ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 763/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 24.09.2013, sub nr. x/2013, A. Valentin și C., în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Galați, au solicitat să se constate calitatea lor de proprietari asupra imobilului teren situat în Galați și, pe cale de consecință, să oblige pârâta să le lase în deplină proprietate și posesie respectivul imobil. În subsidiar, reclamanții au solicitat ca, după recunoașterea dreptului de proprietate, în cazul în care lăsarea în proprietate a terenului nu este posibilă, pârâta să fie obligată la plata unor daune interese în valoare de 543.099,69 euro, reprezentând 2.428.307,33 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea conexă formulată la data de 28.11.2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/2013, reclamanta UAT Municipiul Galați a solicitat, în contradictoriu cu A. Valentin, C., Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Statul Român, prin Regia Națională a Pădurilor Romsilva, constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x din 30.03.2006 de D. și E., încheiat între A. și Regia Națională a Pădurilor Romsilva S.A. Direcția Silvică Galați, solicitând și restabilirea situației anterioare schimbului cu rectificarea corespunzătoare a cărților funciare.

Prin încheierea de ședință din 16.04.2015, a fost admisă excepția de conexitate invocată de părțile litigiului în dosarul nr. x/2013 și s-a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2013 la cauza cu nr. x/2013.

Reclamanții au formulat în cursul judecății în primă instanță precizări ale cererii de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin încheierea de ședință din data de 05.05.2015, tribunalul a respins ca nefondată secepția lipsei de interes a cererii conexe, invocată de reclamanții-pârâți B. și C., pentru considerentele expuse în cuprinsul respectivei încheieri.

Prin încheierea de ședință din 11.06.2015, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității de reprezentant a Romsilva S.A., pentru Statul Român.

Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța a apreciat că, prin modul în care a fost motivată, aceasta este o veritabilă apărare de fond, motiv pentru care nu a soluționat-o ca excepție.

Prin sentința nr. 829/22.07.2015, Tribunalul Galați, secția civilă a respins ca nefondate atât acțiunea principală, cât și acțiunea conexă.

Decizia pronunțată în apel

Prin decizia nr. 118/3.05.2017, Curtea de Apel Galați, secția civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de pârâta UAT Municipiul Galați împotriva sentinței nr. 829/22.07.2015 pronunțate de Tribunalul Galați.

Decizia pronunțată în recurs

Prin decizia nr. 1860/22.11.2017, înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de A. Valentin și C., a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Decizia pronunțată în apel, în rejudecare:

La data de 21.05.2018, A. Valentin și C. au solicitat introducerea în cauză în calitate de apelantă a F. S.A., deoarece, ca efect al adjudecării imobilului ce face, parțial, obiectul prezentului litigiu, a avut loc o transmitere în virtutea legii a calității procesuale active în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară.

Prin încheierea de ședință din 23 mai 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a dispus introducerea în cauză a F. S.A. București -actual G. S.A..

Prin decizia nr. 177/19.11.2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de G. S.A. București, succesoare în drepturi a A. Valentin și C. împotriva încheierii din data de 05.05.2015 și a sentinței civile nr. 829/22.07.2015 a Tribunalului Galați în dosarul nr. x/2013. Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta UAT Municipiul Galați împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei sus - menționate, au declarat recurs reclamanții G. S.A. București, B. și C., precum și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Galați, după cum urmează:

Prin motivele de recurs, reclamanta G. S.A. București a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:

- Cauza dedusă judecății este complexă, fiind supuse analizei instanței de apel aspecte care vizează atât nelegalitatea, cât și netemeinicia soluției apelate, dar decizia de apel, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu conține motivele pe care se întemeiază și cele pentru care au fost admise sau respinse cererile și apărările părților, respectiv cuprinde motive contradictorii.

Astfel, deși a recunoscut dreptul de proprietate al recurentei G. asupra terenului, calitatea procesuală activă, precum și dreptul acesteia de a revendica terenul de la UAT Galați, dar și dreptul de a pretinde despăgubiri, instanța de apel, în mod contradictoriu, a respins apelul însușit de G..

Prin urmare, dreptul de proprietate al G. este golit de conținut, lipsind practic pe titular de posibilitatea exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului, așa cum acesta este garantat de C. civ., Constituție, dar și de CEDO.

- Decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 480 din vechiul C. civ. și a art. 565 din noul C. civ., totodată, cu nesocotirea dispozițiilor trasate prin decizia de casare, prin aprecierea că nu se mai impunea compararea titlurilor.

Prin decizia Înaltei Curți din ciclul procesual anterior, s-a reținut că soluționarea unei acțiuni în revendicare presupune a se verifica titlurile părților cu privire la suprafața terenului în litigiu, a se stabili, în baza probatoriului necesar, dacă există o suprafață faptică sau scriptică, rezultată din actele de proprietate sau o simplă ocupare a acestui teren și a se verifica din punct de vedere juridic care dintre titluri este mai caracterizat.

Or, instanța de apel, în rejudecare, a ignorat dispozițiile trasate de ÎCCJ și nu a dat dovadă de rol activ, principiu ce guvernează procesul civil, valorificând doar concluziile raportului de expertiză, fără a mai analiza titlurile de proprietate ale părților.

În același timp, acțiunea în revendicare formulată de B. și C. a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că s-a făcut dovada afectării dreptului de proprietate.

Or, în apel a fost administrată proba cu expertiză în specialitatea cadastru și topografie, din care rezultă că o suprafață totală de 9303 mp din imobilul proprietatea G. este ocupată pe nedrept.

