ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 374/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2013 la Tribunalul Călărași, astfel cum a fost precizată prin cererile formulate la 28 martie 2014 și 22 mai 2014, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Călărași a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Oltenița, reprezentat prin primar, SC A. SRL, SC B. SA și Consiliul Local al Municipiului Oltenița, reprezentat de Primarul Municipiului Oltenița, solicitând următoarele:

- revendicarea de la pârâtul Municipiul Oltenița a suprafeței de 3,64 ha situată în u.a. 31 N2, cuprinsă în Amenajamentul silvic UP III Frasin Ulmeni ediția 2004, din fondul forestier proprietate publică a statului, inclusă ilegal în domeniul privat al Municipiului Oltenița, în tarlaua 94;

- radierea intabulării din Cartea Funciară nr. 21090/2009 pentru suprafața de 3,64 ha, intabulată prin încheierea nr. 14179 din 26 noiembrie 2009, ce face obiectul revendicării în capătul de cerere anterior;

- revendicarea de la pârâta A. SRL Oltenița a suprafeței de 0,11 ha teren fond forestier proprietate publică a statului, ce a fost vândută ilegal de Consiliul Local al Municipiului Oltenița prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 283 din 04 februarie 2010 încheiat între acesta și A. SRL;

- radierea intabulării din Cartea Funciară nr. 21167/UAT Oltenița, B/5, pentru suprafața de teren forestier de 0,11 ha proprietate publică a statului, situat în UP HI Frasin-Ulmeni, u.a. 31 NI;

- revendicarea de la pârâta SC B. SA a suprafeței de 0,52 ha fond forestier proprietate publică a statului, ce a fost vândută ilegal de Municipiul Oltenița, prin Consiliul Local al Municipiului Oltenița, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3367 din 13 octombrie 2010 încheiat între acesta și SC B. SA;

- radierea întabulării din Cartea Funciară nr. 21168/UAT Oltenița, B/5, pentru suprafața de teren forestier de 0,52 ha proprietate publică a statului, situat în UP III Frasin-Ulmeni, u.a. 31 NI;

- constatarea nulității absolute parțiale a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 283 din 04 februarie 2010 încheiat între Consiliul Local Oltenița, în calitate de vânzător, reprezentat de Primarul Municipiului Oltenița și SC A. SRL București, în calitate de cumpărător, pentru suprafața de 0,11 ha fond forestier;

- constatarea nulității absolute parțiale a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3367 din 13 octombrie 2010 încheiat între Consiliul Local Oltenița, în calitate de vânzător și SC B. SA, pentru suprafața de 0,52 ha fond forestier.

Prin acțiunea inițială și, ulterior, prin precizări, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice conform art. 68 C. proc. civ. și art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, precizată la 8 aprilie 2014, chemând în judecată pe pârâții Municipiul Oltenița prin Consiliul Local ai Municipiului Oltenița, SC A. SRL și SC B. SA, cu același obiect ca și cererea principală.

Pârâta SC B. SA a formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului Oltenița, prin Consiliul Local al Municipiului Oltenița, reprezentat de Primar, solicitând ca, în cazul admiterii acțiunii formulate de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Călărași și anulării parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3367 din 13 octombrie 2010, sa se dispună:

- repunerea părților din contractul de vânzare-cumpărare în situația anterioară și, pe cale de consecință,

- obligarea Municipiului Oltenița la plata sumei de 307.859,46 lei reprezentând prețul plătit de B. pentru achiziționarea terenului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare;

- obligarea Municipiului Oltenița la plata sumei de 307.859,46 lei reprezentând penalitate contractuală conform art. V.6 din contractul de vânzare-cumpărare;

- obligarea Municipiului Oltenița la plata sumei de 5.201,72 lei reprezentând cheltuieli de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare, precum și la plata oricăror altor daune interese ce vor fi dovedite pe parcursul judecății cauzei;

- obligarea Municipiului Oltenița la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC A. SRL Oltenița a formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului Oltenița prin Consiliul Local ai Municipiului Oltenița, solicitând ca, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție în interes propriu să se dispună, în baza dispozițiilor art. 1337 C. civ., obligarea pârâtului la restituirea sumei de 37.419 iei, reprezentând parte din prețul plătit de pârâta SC A. SRL Oltenița, pentru suprafața de 1100 m.p., solicitată de reclamantă.

