ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1860/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, la data de 24 septembrie 2013 sub nr. x/121/2013 reclamanții A. și C. au solicitat, în temeiul art. 563 și urm. C. civ., în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Galați, să se constate calitatea lor de proprietari asupra imobilului teren situat în Galați, zona Siret, Tarlaua T-230, parcela P-1522 și pe cale de consecință să fie obligată pârâta la a lăsa în deplină proprietate și posesie respectivul imobil. În subsidiar, reclamanții au solicitat ca, după recunoașterea dreptului de proprietate, în cazul în care lăsarea în proprietate a terenului nu este posibilă, pârâta să fie obligată la plata unor daune interese în valoare de 543.099,69 euro reprezentând 2.428.307,33 RON.

Prin cererea conexă formulată la data de 28 noiembrie 2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/121/2013, reclamanta UAT Municipiul Galați a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1310 C. civ., art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 136 alin. (4) din Constituție, Legea nr. 26/1996 și O.G. nr. 96/1998, în contradictoriu cu pârâții A., C., Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Statul Român prin Regia Națională a Pădurilor Romsilva, constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat din 30 martie 2006 de BNP D. și E., încheiat între soții B. și Regia Națională a Pădurilor Romsilva S.A. - Direcția Silvică Galați, solicitând și restabilirea situației anterioare schimbului, cu rectificarea corespunzătoare a cărților funciare.

Prin încheierea de ședință din 16.04.2015 s-a admis excepția de conexitate invocată în dosar nr. x/2013 și s-a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul acestui dosar la cauza ce formează obiectul dosar nr. x/2013.

Prin încheierea de ședință din 21.01.2015 a fost anulată, ca netimbrată, cererea modificatoare formulată de reclamanți.

Prin încheierea de ședință din 05.05.2015, a fost respinsă excepția lipsei de interes a cererii conexe, invocată de reclamanții A. și C., iar prin încheierea din 11.06.2015, a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității de reprezentant a Romsilva pentru Statul Român.

Prin sentința nr. 829 din 22 iulie 2015 Tribunalul Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondată, atât cererea principală formulată de reclamanții A. și C., în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Galați, având ca obiect "revendicare imobiliară" cât și cererea conexă, având ca obiect "acțiunea în constatare a nulității absolute a contractului de schimb" autentificat sub nr. 1546 din 30 martie 2006 de BNP D. și E., încheiat între reclamanții B. și Regia Națională Silvică Galați.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și C. și pârâta UAT a Municipiului Galați.

Reclamanții A. și C. au înțeles să atace și încheierea din ședință din 05.05.2015 prin care s-a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes, vizând cererea conexă.

Prin decizia nr. 118/A din 3 mai 2017 Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâta UAT a Municipiului Galați.

Recurenții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

I. Hotărârea pronunțată este nemotivată (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) întrucât nu cuprinde situația de fapt reținută de către instanța de apel pe baza probelor administrate și nici argumentele pentru care au fost înlăturate apărările părților. În considerentele hotărârii judecătorești atacate se regăsesc doar obiectul cererilor, susținerile pe scurt ale părților și cele două idei reținute de instanța de apel în fundamentarea soluției recurate care nu pot avea semnificația juridică a veritabilelor motive de fapt și de drept la care face referire legiuitorul în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la excepția lipsei de interes a pârâtei UAT Galați, în motivarea soluției aferente excepției în discuție a fost reluat argumentul instanței de fond pe care instanța de apel 1-a redat în considerentele deciziei atacate, fără alte precizări suplimentare, iar pe fondul cauzei, instanța de apel s-a rezumat la a susține că nu poate reține concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, despre care a arătat că nu delimitează și identifică terenurile părților, dar a omis să analizeze celelalte probe ce ar fi demonstrat contrariul acestei concluzii.