Prin urmare, există o probă utilă, concludentă și pertinentă, care a confirmat susținerile apelanților - reclamanți, în sensul că dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul ce a făcut obiectul contractului de schimb, respectiv asupra suprafeței de 9303 mp, este încălcat, UAT Galați ocupând fără niciun titlu terenul revendicat.

În acest sens, se impunea admiterea acțiunii în revendicare și, neprocedând în acest fel, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 563 și 565 din noul C. civ.

Recurenta a arătat, totodată, că, în baza dispozițiilor art. 566 C. civ., pârâta are obligația să restituie terenul liber de orice sarcini și că nu este incidentă în cauză vreo ipoteză dintre cele menționate de art. 566 C. civ. privind acordarea de despăgubiri, respectiv înstrăinarea sau pieirea bunului.

În măsura în care instanța de control judiciar ar aprecia că acțiunea în revendicare nu ar fi admisibilă, având în vedere natura obiectivului care a fost amplasat pe terenul proprietatea G., ar urma să se dea prevalență capătului subsidiar al acțiunii introductive, acordându-se despăgubiri atât pentru imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, cât și pentru lipsa de folosință. În caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a UAT Galați, constând în folosința fără drept a terenului aparținând G..

- Prin decizia recurată, au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) raportat la art. 33 C. proc. civ., coroborate cu art. 1.247 alin. (2) din noul C. civ., întrucât a fost menținută în mod greșit soluția tribunalului din încheierea din data de 05.05.2015, de respingere a excepției lipsei de interes în promovarea cererii conexe de către pârâta UAT Galați.

Prin promovarea acțiunii în anularea contractului, pârâta nu urmărește prevenirea încălcării vreunui drept al său sau a vreunei pagube iminente care nu ar putea fi altfel reparată și nici nu ar dobândi vreun folos, de orice natură, întrucât, chiar în ipoteza admiterii acțiunii conexe și a repunerii părților în situația anterioară a încheierii contractului, terenul ce a făcut obiectul contractului de schimb ar intra în fondul forestier al Statului Român, și nu în domeniul public ori privat al UAT Galați.

Pe de altă parte, interesul reținut de instanța de fond nu este conform cu ordinea de drept și cu regulile de conviețuire socială și nici în concordanță cu vreun drept subiectiv al UAT Galați, cât timp, așa cum corect a reținut instanța de apel, aceasta nu a făcut dovada faptului că este titulara unui drept de proprietate, concesiune, administrare, folosință gratuită etc., având ca obiect imobilul.

Prin recursul declarat, A. Valentin și C. au solicitat casarea în parte a deciziei recurate, respectiv doar în limita soluției pronunțate cu privire la apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 829/22.07.2015 a Tribunalului Galați, recursul vizând numai soluția asupra capătului accesoriu de cerere având ca obiect pretenții, astfel cum a fost modificat și explicitat/motivat, din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin motivele de casare, reclamanții au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și au susținut următoarele:

- Necesitatea relevării, în conținutul considerentelor hotărârii judecătorești, a situației de fapt reținute de instanța de judecată în baza probelor administrate în cauză, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și a rațiunilor pentru care au fost admise ori, respectiv, înlăturate cererile/susținerile părților, rezultă din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, în cauză, considerentele deciziei de apel sunt contradictorii sub două aspecte: a) sub aspectul legăturii de interdependență între soluția ce urma a fi pronunțată în privința primului capăt de cerere și soluția statuată referitor la capătul accesoriu/subsidiar de cerere (legătură ce reprezintă și specificul acțiunii în revendicare); b) sub aspectul determinării calității procesuale active în privința capătului subsidiar de cerere.

a) Instanța de apel a reținut, în mod corect, că, dacă acțiunea în revendicare este admisă, pârâtul este obligat să restituie bunul către adevăratul proprietar (obligație principală), iar dacă restituirea în natură nu este posibilă, obligația de restituire va fi înlocuită de o obligație de dezdăunare, respectiv, restituire prin echivalent (obligație subsidiară).

Prin urmare, caracterul subsidiar al celui de-al doilea capăt de cerere rezultă din relația de interdependență existentă între soluțiile pronunțate referitor la cele două capete de cerere ce compun petitul cererii principale de chemare în judecată, astfel: în ipoteza în care capătul de cerere vizând revendicarea ar fi admis, capătul subsidiar de cerere având ca obiect despăgubirile se impune a fi respins și invers, în cazul în care capătul principal va fi respins, se impune admiterea capătului accesoriu de cerere având ca obiect pretenții.

Așadar, ca urmare a respingerii, ca nefondat, a primului capăt de cerere dedus judecății prin acțiunea principală - soluție pe care recurenții nu înțeleg să o recureze -, se impunea ca cel de-al doilea capăt de cerere sa fie admis.

Cu toate acestea, în mod paradoxal, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe de respingere, ca nefondat, a capătului subsidiar de cerere, fără a face aplicarea, în speță, a dispozițiilor legale indicate care îndreptățesc pe proprietarul-reclamant la acordarea despăgubirilor și fără a arăta argumentele pentru care a procedat în acest fel.

Așadar, referitor la capătul subsidiar de cerere, motivarea deciziei de apel este cel puțin confuză, împrejurare ce determina imposibilitatea instanței de recurs de a înțelege în ce măsură normele legale au fost sau nu aplicate corect în situația de fapt din speță, relativ la capătul subsidiar de cerere.

