ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2025

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1782 din 25 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 249/A din 9 decembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii civile, la 4 ianuarie 2024, a formulat contestație în anulare contestatoarea A., invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

A susținut că nu a fost prezentă la termenul de judecată și nu a avut nici avocat, astfel că în mod greșit instanța a soluționat cauza în lipsa sa și a respins cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, ca neîntemeiată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare; hotărârea contestată este nulă întrucât a fost pronunțată de o instanță necompetentă, care ar fi trebuit, din oficiu, să recalifice recursul în apel; decizia din recurs "nu a aplicat în dreptul intern hotărârea pilot CEDO în materia restituirii proprietății și nici prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului"; a menționat că vecina sa a beneficiat de trei grade de jurisdicție, acesteia restituindu-i-se în natură terenul aflat sub incidența aceluiași ordin, iar instanța supremă are misiunea de a unifica practica judiciară.

Contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a stabili dacă "în două cazuri identice, de restituire în baza Legii nr. 10/2001, hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind restituirea unui teren (…) are prioritate față de hotărârile Curții de Apel Galați" prin care se respinge restituirea terenului către contestatoare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În ceea ce privește cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 C. proc. civ., "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

În aplicarea acestui text legal, se impune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condițiilor prevăzute pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, or, conținutul întrebării formulate de către contestatoare relevă neîndeplinirea condiției potrivit căreia chestiunea de drept trebuie să fie esențială, în sensul că, de lămurirea ei, depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Astfel, instanța este învestită cu soluționarea unei contestații în anulare, urmând a se pronunța, cu prioritate, asupra admisibilității acesteia, astfel că în această fază procesuală nu se dezbate fondul demersului juridic inițiat de către reclamantă, întemeiat pe dispozițiile legii speciale de reparație.

În această situație, lămurirea chestiunii care reprezintă obiectul întrebării formulate de contestatoare nu este relevantă asupra soluției pronunțate în prezenta fază procesuală.

În consecință, constatând, în cadrul verificărilor impuse de art. 520 alin. (1) din C. proc. civ., că nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 519 din C. proc. civ. pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de petenta A., urmează a fi respinsă.

Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., aspectul admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiții limitativ stabilite de lege, respectiv prin dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., potrivit cu care, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză."

În speță, argumentele pe care contestatoarea și-a fundamentat prezenta cale de atac se referă la: greșita respingere ca neîntemeiată a cererii sale de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, în absența sa; nulitatea hotărârii contestate, întrucât instanța supremă trebuia să recalifice recursul în apel; faptul că decizia din recurs "nu a aplicat în dreptul intern hotărârea pilot CEDO în materia restituirii proprietății și nici prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului"; împrejurarea că vecina sa a beneficiat de trei grade de jurisdicție, acesteia restituindu-i-se în natură terenul aflat sub incidența aceluiași ordin, iar instanța supremă are misiunea de a unifica practica judiciară.

Analizând contestația în anulare formulată prin prisma prevederilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., se constată omisiunea contestatoarei de a indica, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei contestate din această perspectivă, care ar fi presupus afirmarea unei neregularități a procedurii de citare în ceea ce o privește la chiar termenul la care a avut loc judecata.

Or, susținând că în mod greșit s-a respins cererea de acordare a unui nou termen în vederea angajării unui apărător, contestatoarea nu valorifică în realitate o nelegală citare a sa la termenul când a avut loc judecata, iar contestația în anulare prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. este limitată la această ipoteză - când judecata recursului a avut loc în absența părții nelegal citate.

De asemenea, prin calea de atac formulată, contestatoarea a înțeles să evoce doar simple nemulțumiri în legătură cu modalitatea de soluționare a pricinilor în care a avut calitatea de parte, urmărind, într-o manieră inadecvată procedural, o nouă judecată în fond a litigiului.

Or, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță pretențiilor deduse judecății, după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar al soluției pronunțate prin decizia atacată, din moment ce, pe calea contestației în anulare, nu este posibilă reformarea unei hotărâri judecătorești.

