ÎCCJ, decizie (scj.ro #87096)

Prin decizia nr. 205A din 07 iunie 2013, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții-pârâți SC T.R. SRL , Consiliul Local al Municipiului O. și SC D. SA împotriva sentinței civile nr. 1209 din 07.03.2011 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. xx3/116/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R.N.P. Romsilva – Direcția Silvică Călărași și intimatul - chemat în garanție O.C.P.I. Călărași .

Instanța de apel a apreciat ca legală și temeinică sentința instanței de fond fiind înlăturate criticile apelanților cu privire la greșita respingere a excepțiilor invocate și greșita soluționare pe fond a cauzei.

Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 1209 din 07.03.2011 apelată de pârâți, a respins excepțiile formulate de pârâtul Consiliul Local al municipiului O. privind lipsa capacității de folosință și lipsa calității procesuale active a Direcției Silvice Călărași; a respins excepțiile formulate de pârâta SC D. SA privind inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la anularea intabulării, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a aceleiași pârâte, ca fiind fără obiect referitor la contractul autentificat sub nr. 4302 din 27.07.2007 de notarul public M.C.; a respins cererea de chemare în garanție a O.C.P.I. Călărași formulată de reclamantă; a admis acțiunea formulată de către Direcția Silvică Călărași în numele și pentru Regia Națională a Pădurilor împotriva pârâților Consiliul Local al municipiului O., SC D. SA și SC T.R. SRL și a constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3114 din 13.06.2008 de B.N.P. C.M. și încheiat între primii doi pârâți (Consiliul Local al municipiului O. și SC D. SA), precum și contractul de vânzare-cumpărare autentificat de același birou notarial sub nr. 4302 din 27.07.2007 încheiat între primul și al treilea pârât (Consiliul Local al municipiului O. și T.R. SRL.); a dispus radierea intabulării din cartea funciară nr. 3703 Oltenița cu număr cadastral 1402 pentru suprafața de teren forestier de 28,65 ha proprietate publică a statului situată în UP III Frasin Ulmeni, ua.5,6,7, în stânga vărsării râului Argeș în Dunăre, obligând în baza art. 274 C. proc. civ. în solidar primii doi pârâți (Consiliul Local al municipiului O. și SC D. SA) la plata către reclamantă a sumei de 28.190 lei cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar și în solidar pe primul și al treilea pârât (Consiliul Local al municipiului O. și T.R. SRL) către reclamantă la plata sumei de 23.191 lei cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar.

Criticile asupra excepțiilor lipsei capacității de folosință și a lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția Silvică Călărași au fost respinse ca nefondate de instanța de apel, în considerarea dispozițiilor art. 6 alin. (9) din Regulamentul de organizare și funcționare al RNP – Romsilva și art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 1105/2003, în vigoare la data formulării acțiunii cât și a adresei din 11.02.2011 a Direcției Silvice Călărași, precum și adresei nr. 1070/VS/08.02.2011 a RNP – Romsilva însoțită de împuternicirea Romsilva pentru a fi reprezentă în cauză. Totodată, instanța de apel a reținut sub acest aspect că RNP Romsilva în calitate de administrator, apărându-și acest drept, justifică interes și calitate procesuală activă , dată fiind calitatea sa de gestionar al fondului forestier național proprietate publică.

A mai reținut instanța de apel că, în ceea ce privește excepția inadmisibilității anulării intabulării, în cauză, urmare a constatării nulității celor două contracte de vânzare –cumpărare, instanța de fond în mod întemeiat a dispus și admiterea capătului de cerere privind radierea intabulării din Cartea Funciară nr.3703 Oltenița cu număr cadastral 1402 pentru suprafața de teren forestier de 28,65 ha proprietate publică a statului situată în stânga vărsării râului Argeș în Dunăre; că apelanta-pârâtă SC D. SA nu se poate prevala de extrasul de carte funciară pentru autentificare eliberat la data de 13.06.2008, în sensul că acesta nu cuprinde mențiuni privind eventualele litigii referitoare la terenul în dispută, dat fiind că acest act este singular și nu se coroborează cu alte probe pentru dovedirea bunei sale credințe, considerente pentru care și aceste critici au fost respinse ca nefondate.

