ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 63/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2016, la data de 23 mai 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 424.075,20 RON, inclusiv TVA, reprezentând triplul remunerațiilor estimate provizoriu, datorate de pârât cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor desfășurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016 în Târgu Mureș; în subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata remunerației estimate provizoriu la 141.358.40 RON, inclusiv TVA, datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadru spectacolele desfășurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016 în Târgu Mureș, obligarea pârâtului la plata sumei de 43.696,60 RON reprezentând 0,1%/zi de întârziere aplicabile asupra remunerațiilor datorate pentru spectacolele desfășurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, determinate de la data scadenței plății remunerațiilor datorate pentru fiecare spectacol în parte și până la data de 17 mai 2016, obligarea pârâtului la plata penalităților echivalente cu 0,1%/zi de întârziere, aplicabile asupra remunerațiilor datorate pentru spectacolele desfășurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, determinate de la data de 18 mai 2016 și până la data plății efective a acestor remunerații, obligarea pârâtului la comunicarea rapoartelor-playlistelor cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolelor desfășurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, rapoarte care să cuprindă: denumirea fiecărui spectacol, denumirea formațiilor/soliștilor, data și locația desfășurării, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate și durata de utilizare în spectacol a fiecărei opere muzicale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. II.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal Prin sentința civilă nr. 163 din data de 30 ianuarie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea și s-a dispus obligarea pe pârâtului să plătească reclamantei remunerația restantă în cuantum de 127.018 RON, plus 103.194,94 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 30 august 2017, pentru întârzierea plății remunerațiilor restante, precum și să plătească penalități de 0,1% pe zi de întârziere, pentru perioada cuprinsă între data de 30 august 2017 și data plății efective, aferente remunerației restante. Totodată, a obligat pe pârât să comunice reclamantei rapoarte-playlist cuprinzând operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolelor desfășurate în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând triplul remunerației și a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 5.575 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu pentru expertiză, onorariu avocațial). II.

Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel Prin decizia nr. 494A din data de 27 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă A. și de apelantul-pârât Municipiul Târgu Mureș, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 163 din data de 30 ianuarie 2018, pronunțate în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: A obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 317.010 RON reprezentând triplul sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016. A înlăturat dispozițiile privind obligarea la plata penalităților de întârziere și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței. II. Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Târgu Mureș, prin Primar. II.1. Motivele de recurs Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu excepția dispozițiilor privind "înlăturarea dispozițiilor privind obligarea la plata penalităților de întârziere". În esență, recurentul-pârât a susținut următoarele: - decizia de apel este criticabilă în ceea ce privește admiterea cererii, respectiv a apelului privind plata sumei de 317.010 RON, reprezentând triplul sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016: - instanța de apel a greșit în sensul că, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor și apoi asupra fondului problemei; - este greșită aprecierea curții de apel, potrivit căreia nu este fondat argumentul său referitor la aplicarea în speță a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauza C-283/10 (B.); - nu datorează remunerațiile, întrucât, în opinia sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că directiva privind dreptul de autor nu a fost transpusă corect în legislația României, decizie ce a survenit în litigiul dintre autoritățile române și B., referitor la comunicarea publică a operelor muzicale; - instanța de la Luxemburg a statuat că prevederea din legea română privind dreptul de autor care instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare a operelor muzicale către un public care este prezent fizic la locul de proveniență a comunicării este contrară dreptului Uniunii Europene; Curtea a pornit de la constatarea că directiva nu definește expres noțiunea de "comunicare publică"; - pentru interpretarea acestei noțiuni de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama nu numai de modul de redactare a dispoziției în care apare această noțiune, ci și de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte; în ceea ce privește contextul, unul dintre considerentele directivei prevede că dreptul de comunicare publică "trebuie înțeles în sens larg, ca acoperind orice comunicare către un public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării"; cât privește obiectivul urmărit de directivă, Curtea subliniază că acesta vizează crearea unui cadru juridic general și flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societății informaționale și adaptarea și completarea normelor actuale în materia drepturilor de autor și a drepturilor conexe pentru a ține seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate; - în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că datorează remunerația potrivit deciziei ORDA și a legislației în vigoare la acea dată - se impune respingerea pretențiilor intimatei-reclamante de acordare a triplului remunerațiilor pentru perioada 27 mai 2013 - 15 mai 2016, având în vedere