ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1405/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 5 decembrie 2016, reclamanții Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local Bușteni au chemat în judecată pe pârâtul A. și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-l oblige pe pârât să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 4000 mp situată în intravilanul orașului Bușteni unitatea de producție IX SIPA unitatea amenajistică 2B% tarla x, parcela Pd 142, teren având categoria de folosință pădure și care este proprietatea orașului Bușteni, făcând parte integrantă din izlazul comunal, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 - 481 vechiul C. civ. rap. la art. 3 și 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 779 din 26 februarie 2018, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată, a obligat reclamantul să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în cuantum de 8.161 RON, reprezentând onorariu avocat, și a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu expert consilier.

Prin Decizia civilă nr. 1533 din 11 iunie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local Bușteni împotriva Sentinței civile nr. 779 din 26 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Împotriva Deciziei civile nr. 1533 din 11 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel au declarat recurs reclamanții Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local Bușteni.

Recurenții formulează următoarele critici, pe care le încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Instanța de apel, comparând titlurile de proprietate, a concluzionat greșit că titlul pârâtului este mai bine caracterizat, fiind preferabil deoarece a fost primul transcris, iar pârâtul este în posesia terenului.

a. Întrucât reclamanții au invocat faptul că titlul pârâtului este afectat de nulitate absolută prin fraudarea legii (pentru că, la momentul încheierii actului de schimb, terenul era proprietatea recurenților, nu a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva), instanța de apel trebuia să analizeze prioritar dacă exista un titlu valabil, neafectat de nulitate, și apoi să compare titlurile în funcție de transcrierea în cartea funciară.

Este adevărat ca potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996:

"Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit cu bună credință, cât timp nu se dovedește contrariul". Însă, instanța de apel, deși reclamanții au invocat lipsa bunei credințe a intimatului în dobândirea bunului, nu motivează în nici un fel acest aspect, limitându-se să precizeze doar că intimatul ar fi făcut dovada unei posesii utile, neviciate de peste 10 ani.

b. Recurenții susțin că titlul lor de proprietate este preferabil titlului pârâtului, pentru următoarele argumente:

Au dobândit dreptul de proprietate prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991, terenul în litigiu fiind parte din izlazul comunal constituit în anul 1919 prin exproprierea moșiei regale. Statul Român, prin Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, a dobândit dreptul de proprietate ca efect al naționalizării, adică fără un titlu valabil.

Prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 10,73 ha din care face parte și suprafața de 4000 mp, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a pierdut dreptul de proprietate și, deși a fost obligată prin hotărâre judecătorească să predea reclamanților terenul, cu rea-credință, l-a oferit la schimb pârâtului.

Contractul de schimb nr. x/06.12.1996 este lovit de nulitate absolută, deoarece la data încheierii schimbului terenul în cauză nu mai era proprietatea Statului Român, ci a reclamanților. În plus, ambele părți ale contractului de schimb au fost de rea-credință, deoarece, pe de o parte, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva nu a adus la cunoștința reclamanților existența actului de schimb, a încheiat, la data de 7 mai 1997, un proces-verbal de predare primire scriptică a întregii suprafețe de 10,73 ha, deși știa că la data de 6 decembrie 1996, o suprafață de 4000 mp din acest teren a făcut obiectul contractului de schimb încheiat cu pârâtul A., iar pârâtul, deși a fost notificat, a refuzat să participe la discuții cu privire la soluționarea litigiului în cauză.

c. Recurenții critică motivarea instanței în sensul că pârâtul a dobândit dreptul de proprietate cu bună-credință, conform art. 1895 din C. civ. de la 1865 și susțin că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de aceste prevederi legale.

În speță, justul titlul al pârâtului este reprezentat de contractul de schimb nr. x/06.12.1996. Acest contract este lovit de nulitate absolută, deoarece la data încheierii actului, terenul în suprafață de 4000 mp nu era în proprietatea statului și nu putea fi dat la schimb, ci se afla în proprietatea recurenților, al căror drept fusese recunoscut de Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia nr. 767 din 4 septembrie 1995.

