ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei: la plata sumei de 21.908,51 RON (inclusiv TVA aferent), suma reprezentând remunerația datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului B., desfășurat în data de 30 iunie 2014, la Piața Unirii din Cluj-Napoca; la plata sumei de 7438.29 RON reprezentând penalități de întârziere datorate de pârâtă până la data de 09 octombrie 2015, pentru întârzierea plății remunerațiilor menționate la capătul 1.1. al prezentei cereri de chemare în judecată; la plata penalităților de 0.1%/zi de întârziere datorate de către pârâtă până la data plății remunerațiilor în sumă de 21.908,51 RON, începând cu data de 10 octombrie 2015 și până la data plății efective a acestor remunerații; la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, etc.).

Prin Sentința nr. 1656 din 13 decembrie 2016 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea precizată; a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 97947,81 RON, inclusiv TVA, reprezentând remunerație corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spectacolul C. din data de 30 iunie 2014 din Piața Unirii a Municipiului Cluj-Napoca, la plata sumei de 62876,18 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 18 octombrie 2016 aferente acestei remunerații, precum și la plata penalităților de 0,1%/zi de întârziere, începând cu data de 19 octombrie 2016 și până la plata efectivă a remunerației în sumă de 97947,81 RON; a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON.

Prin Decizia nr. 748/A din 27 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de repunere în termen și a declarat recurs pârâta D. SRL.

Cu privire la cererea de repunere în termen, pârâta a arătat că decizia recurată nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales, așa cum a fost acesta indicat prin documentele depuse la dosar, respectiv în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, situație față de care a aflat de existența acestei hotărâri cu prilejul punerii în executare prin intermediul executorului judecătoresc.

Întrucât decizia atacată nu a fost comunicată nici la domiciliul procesual ales, nici la sediul recurentei-pârâte, aceasta a solicitat, în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat apărările formulate în cadrul motivelor de apel, astfel:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a arătat că obiectul prezentului dosar îl reprezintă plata unor remunerații aferente drepturilor de autor asupra operelor muzicale prezentate în cadrul concertului din data de 30 iunie 2014 în piața Unirii din Cluj-Napoca. Concertul în discuție a fost susținut de către artistul C., fiind astfel evident, în opinia recurentei-pârâte, faptul că acestuia i se cuvin orice remunerații cu privire la drepturile de autor. Astfel, artistul titular al drepturilor în discuție este singurul îndreptățit să formuleze eventuale acțiuni în justiție în vederea obligării societății pârâte la plata acestora. Cererea reclamantei este formulată în nume propriu, în baza unei decizii unilaterale ale ORDA, decizie ce stabilește în mod arbitrar și cuantumul remunerațiilor datorate. În consecință, nu există niciun temei prevăzut de legea drepturilor de autor sau într-un alt act normativ care să justifice calitatea procesuală activă.

În ceea ce privește calitatea de organism de gestiune colectivă a A., aceasta îi permite să gestioneze drepturile autorilor străini fie în baza unui mandat indirect acordat de către titulari, prin contracte scrise încheiate între A. și organismele străine care gestionează drepturi similare la care sunt afiliați autorii, potrivit art. 129 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, fie în baza unui mandat tacit în condițiile prevăzute de art. 123

1

alin. (2) din aceeași lege.

Atât mandatul direct cât și cel tacit sunt acordate în vederea realizării atribuțiilor stabilite prin Legea nr. 8/1996 în sarcina organismelor de gestiune colectivă. Astfel, A. este abilitată să exercite acte de conservare și de administrare a drepturilor patrimoniale de autor.

Referitor la acțiunile în justiție pentru plata acestor remunerații, prin interpretarea dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, se ajunge la concluzia că legea recunoaște dreptul de a promova acțiunea ce face obiectul prezentului dosar titularului dreptului de autor, în speță C., iar, pe cale de consecință, A., în calitate de organism de gestiune colectivă, poate acționa în numele și pentru titularul dreptului, în baza unui mandat acordat în acest sens. În plus, raportat la prevederile aceluiași alineat, titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat prin mandatar cu procură specială.

Astfel, se impune a se diferenția între exercitarea atribuțiilor materiale de colectare și repartizare a remunerațiilor datorate de utilizatori, acțiune ce poate fi realizată și de către A., și exercitarea drepturilor procesuale prin intentarea unei acțiuni în justiție. În acest din urmă caz, opinează în sensul că este necesară existența unui mandat special.

Rezultă că A. nu are calitate procesuală activă în prezentul dosar, neputând solicita în nume propriu sumele de bani cerute întrucât nu a făcut dovada mandatului special. Astfel, consideră că instanța de apel în mod eronat a făcut aplicarea prevederilor legale mai sus arătate. În consecință, se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale active.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că pretențiile reclamantei sunt nejustificate, fiind fondate pe Decizia ORDA nr. 189/2010 și pe prevederile autorizației licență neexclusivă a utilizării operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice nr. S014425 din 23 iunie 2014, emisă în baza deciziei mai sus menționate. Decizia ORDA 189/2010 a fost abrogată prin Decizia ORDA 203/2011 privind publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei civile nr. 139A din 03 mai 2011 a Curții de Apel București. Pe cale de consecință, dat fiind faptul că la baza pretențiilor reclamantei stă un text legal abrogat, se impune respingerea acestora pe acest temei.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cererea de repunere în termen, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În speță, recurenta-pârâtă pretinde că nu a luat cunoștință de hotărârea atacată decât cu prilejul executării silite, întrucât instanța nu a procedat la comunicarea acesteia la sediul procesual ales indicat de către recurenta-pârâtă, situație față de care a fost în imposibilitatea respectării termenului legal de declarare a recursului și care justifică admiterea cererii de repunere în termen.

Înalta Curte constată că prin motivele de apel formulate, pârâta a indicat atât sediul propriu-zis al societății, cât și sediul procesual ales, unde pe parcursul cercetării judecătorești în apel a fost legal citată.

Contrar însă susținerilor recurentei-pârâte în sensul că nu a luat cunoștință de hotărârea în discuție pentru a formula recurs în termenul legal decât cu prilejul executării silite, la dosarul instanței de apel, se regăsește dovada de comunicare a acestei hotărâri, realizată la sediul procesual ales indicat în cererea de apel (Cluj-Napoca, județul Cluj), astfel încât în cauză nu există o vătămare procesuală în forma pretinsă de recurenta-pârâtă.

Întrucât, așa cum s-a arătat, hotărârea instanței de apel a fost comunicată recurentei-pârâte, aceasta având posibilitatea luării la cunoștință de conținutul acesteia și a declarării căii extraordinare de atac în termenul legal, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen.

Referitor la excepția de tardivitate a căii extraordinare de atac, Înalta Curte reține că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speță, potrivit dovezii de comunicare de la dosar apel, Decizia nr. 748/A din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 16 octombrie 2017, iar calea de atac a fost declarată prin poștă la data de 4 iulie 2018, conform datei de pe plicul poștal aflat la dosar recurs.

Potrivit legii, termenul de recurs s-a împlinit la data de 16 noiembrie 2017, situație față de care se constată că recurenta-pârâtă a încălcat prevederile art. 485 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen, recursul urmând a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta D. SRL, cu sediul social în Cluj-Napoca, jud. Cluj și cu sediul ales la E., prin avocat F., situat în Cluj-Napoca, județ Cluj împotriva Deciziei nr. 748/A din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM - cu sediul în București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT