nu se raportează la cele arătate de curtea de apel, ignorând judecata efectuată de instanța de control judiciar.

În aceste condiții, este suficient a se arăta că pricina de față este supusă regulilor de drept din legea specială în materie - Legea nr. 8/1996 - și numai pentru cazurile în care aceasta nu are norme proprii, este aplicabil, în completare, dreptul comun în materie, reprezentata de dispozițiile C. civ., conform art. 2 alin. (2) din cod.

Drept urmare, Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel a indicat temeiul de la art. 1270 din C. civ. (forța obligatorie a contractului) ca fiind cauza raportului juridic obligațional, ce permite antrenarea răspunderii civile contractuale în sarcina recurentului-pârât, debitor în raporturile contractuale, generate prin obținerea autorizației licență neexclusivă de către recurent, în temeiul prevederilor Legii nr. 8/1996.

Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că invocarea unei excepții procesuale de procedură de natura celei susținute de recurent nu poate avea în vedere o argumentație în drept - din perspectiva cauzei juridice a cererii de chemare în judecată - un alt temei de drept decât cel indicat de reclamant (care fixează cadrul procesual inclusiv sub acest aspect) sau cel calificat ori recalificat de instanța de judecată într-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ., în limitele intrinseci ale acestei norme.

Or, recurgerea la invocarea unei excepții de inadmisibilitate prin raportare la norme neincidente în cauză - pentru că nu le-a indicat nici reclamantul și nu le-a identificat ca aplicabile în speță nici instanța de judecată - este lipsită de orice finalitate în cauză.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, recurentul-pârât a invocat absența mandatelor acordate reclamantei de titularii drepturilor de autor (autorii operelor muzicale comunicate public în spectacolele, festivalurile și concertele organizate de către recurent).

Din acest punct de vedere, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanța de apel a confirmat respingerea excepției lipsei calității procesuale active, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile legale referitoare la gestionarea colectivă obligatorie a acestora.

Constatându-se că în cadrul evenimentelor organizate de pârât a avut loc o comunicare publică de opere muzicale, în sensul prevederilor art. 15 din Legea nr. 8/1996, instanța de apel a constatat că aceste drepturi patrimoniale de autor sunt supuse gestiunii colective obligatorii, în termenii normei de la art. 123

1

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996:

"(1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: e) dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepția proiecției publice a operelor cinematografice".

În ceea ce privește argumentul referitor la absența unor mandate acordate reclamantei de autorii operelor muzicale comunicate public în cadrul acestor evenimente, Înalta Curte constată că într-o corectă aplicare a dispozițiilor legale, curtea de apel l-a înlăturat ca nefondat.

Astfel, art. 123

1

alin. (2) din același act normativ stabilește că: "(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat".

Prin urmare, norma legală citată stabilește fără echivoc că organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi de autor sau conexe care nu le-au acordat mandat, aceasta stabilind o prezumție legală de mandat, prezumție relativă, care ar putea fi răsturnată de cel care susține contrariul, fiind necesar ca acesta să dovedească faptul că autorii înșiși și-au exercitat individual dreptul patrimonial pentru care legea stabilește regula gestiunii colective, exercitarea individuală a drepturilor patrimoniale de la art. 123

1

din lege fiind excepția supusă probării.

Cum recurentul-pârât nu a susținut excepția lipsei calității procesuale active pe baza unei astfel de construcții juridice, rezultă că aceasta a fost respinsă mod legal, pe baza constatării împrejurării că intimata-reclamantă este organismul de gestiune colectivă desemnat drept colector unic al remunerațiilor datorate titularilor de opere muzicale prin Decizia ORDA nr. 3/1997.

Referitor la excepția lipsei de interes, Înalta Curte constată că acesta nu are un suport de argumentare de natură a se circumscrie în mod veritabil acestei condiții de exercitare a acțiunii civile, interesul procesual fiind definit de prevederile art. 33 din C. proc. civ.

Norma procesuală menționată stabilește însușirile legale ale interesului în formularea unei acțiuni (valabil pentru orice formă de manifestare a acțiunii civile), anume de a fi determinat, legitim, personal, născut și actual.

Or, între părți există raporturi contractuale (chiar dacă stabilite în baza unui contract-cadru cum este autorizația licență neexclusivă), iar recurentul-este debitor al obligației de plată a remunerațiilor datorate (stabilite de Metodologiile aplicabile, opozabile și recurentului utilizator, chiar dacă nu a participat la negocierea lor, astfel cum prevede art. 131

2

alin. (2) din lege).

În aceste condiții, solicitarea reclamantei de antrenare a răspunderii civile contractuale a pârâtului este de natură a procura acesteia - care acționează în numele și pe seama autorilor de opere muzicale, potrivit art. 130 alin. (1) lit. a) din lege - un beneficiu patrimonial determinat și legitim, născut și actual; în acest sens, sunt dispozițiile art. 1350 (răspunderea contractuală) și art. 1516 alin. (1) din C. civ. (drepturile creditorului).

Prin urmare, în mod legal a fost confirmată soluția dată de prima instanță excepției lipsei de interes.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-pârât susține că în mod nelegal instanța de apel nu s-a raportat la Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza Circul Globus.

Înalta Curte constată, astfel cum corect susține și intimata, că dezlegarea dată de instanța Uniunii privește interpretarea art. 3 alin. (1) din Directiva 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională.

Or, Directiva menționată urmărește să asigure armonizarea legislației pe teritoriul statelor membre Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând în această cauză că Directiva 29 privește dreptul de comunicare publică atunci când publicul nu este prezent la locul comunicării.

Drept urmare, comunicarea publică atunci când publicul este prezent la locul comunicării (precum în cazul spectacolelor, festivalurilor și concertelor organizate de recurent) nu intră în domeniul de aplicare a acesteia, prin urmare, nici Hotărârea pronunțată în cauza Circul Globus C-283/10 (care interpretează o dispoziție din conținutul acestei Directive) nu este relevantă pentru cauza de față.

Din perspectiva instrumentelor de drept internațional, Convenția de la Berna (art. 11 și art. 11 bis) lasă la alegerea statelor membre dreptul de a reglementa modalitatea de gestionare a acestui drept, iar opțiunea legiuitorului român, în forma legii incidentă în speță, a fost cea prevăzută de art. 123

1

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 - gestiune colectivă obligatorie.

Cu privire la critica referitoare la menționarea dispozițiilor din Codul fiscal anterior (Legea nr. 571/2003) în cuprinsul tipizatelor utilizate de către intimată pentru facturarea TVA, Înalta Curte constată că aceasta este lipsită de obiect, astfel cum a reținut și instanța de apel, prin reluarea acestei susțineri prin motivele de recurs ignorându-se din nou, dezlegarea dată de instanța de apel acestei chestiuni.

Referitor la critica privind penalitățile acordate prin hotărârea primei instanțe, confirmate prin decizia recurată, Înalta Curte constată că acestea nu au fost acordate pe baza aprecierii instanței de fond sau a aplicării unui temei de drept neincident, ci s-a făcut aplicarea dispozițiilor corespunzătoare din cuprinsul metodologiilor aplicabile, opozabile în egală măsură și recurentului, în temeiul prevederilor art. 131

2

alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Drept urmare, compararea penalităților acordate cu cele practicate în alte categorii de relații juridice, astfel cum recurentul arată în cererea de recurs, este fără niciun efect în cauza de față.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că este nefondat și motivul susținut de recurent referitor la inopozabilitatea Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 203/2011 pentru considerentul că decizia civilă nr. 139A/2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală este pronunțată între alte părți.

Argumentul invocat de recurent este lipsit de relevanță, întrucât decizia instanței anterior menționate a soluționat apelul promovat împotriva Hotărârii arbitrale din 12 octombrie 2010 având ca obiect forma finală a Metodologiei privind remunerațiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 mai 2010, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 189/2010.

Prin urmare, aceasta nu este o hotărâre judecătorească în legătură cu care sunt aplicabile efectele de obligativitate și opozabilitate, astfel cum sunt reglementate în C. proc. civ. (art. 435), întrucât prevederile legii speciale în materie stabilesc un mecanism complex privind adoptarea Metodologiilor, iar forma finală a acestora beneficiază de obligatvitate erga omnes, în virtutea unei dispoziții legale exprese - art. 131

2

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, normă derogatorie de la regimul juridic de drept comun pentru efectele hotărârilor judecătorești.

Astfel cum deja s-a arătat, instanța de apel a reținut că pârâtul nu a făcut dovada cesionării în favoarea sa a dreptului de utilizare a unora dintre operele muzicale comunicate public în cadrul evenimentelor pe care le-a organizat în perioada de referință pentru speță, astfel că, în mod corect s-a reținut că acestea au intrat în domeniul de aplicare a gestiunii colective.

Nici criticile referitoare la cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă la prima instanță și la plata cărora a fost obligat nu pot fi evaluate de această instanță de recurs, având în vedere că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum, de altfel, s-a statuat și prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recusrului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât, iar în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, potrivit dovezilor depuse la dosar (factura nr. x din data de 14 octombrie 2022 și ordinul de plată nr. x din data de 17 octombrie 2022, dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu-Mureș împotriva deciziei civile nr. 1294 A din data de 14 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Târgu-Mureș la plata către intimata-reclamantă U.C.M.R.-A.D.A., Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2022.