Contractul de schimb este lovit de nulitate absolută și pentru ca a fost încheiat cu rea credință, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva cunoscând la data încheierii lui faptul că acest teren este proprietatea recurenților și având obligația legală de a-l preda acestora. La rândul său, pârâtul a fost invitat de mai multe ori la sediul Primăriei Bușteni pentru a rezolva acest litigiu și nu poate invoca buna sa credință, deoarece cunoștea faptul că terenul aparține reclamanților.

Prin urmare, justul titlu invocat de pârâtul A. este nul și nu poate constitui o condiție necesară pentru a dobândi dreptul de proprietate prin prescripție achizitivă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin Încheierea din data de 16 mai 2019, completul de filtru a analizat excepția nulității recursului invocată de pârâtul A., a admis în principiu recursul declarat de reclamanții Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local Bușteni și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursului la data de 19 septembrie 2019.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, excepție analizată de instanță prin încheierea de la data de 16 mai 2019. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea deciziei recurate, și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.340 RON, reprezentând onorariul de avocat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerentele:

Recursul vizează următoarele aspecte, reluate în cuprinsul criticilor formulate, și care pot fi structurate astfel: (a) nepronunțarea instanței de apel asupra unor aspecte care vizau legalitatea titlului pârâtului și care trebuiau analizate prioritar comparării titlurilor de proprietate în cauză, (b) preferabilitatea titlului de proprietate opus de reclamanți și (c) interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1895 din C. civ. de la 1865.

a. Este indiscutabil faptul că, în cauză, nu a existat un capăt de cerere distinct prin care reclamanții să solicite constatarea nulității absolute a titlului de proprietate opus de pârât.

Curtea de apel a reținut că atât în fața primei instanțe, cât și în faza de judecată a apelului, a fost pusă în discuția părților problema nulității contractului de schimb (titlul de proprietate al pârâtului) pentru vânzarea lucrului altuia, astfel cum aceasta a fost susținută de reclamanții-apelanți. Instanța de apel a confirmat prin considerentele deciziei recurate dezlegarea data de tribunal în sensul că sancțiunea pentru vânzarea lucrului altuia este nulitatea relativă a actului juridic astfel încheiat, nulitate care poate fi invocată doar în interiorul termenului de prescripție și numai de către cumpărătorul bunului.

Prin urmare, instanța de apel s-a pronunțat asupra susținerilor reclamanților (în modalitatea procesuală în care aceștia au înțeles să le formuleze) legate de nulitatea actului juridic ce constituie titlul pârâtului, atrasă de împrejurarea că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva nu mai era, la data încheierii contractului de schimb, proprietarul imobilului ce a constituit obiectul contractului.

Pe de altă parte, recurenții nu au argumentat prin motivele de recurs o nelegalitate atrasă de împrejurarea că instanța de apel ar fi făcut o greșită apreciere asupra cauzei de nulitate invocată sau asupra regimului juridic aplicabil acesteia. Susținerile vizând nulitatea absolută a actului determinată de fraudarea legii sau de cauza ilicită (formulate prin cererea de recurs) nu pot fi primite cât timp sunt, în opinia recurenților, atrase tot de lipsa calității de proprietar a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva la încheierea actului juridic ce constituie titlul de proprietate al pârâtului, aspect analizat de instanța de apel. De asemenea, regimul juridic al nulității analizat de instanța de apel nu este combătut prin argumente legale, recurenții mulțumindu-se să susțină doar nulitatea absolută a titlului de proprietate al pârâtului.

Prin urmare, cât timp, instanța de apel a răspuns argumentat susținerilor legate de cauza de nulitate pretinsă în fața instanțelor de fond - lipsa calității de proprietar a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva la încheierea actului juridic ce constituie titlul de proprietate al pârâtului, arătând că o astfel de împrejurare ar fi sancționată cu nulitatea relativă și care sunt motivele pentru care nu poate fi atrasă în cauză o astfel de sancțiune, pretențiile formulate prin motivele de recurs legate de alte cauze de nulitate a actului juridic - fraudarea legii sau de cauza ilicită - și care ar atrage sancțiunea nulității absolute (ambele întemeiate pe calității de proprietar a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva la încheierea actului juridic) nu pot fi primite.

Tot astfel, nu pot fi primite nici susținerile formulate de recurenți în sensul că, deși au invocat lipsa bunei credințe a intimatului în dobândirea bunului, instanța de apel nu a motivat în niciun fel acest aspect, limitându-se să precizeze doar că intimatul ar fi exercitat o posesie utilă, neviciată de peste 10 ani.

Instanța de apel a confirmat aspectele reținute de prima instanță vizând obținerea avizelor necesare pentru perfectarea contractului de schimb care reprezintă titlul de proprietate al pârâtului, intabularea de către pârât a terenului în cartea funciară, plata de către acesta a impozitelor, aspecte care conturează buna-credință a intimatului.

Prin urmare, curtea de apel a considerat că reclamanții nu au reușit să răstoarne prezumția de bună credință instituită de art. 1899 C. civ., însușindu-și în acest sens considerentele hotărârii pronunțate de tribunal, chiar dacă nu a răspuns detaliat (și nici nu avea o obligație legală în acest sens) fiecărui argument al reclamanților în sens contrar.

b. Nu sunt fondate nici susținerile privind dezlegarea dată de instanță asupra preferabilității titlului pârâtului, urmare a comparării actelor juridice ce de opun în cauză cu privire la dreptul de proprietate asupra ternului în litigiu.

Astfel, titlul de proprietate invocat de reclamanți îl constituie Decizia nr. 544 din 26 iulie 1991 emisă de Prefectura județului Prahova de reconstituire a dreptului de proprietate și Ordinul Prefectului nr. 200/16.12.1993, supuse controlului judecătoresc și confirmate în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 767 din 4 septembrie 1995 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

Pentru terenul în litigiu, pârâtul deține contractul de schimb autentificat sub nr. x/06.12.1996, încheiat cu Regia Națională a Pădurilor - Romsilva. Pârâtul a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în cartea funciară, conform Încheierii nr. 903 din 3 iunie 2003.

Prin urmare, cum ambele părți dețin titluri de proprietate asupra terenului în litigiu, instanța de apel a comparat titlurile ce se opun și, întrucât acestea provin de la autori diferiți, pentru a decide care dintre ele este mai caracterizat, a aplicat în mod legal criteriul preferabilității rezultat din realizarea formalităților de publicitate și din posesie.

Cum pârâtul a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară prin Încheierea nr. 903 din 3 iunie 2003 și se află în posesia bunului, instanța de apel a decis corect că titlul său de proprietate este preferabil celui opus de reclamanți.

Soluția se întemeiază și pe prevederile art. 33 din Legea nr. 7/1996, potrivit cu care:

"Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul", pe faptul că reclamanții nu au reușit să răstoarne prezumția cuprinsă în textul de lege menționat, ca și pe împrejurarea că pârâtul se află în posesia terenului.

Înalta Curte nu va mai analiza susținerile recurenților referitoare la nulitatea titlului de proprietate opus de pârât, deoarece a răspuns anterior acestor susțineri. Deoarece, pentru considerentele anterior expuse, hotărârea instanței de apel este legală sub aspectul răspunsului dat reclamanților cu privire la aspecte legate de pretinsa nulitate a contractului de schimb, în compararea titlurilor de proprietate ce se opun, în mod corect, instanța de apel a pornit de la premisa că ambele sunt acte juridice valabil încheiate.

c. Dispozițiile art. 1895 din C. civ. de la 1865 au fost analizate de instanță ca răspuns la apărarea subsidiară formulată de pârât în acest temei. Susținerile reclamanților cu privire la nevalabilitatea actului juridic calificat drept just titlu și cu privire la buna credință a pârâtului sunt identice cu cele prin care, în cuprinsul cererii de recurs, au susținut nulitatea contractului de schimb în temeiul căruia pârâtul deține bunul în litigiu. Prin urmare, ele nu vor mai fi reanalizate de instanța de recurs.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, iar în baza art. 453 C. proc. civ. va obliga pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 2.340 RON către intimatul-pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local Bușteni împotriva Deciziei nr. 1533 din 11 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă recurenții-reclamanți Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local Bușteni la plata sumei de 2.340 RON către intimatul-pârât A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.

GGC - CL