La data de 11 iunie 2014, SC C. SRL Oltenița a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând, în contradictoriu cu RNP - Romsilva - Direcția Silvică Călărași și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, ca în situația admiterii cererii principale și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de Statul Român, să se dispună, în baza dispozițiilor art. 755 raportat la art. 762 alin. (2) C. civ., obligarea pârâților de a permite și a asigura intervenientei accesul la calea publică, cu mijloace de transport de mare tonaj precum și accesul personalului angajat, a oricăror vehicule aparținând intervenientei și partenerilor săi comerciali, pe o perioadă nedeterminată, pe o suprafață de aproximativ 600 m.p.

Prin Sentința nr. 999 din 19 octombrie 2015, Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind radierea întabulărilor dreptului de proprietate din cartea funciară și a constatat că pârâta SC A. SRL Oltenița nu are calitate procesuală pasivă în capetele de cerere nr. 3 și 5 din acțiunea inițială a reclamantei RNP - Romsilva.

A constatat că pârâta SC B. SA Galați nu are calitate procesuală pasivă în capetele de cerere nr. 2 și 4 din acțiunea inițială a reclamantei RNP Romsilva și a admis în parte atât acțiunea formulată de reclamanta RNP - Romsilva, Direcția Silvică Călărași împotriva pârâtelor Municipiul Oltenița, prin primar, Consiliu! Local al Municipiului Oltenița, prin primarul Municipiului Oltenița, SC A. SRL Oltenița și SC B. SA Galați, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Statui Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, formulată împotriva pârâtelor Municipiul Oltenița, SC A. SRL Oltenița și SC B. SA Galați.

Totodată, a obligat pârâta Municipiul Oltenița să lase în posesie reclamantei RNP - Romsilva - Direcția Silvică Călărași și în deplină proprietate și posesie intervenientului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, suprafața de 3,64 ha teren cuprinsă în amenajamentul silvic UP III Frasin Ulmeni, ediția 2004, proprietate publică a statului, suprafață identificată și individualizată în planul de amplasament - planșa nr. 1, în coordonatele din sistemul stenografie 1970 - Sistemul Național - în suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul D., care face parte integrantă din hotărâre; a obligat pârâta SC A. SRL Oltenița să lase în posesie reclamantei RNP - Romsilva - Direcția Silvică Călărași și în deplină proprietate și posesie intervenientului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, suprafața de 746 mp teren individualizat conform planului de amplasament - planșa 1 din raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul D., care face parte integrantă din hotărâre, suprafață având următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - drum - 22,06 m, S - A. SRL - 22,76 m, E - RNP - Romsilva - 31,01 m, V - B. SA -36,14 m; a obligat pe pârâta SC B. SA Galați să lase în posesie reclamantei RNP - Romsilva - Direcția Silvică Călărași și în deplină proprietate și posesie intervenientului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice suprafața de 4532 mp teren individualizat conform planului de amplasament - planșa 1 din raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul D., care face parte integrantă din hotărâre, suprafață având următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - drum + RNP Romsilva - 108,30 m + 51,70 m, S - B. SA Galați - 117,37 m, E - A. SRL - 28,18 m, V - Zonă CF - 45,84 m.

A constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 283 din 04 februarie 2010 de BNP E. cu privire la suprafața de 746 mp teren ce a Scut obiectul vânzării, suprafață individualizată anterior prin prezenta hotărâre în dispoziția privind revendicarea de la pârâta SC A. SRL Oltenița și a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3367 din 13 octombrie 2010 de BNP E. cu privire la suprafața de 4532 mp teren ce a tăcut obiectul vânzării, suprafață individualizată anterior prin prezenta hotărâre în dispoziția privind revendicarea de la pârâta SC B. SA Galați.

A dispus radierea întabulării din cartea funciară nr. 21090/2009 pentru suprafața de 3,64 ha teren, dispusă prin încheierea nr. 14179 din 26 noiembrie 2009, suprafață individualizată anterior prin prezenta hotărâre în dispoziția privind revendicarea de la pârâta Municipiul Oltenița, a dispus radierea întabulării din cartea funciară nr. 21167/UAT Oltenița, B/5, pentru suprafața de 746 mp teren ce a făcut obiectul vânzării către pârâta SC A. SRL Oltenița și pentru care s-a constatat anterior nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare autentificat sub nr. 283 din 04 februarie 2010 de BNP E. și a dispus radierea întabulării în cartea funciară nr. 21168/UAT Oltenița, B/5, pentru suprafața de 4532 mp teren ce a făcut obiectul vânzării către pârâta SC B. SA Galați și pentru care s-a constatat anterior nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3367 din 13 octombrie 2010 de BNP E.

A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC B. SA Galați împotriva chematului în garanție Municipiul Oltenița și l-a obligat pe acesta la plata, către pârâta SC B. SA Galați, a sumei de 154.167,85 lei.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC A. SRL Oltenița împotriva chematului în garanție Municipiul Oltenița, prin Consiliul Local al Municipiului Oltenița și 1-a obligat pe acesta la plata, către pârâta S.C, A. SRL Oltenița, a sumei de 25.377,16 lei.

A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC C. SRL Oltenița împotriva pârâților RNP - Romsilva - Direcția Silvică Călărași și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A obligat pe pârâtul Municipiul Oltenița la plata către reclamanta RNP - Romsilva - Direcția Silvica Călărași a sumei de 31.3 68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat pe pârâta SC A. SRL Oltenița la plata către reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Călărași a sumei de 1917 lei cheltuieli de judecată; a obligat pe pârâta SC B. SA Galați la plata către reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Călărași a sumei de 6212 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a obligat pe chematul în garanție Municipiul Oltenița la plata către pârâta SC B. SA Galați a sumei de 4388,35 lei și către pârâta S.C- A. SRL Oltenița a sumei de 1366,31 iei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 999 din 19 octombrie 2015 au declarat apel pârâta-chemata în garanție U.A. T. Municipiul Oltenița prin primar, Consiliul Local al municipiului Oltenița prin primar, pârâta SC A. SRL Oltenița, pârâta SC B. SA, F. SA și intervenienta S.C C. SRL Oltenița.

Prin Decizia nr. 641/A din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul-chemat în garanție Municipiul Oltenița prin primar, de pârâtul Consiliul Local al municipiului Oltenița prin primar, de pârâta SC A. SRL și de intervenienta SC C. SRL.

S-a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA, succedat de SC F. SA. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată la care este obligat pârâtul-chemat în garanție Municipiul Oltenița către pârâtul SC B. SA la suma de 34.188,35 lei. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs chematul în garanție Municipiul Oltenița prin Primar și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Oltenița prin Primar.

Recurenții, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, cu consecința casării Deciziei civile nr. 64 l/A din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, instanței de apel.

În motivarea cererii de recurs se arata faptul ca instanța de apel a înlăturat probele propuse de recurente de plano, într-un mod arbitrar și abstract-generic, fără a le supune în niciun fel analizei și silogismului judiciar, încălcându-se dispozițiile art. 258 și urm. C. proc. civ. și devenind astfel incidente în cauza motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Recurenții arată faptul că atitudinea părtinitoare a instanței este dovedită și prin aceea că s-a creat o imagine negativă în ceea ce privește situația de fapt, prin utilizarea, în motivarea deciziei civile, de negații în respingerea apelului, fără să existe corespondent juridic obiectiv în piesele dosarului în analiza materialului probator administrat și fără să se analizeze transferul sarcinii probațiunii în procesul civil de la apelant la intimat și invers, recurentele având o atitudine procesuală activă pe durata cauzei la fond, cât și pe durata cauzei în apel, fiindu-le încălcat astfel dreptul la un proces echitabil conform art. 6 din Convenția Internațională a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Astfel, arată recurenții, prin apelul pe care l-au depus, au învederat instanței faptul că terenurile care au fost vândute în mod legal de către U.A.T. Municipiul Oltenița, în suprafață de 1.700 mp și respectiv 9050 mp, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 283 din 04 februarie 2010 și 3367 din 13 octombrie 2010, sunt prevăzute în Planul Urbanistic General al Municipiului Oltenița, tarlaua 88, parcela NP 5770, ca teren extravilan. Aceste terenuri au fost introduse în domeniul privat al Municipiului Oltenița în mod legal, inițial în baza H.G. nr. 113 din 04 martie 1992, art. 1 alin. (1) și (2), respectiv H.G. 1349/2001, respectiv Anexa 3 la această hotărâre, iar ulterior prin H.C.L. nr. 51 din 24 mai 2001, H.C.L. nr. 27 din 24 martie 2003 și H.C.L. nr. 118 din 13 februarie 2009

Cu toate că au fost indicate exact H.G.-urile prin care aceste suprafețe de teren au fost introduse în domeniul privat al U.A.T. Municipiul Oltenița, instanța de apel, în considerentele deciziei, nici măcar nu argumentează clar de ce nu a luat în considerare cele menționate în apel, deși în argumentare susține că singura modalitate prin care aceste suprafețe de teren ar fi putut trece în proprietatea U.A.T. Municipiul Oltenița ar fi fost prin H.G., conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Astfel, instanța de apel nu a luat în calcul, astfel cum ar fi fost normai, toate documentele învederate de cele două părți ca fiind documente din care emană titlul de proprietate al acestora, și nici măcar nu a făcut o comparare corectă a acestor titluri, alegându-l în final pe cel care este cel mai bine caracterizat, astfel cum prevede legea în cazul unor acțiuni în revendicare, cum este și cea de față.