Totodată, există contradictorialitate și între considerentele și dispozitivul deciziei, în contextul în care toate argumentele redate de instanța de apel cu referire la capătul principal de cerere converg spre soluția admiterii și a capătului subsidiar, dar prin dispozitiv apelul este respins, cu consecința menținerii soluției primei instanțe de respingere a acestui capăt de cerere.

b) În ceea ce privește modalitatea de determinare a calității procesuale active în formularea capătului accesoriu de cerere, instanța de apel a reținut că obiectul capătului accesoriu de cerere constă în despăgubirile solicitate de recurenții - reclamanți pentru acoperirea prejudiciului cauzat de pârâta UAT Galați prin lipsirea de folosința terenului revendicat în perioada 24.09.2010 -24.09.2013, perioadă în care aceștia dețineau, în mod necontestat, calitatea de proprietari ai terenului.

Prin aplicarea dispozițiilor art. 33 și 36 C. proc. civ., ce reglementează, la raportul de drept material/situația de fapt dedusă judecății, corect reținute de instanța de apel), rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți să formuleze capătul subsidiar de cerere, ca proprietari ai terenului în perioada 2010-2013, având interes procesual și calitate procesuală.

Pe de altă parte, instanța de apel a considerat că, urmare a transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului la data de 03.11.2017, ar fi avut Ioc și o transmitere a calității procesuale active referitor la întreaga acțiune, astfel încât apelantei G. S.A. i-ar reveni calitatea procesuală activă și în privința capătului subsidiar de cerere, parte care, însă, nu justifică interesul de a obține aceste despăgubiri întrucât nu poate pretinde că a suferit un prejudiciu rezultat din lipsa de folosință a terenului în anii 2010-2013.

Această concluzie este una contradictorie, întrucât în privința unuia și aceluiași capăt subsidiar de cerere interesul procesual ar aparține recurenților B. și C., dar calitatea procesuală activă ar aparține G. și, mai mult, niciuna dintre părți nu ar fi îndreptățită la despăgubiri.

Recurenții au susținut că la această concluzie paradoxală și lipsită de consecvență juridică s-a ajuns ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de drept material incidente în privința raportului juridic dedus judecății prin capătul accesoriu în privința G. S.A. care, în perioada 2010-2013, vizată de raportul juridic, era străină de acesta.

Astfel, instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. 1864 raportului juridic existent în perioada 2010-2013 în considerarea G. S.A., care, însă, a devenit proprietara terenului (fără a suferi vreun prejudiciu în perioada 2010-2013) abia la data de 03.11.2017, așadar, în considerarea unui terț fata de acest raport juridic.

- Instanța de apel a reținut în mod judicios/corect situația de fapt dedusă judecății prin formularea celui de-al doilea capăt de cerere, dar nu a procedat la o corectă aplicare a prevederilor de drept substanțial ce reglementează acest raport juridic, în ceea ce privește stabilirea calității procesuale active în privința acestui capăt de cerere.

Concluzia instanței de apel potrivit căreia a avut loc o transmitere a calității procesuale active referitor la întreaga acțiune se bazează doar pe împrejurarea transmiterii la data de 03.11.2017 a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, cu ignorarea raportului juridic concret supus soluționării în cadrul capătului subsidiar de cerere și cu toate că acea împrejurare era relevantă doar în privința primului capăt de cerere.

În primul rând, s-au atribuit efecte juridice eronate caracterului subsidiar/accesoriu al celui de-al doilea capăt de cerere.

Având în vedere natura juridică a cererii principale, caracterul subsidiar al celui de-al doilea capăt de cerere se limitează la legătura de interdependență existentă între soluțiile pronunțate referitor la cele două capete de cerere (legătură ce nu presupune, în mod obligatoriu și necesar, o identitate a părților în cele două raporturi juridice deduse judecății).

În speță, în capătul principal de cerere având ca obiect revendicarea, calitatea procesuală activă aparține (începând cu data de 03.11.2017) recurentei G. S.A., dar în cel de-al doilea capăt de cerere calitatea procesuală activă continuă să aparțină recurenților, în considerarea faptului că acesta vizează un prejudiciu produs în perioada 2010-2013.

Recurenta G. S.A. a dobândit dreptul de proprietate împreună cu toate atributele și prerogativele conferite de acesta la data de 03.11.2017, iar transmiterea produce efecte numai pentru viitor.

Această persoană ar putea avea calitate procesuală activă (și interes procesual) doar în privința unor eventuale pretenții vizând un prejudiciu produs ulterior datei de 03.11.2017, în timp ce despăgubirile pentru perioada 2010-2013, care formează obiectul capătului subsidiar de cerere, sunt aferente unui prejudiciu deja produs în patrimoniul recurenților B. și C..

Pe cale de consecință, instanța de apel a stabilit corect situația de fapt, dar a aplicat greșit normele de drept material, raportându-se la un terț, iar nu la subiectele reale ale raportului juridic litigios.

În al doilea rând, aplicarea corectă, la situația de fapt reținută de instanța de apel, a prevederilor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală conduce la o concluzie contrară soluției recurate, anume la întrunirea în persoana pârâtei a condițiilor răspunderii civile delictuale, pentru ocuparea, fără drept, a suprafeței de teren determinate prin raportul de expertiză întocmit în cauză, în faza apelului (în al doilea ciclu procesual).