Apelanta-pârâtă SC D. SA, prin note de ședință, a invocat pe cale de excepție autoritatea de lucru judecat dintre prezenta cauză și cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 2860/2004 al Judecătoriei Oltenița în care s-a pronunțat sentința 1843/2004 cu privire la care prin apel a invocat puterea de lucru judecat, solicitând instanței admiterea acesteia și admiterea apelului cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată , excepție respinsă de instanță prin încheierea de dezbateri din data de 13.03.2012, pentru inexistența triplei identități, de obiect, părți și cauză.

Pe fond, instanța de apel a stabilit, contrar constatărilor sentinței apelate, că suprafețele de teren care face obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, de aprox. 4 ha., este cuprinsă în suprafața de 28 ha, care a făcut și obiectul sentinței nr. 1843/2004, expertiza tehnică administrată în apel concluzionând în acest sens.

Critica comună a apelanților-pârâți cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 1200 pct. 4 și 1202 alin. (2) C. civ. în sensul că ceea ce a stabilit o instanță nu poate fi contrazis de altă instanță, a prezumției puterii de lucru judecat, cu referire la sentința nr. 1843/2004 a Judecătoriei Oltenița, hotărâre definitivă și irevocabilă care constată că terenul în litigiu se află în proprietatea privată a Consiliului Local O., a fost respinsă de instanța de apel cu motivarea că această hotărâre nu este opozabilă reclamantei; că, în speță, promovarea prezentei acțiuni reprezintă o modalitate de valorificare a drepturilor proprii ale reclamantei care nu a fost parte în acel proces că, citând din doctrină: „prezumția de adevăr este irefragibilă în privința colitiganților, în scopul de a evita reluarea litigiului, dar este refragibilă în privința terților care, în fața unui act creator de situație juridică opozabil, pot acționa împotriva acestuia”.

Instanța de apel a înlăturat și criticile cu privire la încălcarea principiului disponibilității, a obiectului cererii dedusă judecății reținând că prima instanță nu a procedat la o comparare a titlurilor, operațiune specifică acțiunii în revendicare, și criticile cu privire la buna-credință a dobânditorilor, pe care a apreciat-o ca fiind un mijloc de apărare, instanța nefiind investită pe acest aspect.

În ce privește dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, instanța de apel a reținut că suprafața de 28,65 ha din UP III Frasin –Ulmeni, care cuprinde și cele 4 ha obiect al contractelor de vânzare-cumpărare, este inclusă în amenajamentul silvic și, ca atare, conform Legii nr.18/1991, art. 35 alin. (1), este teren proprietate a statului, iar conform art. 2 lit. b) este teren cu destinație forestieră, iar fondul forestier, proprietate publică a statului, este administrat de către RNP – Romsilva conform Legii nr. 46/2008, art. 11 alin. (1); că dreptul stabilit prin sentința civilă nr. 1843/2004 are caracter declarativ, și nu constitutiv de drepturi și că pârâții au cunoscut că terenul aflat în litigiu era proprietate publică a statului dând dovadă de pasivitate prin neatacarea sentinței civile nr. 481 din 07.03.2007, definitivă și irevocabilă, a Judecătoriei Oltenița asupra acțiunii posesorii exercitată de reclamantă , sentință prin care Consiliul Local O. a fost obligat să lase în deplină posesie reclamantei - Direcției Silvice Călărași – terenul în suprafață de 28,65 ha situat în Amenajament U-P. III Frasin - Ulmeni parcelele 5,6,7, în stânga vărsării râului Argeș în Dunăre.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții

Recurenta-pârâtă SC D. SA a declarat recurs împotriva deciziei dar și a încheierii instanței de apel din 13.03.2013 prin care i s-a respins excepția autorității de lucru judecat, pentru motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare a adus criticile care urmează, solicitând, în principal, casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, și, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului pe care l-a formulat și respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată I. Critici de nelegalitate privind soluționarea excepțiilor.