Recurenții arata faptul că argumentul suprem pe care instanța de apel își motivează decizia este însăși lipsa acestei hotărâri de guvern.

Un alt motiv pentru care recurenții critică decizia instanței de apel este acela că, prin apelul depus, U.A.T. Municipiul Oltenița a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile cu privire la H.C.L. nr. 51 din 24 mai 2001, H.C.L. nr. 27 din 24 martie 2003, H.C.L. nr. 118 din 13 noiembrie 2009.

Instanța de apel, fără a da o motivare coerentă și corectă acestei excepții și fără a încerca măcar să o unească cu fondul pentru a da șansa apelantei U.A.T. Municipiul Oltenița de a demonstra că a făcut toate demersurile de publicitate cu privire la aceste H.C.L.-uri, a respins excepția invocată.

Instanța de apel nu se axează decât pe o analiză istorică și prezumtivă a dreptului de proprietate publică, aparținând Statului prin Ministerul Finanțelor Publice, asupra terenului în litigiu, omițând faptul că intimata RNP - Romsilva, respectiv intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Public, proprietar sau nu, ar fi trebuit să atașeze la acțiunea sa și dovada legală a cauzei de nulitate invocate, respectiv a faptului că terenurile vândute la licitație publică, procedură necontestată ia aceea epocă, era la momentul vânzării în proprietatea publică a statului,

Ceea ce a făcut intimata, în condițiile în care nu a produs o dovadă a temeiniciei acțiunii sale în nulitate, a fost să conteste titlul de proprietate al vânzătorului U.A.T. Municipiul Oltenița, cu opozabilitate erga omnes, prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, producându-se astfel o nelegală răsturnare a sarcinii probei în procesul civil, reglementat de art. 1169 C. civ., cu consecințe asupra securității și certitudinii juridice.

S-au nesocotit, de asemenea, și dispozițiile Legii nr. 7/1996 privind publicitatea imobiliară, respectiv ale art. 30 alin. (1).

Intimata RNP - Romsilva, precum și intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au invocat drept cauză de nulitate înstrăinarea unui bun imobil care la momentul vânzării s-ar fi aflat în proprietatea publică a statului prin Ministerul Finanțelor Publice, nu în proprietatea privată a autorității administrativ locale și deci scos din circuitul civil, dar nu a răsturnat prezumția legală la care se referă art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în limitele de probă stabilite de art. 30 alin. (2), și anume că la momentul înscrierii dreptului în folosul vânzătorului, ai autorității administrativ teritoriale, Municipiului Oltenița, prin împuternicit Consiliul Local Oltenița, ar fi fost înregistrată vreo acțiune în constatarea cuprinsului cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare, cumulativ, ar reieși vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.

Vânzătorul din contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, autoritate publică de stat, și-a înscris dreptul de proprietate privată în cartea funciară, acesta fiind un drept constituit în condițiile Legii nr. 18/1991, constatat prin hotărâri de consiliu local ca făcând parte din inventarul și deci din patrimoniul local, prezumție legală instituită în favoarea celui care și-a înscris dreptul în cartea funciară, dispensând de orice dovadă pe acesta, conform art. 1202 alin. (1) C. civ.

În fine, al treilea argument în vederea admiterii cererii de recurs este reprezentat de faptul că instanța de apel consideră că titlul intimatei RNP - Romsilva, respectiv al intervenientului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este amenajamentul silvic, astfel cum rezultă și din cuprinsul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Din cuprinsul articolului pe care instanța îl invocă ca text de lege în baza căruia titlul de proprietate al intimatei RNP - Romsilva, respectiv al intervenientului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, este mai bine caracterizat, rezultă, fără urmă de îndoială din faptul că doar terenurile cuprinse și în sistemul de evidență al cadastrului funciar general, precum și în amenajamentele silvice sunt proprietatea statului. Cum însă nici intimata, dar nici intervenientul nu au reușit să facă dovada acestor evidențe din cadrul sistemului cadastral funciar general și au depus la dosarul cauzei doar niște amenajamente silvice, care ele singure nu pot constitui titlu de proprietate, fără a face dovada și evidențierilor într-un sistem cadastral, recurentele consideră că instanța a dat întâietate unui titlu care nu îndeplinește toate criteriile de caracterizare cerute de lege, făcând o superficială analiză a acestuia în detrimentul titlului de proprietate al recurentelor.