Susțin recurenții că, atât timp cât în considerentele hotărârii nu sunt analizate coroborat probele administrate în cauză, nu sunt stabilite împrejurările de fapt esențiale, nu sunt evocate normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată în dispozitiv rămâne nesusținută. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, impunând soluția casării cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe fond, respingând acțiunea ca "neîntemeiată/nefondată".

II. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

a) Așa cum s-a arătat anterior, situația de fapt ce ar fi trebuit să fie reținută de către instanța de apel lipsește cu desăvârșire, în considerentele hotărârii recurate fiind prezentate doar susținerile părților cu privire la situația de fapt, din perspectiva exclusivă a acestora.

Determinarea și aplicarea corectă a normelor de drept material presupun, cu necesitate, premisa stabilirii, de către instanță, a unei situații de fapt, calificată corect juridic, la care să se raporteze în procesul de aplicare a dispozițiilor de drept substanțial aferente calificării juridice a situației de fapt.

b) Raportat la soluția pronunțată în privința fondului cauzei, învederează faptul că principalul capăt de cerere al acțiunii formulate de reclamanți a fost calificat juridic drept o acțiune în revendicare, împrejurare care atrage incidența, în speță, a dispozițiilor 1169 C. civ. anterior, față de momentul dobândirii dreptului de proprietate (anul 2006). Aceeași concluzie rezultă și din prevederile art. 565 din Noul C. civ., conform cărora proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară în cadrul unei acțiuni în revendicare se face cu extrasul de carte funciară numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea cărții funciare pentru imobilul respectiv.

În cauza dedusă judecații, nefiind finalizate lucrările de cadastru, efectul/scopul înscrierii în cartea funciară a imobilului consta doar în opozabilitatea dreptului de proprietate față de terți, regulile consacrate de C. civ. anterior și de doctrină rămânând, în continuare, aplicabile.

Așadar, întrucât dreptul de proprietate a fost dobândit în temeiul unui act juridic având o valoarea mai mare de 250 RON, reclamanții au probat dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu, în principal, cu înscrisuri și cu expertiza de specialitate.

Deoarece concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză nu au fost reținute de instanța de apel (motivat de lipsa avizării OCPI), în această ipoteză se impunea ca, în vederea determinării dreptului de proprietate al reclamanților și a suprafeței în litigiu, instanța de apel să aibă în vedere înscrisurile depuse de părțile litigante.

Reclamanții susțin că, potrivit titlului de proprietate, dețin o suprafață totală de 77.585,67 mp, teren situat în mun. Galați, tarlaua 230, Parcela 1522, pe care l-au dobândit ca urmare a parcurgerii și finalizării procedurii speciale a ocupării definitive reglementată de O.G. nr. 96/1998, procedură concretizată în încheierea contractului de schimb autentificat sub nr. 1546 din 30 martie 2006. Identificarea/delimitarea imobilului a fost făcută prin planul topografic/schița cadastrală aferentă terenului, întocmită odată cu intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, moment începând cu care atât dreptul de proprietate al reclamanților, cât și localizarea exactă a terenului au devenit opozabile U.A.T. Galați.

Intimata-pârâta U.A.T. Galați a dobândit în proprietate (în domeniul public), în vederea "realizării obiectivului de investiții - reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare și realizarea stației de epurare a apelor uzate în municipiul Galați", conform înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei (H.G. nr. 1009 din 01.09.2005), o suprafață de 24 ha teren situată în Tarlaua 1231/1 Parcela 1531/1. Ulterior, în temeiul unui schimb (aprobat prin HCL) realizat cu F., U.A.T. Galați a dobândit în proprietate suprafața totală de 36.9201 mp amplasată în Tarlalele 230, 233, 225 și 226, din care suprafața de 7.332 mp este situată în Tarlaua 230, altă parcelă.

Din analiza schițelor cadastrale ale celor două terenuri alăturate, astfel cum a rezultat și din expertiza de specialitate efectuată în cauză, doar o suprafață de 43 mp din terenul dobândit ulterior de U.A.T. Galați se suprapune cu terenul reclamanților, suprapunerea fiind cauzată de greșita încadrare în planul cadastral a suprafeței aparținând U.A.T. Galați.