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) a Municipiului Galați a declarat recurs împotriva deciziei nr. 177/19.12.2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, cât și recurs incident împotriva considerentelor aceleiași decizii, după cum urmează:

(1) În ceea ce privește recursul împotriva deciziei de apel, pârâta UAT Municipiul Galați a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește cererea conexă, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de schimb încheiat între B. și C., pe de o parte, și Regia Națională a Pădurilor Romsilva S.A. București - Sucursala Direcția Silvică Galați, de cealaltă parte.

Recurenta - pârâtă a precizat că recursul vizează cel de-al treilea motiv de nulitate, constând în fraudarea prevederilor O.G. nr. 96/1998.

Din considerentele deciziei de apel rezultă că premisa esențială care a stat la baza respingerii primelor motive de nulitate a fost acela că este aplicabilă în speță O.G. nr. 96/1998, și nu H.G. nr. 796/2002, cu motivarea că Ordinul nr. 107/24.02.2006 nu a fost contestat, iar acesta trimite expres la prevederile procedurii reglementate de O.G. nr. 96/1998.

Or, în aceste condiții și ținând cont și de faptul că instanța de apel a stabilit că procedura de schimb este o excepție de la principiul legal al inalienabilității, de strictă interpretare și aplicare, orice încălcare a textului de lege fiind sancționată cu nulitatea absolută, cel de-al treilea motiv de nulitate nu mai putea fi înlăturat.

O.G. nr. 96/1998 prevede atât scopul realizării, cât și situațiile limitative în care se poate realiza această procedură.

Art. 24 lit. d) din ordonanță trimite strict la realizarea de "investiții cu caracter social, cultural, sportiv, medical și de cult". Anterior realizării schimbului, era necesar "avizul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură".

Teza principală a art. 24 alin. (1) constă, cu valoare de principiu, în interzicerea reducerii suprafeței pădurilor din fondul forestier național, cu excepția anumitor situații, precum prevăd și dispozițiile art. 54 din Legea nr. 26/1996 privind Codul Silvic (în vigoare la data încheierii contractului de schimb, avute în vedere și de instanța de apel în considerentele aferente primului motiv de nulitate), respectiv:

"reducerea suprafeței fondului forestier proprietate publică este interzisă".

Ordinul nr. 107/24.02.2006, subsumat O.G. nr. 96/1998, prevede scopul efectuării schimbului ca fiind "investiții cu caracter social, cultural, sportiv".

Așadar, persoanele care beneficiază de un schimb efectuat conform acestei proceduri trebuiau să realizeze exclusiv o investiție cu caracter social, cultural sportiv și să aibă, anterior, pentru această investiție, un aviz al autoritarii publice centrale, emis, evident, în baza unui proiect.

Or, în cauză, copermutanții (este de notorietate faptul că B. îndeplinise până la acea dată funcția de director al Romsilva Galați) nu aveau cum să aibă un astfel de aviz, obținut în urma analizei proiectului de către autoritatea centrală. Dovadă în acest sens este și faptul că, imediat după procedura de schimb, A. au depus documentație la UAT Galați în vederea realizării pe acel teren a unui mall, obiectiv eminamente comercial, cu toate că procedura de scoatere definitivă din fondul forestier a terenului de 7 ha fusese inițiată pentru construirea unui Complex social-sportiv Gura-Siretului, jud. Galați, obiectiv ce ar fi trebuit realizat în mod strict.

În aceste condiții, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că nu au fost dovedite nici mecanismul fraudulos și nici intenția de a frauda legea la încheierea contractului de schimb.

Raționamentul instanța de apel este nelegal, întrucât Memoriul tehnic și Memoriul justificativ ce au stat la baza eliberării certificatului de urbanism, contrar celor reținute în decizie, nu dovedesc intenția A. de a realiza proiectul intitulat Complex social sportiv Gura Siretului, ci reprezentau documentație pentru centru comercial.

O.G. nr. 96/1998 nu prevede că poate fi realizat și un centru comercial, pe lângă cel cultural sportiv, ci doar cultural sportiv, această interpretare echivalând cu o adăugare la lege. De asemenea, actul normativ nu permite schimbarea de destinație ulterioară și nici realizarea suplimentară de obiectiv economic, ci obligă doar la a realiza obiectivul cultural sportiv.

(2) Prin recursul incident, pârâta UAT Municipiul Galați a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., după cum urmează:

- Sunt nelegale considerentele prin care instanța de apel a respins excepția decăderii invocată de pârâtă cu privire la capătul de cerere având ca obiect pretenții.

Apelul A. a vizat exclusiv respingerea capătului de cerere constând în revendicare, nu și a celui cu privire la daune/pretenții, astfel cum aceștia au precizat în mod explicit, mai mult, nu au prezentat niciun argument și nici nu au solicitat administrarea vreunei probe cu privire la acest al doilea capăt de cerere, referitor la daune.

Abia după invocarea prin întâmpinare de către pârâtă a excepției decăderii și a dispozițiilor art. 477 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin notele de ședință depuse la al treilea termen de judecată, A. au arătat că, în realitate, au avut în vedere întreaga cerere (revendicare și daune) când au formulat apel, fără, însă, a timbra în mod corespunzător daunele solicitate.

- Considerentele prin care instanța de apel a apreciat că nu se impune compararea titlurilor încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare.

Astfel, instanța de apel a reținut din decizia Înaltei Curți că, în cauză, se impunea compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți și, cu toate că era ținută de cele dispuse de instanța superioară și de obligația prevăzută de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., a considerat în mod greșit că nu mai este necesar să se compare titlurile.