Împotriva Deciziei nr. 641/A din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a depus și cerere de recurs incident de către pârâții SC B. SA și F. SA (în calitate de succesor al B. SA).

Recurentul, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului incident, casarea Deciziei nr. 641/A din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu obligarea la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se invocă, în esență, următoarele critici ce vizează hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București:

Recurentul face o dezvoltare amplă a motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a pronunțat decizia civilă recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția inadmisibilității recursului incident invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acesteia, a admis în principiu recursul principal și recursul incident și a fixat termen de judecată în ședință publică.

Examinând recursul declarat de Municipiul Oltenița și Consiliul Local al Municipiului Oltenița raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Critica formulată prin primul motiv de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., vizând înlăturarea arbitrară a probelor propuse de pârât și, pe cale de consecință, încălcarea dreptului acestuia ia un proces echitabil conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nu poate fi primită. Odată cu această critică va fi examinat și argumentul expus prin cel de-al treilea motiv de recurs, vizând greșita reținere ca fiind titlu de proprietate a amenajamentului silvic, cu încălcarea art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, critică ce se circumscrie pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Instanța de apel, fără a încălca prevederile art. 258 C. proc. civ. și dreptul pârâților la un proces echitabil, a reținut, în mod legal, că schimbarea regimului juridic al terenurilor forestiere revendicate, în sensul trecerii lor din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a Unității administrativ-teritorial Oltenița nu se putea face decât prin hotărâre de guvern, iar apelantele-pârâte nu au dovedit îndeplinirea acestei condiții legale.

H.G. nr. 113/1992, invocată de Municipiul Oltenița și Consiliul Local Oltenița nu a aprobat trecerea terenurilor în litigiu din domeniul public al statului în domeniul privat al U.A.T. Oltenița, ci a avut ca obiect luarea unor măsuri premergătoare, în sensul constituirii în fiecare județ a unei comisii având ca atribuție inventarierea patrimoniului public și privat al comunelor, orașelor și județelor (art. 1) și a unei subcomisii, cu atribuția determinării, potrivit legii, a bunurilor mobile și imobile, precum și a drepturilor și obligațiilor aferente acestora, ce urmau a constitui patrimoniul unității administrativ-teritoriale, precum și definitivarea propunerilor de determinare și defalcare, urmată de predarea-primirea prin protocol a patrimoniului, după aprobarea prin hotărâre de guvern a propunerilor prezentate de comisia constituită potrivit art. 1 (art. 7).

H.G. nr. 1349/2002 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași a avut ca obiect atestarea domeniului public ai Județului Călărași, în timp ce terenurile revendicate au fost trecute în domeniul privat al Municipiului Oltenița. De altfel, terenurile în litigiu nu se regăsesc în Anexa 3 a actului normativ menționat, susținerile pârâților în acest sens nefiind dovedite.

În ceea ce privește regimul juridic al terenurilor revendicate, Curtea de Apel București a reținut corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora "terenurile forestiere proprietatea publică a statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în amenajamentele silvice".

S-a mai arătat că rațiunea acestui text este aceea de a da posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate al statului cu înregistrările efectuate în sistemul de evidență al cadastrului funciar, pentru acele terenuri din fondul funciar care au una din destinațiile de la art. 2 lit. a), c), d) și e) din Legea fondului funciar, respectiv cu amenajamentele silvice, pentru acele terenuri din fondul funciar care au destinație forestieră, conform art. 2 lit. b) din lege.

Aplicând dispozițiile Legii nr. 46/2008 privind Codul Silvic și ale Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, instanța de apel a stabilit că extrasele amenajamentelor silvice depuse de RNP Romsilva fac dovada prin ele însele a dreptului de proprietate al Statului Român.

În cuprinsul art. 35 alin. (1) din Legea fondului funciar, legiuitorul a prevăzut, într-adevăr, expressis verbis, că înregistrarea atât în sistemul de evidență al cadastrului funciar general, cât și amenajamentele silvice sunt cerute de lege în mod cumulativ și nu alternativ, cum a reținut instanța de apel, interpretând sistematic dispozițiile art. 1, 2 și 35 alin. (1) din Legea fondului funciar.