Prin urmare, motivul "lipsei unei identificări și delimitări corecte a suprafeței de teren deținute de fiecare parte", care a fost reținut de Curtea de Apel Galați, în justificarea soluției de respingere a acțiunii principale, nu este valabil pentru întreaga suprafață de teren revendicată, ci doar exclusiv în privința suprafeței de 43 mp pe care exista suprapunerea terenurilor celor două părți în discuție, astfel cum rezultă din suprapunerea schițelor cadastrale ale celor două terenuri relevată în anexa la raportul de expertiză topografică întocmit în cauză.

Așa fiind, instanța de apel putea, cel mult, respinge în parte acțiunea în revendicare, respectiv în limita suprafeței de 43 mp.

În orice caz, nici în privința suprafeței de 43 mp teren instanța de apel nu a aplicat regulile care guvernează compararea titlurilor de proprietate ale pârtilor litigante, analiză în urma căreia să determine dreptul de proprietate al cărei părți litigante are prioritate în speță.

În concluzie, consideră că instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor legale ce reglementează acțiunea în revendicare (respectiv aspectul privind proba dreptului de proprietate pretins de reclamanți - dispoziții de drept material), în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate neexistând o analiză a titlurilor de proprietate.

c) În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei de interes a UAT Galați prin încheierea de ședință din 05.05.2015, întrucât această parte nu a dovedit că are un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în prezenta cauză, iar din formularea cererii de chemare în judecată nu rezultă că UAT Galați ar urmări prevenirea încălcării vreunui drept sau evitarea unei pagube iminente, ce altfel nu ar putea fi reparată.

Dacă s-ar admite cererea de chemare în judecată, ar fi anulat contractul de schimb din 30 martie 2006 iar părțile ar fi repuse în situația anterioară, terenul în litigiu ar reintra în fondul forestier național și nicidecum în domeniul public sau privat al UAT Galați care ar continua să dețină, tot cu încălcarea dreptului de proprietate, de această dată al statului, stația de pompare edificată pe terenul altuia.

Astfel fiind, prin promovarea demersului juridic constând în acțiunea în nulitatea contractului de schimb, reclamanta-pârâtă-intimată Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Galați nu va dobândi niciun folos material, personal întrucât această parte nu a făcut dovada deținerii vreunui drept de proprietate, concesiune, administrare, folosința gratuită având ca obiect terenul în discuție.

Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului Galați a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici în ceea ce privește cererea conexă:

I. În mod greșit instanța de apel a reținut că prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 107 din 24 februarie 2006 terenul ar fi fost scos din domeniul public al statului, astfel încât putea face obiectul unei tranzacții, fiind în circuitul civil. Motivul de nulitate absolută vizează nevalabilitatea contractului de schimb datorită caracterului inalienabil al terenului care avea destinația de fond forestier, categoria de folosință pădure, se afla în domeniul public al statului și era administrat de Romsilva.

Prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 107 din 24.02.2006, la art. 1 alin. (2) se menționează că "Terenul (din cauză) face parte din fondul forestier proprietate publică a statului și este administrat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvica Galați, Ocolul Silvic Hanu Conachi". Rezultă că, la data emiterii Ordinului anterior menționat (24.02.2006), se atestă de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale că terenul vizat aparține Statului Român, făcând parte din domeniul public. Prin ordinul anterior menționat a fost aprobată, de principiu, scoaterea din circuitul forestier a terenului prin ocupare definitivă pentru realizarea scopului: dezvoltare «Complex social-sportiv G., Jud. Galați».

Prin acest Ordin s-a inițiat procedura pentru scoatere din fondul forestier național prin ocupare definitivă cu compensare echivalentă a terenului vizat. Pentru a fi finalizată procedura, trebuia urmate etapele prevăzute de H.G. nr. 796/2002 pentru aprobarea Metodologiei de achiziționare, prin cumpărare, schimb sau donație, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Națională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului.

Procedura legală ce trebuie urmată pentru realizarea de schimburi de terenuri este reglementată în Capitolul IV - art. 25-35 din H.G. nr. 796/2002 (art. 25 prevede ca "Terenurile forestiere proprietate publică a statului, administrate de Regia Națională a Pădurilor, pot face obiectul schimbului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/1998, numai în situația în care lipsesc din fondurile prevăzute la art. 5 sumele disponibile necesare cumpărării terenurilor"). Mai mult, art. 26 alin. (3) din H.G. nr. 796/2002: "Pentru efectuarea schimbului, terenurile pentru care există aprobare în vederea schimbului se trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului prin hotărâre a Guvernului, la inițiativa Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și al Ministerului Apelor și Protecției Mediului. În aceeași hotărâre a Guvernului va fi menționată și suprafața de teren ce urmează să fie achiziționată de Regia Națională a Pădurilor prin schimb cu terenul trecut în domeniul privat al statului."

Prin urmare, susține recurenta, prin ordinul mai sus arătat s-a schimbat doar destinația terenului, iar nu apartenența la domeniul public. Întrucât procedura prealabilă nu este constitutivă de drepturi, în cauză nu există o hotărâre de guvern prin care să se realizeze trecerea din domeniul public în cel privat.

În cuprinsul acestui ordin sunt menționate etapele ulterioare necesare și obligatorii a fi parcurse anterior încheierii contractului de schimb. Nu există identitate între destinația terenurilor și regimul juridic propriu al terenurilor.

II. Instanța de apel nu a analizat motivul de nulitate privind vânzarea lucrului altuia.

Instanța de fond a reținut dispozițiile legale ce reglementează calitatea de administrator a pârâtei Romsilva, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 6 lit. a) din H.G. nr. 1105/2005 și dispozițiile art. 38 din Hg nr. 798/2002.

Prin încheierea de rectificare prezentată de intimații-pârâți, prin care se menționează că "Statul Român-prin Romsilva are calitatea de copermutant și nu pârâta Romsilva S.A., în nume propriu", cum era menționat în contract, considerându-se de către părțile semnatare că simpla modificare ulterioară prin menționarea proprietarului real (Statul Român), dar fără participarea acestuia, ar fi de natură să acopere și această nulitate generată de noțiunea de vânzare a lucrului altuia (art. 1409 C. civ. în "toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplica și în contractul de schimb"). Instanțele de fond nu au analizat efectele juridice produse de încheierea de rectificare înregistrată în cauză de către reclamanții B., încheiere a cărei legalitate este mai mult decât îndoielnică.

Condiția esențială și necesară pentru validitatea contractului de schimb este ca cei doi copermutanți să fie proprietarii bunurilor ce fac obiectul contractului, or, în speță, Romsilva este administrator al bunurilor proprietate publică ale Statului Român, lucru ce rezultă din însuși contractul de schimb.

Temeiurile de drept reținute doar de către instanța de fond reglementează calitatea Romsilva de administrator al terenurilor forestiere aflate în domeniul public al Statului Român, având aptitudinea concretă de a încheia acte de administrare, nu și acte de dispoziție, situație față de care parte în contract este proprietarul terenului, nu administratorul acestuia în nume propriu.

III. Instanța de apel nu a analizat motivul de nulitate privind fraudarea dispozițiilor O.U.G. nr. 96/1998.

Prin întâmpinare, reclamanții B. și pârâta Romsilva au formulat o apărare comună, dar neprobată, conform căreia ar fi realizat procedura de scoatere definitivă din circuitul forestier, prin echivalent, în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 96/1998.

Chiar dacă, teoretic, s-ar fi realizat această procedură, recurenta susține că este evidentă fraudarea legii la momentul încheierii contractului de schimb, având în vedere că pârâții B. au inițiat procedura de scoatere definitivă din fondul forestier a terenului de 7 ha cu motivarea că scopul urmărit este construirea unui "Complex social-sportiv G., județul Galați", deși, în realitate, intenția lor a fost de a construi un centru comercial, un mall, obiectiv de interes privat.