Greșita soluționare a excepției de lucru judecat prin încheierea din 13.03.2013, cu încălcarea art. 1201 C. civ., deoarece între cele două cauze, cauza în care s-a pronunțat sentința 1843/2004 și cauza prezentă este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, primul proces fiind soluționat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul de Finanțe, titular al dreptului de proprietate publică, obiectul fiind dreptul de proprietate asupra aceleeași suprafețe de teren, cu o cauză debendi unică, dispozițiile Legii 215/2001 privind administrația publică locală și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei RNP- Romsilva - Direcția Silvică Călărași (art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, conform cărora în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu; în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, iar în aceste litigii statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar unitățile administrativ teritoriale de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului.

În litigiul de față calitatea procesuală activă aparține Ministerului de Finanțe, și nu RNP-Romsilva. În plus, pentru capătul de cerere prin care se solicită anularea întabulării, Legea nr. 7/1996 stabilește că radierile din cuprinsul cărții funciare pot fi solicitate exclusiv de titularul dreptului tabular, calitate de care reclamanta nu se bucură în ce privește terenul în litigiu, ea nu are calitate procesuală.

Greșita soluționare a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind anularea întabulării, cu o motivare laconică, admiterea radierii pentru întreaga suprafață de 28,65 ha este injustă, obiectul celor două contracte considerate nule fiind de numai 4 ha. II. Critici de nelegalitate privind judecata asupra fondului.

Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității – sub aspectul încălcării principiului disponibilității procesuale ( art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) confirmând sentința care a soluționat cauza prin compararea titlurilor de proprietate, operațiune specifică acțiunii în revendicare, obiectul acțiunii fiind anulare întabulare, admisă prin sentință pentru 28 ha, și constatare nulitate contracte de vânzare-cumpărare, pentru o suprafață de numai 4 ha, încălcându-se astfel, prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța nefiind învestită cu o acțiune în revendicare.

Instanța de apel a validat nelegal sentința care a anulat în tot contractele de vânzare-cumpărare deși, este dovedit că numai o parte din terenul pe care l-a cumpărat se suprapune cu terenul de 28 ha, pretins aflat în proprietate publică (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.).

Hotărârea nu cuprinde motivele de drept care să întemeieze soluția de respingere a apelului, făcând referire doar la art. 304 pct. 9 și 312 alin. (1) C. proc. civ., temeiuri specifice recursului, nu apelului, (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Instanța de apel a confundat nepermis obiectul litigiului, atât sub aspectul titularului dreptului de proprietate în speță cât și sub aspectul naturii drepturilor pretinse în litigiu de către reclamantă (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) printr-o analiză superficială care a condus la o confuzie gravă în ce privește situația juridică reală a terenului în discuție, reclamanta RNP Romsilva fiind, potrivit deciziei, în același timp, administrator al terenului în litigiu dar și veritabil titular al dreptului de proprietate.

Greșit a apreciat instanța de apel că sentința nr. 1843/2004 nu ar fi opozabilă RNP-Romsilva (art. 304 pct. 9 C . proc. civ.) . Dacă față de Statul Român, titularul unui eventual drept de proprietate publică, sentința invocată care atestă dreptul de proprietate al Consiliului Local O. asupra terenului în litigiu este opozabilă, aceasta este opozabilă și reprezentantului său, respectiv, reclamantei.

Soluția asupra litigiului este greșită deoarece a identificat un motiv de nulitate absolută – pretinsa proprietate publică, în condițiile în care acest motiv de nulitate nu există, prin invocarea unei hotărârii pronunțate într-o acțiune posesorie (art. 304 pct. 9 C . proc. civ. ) .

Soluționarea cauzei cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, reglementat de art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., lipsind de efecte juridice o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă ( art. 304 pct. 9 C . proc. civ. ). Sentința 1843/2004 constată dreptul de proprietate al Consiliului Local O., motivul de nulitate întemeiat pe argumentul vânzării unui teren proprietate publică nefiind real. Instanța a făcut o confuzie între actul jurisdicțional și actul juridic, lipsind de efecte o hotărâre judecătorească. A constatat nelegal că această sentință nu are aptitudinea unui titlu de proprietate, având doar efecte declarative și greșit a considerat că buna sa credință reprezintă un mijloc de apărare nerelevant ( art. 304 pct. 7 și 9 C . proc. civ. ), terenul fiind cumpărat prin licitație publică necontestată, extrasul de carte funciară confirmând calitatea de proprietar al Consiliului Local O..

Recurenta SC T.R. SRL prin recursul său a criticat, de asemenea, decizia instanței de apel pentru motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5,7,8 și 9 C. proc. civ. solicitând și ea, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, și, subsidiar, modificarea deciziei din apel, admiterea apelului cu consecința schimbării în tot a sentinței și respingerii acțiunii fie în temeiul admiterii excepțiilor, fie în considerarea fondului.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate această recurentă aduce, într-o altă formulare, în esență, aceleași argumente și critici, dezvoltate de celelalte două recurente-pârâte și evocate supra, precedate de un amplu istoric procesual, fapt ce se explică prin poziția procesuală comună și prin dezvoltarea și în apel a acelorași critici la sentința instanței de fond.

Sub motivul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. , recurenta a invocat nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, concluzia instanței de apel asupra motivelor de apel nu este precedată de o analiză a chestiunilor de fapt și de drept ridicate, iar, pe de altă parte, deoarece cuprinde motive contradictorii, fapt echivalent necercetării fondului, ceea ce atrage casarea cu trimitere, încălcându-se, astfel, și jurisprudența CEDO cu privire la un proces echitabil.

Sub motivul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. , raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ. întrucât anularea întabulării a privit suprafața de 28 ha teren, deși cererea reclamantei s-a întemeiat pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 7/1996, text de lege care reglementează plângerea împotriva încheierilor de carte funciară, situație neregăsită în speță; atât instanța de fond cât și instanța de apel au procedat, practic, la o comparare a titlurilor, deși instanța a fost învestită cu o acțiune în nulitate, nu cu o acțiune în revendicare. Au dat eficiență art. 34 din Legea nr. 7/1996, deși aceasta presupunea parcurgerea unei etape preliminare, a existenței unei hotărâri judecătorești care să constate nevalabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a cărei rectificare se solicită. În prezenta cauză, rectificarea ar fi putut avea ca obiect suprafața de teren înscrisă pentru pârâtele cumpărătoare, petit cu care reclamanta nu a sesizat instanța, eludându-se, astfel, și legea taxelor de timbru.

La înscrierea în cartea funciară, Consiliul Local O. s-a prevalat atât de lege, art. 18 din Legea nr. 18/1991, de actul administrativ - HCL nr. 51/2001, de inventariere/însușire a listei terenurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului O. și de HCL 76/2004 de completare a acestei liste, cât și de hotărârea judecătorească, sentința nr. 1843/2004 a Judecătoriei Oltenița, irevocabilă, prin respingerea apelului și, respectiv, recursului promovate de Statul Român prin Ministerul de Finanțe. Această hotărâre are și caracterul de act autentic confirmativ al dreptului de proprietate privată preexistent ex lege. Actele menționate au fost interpretate greșit de ambele instanțe, schimbându-le natura și înțelesul vădit neîndoielnic, critică încadrată în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cât și în art. 304 pct. 9 C. proc. civ . În acest ultim motiv de nelegalitate se încadrează și critica realității dreptului dedus judecății, dreptul de proprietate publică pentru suprafața de teren de 28,65 ha, nu dreptul de administrare al RN Romsilva asupra acesteia, invocat în justificarea calității ei procesuale.

Opinia recurentei cu privire la soluțiile asupra excepțiilor lipsei capacității de folosință și calității procesuale active ale reclamantei este în sensul temeiniciei excepțiilor, reclamanta justificând calitate procesuală exclusiv într-o acțiune în stabilirea dreptului de administrare. Fie litigiul privea exclusiv dreptul de administrare al RNP Romsilva, situație în care nu putea fi pus în discuție regimul juridic al proprietății terenului; o atare împrejurare a privit pronunțarea sentinței nr. 481 din 07.03.2007 a Judecătoriei Oltenița într-o acțiune posesorie a RNP, necontestată de proprietarul Consiliul Local O., hotărâre care, conform art. 676 alin. (2) C. proc. civ., nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului de proprietate, fie litigiul prezent privește dreptul de proprietate susținut ca aparținând domeniului public al Statutului, cum a fost judecat în speță, caz în care, conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, RNP nu poate sta proprio nomine în proces. Și din perspectiva Legii nr. 7/1996, cel ce poate solicita rectificarea Cărții Funciare este cel ce se pretinde titular al respectivului drept de proprietate. Concluzionează recurenta că RNP nu are calitate procesuală în acest proces, care, fără echivoc, privește dreptul de proprietate asupra bunului imobil.

