ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1517/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1517/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 18 septembrie 2025
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele aspecte:
Obiectul contestației în anulare
Prin decizia nr. 2466 din 8 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de către pârâtul A. împotriva încheierii de ședință din 16 iunie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.
Contestația în anulare
Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 22 mai 2025, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei nr. 2466 din 8 decembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.
Contestatorul a susținut, pe de o parte, că nu a fost legal citat pentru termenul din 8 decembrie 2022, când s-a judecat recursul, primind citația cu doar o zi înainte de termen, iar, pe de altă parte, că nu a fost analizat motivul de recurs privind încălcarea prevederilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual
Prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata contestației în anulare, în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Prin decizia nr. 2141 din 10 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat perimată contestația în anulare.
Prin decizia nr. 74 din 12 mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul de 5 judecători a admis recursul declarat de recurentul A., a casat decizia nr. 2141 din 10 octombrie 2024 și a trimis cauza, spre rejudecare, secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție în rejudecare
Analizând contestația în anulare, prin prisma motivelor prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente de drept:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată doar în cazurile prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 1-4 din C. proc. civ.
Contestatorul a invocat, în primul rând, motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., ce reglementează ipoteza în care "contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".
În argumentare, contestatorul a susținut nelegala sa citare pentru termenul de judecată din 8 decembrie 2022, învederând că a primit citația la 7 decembrie 2022, cu doar o zi înainte de termenul fixat pentru judecată, fiind încălcate prevederile art. 159 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că acest motiv este nefondat.
Conform art. 154 alin. (6) și alin. (6
1
) din C. proc. civ.:
"(6) Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoțită de semnătura electronică calificată sau semnătura electronică avansată bazată pe un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România, care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației. (6
1
) Citațiile și celelalte acte de procedură menționate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta."
În legătură cu aceste dispoziții legale, prin Decizia nr. 75 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 182 din 3 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2021 și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. (1), alin. (6) și alin. (6
1
), art. 163 alin. (5), art. 164 alin. (4) și art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., a stabilit următoarele:
"Efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., dacă partea a solicitat și a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiționată de efectuarea procedurii în format letric, conform dispozițiilor art. 154 alin. (1) din același act normativ. Actul de citare a părții, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanței, este lovit de nulitate, în temeiul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., dacă prin nerespectarea modalității de comunicare a actului de procedură s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, fără a fi condiționată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispozițiilor art. 163 alin. (5) și art. 164 alin. (4) din C. proc. civ..".
Din perspectiva analizei ce se impune a se efectua în prezenta cauză, sunt relevante următoarele considerente ale acestei decizii cu caracter obligatoriu:
"114. Legiuitorul nu a prevăzut reguli în privința alegerii uneia sau alteia dintre modalitățile de comunicare a citațiilor ori a actelor de procedură. În absența reglementării rezultă că modalitățile de comunicare prevăzute de art. 154 din C. proc. civ. sunt alternative, atât instanța de judecată, cât și părțile putând opta pentru oricare sau pentru mai multe dintre acestea, simultan sau succesiv, în raport cu circumstanțele concrete din fiecare cauză. (...)
Alegerea modalității de comunicare este, de regulă, în sarcina instanței, în considerarea normei prevăzute la art. 154 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenții salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se face în modalitățile prevăzute la alin. (4), (5) și (6) ale art. 154 C. proc. civ.
În prezența opțiunii exprese a părții cu privire la o anumită modalitate de comunicare, instanța are însă a da prioritate acesteia, cu respectarea dreptului la apărare, putând dispune, din oficiu, folosirea și a altor mijloace ce pot asigura înștiințarea părții pentru înfățișarea la termen. Folosirea și a altor mijloace de comunicare nu scutește însă instanța de judecată de obligația de a comunica părții citația și actul de procedură în modalitatea indicată de aceasta.
Alegerea de către instanță a modalității de comunicare a actelor de procedură cu ignorarea opțiunii exprimate de parte poate avea ca efect lipsirea acesteia de posibilitatea de a participa efectiv la desfășurarea procesului, chestiune de natură să afecteze în substanța sa dreptul la apărare, garantat părților în procesul civil prin art. 13 alin. (1) din C. proc. civ., precum și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție, în componenta sa privind liberul acces la o instanță din perspectiva efectivității citării părții în procesul civil. (...)
Așa fiind, transmiterea actelor de procedură prin poștă electronică, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., dacă partea a solicitat și a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală și alternativă de comunicare, utilizarea sa producând același efect juridic cu privire la înștiințarea părților ca oricare altă formă de comunicare a actelor de procedură reglementată de lege, nefiind condiționată de trimiterea acestora prin agent poștal în format letric, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) din C. proc. civ.
Solicitarea reclamantului de a i se comunica actele de procedură în format electronic prin e-mail reprezintă o aplicare a principiului disponibilității, permițând reclamantului exercițiul drepturilor sale procesuale, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., de o manieră aptă să asigure înștiințarea părții despre desfășurarea procesului și, în consecință, respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității".
În acest cadru normativ, se reține că, la 19 septembrie 2022, contestatorul a formulat, în dosarul de recurs nr. x/2021, cerere prin care a solicitat comunicarea actelor de procedură prin e-mail, iar, la 24 noiembrie 2022, i s-a comunicat prin e-mail, prin sistemul TDS, citația pentru termenul stabilit la 8 decembrie 2022, pe care a vizualizat-o în aceeași zi . În raport cu dispozițiile art. 154 alin. (6) și (6
1
), astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 75 din 14 noiembrie 2022, rezultă că, pentru termenul de judecată din 8 decembrie 2022, procedura a fost legal îndeplinită, neavând nicio relevanță juridică faptul că instanța de recurs a procedat și la citarea în format letric, iar citația a fost primită la 7 decembrie 2022. Fiind legal citat pentru termenul fixat la 8 decembrie 2022, contestatorul, la 5 decembrie 2022, a depus note scrise și a solicitat judecata în lipsă .
Având în vedere că, pentru termenul din 8 decembrie 2022, când a avut loc judecata recursului, contestatorul a fost legal citat, respectiv în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) și alin. (6
1
), astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 75 din 14 noiembrie 2022, și cu respectarea termenului de 5 zile, prevăzut de art. 159 din C. proc. civ., rezultă că este nefondat motivul contestației în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.
În al doilea rând, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care reglementează ipoteza în care "instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".
În argumentare, contestatorul a susținut că nu a fost analizat motivul de recurs privind încălcarea prevederilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
Înalta Curte constată că și acest motiv este nefondat.
Prin cererea de recurs, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, argumentându-se că doamna judecător B. din cadrul secției a II-a civile nu a fost desemnată în compunerea completului de judecată prin hotărâre a Colegiului de conducere.
Lecturând decizia contestată, se observă că, la pagina 6, instanța de recurs a analizat acest motiv de recurs, reținând următoarele:
"În ceea ce privește desemnarea judecătorului B. din cadrul secției a II-a civilă să judece recursul, prezintă relevanță dispozițiile art. 110 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor de judecată, conform cărora cauzele în care toți judecătorii unei secții au devenit incompatibili să judece se repartizează conform regulilor stabilite de colegiul de conducere. Prin hotărârea nr. 15/18.02.2019 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Galați, ținând cont de aceste prevederi, s-a stabilit că secția I civilă este înlocuită în ordine de secția a II-a civilă, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, secția de contencios administrativ și fiscal, secția penală. Constatând incompatibilitatea celor trei judecători care au pronunțat o hotărâre în cauză, într-un alt ciclu procesual, în mod legal s-a ajuns la includerea acestui judecător în completul de recurs, fiind de permanență la secția a II-a civilă în data de 11 mai 2022".
Contrar susținerilor contestatorului, instanța de recurs a analizat motivul în discuție, reținând că au fost respectate dispozițiile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 ("în mod excepțional, în situația în care în cadrul unei secții nu se poate constitui un complet de judecată, colegiul de conducere al instanței poate dispune participarea unor judecători de la alte secții"), întrucât desemnarea, în compunerea completului, a doamnei judecător B. din cadrul secției a II-a civile s-a realizat în baza hotărârii Colegiului de conducere nr. 15/18.02.2019.
Eventuala nemulțumire a contestatorului privind modalitatea în care instanța de recurs a dezlegat motivul de casare în discuție nu poate conduce la incidența cazului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât legiuitorul a avut în vedere doar ipoteza omisiunii de cercetare a motivului de recurs. Or, pe calea contestației în anulare, nu se poate verifica raționamentul logico-juridic al instanței de recurs, întrucât, prin intermediul acestei căi extraodinare de atac, nu se realizează un control judiciar al hotărârii contestate, ci se urmăresc anularea ei și procedarea la o nouă judecată, în considerarea unor neregularități stabilite în mod expres și limitativ de către legiuitor.
Pentru aceste motive, constatând că nu sunt incidente motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2466 din 8 decembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2025.