Aceasta întrucât contestația în anulare nu poate viza aspecte ce țin de stabilirea eronată a situației de fapt sau de interpretarea ori de aplicarea greșită a unor dispoziții legale, obiectul contestației în anulare neputând fi extins, prin analogie, la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de dispozițiile legale anterior menționate.

În consecință, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția atacată nu conferă dreptul la rejudecarea cauzei, în lipsa dezvoltării unei argumentații juridice subsumabile motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. și de constatare a incidenței acestuia de către instanța învestită cu soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, de retractare.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că hotărârea a fost dată de o instanță necompetentă, se reține că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. trebuie corelate cu cele ale art. 129, art. 130 și ale art. 131 C. proc. civ., care reglementează excepția de necompetență (de ordine publică/generală/materială/teritorială), condițiile de invocare a acesteia, precum și verificarea competenței de către instanța de judecată.

Înalta Curte constată că: prin sentința nr. 3747/18.06.2018 pronunțată în dosar nr. x/2016, Judecătoria Brăila a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamanta A., având ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului Prefectului nr. 441/16.09.2002 în privința terenului în suprafață de 237 mp situat în Brăila, str. x, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare subsecvent, nr. x/07.04.2003 și constatarea nelegalei înscrieri în CF a suprafeței de 19,60 mp adăugată la suprafața de 300 mp pentru care a fost emis ordinul nr. 441/16.09.2002 emis de Prefectul Județului Brăila, acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Prin sentința nr. 4/14.11.2019 pronunțată în dosar nr. x/2019, Judecătoria Brăila a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței nr. 3747/18.06.2018 a aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 292/27.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinței nr. 4/14.11.2019 a Judecătoriei Brăila.

Prin decizia nr. 318/23.06.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 292/27.05.2021 a Tribunalului Brăila.

Prin decizia nr. 249/A/09.12.2022, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 318/23.06.2022 a Tribunalului Brăila.

Prin decizia contestată s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei nr. 249/A/09.12.2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Mai mult, astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului, în fața instanțelor anterioare nu s-a invocat, din oficiu sau de către părți, excepția de necompetență (și nicio altă excepție).

Raportând aceste aspecte ale judecății la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., se constată că, în speță, nu se pune problema încălcării normelor de competență materială procesuală de către instanța de recurs, câtă vreme obiectul cauzei în care s-a pronunțat decizia atacată cu contestație în anulare l-a constitui un recurs îndreptat împotriva unei decizii a Curții de apel, pronunțată în soluționarea unui apel, ceea ce atrage incidența art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce privește alegațiile referitoare la fondul cauzei, se constată că prin decizia atacată Înalta Curte s-a pronunțat în sensul inadmisibilității căii de atac declarate de către contestatoare, soluție care a făcut de prisos o analiză pe fond a aspectelor invocate de către aceasta, soluția de respingere ca inadmisibil a recursului nefiind una dată în urma judecății pe fond a respectivei căi de atac, adică în urma unei judecăți efectiv realizate de respectiva instanță de control judiciar relativ la criticile care au fost formulate de contestatoare, ci urmare a examinării legalității căii de atac exercitate.

În acest context al analizei evidențiate de considerentele deciziei atacate prin contestația în anulare pendinte, criticile expuse de către contestatoare în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la chestiuni de fond deduse judecății în cadrul ciclurilor procesuale anterioare, respectiv critici de nelegalitate și de netemeinicie a soluțiilor pronunțate, pe care aceasta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează calea extraordinară de atac a contestației în anulare, le aduce hotărârii contestate.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental."

De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea împotriva României).

De altfel, afirmațiile contestatoarei, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, nu își găsesc corespondent în niciunul dintre motivele pentru care, potrivit art. 503 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat posibilitatea exercitării contestației în anulare.

Prin urmare, față de cele anterior reținute, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1782 din 25 octombrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurentă.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1782 din 25 octombrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații Instituția Prefectului Județului Brăila, B.-moștenitor al defunctului C., D. - moștenitor al defunctului C., E.-moștenitor al defunctului C., F. prin mandatar E. și G..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2025.