Prin urmare, simpla includere într-un amenajament silvic, rară înregistrarea în sistemul de evidență al cadastrului funciar general nu face dovada dreptului de proprietate, astfel cum rezultă și din art. 19 alin. (1) C. silvic conform căruia "modul de gestionare a fondului forestier național se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate al statului pentru fondul forestier proprietate publică a statului".

Art. 3 alin. (3) din C. silvic, la care face trimitere instanța de apel în justificarea faptului că amenajamentele silvice ar reprezenta titlul de proprietate publică, nu este aplicabil în cauză, având în vedere că se referă la dovada deținerii în administrare a terenurilor forestiere și nu vizează, prin urmare, dreptul de proprietate.

Înalta Curte va constata că, deși instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile legale menționate, ceea ce ar atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., critica analizată nu poate fi primită, având în vedere că înscrisurile noi depuse în această fază procesuală (a recursului) cu respectarea dispozițiilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., fac dovada că terenul în litigiu este teren forestier proprietate publică a statului administrat de RNP Romsilva, prin Direcția Silvică Călărași.

Astfel, prin adresa nr. 174 din 26 ianuarie 2017, OCPI Călărași a comunicat către RNP Romsilva - Direcția Silvica Călărași că terenul situat în parcelele T87, T93 și T94, are categoria de folosință "păduri", conform lucrării de cadastru extravilan al teritoriului administrativ Oltenița, întocmită în anul 1976 și extrasului din registrul cadastral și planul cadastral 1/10000 UAT Oltenița. Având în vedere că pentru teritoriul administrativ Oltenița nu s-au mai efectuat lucrări de întreținere a cadastrului nu s-a putut preciza dacă a intervenit o schimbare a categoriei de folosință actuale pentru aceste suprafețe.

Pentru ca terenurile revendicate să fi putut fi trecute din domeniul public al Statului Român în domeniul public sau privat al UAT Oltenița s-ar fi impus ca prin hotărâre de guvern să se prevadă expres ce suprafață de teren forestier își va schimba regimul juridic în sensul menționat și în ce amenajament silvic sau unitate amenajistică se află respectiva suprafață.

Așa cum s-a arătat, cele două hotărâri de guvern invocate de pârâți, H.G. nr. 113/1992 și H.G. nr. 1349/2001 nu cuprind aceste mențiuni, astfel că nu sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 213/1998 privind transmiterea bunurilor proprietate publică.

Terenul forestier proprietate publică a statului ce face obiectul prezentei acțiuni a fost introdus în domeniul privat ai Municipiului Oltenița prin H.C.L. Oltenița nr. 51 din 24 mai 2001, nr. 27 din 24 martie 2005 și nr. 118 din 13 noiembrie 2009, fapt atestat și de expertul tehnic.

Aceste terenuri sunt incluse în H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, conform adresei Ministerului Finanțelor Publice nr. 445585 din 23 februarie 2012, depuse la dosar, fondul forestier proprietate publică a statului fiind înregistrat compact, fără a fi evidențiat pe suprafețe, poziții cadastrale, tarlale sau vecinătăți, fără a fi nominalizat distinct pe fiecare direcție sau ocol silvic, ci exclusiv pe amenajamente silvice.

În condițiile în care includerea în domeniul privat al Municipiului Oltenița nu s-a produs printr-o hotărâre de guvern prin care să se aprobe scoaterea din domeniul public al statului a terenurilor forestiere atestate prin H.G. nr. 1705/2006, se constată că suprafața ce face obiectul revendicării a fost în permanență în proprietatea statului, fiind administrată de Direcția Silvică Călărași și nu a fost predată Consiliului Local ai Municipiului Oltenița.

Împrejurarea că terenul în litigiu a fost folosit temporar pe perioada 9 noiembrie 1987 - 31 decembrie 1989 la lucrările Canalului Dunăre-București, conform Ordinului Ministrului Silviculturii nr. 189 din 15 ianuarie 1987, nu putea conduce la schimbarea regimului juridic, câtă vreme nu s-a emis o hotărâre de guvern în condițiile art. 10 alin. (2) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârâții Municipiul Oltenița și Consiliul Local al Municipiului Oltenița, vizând nemotivarea respingerii excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile cu privire la H.C.L. nr. 51/2001, nr. 27/2003 și nr. 118/2009 este, de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

Având în vedere că, așa cum s-a arătat în analiza celorlalte critici formulate prin motivele de recurs, terenurile în litigiu au fost introduse în domeniul privat al Municipiului Oltenița fără respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, a art. 861 C. civ. și ale art. 7 alin. (4), art. 34 și art. 35 C. silvic, nu se impunea contestarea cu titlu prealabil a H.C.L. nr. 54/2001, nr. 27/2005 și nr. 118/2009.

Instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe asupra excepției inadmisibilității acțiunii, pronunțată prin încheierea din 4 iunie 2014, a constatat corect ca, având în vedere obiectul cauzei, care nu este reprezentat de contestarea unor acte administrative, nu se punea problema derulării unei proceduri prealabile.

Astfel, s-a constatat corect că dispozițiile art. 193 alin. (1) C. civ., potrivit cărora sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede expres aceasta, nu sunt incidente raportat la obiectul cauzei, acțiune în revendicare, în cadrul căreia actele administrative de care se prevalează în apărare pârâții sunt cele trei hotărâri ale Consiliului Local, prin care se pretinde că terenurile în litigiu se află în domeniul său privat.

H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, invocate de pârâții Municipiul Oltenița și Consiliul Local al Municipiului Oltenița nu au relevanță în cauză, având în vedere că niciuna dintre hotărârile consiliului local exhibate ca titluri nu au fost emise în temeiul acestui act normativ.

H.C.L. nr. 110/2007 privind vânzarea la licitație publică a terenului de 1.700 m.p. situat în Oltenița. Șos. Portului, tarlaua 88 și H.C.L. nr. 171/2007 privind vânzarea la licitație publică a terenului în suprafață de 9050 m.p., situat în Oltenița, șos. Portului, tarlaua 88 nu au fost emise de Consiliul Local Oltenița în baza H.G. nr. 841/1995, ci a art. 13 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 și a art. 36, 45 și 123 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.

Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia intimata RNP Romsilva nu a uzat de calea procedurală a contestării hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Oltenița privind însușirea listei terenurilor aparținând domeniului privat al Municipiului Oltenița și nici nu a atacat hotărârile acesteia privind lotizarea sau vânzarea terenului în discuție nu sunt de natură să conducă la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare, deoarece instanța învestită cu o astfel de acțiune, prealabil efectuării operațiunii de comparare a titlurilor exhibate de părți, stabilește dacă ambele părți prezintă un titlu valabil, sau dacă numai una dintre părți invocă un titlu de proprietate valabil.

În acest context este nefondată și critica vizând încălcarea prezumției de proprietate de care beneficiază pârâții care și-au înscris dreptul real în cartea funciară. Prezumția legală reglementată de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 are caracter relativ și, în esență, a fost răsturnată, prin probele administrate de intimata RNP Romsilva, care a făcut dovada contrară a dreptului de proprietate publică asupra terenurilor în litigiu.

Recursul incident declarat împotriva aceleiași decizii de pârâții SC B. S.A, și F. SA, în calitate de succesor al B. SA va fi, de asemenea, respins ca nefondat.

Critica formulată prin primul motiv de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi respinsă pentru aceleași considerente expuse în analiza primului motiv de recurs al pârâților Municipiul Oltenița și Consiliul Local ai Municipiului Oltenița.

Cel de-al doilea motiv al recursului incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea dispozițiilor Codului civil și ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că ar fi întrunite condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea principiului error communis facit jus, este nefondat.

Eroarea în care pretinde că s-a aflat recurenta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu era nici comună și nici invincibilă, astfel cum corect au reținut instanțele de fond și apel.

Actul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate este în discuție cuprinde mențiuni detaliate cu privire la istoricul dobândirii proprietății de către vânzător, inclusiv mențiunile că Hotărârile Consiliului Local nr. 51/2009, nr. 27/2005 și nr. 152/2007 referitoare la trecerea în domeniul privat al Municipiului Oltenița a terenului obiect al contractului constituie anexe ale acestuia. Or, în aceste hotărâri, vânzătorul însuși a invocat drept temei ai intrării terenului în domeniul său privat H.G. nr. 113/1992 privind stabilirea unor măsuri pentru defalcarea și trecerea terenului în patrimoniul comunelor, orașelor sau județelor a bunurilor și valorilor de interes local din domeniul public și privat.

Cumpărătorul avea, astfel, posibilitatea de a consulta respectiva hotărâre de guvern, publicată în Monitorul Oficial, putând observa că aceasta reprezintă doar un temei al unor acte premergătoare și nu un act efectiv de trecere în domeniul privat al UAT Oltenița, respectiv protocol de predare-primire emis după aprobarea prin hotărâre de guvern.

Pe cale de consecința, cumpărătorul nu se afla în situația imposibilității constatării caracterului nelegal al actelor administrative de care se prevala Municipiul Oltenița în dovedirea dreptului său de proprietate, ci, prin simpla analiză a cuprinsului acestuia ar fi putut constata că nu erau de natură să transfere dreptul de proprietate în patrimoniul vânzătorului, câtă vreme nu a existat un protocol de predare-primire efectivă.

Cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

Constatând nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3367 din 13 octombrie 2010 cu privire la suprafața de 4.532 m.p., prima instanță a cărei soluție a fost confirmată de instanța de apel, a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de SC B. SA Galați și a obligat-o pe chemata în garanție Municipiul Oltenița la plata sumei de 1.154,167,85 lei reprezentând partea proporțională din prețul total al contractului, corespunzătoare suprafeței de teren pentru care intervenienta a fost evinsă.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în garanție, prin care pârâta a solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, soluția admiterii doar în parte a acestei cereri este legală, ca efect al constatării nulității parțiale a contractului.

Obligația vânzătorului de garanție pentru evicțiune reprezintă unui din efectele specifice ale contractului de vânzare-cumpărare, aplicabile situației unui contract valabil încheiat care dă naștere unor obligații specifice atât în sarcina cumpărătorului, cât și a vânzătorului.

Este nefondată critica pârâtei conform căreia, în aplicarea principiului rolului activ al judecătorului ar fi trebuit să se califice cererea de chemare în garanție în sensul de a se reține că s-a solicitat rezoluțiunea totală a contractului.

O asemenea cerere, formulată de B. SA Galați nu a făcut obiectul învestirii tribunalului, pretențiile în sensul menționat neputând fi solicitate implicit, cum se pretinde de această pârâtă, întrucât au un temei juridic distinct și presupun administrarea unui probatoriu diferit, rezoluțiunea presupunând încheierea unui contract valabil, deoarece cauza rezoluțiunii apare ulterior momentului încheierii actului juridic.

Recurenta are posibilitatea de a formula o asemenea cerere pe cale separată, putând solicita rezoluțiunea contractului și eventual daune interese conform art. 1347 C. civ. de la 1864.

Într-adevăr, în cazul evicțiunii parțiale, legea conferă cumpărătorului dreptul de a opta între a cere "stricarea vânzării" (rezoluțiunea contractului) și menținerea contractului și obligarea vânzătorului la despăgubiri. O asemenea opțiune nu a fost, însă, tăcută prin cererea de chemare în garanție, conform art. 1347 C. civ., astfel cum s-a arătat, motiv pentru care critica având ca obiect încălcarea art. 1347 a fost corect respinsă de instanța de apel.

Cel de-al cincilea motiv de recurs, vizând respingerea cererii formulate de B. SA în sensul obligării Municipiului Oltenița la plata penalităților în cuantumul stabilit conform art. V.6 din contractul de vânzare-cumpărare, ca urmare a aplicării greșite a art. 1067 C. civ. de la 1865, nu este fondat, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Clauza stipulată de părți la art. V.6 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3367/2010 reprezintă o clauză penală prin care părțile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile privind revendicarea, posesia sau administrarea suprafeței de teren ce a tăcut obiectul vânzării.

Având în vedere că obligația principală a fost lipsită de efecte doar parțial, corespunzător suprafețelor de teren pentru care s-a constatat nulitatea contractului cu efect retroactiv, nu se poate da eficiență clauzei penale stipulate pentru situația în care contractul ar fi rămas în tot lipsit de efecte.

Prin urmare, este corect argumentul instanței de apel în sensul că nu se pot da efecte clauzei penale, validă, în măsura în care și obligația principală este validă, atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare în care a fost stipulată a fost lipsit de efecte parțial, iar părțile nu au determinat anticipat un mod de calcul al echivalentului prejudiciului.

Curtea nu își va însuși, în aceste condiții, considerentul din decizia recurată, referitor la lipsa de relevanță a împrejurării că pârâta B. a solicitat sau nu rezoluțiunea totală a contractului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Oltenița prin Primar și de chematul în garanție Municipiul Oltenița prin Primar împotriva Deciziei nr. 641/A din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâții SC B. SA și F. SA, în calitate de succesor al acesteia împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV