ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.02.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 462/2025

HOTĂRÂRE
25.02.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 462/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra excepției tardivității recursului, în condițiile art. 499 cvpc, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 481 din 20 iunie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 442 din data de 09.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata B..

Împotriva acestei decizii, la data de 2 iulie 2024 a formulat recurs reclamantul revizuentul A..

La termenul din 25 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității recursului, invocată de instanță din oficiu.

Având a se pronunța cu prioritate, în conformitate cu art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepției tardivității recursului, Înalta Curte o va admite și va respinge recursul ca tardiv, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".

Se constată că, în privința declarării căii de atac a recursului împotriva hotărârii care constată perimarea, aceste dispoziții legale instituie un termen special și derogatoriu de la termenul comun de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

De asemenea, se constată că dispoziția legală menționată instituie un termen imperativ înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual.

În ceea ce privește calculul acestui termen în cauză, se reține că decizia civilă recurată a fost pronunțată la 20 iunie 2024, moment la care începe să curgă termenul legal special de 5 zile, pentru exercitarea căii de atac a recursului, astfel că ultima zi a acestui termen, calculat în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost 26 iunie 2024.

Or, potrivit înscrisului aflat la dosarul de recurs, cererea de recurs a fost transmisă prin serviciul poștal la data de 2 iulie 2024, cu depășirea termenului imperativ prevăzut de dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Astfel, decăderea este sancțiunea procedurală ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ, constând în pierderea exercițiului dreptului procesual iar în cauză, sancțiunea intervine pentru nerespectarea termenului de introducere a recursului.

Față de aceste considerente, văzând prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca tardiv.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 481 din 20 iunie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2806/2024
țiunea decăderii. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Potrivit dispozițiilor art. 48
ÎCCJ 2025-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1171/2025
, prin prisma excepției tardivității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general d
ÎCCJ 2024-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1249/2024
ât prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța superioară, în ter
ÎCCJ 2023-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2284/2023
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Deliberând asupra excepției tardivității recursului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 48 din 15 martie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă
ÎCCJ 2025-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 103/2025
proc. civ. II.3.2. Răspunsul la întâmpinare Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de partea adversă. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea proceduri
Sursă