că spectacolele desfășurate în această perioadă nu au fost aducătoare de venituri pentru organizatori; - pentru manifestările ce fac obiectul raportului de expertiză contabilă financiară și a răspunsului la obiecțiunile formulate, se impune calcularea a 3% din bugetele alocate, având în vedere caracterul festiv al acestor manifestări; - instanța de apel a reținut în mod greșit că evenimentele organizate de Revelion, Zilele Orașului sau 8 martie nu au un caracter festiv; - s-ar putea lua în considerare și calcularea remunerației la tariful minim de 500 RON/concert; - nu este în culpă, astfel încât nu sunt incidente prevederile legale referitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale, în condițiile art. 1387 din Legea nr. 8/1996, evaluate conform art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 și acordarea triplului remunerației. - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante A.; - în motivarea hotărârii recurate, instanța de apel reține doar că este nefondată critica privind lipsa calității procesuale active a intimatei-reclamante, aspectele invocate cu privire la această excepției pe care a invocat-o nu se regăsesc nici în dispozitivul deciziei atacate și nici în cel al sentinței pronunțate de către tribunal; - în procesul civil, pentru formularea și susținerea acțiunii este necesar un mandat expres, iar obligația organismelor de gestiune colectivă privește numai activitatea de gestiune a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe și nu reprezentarea sau subrogarea în drepturi în fața instanței, obligația de gestiune existând potrivit unui mandat scris acordat de către titularii dreptului organismului de gestiune colectivă; - instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 123 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 (forma de la data pronunțării sentinței) fără a lua în considerare prevederile art. 123 din același act normativ; - legea prevede două posibilități de exercitare a dreptului de autor, posibilități care se exclud reciproc; - partea adversă nu a dovedit existența unui mandat pentru exercitarea acestor drepturi; - nerespectarea principiului rolului activ al judecătorului în prezenta cauză; - în mod greșit instanța de apel a apreciat că "pârâtul are calitatea de utilizator al operelor muzicale și nu a înțeles să formuleze cerere de chemare în garanție, astfel că judecătorul s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, fără a i se putea reproșa încălcarea ar. 22 noul C. proc. civ.."; - potrivit probatoriului încuviințat de instanța de fond, a depus broșurile în care dovedesc calitatea de coorganizator a Municipiului Târgu Mureș pentru evenimentele supuse analizei; - chiar în condițiile în care nu s-a formulat cererea de chemare în garanție, instanța era obligată să analizeze aspectul vizând răspunderea în solidar (raportat la art. 2 din metodologia adoptată prin decizie ORDA), astfel încât Municipiul Târgu Mureș să fie obligat doar la ceea ce legea obligă; - după cum reiese și din apărările formulate în fața instanței de fond, tocmai pentru a demonstra calitatea de coorganizator, a solicitat introducerea în cauză a mai multor entități, astfel încât calculul sumelor să se facă cu luarea în considerare a acestei calități, cu obligarea acestora în solidar cu Municipiul Târgu Mureș; - în raport de dispozițiile art. 22 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 2 din Metodologie, rezultă o veritabilă încălcare a principiului rolului activ al judecătorului. - referitor la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză: - instanța a apreciat în mod greșit că este nefondată critica privind nesoluționarea acestora de către tribunal; - din analiza actelor dosarului, rezultă că i-a fost înaintată copia raportului de expertiză la data de 10 octombrie 2017, astfel că nu avea cum să formuleze obiecțiuni la conținutul acestuia până la termenul din data de 10 septembrie 2017; - primul termen de judecată după ce i-a fost comunicat raportul de expertiză este 29 noiembrie 2017; - a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, care au fost transmise prin fax în data de 21 noiembrie 2017, dată la care acestea au fost depuse și prin intermediul poștei, fiind înregistrate la Tribunalul București la data de 24 noiembrie 2017; - obiecțiunile pe care le-a formulat cu privire la raportul de expertiză au fost depuse în termen, astfel că aprecierea curții de apel, preluată din justificarea primei instanțe, este greșită. - cu privire la cheltuielile de judecată: - instanța de apel a menținut în mod greșit dispoziția privind cheltuielile de judecată; - acțiunea a fost admisă doar în parte, atât de către instanța de fond, cât și de cea de apel, astfel că, raportat la dispozițiile art. 453 C. proc. civ., era permisă cenzurarea cheltuielilor de judecată. Recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 223 din C. proc. civ. II.2. Apărările formulate în cauză Cu depășirea termenului legal, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la data de 15 iunie 2020, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul de recurs, iar întâmpinarea a fost transmisă prin fax la data de 20 iulie 2020 (înregistrată la data de 21 iulie 2020) și prin intermediul poștei, la data de 27 iulie 2020. În cauză, recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare. II.3. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 08 decembrie 2020, completul de filtru admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 494A din data de 27 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 26 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Într-o primă critică, recurentul impută instanței de apel încălcarea, din perspectiva art. 248 din C. proc. civ., a ordinii de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a A. pe care a invocat-o, în raport cu chestiunile vizând fondul cauzei. Înalta Curte constată că această critică este susceptibilă de analizare pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., încadrarea realizată de instanță în baza art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., precizare necesară întrucât recurentul nu a invocat decât prevederile art. 488 alin. (1) pct.

Critica nu poate fi primită. Excepția lipsei calității procesuale active nu a fost invocată de către pârât în calea de atac, ci a fost invocată prin întâmpinarea formulată la prima instanță, excepția fiind soluționată în cuprinsul considerentelor sentinței tribunalului, în sensul respingerii ei. Pârâtul a criticat prin motivele de apel soluția dată excepției lipsei calității procesuale active a organismului de gestiune colectivă A., aceasta fiind analizată de curtea de apel în cadrul deciziei recurate, în contextul evaluării criticilor susținute prin motivele de apel. Ca atare, întrucât excepția procesuală de fond, absolută și peremptorie a excepției lipsei calității procesuale active nu a fost invocată în etapa procesuală a apelului, incidența dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ. referitoare la prioritatea analizării excepțiilor procesuale față de aspectele vizând fondul cauzei, nu este direct incidentă pentru instanța de apel, dată fiind împrejurarea că instanța de apel a fost învestită cu un motiv de apel prin care se critica modalitatea de soluționare de către tribunal a acestei excepții. Or, într-un atare context, reflectarea aplicării dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ. putea rezulta numai într-o manieră indirectă, anume din stabilirea ordinii de analiză a criticilor dezvoltate prin motivele de apel. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că analizarea criticilor într-o succesiune care nu respectă prioritatea motivelor de apel privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active nu este de natură a antrena vreo vătămare procesuală pentru recurent, potrivit celor prevăzute art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. În ceea ce privește soluția dată acestei excepții, Înalta Curte constată că într-o corectă aplicarea a dispozițiilor Legii nr. 8/1996, respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A. a fost confirmată de instanța de apel în cuprinsul considerentelor decizie recurate. Astfel cum deja s-a arătat, curtea de apel a fost învestită cu o critică având acest obiect, iar nu cu însăși excepția lipsei calității procesuale active a A., astfel încât, contrar susținerilor recurentului, reflectarea analizării acestei critici nu trebuia a avea loc în dispozitivul deciziei pronunțate în apel. Recurentul-pârât a arătat, în susținerea excepției, că intimata-reclamantă a acționat în cauza de față fără a avea mandat din partea autorilor ale căror opere au fost comunicate public în cadrul evenimentelor ce fac obiectul cauzei, astfel încât în mod greșit instanța de apel s-a prevalat de dispozițiile art. 123 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 (forma de la data pronunțării sentinței), întrucât a ignorat dispozițiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod corect a confirmat calitatea procesuală activă a A. care, în calitate de organism de gestiune colectivă, a solicitat de la pârât plata remunerațiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor desfășurate în perioada 27.05.2013 - 15.05.2016 în Târgu Mureș (triplul remunerațiilor ori plata remunerațiilor, cu aplicarea penalităților de întârziere). În acest sens, curtea de apel s-a raportat la dispozițiile art. 123 1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale gestiunea colectivă este obligatorie, recurentul-pârât neinvocând, din acest punct de vedere, existența concretă a unei gestiuni individuale (în sensul că ar fi primit autorizare directă de la autorii ale căror opere muzicale au fost comunicate public în spectacolele derulate în intervalul de referință), ci împrejurarea că organismul de gestiune colectivă ar fi trebuit să prezinte mandatele acordate de autorii operelor muzicale în numele cărora a formulat cererea de chemare în judecată. Înalta Curte constată că pe lângă prevederile anterior menționate, instanța de apel a indicat argumentul legal decurgând din conținutul art. 123 1 alin. (2) din aceeași lege, aspect ignorat de către recurent în conceperea acestor critici. Astfel, textul invocat stabilește în mod neechivoc că: "(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat", categoriile de drepturi enunțate la alin. (1) vizând drepturile patrimoniale de autor supuse gestiunii colective obligatorii, între care, așa cum s-a arătat, și dreptul de comunicare publică a operelor muzicale. Dreptul de comunicare publică a operelor este un drept patrimonial de