Acest lucru este confirmat chiar de faptele pârâților care, împreună cu proprietarii loturilor învecinate au solicitat Primăriei municipiului Galați eliberarea unui certificat de urbanism pentru obținerea autorizației de construire centru comercial.

Aceasta în condițiile în care art. 24 lit. d) din O.U.G. nr. 96/1998, de care se prevalează pârâții, reglementează realizarea de investiții cu caracter social, cultural, sportiv, medical și de cult, iar teza principală a art. 24 prevede, cu valoare de principiu, că reducerea suprafeței pădurilor din fondul forestier național este interzisă, cu excepția anumitor situații. De asemenea, art. 54 din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic (în vigoare la data încheierii contractului de schimb) prevede că "Reducerea suprafeței fondului forestier proprietate publică este interzisă."

Intenția de fraudare rezultă din certificatul de urbanism emis ca urmare a solicitării formulate de către intimații-pârâți, neavând relevanță că mall-ul nu a mai fost construit sau că certificatul de urbanism nu mai este valabil, atâta vreme cât acesta face dovada poziției subiective a pârâților, și anume aceea de a dezvolta un mall, iar nu un centru sportiv.

Având în vedere faptul că instanța de apel nu a analizat decât un singur motiv de nulitate, din cele trei invocate, având în vedere că, la analiza acelui motiv de nulitate, nu au fost indicate normele de drept material aferente, solicită casarea în parte a deciziei civile recurate și trimiterea cauzei în rejudecare la Curtea de Apel Galați, în privința cererii conexe având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de schimb.

La data de 17 august 2017, în termen legal, intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor Romsilva-Direcția Silvică Galați, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Galați pentru neîncadrarea în motivele expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe fondul recursului, intimata-pârâtă a arătat că toate etapele procedurale specifice schimbului de terenuri din cauză au fost respectate și că susținerea privind vânzarea lucrului altuia este infirmată de faptul că prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 107 din 24 februarie 2006 Regia Națională a Pădurilor Romsilva a fost împuternicită cu ducerea la îndeplinire a procedurilor privind scoaterea din fondul forestier național prin ocupare definitivă cu compensare echivalentă finalizate prin contractul de schimb.

Recurenta UAT Galați nu a făcut dovada că părțile semnatare ale contractului de schimb au acționat cu intenția de a frauda legea și nici nu a arătat procedeul fraudulos prin care au fost eludate prevederi imperative ale legii.

Dovada respectării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii contractului de schimb o constituie și Rezoluția din 30.09.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de mai mulți funcționari publici și față de reclamantul-pârât A.

La data de 22 august 2017, în termen legal, recurenții-reclamanți A., C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Galați și acordarea cheltuielilor de judecată.

Susțin reclamanții că H.G. nr. 796/2002 nu este aplicabilă în cauză, terenul în discuție intrând în patrimoniul reclamanților B. urmare a aprobării solicitării de inițiere a procedurii de scoatere definitivă a terenurilor din fondul forestier național cu compensare terenuri echivalente, procedură reglementată de O.G. nr. 96/1998 și de Codul silvic anterior.

Cele două proceduri au finalități și condiții diferite, sens în care nu pot fi confundate.

Referitor la pretinsa lipsă a calității de proprietar a RNP Romsilva, care, potrivit legislației în vigoare, avea doar calitatea de administrator al terenurilor ce fac parte din fondul forestier național, recurenții-reclamanți arată că Regia Națională a Pădurilor Romsilva reprezintă o unitate aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin intermediul căreia sunt exercitate atribuții specifice domeniului silviculturii, iar menționarea, de către notarul public, în cuprinsul contractului de schimb, a cuvântului "proprietar" în loc de "administrator" a fost rezultatul unei simple erori materiale, rectificată în prezent.