Argumentele pentru care s-a procedat în acest fel sunt nelegale, întrucât pârâta UAT Municipiul Galați, pe de o parte, nu a a avut niciodată o poziție de "recunoaștere" a situației de fapt evidențiate prin raportul de expertiză - respectiv a ocupării terenului de o instalație a stației de epurare și de conductele aferente -, iar, pe de altă parte, a depus la dosarul cauzei titlul de proprietate aferent.

Culpa procesuală a A. din primul ciclu procesual a fost valorificată de instanță împotriva pârâtei.

În cursul judecății în primă instanță, A., la solicitarea pârâtei, au arătat în mod expres că nu înțeleg să administreze proba cu expertiză, poziție consemnată în încheierea de ședință, astfel încât, în mod firesc, pârâta s-a opus în apel administrării acestei probe, din moment ce solicitarea A. încălca dispozițiile art. 254 alin. (1) cu referire la 254 alin. (5) și (6) C. proc. civ., invocându-se ca motiv de apel propria turpitudine.

Odată ce s-a dispus efectuarea unei expertize, pârâta a produs titlul său de proprietate, respectiv dovada intabulării, acesta fiind motivul pentru care Înalta Curte a dispus compararea titlurilor prin decizia de casare. De altfel, chiar tribunalul a reținut în primul ciclu procesual că în Tarlaua x, deține teren și UAT Galați care a executat lucrarea de interes public "Stație de epurare".

Or, deși reclamanții au renunțat în mod expres la fond la expertiza necesară într-o acțiune în revendicare, cea sancționată este pârâta, deși titlul acesteia era depus la dosarul cauzei, context în care, față și de decizia de casare, instanța de apel avea obligația să compare titlurile de proprietate ale părților.

Recurenta - pârâtă a solicitat instanței de recurs admiterea excepției decăderii invocata în faza apelului cu privire la capătul de cerere referitor la daunele solicitate de A., urmând a respinge recursul formulat de aceștia cu privire la acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Totodată, în eventualitatea în care succesoarea lor în drepturi, G. S.A., va formula recurs și sub acest aspect, al daunelor, acesta să fie respins ca inadmisibil.

În subsidiar, cu privire la al doilea motiv de recurs, cel referitor la compararea de titluri, în eventualitatea admiterii acestuia, recurenta a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați în vederea soluționării doar a capătului de cerere referitor la revendicare prin compararea titlurilor.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09 februarie 2021, completul a admis în principiu recursurile declarate de A. Valentin și C., de reclamanta G. S.A. București și de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Galați, precum și a recursului incident declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Galați împotriva deciziei nr. 177A din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 23 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Apărările formulate în cauză

Recurenții reclamanți B. și C. au formulat întâmpinare la recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Galați, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat numai în ceea ce privește soluția referitoare la cererea conexă (ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 conexat la dosarul nr. x/2013).

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la cele trei recursului, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

Intimata-pârâtă Direcția Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Galați și recurenta reclamantă G. S.A. au depus întâmpinări la recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Galați prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată la recursul recurenților reclamanți B. și C., recurenta reclamantă G. S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurenților cu privire la capătul subsidiar de cerere privind despăgubirile, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta reclamantă G. S.A. a depus răspuns la întâmpinările formulate de recurenții reclamanți B. și C., de recurenta pârâtă și de intimații pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Galați.

Recurenta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Galați a depus, în termen legal, întâmpinare la recursul A. Valentin și C..

Recurenții reclamanți B. și C. au depus întâmpinare la recursul incident formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Galați, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, precum și răspuns la întâmpinarea depusă de recurenta pârâtă.

Recurenta reclamantă G. S.A. a formulat, de asemenea, întâmpinare la recursul incident.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de către A. Valentin și C. vizează modul de soluționare a excepției având ca obiect lipsa calității procesuale active în ceea ce privește cererea principală (revendicare și despăgubiri), reclamanții fiind nemulțumiți de faptul că instanța de apel nu le-a recunoscut legitimare procesuală pentru capătul de cerere privind despăgubirile, în timp ce recursul declarat de reclamanta vizează, în primul rând, fondul raportului juridic dedus judecății în cererea principală.

Prin recursul formulat, pârâta UAT Municipiul Galați a criticat decizia de apel în legătură cu modul de soluționare a cererii conexe, iar recursul incident privește considerentele acestei decizii.

Față de conținutul motivelor de recurs ale părților, Înalta Curte va analiza cu prioritate calea de atac declarată de către pârâta UAT Municipiul Galați împotriva deciziei de apel, în ordinea logică a chestiunilor de drept supuse dezlegării instanței de control judiciar, în condițiile în care eventuala admitere a acestui recurs ar presupune o dezlegare din partea Înaltei Curți în privința desființării cu efect retroactiv a titlului de proprietate pe care se întemeiază pretențiile din cererea principală dedusă judecății, indiferent de legitimitatea procesuală pentru formularea acestora.

Se impune, însă, analizarea prioritară a recursurilor declarate împotriva deciziei de apel față de recursul incident declarat de către pârâta UAT Municipiul Galați, avându-se în vedere caracterul accesoriu al acestuia din urmă, din perspectiva soluției ce ar urma să fie adoptată în privința recursurilor principale, precum și prevederile art. 491 cu referire la art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul pârâtei UAT Municipiul Galați, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Recurenta - pârâtă a criticat respingerea ca nefondat a apelului său și menținerea prin decizia recurată a dispoziției primei instanțe de respingere a cererii conexe, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al reclamanților - pe care se fundamentează pretențiile din cererea de chemare în judecată -, reprezentat de contractul de schimb încheiat în formă autentică în anul 2006 cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva S.A. București - Sucursala Direcția Silvică Galați.