autor, distinct și exclusiv, astfel cum prevede art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 și are conținutul reglementat prin prevederile art. 15 alin. (1) din același act normativ. În plus, Înalta Curte constată că legitimarea procesuală activă a organismului de gestiune colectivă desemnat colector unic pentru un anumit tip de remunerație (precum A. pentru colectarea remunerațiilor datorate pentru comunicarea publică a operelor musicale, de natura celor pretinse în cauza de față) este una legală, statuată în mod expres de prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora: "(1) Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens." Recurentul a mai susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit că evenimentele organizate de Revelion, Zilele Orașului sau 8 martie nu au un caracter festiv. Înalta Curte apreciază că printr-o atare critică se solicită reaprecierea unor elemente de fapt, ceea ce excedează controlul de legalitate pe care îl efectuează instanța de recurs, astfel încât acestea nu pot fi analizate. Referitor la respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză efectuat la prima instanță, recurentul consideră că instanța de apel a dezlegat în mod greșit aceste critici formulate prin motivele de apel. Se susține că, din analiza actelor dosarului, rezultă că i-a fost înaintată copia raportului de expertiză la data de 10 octombrie 2017, astfel că nu avea cum să formuleze obiecțiuni la conținutul acestuia până la termenul din data de 10 septembrie 2017, cum greșit a stabilit instanța de apel, iar primul termen de judecată după comunicarea raportului de expertiză a fost cel din 29 noiembrie 2017, termen la care în mod greșit i-au fost respinse obiecțiunile ca tardiv formulate. Înalta Curte constată că această critică este susceptibilă de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că recurentul invocă neregularități de ordin procedural, nesancționate de către curtea de apel. Critica este însă nefondată, întrucât, astfel cum corect a constatat și instanța de apel, raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 31.08.2017, cu respectarea termenului legal de 10 zile înaintea termenului fixat pentru judecată (12.09.2017), astfel cum prevede art. 336 alin. (1) din C. proc. civ. Pe de altă parte, curtea de apel s-a raportat la dispozițiile art. 337 din C. proc. civ. pentru a confirma respingerea ca tardive a obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de pârât pentru termenul din 29.11.2017. Norma procedurală invocată stabilește că părțile sau instanța din oficiu pot solicita lămurirea sau completarea raportului de expertiză la primul termen după depunerea raportului, termen care în cauză a fost cel din data de 12.09.2017. Ca atare, obiecțiunile formulate de către pârât pentru termenul din 29.11.2017 au fost depuse în afara termenului legal, recurentul fiind în eroare că termenul pentru formularea obiecțiunilor ar fi primul termen de judecată după comunicarea raportului de expertiză de către expert, contrar art. 337 și art. 10 din C. proc. civ. Însă, astfel cum corect a susținut și intimata-reclamantă, atare critică apare, la acest moment procesual, ca fiind lipsită de interes, întrucât instanța de apel, în calea devolutivă de atac, a valorificat chestiunile susținute de pârât prin intermediul obiecțiunilor, cenzurând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Totodată, recurentul formulează și o altă critică susceptibilă de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., anume încălcarea rolului activ al judecătorului de primă instanță care nu ar fi introdus în cauză coorganizatorii evenimentelor derulate în perioada de referință a litigiului, pentru a analiza răspunderea solidară a pârâtului cu aceștia. Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a respins această critică, întrucât pârâtul nu a formulat o cerere de chemare în garanție a acestora, în condițiile prevăzute de C. proc. civ. Înalta Curte reține că principiul rolului activ al judecătorului - reglementat de art. 22 din C. proc. civ. - își găsește limitarea în principiul disponibilității părților procesului civil, procesul civil fiind un litigiu al intereselor private, astfel încât, acestea sunt cel mai bine plasate pentru a determina modalitatea în care aleg să își facă apărarea în cauză. Prin urmare, nu este posibil a se dispune din oficiu de către instanță alte măsuri procedurale, în afara celor permise în mod expres de lege, reglementate, la nivel de principiu, în prevederile art. 22 din C. proc. civ. acest aspect corespunde unui imperativ de bună administrare a justiției, și, de regulă, este reglementat în legătură cu acele cazuri în care părțile rămân în pasivitate sau se împotrivesc, iar litigiul nu ar putea fi soluționat într-un cadru procesual restrâns sau incomplet. În acest sens sunt, de exemplu, prevederile art. 78 din C. proc. civ., în timp ce formularea unei cereri de chemare în garanție a unui terț intră exclusiv în sfera de conținut a principiului disponibilității părților, fiind la îndemâna părților interesate, potrivit art. 72 și urm. din C. proc. civ. Nici critica privind incidența în speță a dezlegărilor date de Curtea de Justiția a Uniunii Europene în cauza C-283/10 (B.), nu poate fi primită, concluziile redate de către recurent, în sensul că Directiva 29/2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională nu ar fi fost corect transpusă în dreptul intern, fiind străine de conținutul acestei hotărâri a instanței Uniunii Europene. Pe de altă parte, cenzurarea acestei concluzii eronate a recurentului nu intră în chestiunile ce se cer a fi dezlegate în cauza de față, având în vedere că instanța de apel în mod corect a stabilit că Hotărârea pronunțată de CJUE în Cauza C-283/2010 nu este incidentă în speță. În acest context, Înalta Curte apreciază că în mod corect curtea de apel a reținut că prin Hotărârea pronunțată în Cauza B., CJUE a interpretat dispoziții ale Directivei 2001/29/CE, care are ca obiectiv crearea unui cadru juridic general și flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societății informaționale și adaptarea și completarea normelor actuale în materia dreptului de autor și a drepturilor conexe pentru a ține seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate. Armonizarea urmărită de această directivă nu vizează formele "tradiționale" de comunicare publică, precum reprezentarea sau executarea directă a unei opere, în fața unui public prezent la locul comunicării, astfel cum s-au desfășurat evenimentele în litigiu, organizate de către recurent. Dezlegarea dată de CJUE prin hotărârea invocată de recurent, subliniază tocmai excluderea din domeniul de aplicare al Directivei 29/2001 a acelor aspecte deja reglementate prin convenții internaționale, din care s-au născut obligații în sarcina Uniunii Europene, fără ca prin Directivă să se fi adus modificări de reglementare, de natură a schimba conținutul raporturilor juridice create la nivel internațional (precum Convenția de la Berna) sau chiar de a suprima obligațiile anterioare. Prin raportare la dispozițiile art. 15 și art. 13 lit. f) din Legea 8/1996 (corespunzătoare art. 11 din Convenția de la Berna), recurentul-pârât a realizat acte de comunicare directă publică directă a operelor muzicale prin organizarea de concerte destinate publicului în perioada 27.05.2013-15.05.2016 în Municipiul Târgu Mureș, având calitatea de utilizator în sensul Deciziei ORDA nr. 2013/2011, situație în care avea obligația achitării remunerațiilor legal datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale ce reprezintă drepturi patrimoniale de autor, în cuantumul stabilit prin Metodologie. Ca atare, urmează a fi înlăturată ca nefondată și această critică dezvoltată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Într-un ultim motiv de recurs, recurentul critică necenzurarea în apel a cheltuielilor de judecată la care a fost obligat în primă instanță, în condițiile în care pretențiile reclamantei au fost admise în parte, potrivit sentinței tribunalului. Înalta Curte constată că o atare critică prin care se tinde la susținerea unui aspect de proporționalitate nu este una de nelegalitate, nefiind susceptibilă de încadrare în niciuna dintre ipotezele art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Oficial nr. 181 din 5 martie 2020; drept urmare, aceste susțineri nu pot fi analizate în prezentul recurs. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârât, în cauză nefiind întrunite cerințele cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 8, invocate sau recalificate de instanță. În temeiul dispozițiilor art. 451 - 453 din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentului-pârât la achitarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimată, conform dovezilor ce rezultă de la dosar, constând în onorariu de avocat în sumă de 2.975 RON.