Referitor la pretinsa fraudă la lege, recurenții-reclamanți arată că recurenta UAT Galați este în eroare cu privire la intenția reclamanților B. de a edifica un mall pe terenul în discuție, nicăieri în certificatul de urbanism din 24 aprilie 2007, nefiind menționată o asemenea situație. Reclamanții au intenționat realizarea unui obiectiv denumit Complex social sportiv G., așa cum de altfel rezultă și din actele dosarului.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 18 septembrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18.10.2017, au fost admise, în principiu, recursurile.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

În esență, recursul reclamanților A. și C. vizează nemotivarea hotărârii de respingere a acțiunii principale, faptul că instanța de apel nu a aplicat regulile de analiză comparativă a titlurilor de proprietate specifice acțiunii în revendicare, precum și greșita respingere a excepției lipsei de interes a pârâtei UAT Galați, motivele fiind încadrabile în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul pârâtei UAT Galați privește greșita calificare a regimului juridic al terenului care nu ar fi fost scos din domeniul public al statului prin Ordinul MAPDR nr. 107 din 24 februarie 2006, neanalizarea motivelor de nulitate absolută privind vânzarea lucrului altuia și fraudarea dispozițiilor O.U.G. nr. 96/1998, aspecte care, contrar susținerilor intimatei Romsilva, pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile referitoare la neanalizarea tuturor aspectelor ce țin de legalitatea și temeinicia sentinței și nemotivarea soluției de menținere a acestei hotărâri, într-o manieră care să permită efectuarea controlului judiciar în recurs, învederate de fiecare parte, pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se mai reproșează instanței de apel că a efectuat o verificare incompletă a situației litigioase, ceea ce a determinat o incorectă aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Înalta Curte reține că instanța de apel a validat concluzia primei instanțe în sensul că interesul pârâtei de a învesti instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de schimb, față de care este terț, este justificat "prin prisma prefigurării soluției de admitere a acțiunii principale", adică a acțiunii în revendicare promovată de reclamanți împotriva sa. Aserțiunea este corectă câtă vreme sensul acestei statuări a instanței este acela că pârâta, prefigurând o eventuală soluție de admitere a acțiunii în revendicare, nu s-a limitat la formularea unei simple apărări în acțiunea principală, ci a adoptat cea mai energică poziție procesuală, prin formularea acțiunii conexe, prin care tinde la a lipsi de eficiență juridică titlul de care se prevalează reclamanții în acțiunea în revendicare, ceea ce-i justifică, deci, interesul în formularea acțiunii în nulitate.

În ceea ce privește împrejurarea că, în apel, nu s-a procedat la o comparare de titluri pentru terenul în litigiu, într-adevăr, se constată că, menținând soluția de respingere a acțiunii în revendicare, instanța a notat, în considerentele deciziei atacate, că a administrat la cererea părților probe suplimentare despre care a afirmat că sunt nerelevante sub aspectul pretins de reclamanți, acela că pe terenul lor s-ar fi edificat stația de epurare, înlăturând concluziile raportului de expertiză pentru lipsa avizului OCPI și pentru incertitudinea exprimată, în concluzii, de către expert.

Instanța de apel nu a răspuns criticilor reclamanților cu privire la prezumția dreptului de proprietate întemeiată pe titlul exhibat și nici a lămurit deplin situația de fapt. Or, în condițiile în care situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, nu se poate determina dacă norma juridică a fost corect aplicată.

În cauză, soluționarea unei acțiuni în revendicare presupunea, în baza principiului rolului activ al instanței, principiu ce guvernează procesul civil, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a se verifica titlurile părților cu privire la suprafața terenului în litigiu, să se stabilească, administrând tot probatoriul necesar, dacă există o suprapunere faptică sau scriptică, rezultată din actele de proprietate sau o simplă ocupare a acestui teren și să se verifice din punct de vedere juridic ce titlu este mai caracterizat. A concluziona că acțiunea este neîntemeiată doar pentru că expertiza care, deși constată că terenul reclamanților este ocupat în parte de construcția edificată de pârâtă, nu primește, din partea instanței, valoare probatorie pentru că nu a fost avizată de OCPI, nu reprezintă o dezlegare judicioasă a problemei litigioase pentru că nu elucidează situația de fapt căreia să-i aplice norma de drept incidentă.

Din acest punct de vedere sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., dispozițiile art. 565 C. civ. nefiind corect aplicate.

Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt întemeiate.

Astfel, se constată că în cererea conexă au fost indicate drept cauze de nulitate a contractului de schimb apartenența terenului la domeniul public al statului, ceea ce atrage caracterul inalienabil al acestuia, înstrăinarea în nume propriu de către Romsilva a unui bun aflat în proprietatea statului și nu a sa (deci, a bunului altuia), precum și fraudarea dispozițiilor O.G. nr. 96/1998 care reglementează, în mod restrictiv, situațiile în care poate fi schimbată categoria de folosință a terenurilor forestiere. De asemenea, în acest context, a fost invocată incidența H.G. nr. 796/2002 pentru aprobarea Metodologiei de achiziționare, prin cumpărare, schimb sau donație, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Națională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului.

Analizând prima cauză de nulitate a contractului de schimb, instanța de apel a apreciat doar că Ordinul MAPDR nr. 107/2006 prin care terenul ieșea din domeniul public al statului nu a fost contestat. În baza acestui raționament, instanța de apel nu a mai analizat celelalte argumente ale reclamantei din cererea conexă, considerând că sunt aspecte ce țin de legalitatea emiterii respectivului act administrativ.

Este greșită această premisă, în condițiile în care UAT Galați nu a invocat aspecte de nelegalitate a ordinului emis, ci interpretarea eronată a efectelor pe care acesta le-a produs în raporturile juridice dintre părți, ce au afectat valabilitatea contractului de schimb încheiat ulterior.

Instanța de apel a preluat considerentele hotărârii de fond referitoare la necontestarea ordinului, fără a răspunde susținerilor pârâtei reclamante în sensul că, în ordin, nu este indicat actul juridic în baza căruia terenul a fost scos din domeniul public, motiv pentru care acest ordin a avut doar rolul de a aproba schimbarea destinației terenului și a iniția procedura de scoatere a acestuia din domeniul public al statului, procedură ce se impunea a fi continuată cu derularea etapelor administrative reglementate de H.G. nr. 796/2002, având ca finalitate emiterea unei hotărâri de guvern care să aprobe schimbarea regimului juridic al terenului. Pârâții din cererea conexă au combătut această afirmație, susținând că ordinul a fost emis cu respectarea O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național și a avut ca efect direct și imediat scoaterea terenului din domeniul public. Au arătat că cele două acte normative conțin proceduri aplicabile în situații diferite, astfel că H.G. 796/2002 nu este incidentă în cauză.

Deși instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) și (28) din H.G. nr. 796/2002, atunci când a analizat regimul juridic dobândit de terenurile schimbate, instanța de apel nu a validat, dar nici nu a infirmat acest raționament și nu a răspuns argumentelor părților cu privire la aplicabilitatea, în cauză, a respectivei hotărâri de guvern. În acest sens, trebuia lămurit raportul dintre cele două reglementări și, prin prisma textului de lege identificat ca fiind aplicabil, care a fost efectul produs de Ordinul MAPDR asupra regimului juridic al terenului în litigiu la data încheierii contractului de schimb.

În condițiile în care aceste dezlegări, ce țin de aplicarea corectă și coroborată a normelor juridice invocate de părți, erau esențiale pentru a se stabili dacă terenul, mai era, la momentul schimbului, în domeniul public al statului, instanța de apel s-a rezumat la a aprecia că ordinul, necontestat fiind, nu mai poate fi cenzurat într-un litigiu de drept comun, deși, astfel cum s-a arătat, aspectele deduse judecății nu vizau legalitatea acestuia, ci erau menite a lămuri efectele pe care emiterea sa le-a produs asupra regimului juridic al terenului. Aspectele de nelegalitate invocate de către recurentă în motivele de apel nu puteau fi înlăturate fără o examinare efectivă, necesară pentru ca raționamentul judiciar al instanței de apel să poată constitui obiect al controlului de legalitate.

În plus, instanța de apel nu a analizat celelalte două motive de nulitate ale contractului de schimb, invocate în mod distinct de pârâta reclamantă.

Unul dintre motive se referă la vânzarea lucrului altuia, dispoziție aplicabilă și contractului de schimb, pârâta reclamantă apreciind că, în cauză, nu s-a lămurit dacă Romsilva avea calitatea de proprietar asupra terenului ce a constituit obiect al contractului de schimb sau de administrator, terenul rămânând în proprietatea statului, cu atât mai mult cu cât instanțelor de fond li s-a adus la cunoștință existența unei încheieri de rectificare a contractului de schimb din 18.02.2014 în privința calității acestui copermutant, în care se prevede că titularul terenului dobândit în urma schimbului este Statul Român și nu Regia Națională a Pădurilor care are doar calitatea de administrator al fondului forestier proprietate publică a statului din care provine imobilul dobândit de soții B.

Instanța de fond a apreciat că, odată scos din domeniul public, terenul a fost atribuit Romsilva cu destinație specială în vederea încheierii contractului de schimb, aserțiune combătută în calea de atac, însă instanța nu a înțeles să răspundă acestei critici.

Prin urmare, se impunea a fi analizat dacă o astfel de împrejurare are consecințe juridice cu privire la proprietarul bunului înstrăinat și să se stabilească în ce calitate Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Galați a semnat contractul de schimb și dacă textele de lege aplicabile la acea dată îi permiteau efectuarea acestui act de dispoziție în condițiile în care s-a încheiat actul juridic dedus judecății.

Referitor la fraudarea dispozițiilor O.G. nr. 96/1998, de asemenea nu s-a analizat în ce modalitate acest text de lege este aplicabil, dacă au fost încălcate norme juridice imperative cuprinse în acest act normativ ce condiționează încheierea valabilă a actului sau dacă acestea țin de executarea lui. Deși aceste critici au fost formulate în apel, cu argumente neechivoce de nelegalitate și netemeinicie referitoare la soluția de fond în care s-a apreciat că nu există dovada intenției de fraudă, instanța de apel nu a răspuns acestora, neputându-se efectua, astfel, în recurs, un control judiciar asupra raționamentului care a condus la menținerea soluției cu privire la cauzele de nulitate ale contractului de schimb.

În consecință, reținând incidența atât a dispozițiilor art. 488 pct. 6 cât și a art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată în conformitate cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ. și va trimite cauza, spre rejudecarea cererilor, aceleiași instanțe de apel, în vederea unei corecte stabiliri a situației de fapt și a raporturilor juridice între părțile din acțiunea principală prin aplicarea dispozițiilor art. 563 C. civ., precum și a verificării legalității contractului de schimb ce constituie titlul reclamanților, în acțiunea conexă.

Față de soluția de casare pronunțată, instanța de apel va aprecia și asupra relevanței în ceea ce privește soluționarea cauzei a împrejurărilor noi, survenite în timpul derulării litigiului, ce au fost învederate în faza dezbaterilor recursului, referitoare la adjudecarea imobilului, obiect al litigiului, în procesul de executare silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanții A. și C., ambii cu domiciliul în Galați, jud. Galați, precum și de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Galați, cu sediul în Galați, jud. Galați împotriva deciziei nr. 118/A din 3 mai 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Regia Națională a Pădurilor Romsilva-Direcția Silvică Galați, cu sediul în Galați, jud. Galați și Statul Român, prin Regia Națională a Pădurilor Romsilva, cu sediul în București, str. Petricani, sector 2.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2017.