Prin motivele de recurs, pârâta a arătat în mod explicit că înțelege să critice modul de evocare a fondului cererii conexe exclusiv în legătură cu cel de-al treilea motiv de nulitate absolută invocat, constând în fraudarea prevederilor O.G. nr. 96/1998 la încheierea contractului de schimb.

În limitele învestirii, Înalta Curte reține că instanța de apel a constatat îndeplinirea, la momentul perfectării actului juridic, a tuturor condițiilor prevăzute de O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, act normativ aplicabil, în mod necontestat, în considerarea regimului juridic al terenului care, în urma schimbului, a intrat în proprietatea reclamanților și este vizat de cauza de față.

Dintre aceste condiții, recurenta are în vedere doar întrunirea unei situații de excepție ce a făcut posibilă ieșirea terenului în discuție din fondul forestier național.

Potrivit art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 96/1998, "Reducerea suprafeței pădurilor din fondul forestier național este interzisă, cu excepția următoarelor situații: (...) d) orice alte investiții cu caracter social, cultural, sportiv, medical și de cult, cu avizul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură".

Contrar susținerilor recurentei, enumerarea din cuprinsul textului este limitativă doar în ceea ce privește natura investiției, în sensul că aceasta trebuie să aibă destinația prevăzută în mod expres de normă.

În schimb, legiuitorul nu a exclus o investiție cu un caracter complex, în măsura în care este respectată natura prestabilită și este posibilă asocierea mai multor destinații dintre cele enumerate în art. 24 din ordonanță, constatare ce reiese din interpretarea gramaticală, dar și logică a normei.

Astfel, se prevede generic realizarea de "investiții", mai mult, "orice investiții" (altele decât cele din alineatele precedente), așadar, legiuitorul are în vedere o alocare de fonduri în scopul obținerii de profit și fără a limita categoriile de obiective posibile, în alt mod decât prin destinație.

Dacă s-ar fi urmărit o asemenea limitare, aceasta ar fi fost prevăzută în mod expres, în caz contrar, nu există vreo rațiune pentru a se ignora, în interpretarea normei, scopul plasării de capital de către un investitor, nici realitatea obiectivelor multifuncționale, care sunt atractive pentru consumator, prin urmare, și pentru investitor.

Drept urmare, nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că un complex social sportiv - pentru care reclamanții au solicitat, în mod necontestat, eliberarea certificatului de urbanism, ulterior încheieri contractului de schimb - nu ar intra în domeniul de aplicare a art. 24 din O.G. nr. 96/1998, motiv pentru care se constată că, în mod corect, instanța de apel a constatat inexistența vreunei încălcări a legii din acest punct de vedere și a menținut hotărârea primei instanțe.

De altfel, susținerile recurentei pe acest aspect sunt contradictorii, ceea ce relevă o dată în plus netemeinicia acestora. Astfel, deși contestă investițiile cu mai multe destinații, recurenta admite, în finalul motivelor de recurs, posibilitatea realizării unui centru cultural sportiv, cu toate că, în cuprinsul art. 24 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 96/1998, caracterul cultural al unei investiții este menționat distinct de cel sportiv.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în consecință, va respinge recursul declarat de pârâta UAT Municipiul Galați, ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de A. Valentin și C., Înalta Curte constată următoarele:

În cursul rejudecării apelurilor, după casare, s-a învederat de către reclamanți faptul că nu mai sunt proprietarii terenului în litigiu, acesta fiind adjudecat la data de 3.11.2017 de către F. S.A. (actualmente G.), în contul creanței executate silit.

Prin decizia recurată, instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamanților inițiali B. și C., invocată de către pârâtă și a constatat că, urmare a transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului, a avut loc și o transmitere a calității procesuale active referitor la întreaga acțiune, atât cu privire la capătul principal de cerere având ca obiect revendicarea, cât și cu privire la capătul subsidiar de cerere constând în obligarea pârâtei la plata de daune - interese, motivând, în esență, că titular al cererii subsidiare nu poate fi decât partea care a formulat și cererea principală.

Prin motivele de recurs, decizia a fost criticată sub aspectul transmiterii calității procesuale active în favoarea adjudecatarului G. S.A. și pe capătul subsidiar de cerere, susținându-se că decizia cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu ignorarea raporturilor juridice de drept substanțial dintre părți la stabilirea calității procesuale active.

Criticile astfel formulate sunt fondate.

Cu titlu preliminar, se impune a se observa că excepția privind lipsa legitimării procesuale active a fost invocată și analizată cu privire la acțiunea introductivă, și nu în legătură cu calea de atac a apelului, cu toate că transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu ca efect al adjudecării (art. 857 C. proc. civ.) a avut loc în calea de atac.

Întrucât nu a fost contestat în recurs modul de soluționare a excepției din această perspectivă, urmează ca recursul să fie analizat în limitele învestirii, în ceea ce privește transmiterea calității procesuale pentru cele două capete de cerere ale acțiunii introductive.

În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest cadru, Înalta Curte constată existența unei contrarietăți în motivarea deciziei recurate, în ceea ce privește obiectul pretențiilor bănești, în condițiile în care instanța de apel a considerat că este necesară, pentru lămurirea calității procesuale a fiecărei părți, clarificarea obiectului pretențiilor deduse judecății.

Instanța de apel a reținut că, prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, A. Valentin și C. au solicitat obligarea pârâtei UAT Municipiul Galați să lase, în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 6300 mp teren, dar au formulat și pretenții bănești constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe ultimii trei ani, pentru repararea prejudiciului cauzat de pârâtă prin ocuparea abuzivă a terenului, pe temeiul art. 998 și 999 C. civ.

În continuare, s-a apreciat, totuși, că instanța de judecată a fost învestită cu o cerere de despăgubire în echivalent, formulată în subsidiar, pentru situația în care lăsarea terenului de 6300 mp în deplină proprietate și posesie nu va fi posibilă, reclamanții urmărind ca, în măsura în care nu va fi posibilă executarea în natură a obligației pârâtei de a elibera terenul, aceasta să fie înlocuită cu o sumă de bani denumită daune-interese care să acopere prejudiciul suferit de reclamanți.

Față de caracterul subsidiar al cererii de acordare de daune - interese, instanța de apel a apreciat că titular al cererii subsidiare nu poate fi decât partea care a formulat și cererea principală, având ca obiect revendicarea terenului, astfel încât a constatat că legitimarea procesuală activă s-a transmis în totalitate către adjudecatarul G. S.A. (fostă F. SA).

Înalta Curte constată, așadar, instanța de apel a procedat la o recalificare juridică a pretențiile deduse judecății, ajungând la concluzia că a fost învestită cu o cerere de despăgubire prin echivalent, pentru ipoteza în care nu este posibilă restituirea în natură a terenului, obiect juridic pe baza căruia s-a pronunțat, tot prin considerentele deciziei, asupra calității procesuale active.

În același timp, însă, examinând pe fond apelul declarat de către reclamanți (și continuat, potrivit aprecierilor instanței de apel, de către reclamanta G.), instanța de apel a respins criticile vizând soluția primei instanțe de respingere a pretențiilor bănești.

În motivare, s-a arătat că, prin această cerere, au fost avute în vedere pierderile pe care A. Valentin și C. le-au suferit ca urmare a imposibilității de a folosi terenul ocupat de stația de epurare, în ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv anterior datei de 24.09.2013. Or, față de obiectul concret al pretențiilor astfel formulate, reclamanta G. S.A., care a devenit proprietara terenului în litigiu abia la data de 3.11.2017 și a intrat în prezentul proces în mai 2018, nu justifică interesul de a obține aceste despăgubiri, întrucât nu poate pretinde că a suferit un prejudiciu rezultat din lipsa de folosință a terenului în anii 2010-2013, când proprietatea nu îi aparținea.

În raport de motivarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că sunt contradictorii considerentele vizând obiectul pretențiilor bănești, expuse, pe de o parte, în contextul legitimării procesuale active, iar, pe de altă parte, în evocarea fondului raportului juridic dedus judecății.

Această contradicție decurge din faptul că instanța de apel a echivalat cererea având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani anterior introducerii cererii, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cu o cerere de dezdăunare prin echivalent.

Or, despăgubirea prin echivalent este proprie, într-adevăr, acțiunii în revendicare, după cum a arătat instanța de apel, însă nu poate fi confundată cu repararea prejudiciului suferit de către proprietar ca urmare a ocupării abuzive a terenului într-o perioadă de terminată de timp, pe temeiul răspunderii civile delictuale a pârâtului.

O asemenea îndreptățire a proprietarului la despăgubiri își are temeiul în dispozițiile art. 566 C. civ. și este un efect al admiterii acțiunii în revendicare, în două situații, respectiv atunci când bunul a pierit sau nu se mai află în posesia pârâtului.

Mai mult decât atât, raporturile de drept substanțial pe acest temei se reflectă în plan procesual în sensul că formularea unei acțiuni în revendicare implică atât pretenția de restituire în natură a imobilului, cât și dezdăunarea prin echivalent, pentru cele două situații prevăzute în mod expres în cod, fără a fi necesar ca obiectul cererii adresate instanței de judecată să conțină în mod explicit ambele pretenții, admiterea revendicării antrenând dezdăunarea, după caz, în natură sau prin echivalent.

În același timp, s-ar putea vorbi despre o expropriere de fapt, atunci când statul sau un alt subiect de drept public deține fără vreun titlu terenul proprietatea altei persoane, pentru realizarea unei lucrări de interes public, iar lipsirea ireversibilă de proprietate justifică dezdăunarea proprietarului prin acordarea contravalorii bunului, tot pe temeiul art. 566 C. civ., dar și pe temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Or, în cauză, reclamanții nu au solicitat dezdăunarea prin echivalent, ci au arătat în mod neechivoc, după cum s-a arătat, de altfel, prin decizia recurată, că pretențiile bănești au drept cauză repararea prejudiciului pentru ocuparea abuzivă a imobilului, solicitând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru ultimii 3 ani, anterior cererii de chemare în judecată.

În același timp, Înalta Curte constată că o sursă a confuziei în privința obiectului cererii, care a generat contrarietatea între considerente, este menționarea în cuprinsul cererii a cuvântului "subsidiar", alăturat pretențiilor constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prevederile C. proc. civ. nu conțin vreo referire la cererile subsidiare, cu toate că aceasta ar fi trebuit să se regăsească în capitolul "Acțiunea civilă", în care sunt identificate și definite de către legiuitor cererile în justiție.

Absența unei consacrări legislative a cererilor subsidiare relevă că menționarea de către parte a caracterului subsidiar al unei cereri nu produce alt efect decât acela de a indica ordinea în care pretențiile trebuie soluționate.

Pe de altă parte, o cerere subsidiară este, totuși, o cerere de sine-stătătoare, fiind echivalentul celei la care se raportează, din punctul de vedere al realizării dreptului pe care pretențiile se întemeiază, caracterul subsidiar relevând doar opțiunea titularului cererilor pentru soluționarea cu precădere a uneia dintre ele.

Or, dezdăunarea prin echivalent, astfel cum a fost recalificată cererea reclamanților, nu este o alternativă la cererea în revendicare și nu poate fi socotită o cerere autonomă, în condițiile în care, după cum s-a arătat anterior, formularea unei acțiuni în revendicare implică atât pretenția de restituire în natură a imobilului, cât și dezdăunarea prin echivalent.

Faptul că, în cazul admiterii cererii în revendicare, se poate vorbi despre o obligație principală și una subsidiară, respectiv restituirea în natură și despăgubiri, astfel cum s-a menționat în decizia recurată, nu se transpune în plan procesual într-o cerere principală și cealaltă subsidiară, pentru că nu restituirea în natură constituie obiectul cererii de chemare în judecată, ci revendicarea, respectiv lăsarea imobilului în deplină proprietate și posesie, în natură sau, după caz, în echivalent.

Prin urmare, considerând că cererea în pretenții este "subsidiară", instanța de apel a acceptat că a fost învestită cu o cerere distinctă de cea având ca obiect revendicarea imobilului, însă s-a raportat, practic, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, la o singură cerere, respectiv revendicarea.

Această constatare confirmă contrarietatea între considerentele deciziei recurate, în condițiile în care chiar instanța de apel a reținut că reclamanții au formulat un capăt de cerere distinct de cel principal având ca obiect revendicarea, solicitând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru ultimii 3 ani.

Acest capăt de cerere este accesoriu, în sensul că soluționarea sa depinde de recunoașterea dreptului reclamanților de a revendica terenul în litigiu și din această perspectivă trebuie înțeleasă menționarea cuvântului "subsidiar", astfel cum s-a arătat, în mod corect, prin motivele de recurs, anume a legăturii de dependență dintre revendicare și cererea în pretenții.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia cuprinde considerente contradictorii în privința obiectului cererii, contrarietate care relevă o insuficientă clarificare a acestui element al cererii.

Prin urmare, nu poate fi exercitat controlul de legalitate al deciziei în legătură cu chestiunea legitimării procesuale active, dar și cu fondul cauzei, date fiind considerentele contradictorii expuse pe ambele aspecte.

În consecință, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, în cadrul rejudecării, chestiunea legitimării procesuale active să fie tranșată în raport de dezlegările din prezenta decizie, ținându-se cont și de raportul juridic de drept substanțial pe care se întemeiază cele două capete de cerere din acțiunea formulată de A. Valentin și C..

Drept urmare, Înalta Curte va admite recursul A. Valentin și C. și, pe temeiul art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va casa decizia și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 829 din 22.07.2015 a Tribunalului Galați.

În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanta G. S.A., Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta - reclamantă a formulat critici împotriva deciziei de apel în ceea ce privește evocarea fondului cererii de chemare în judecată, în ceea ce privește atât restituirea în natură a terenului în litigiu, cât și pretențiile bănești. De asemenea, a fost criticată soluția de respingere a apelului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 5.05.2015.

După cum s-a constatat în analiza recursului A. Valentin și C., decizia recurată conține considerente contradictorii în privința obiectului cererii, iar aceste considerente au fost expuse în decizie nu numai în contextul legitimării procesuale active, dar și pe fondul cauzei, fiind menținută hotărârea primei instanțe de respingere a pretențiilor bănești.

În aceste condiții, contrarietatea între considerentele deciziei, ce relevă o insuficientă clarificare a acestui element esențial al cererii de chemare în judecată, împiedică exercitarea controlului de legalitate al deciziei și în legătură cu fondul raportului juridic dedus judecății, în absența lămuririi obiectului învestirii instanței de judecată.

În consecință, se impune pronunțarea aceleiași soluții ca în cazul recursului reclamanților persoanea fizice, respectiv admiterea și a recursului reclamantei G. S.A., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe temeiul art. 497 C. proc. civ., urmând ca rejudecarea apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 829 din 22.07.2015 să vizeze și motivele de apel referitoare la pretențiile bănești.

Totodată, Înalta Curte constată că sunt fondate și criticile referitoare la modul de soluționare a cererii în revendicare, din perspectiva posibilității de restituire în natură a terenului în litigiu.

În conformitate cu art. 563 alin. (1) C. civ., "Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept", iar potrivit art. 566 alin. (1) C. civ., "Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat".

Este de precizat că prevederile noului C. civ., la care s-a făcut, în mod corect, referire prin motivele de recurs, sunt aplicabile în cauză în virtutea dispozițiilor tranzitorii din art. 5 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "Dispozițiile C. civ. sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate (...) din raporturile de proprietate (...)". O reglementare similară se regăsește și în art. 6 alin. (6) C. civ., în legătură cu aplicarea în timp a legii civile noi.

Ocuparea terenului de către pârâta din cauză reprezintă facta pendentia, generând aplicarea noului C. civ., indiferent de momentul edificării de către pârâtă pe terenul în litigiu a lucrării considerate de instanța de apel de utilitate publică.

Pe temeiul art. 563 alin. (1) și art. 566 alin. (1) C. civ., pro