Excepția inadmisibilității capătului de cerere al anulării întabulării a fost soluționată greșit, prin încălcarea art. 33 și 34 din Legea nr. 7/1996, ca și excepția autorității de lucru judecat prin încheierea din 13.03.2012. Se poate reține, in extenso autoritatea de lucru judecat și cu titlu de excepție procesuală existând tripla identitate în sensul statuat de practica judecătorească și doctrină prin acordarea de eficiență considerentelor hotărârii și puterii de lucru judecat.

Distinct, recurenta a dezvoltat efectele puterii de lucru judecat în critica soluției pe fond, pronunțarea hotărârilor în cauză cu ignorarea efectelor sentinței nr. 1843/2004 a Judecătoriei Oltenița, argumentând ca aplicabil în speță principiul res judicata pro veritate habetur , prezumție legală reglementată de art. 1200 alin. (4) C. civ. și excepție procesuală prin art. 166 C. proc. civ. Astfel, instanțele au încălcat și alte principii de drept, principiul legalității căilor de atac, al securității juridice și dreptului la un proces echitabil, recunoscute prin jurisprudența CEDO. Sentința menționată produce efecte și asupra reclamantei, fiindu-i opozabilă ca administrator al proprietății publice. Totodată, caracterul declarativ al acestei hotărâri, pe care îl au majoritatea hotărârilor judecătorești, nu golește de conținut hotărârea prin care se constată, se recunoaște, se confirmă drepturi preexistente și nu se poate susține că efectele juridice recunoscute hotărârilor judecătorești nu se aplică și celor declarative. Ca atare, reținerea de către instanța de apel a caracterului declarativ al sentinței evocate este fără niciun efect.

Recurenta a invocat efectele erorii comune unanime și invincibile asupra calității de proprietar al vânzătorului Municipiul O., prin Consiliul Local O.

Buna-credință se prezumă și revenea reclamantei sarcina probei răsturnării ei. Cumpărătorii au fost de bună-credință, aceasta analizându-se la momentul exprimării acordului de voință, iar dreptul vânzătorului a fost înscris în cartea funciară fără notarea vreunui litigiu sau alt gen de notare, situație în care devin incidente prevederile art. 30 din Legea nr. 7/1996, se prezumă că dreptul și prevederile art. 31 din aceeași lege, dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare. Susținerea instanțelor că recurentele cumpărătoare aveau datoria să cunoască deficiențele titlului este greșită prin raportare la faptul că în sentința 1843/2004 apare ca parte Consiliul local care nu are capacitate procesuală, obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul ei, conform jurisprudenței CEDO. Mai mult, condiția bunei-credințe a dobânditorului a fost chiar probată cu actele depuse la dosar. Titlul vânzătorului subzistă și în prezent, el nu a fost anulat și nu s-a cerut și nici nu s-a dispus anularea lui.

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a format constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită, invocându-se în drept dispozițiile art. 948, 966 și 968 C. civ., motivat în fapt pe inalienabilitatea obiectului vânzării, ca nefiind în circuitul civil, situație în care motivul de nulitate ar fi lipsa obiectului, art. 962 C. civ., total distinct, și oricum argumentele nu subzistă cu privire la actele în cauză.

Decizia din apel încalcă drepturi ale recurentei concretizate în principii fundamentale recunoscute de CADOLF: principiul securității juridice, al certitudinii legale, sens în care citează cauza Amurăriței c. României , prin care CEDO a stabilit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție trebuie interpretat prin prisma preeminenței dreptului ca element comun al patrimoniului statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției. Instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție. Pârâtele cumpărătoare dețin un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la CADOLF, și s-ar ajunge la deposedarea de acest bun, la o ingerință în dreptul lor de proprietate, ingerință neprevăzută de lege. Invocă recurenta obligația pozitivă a Statului de a le respecta dreptul de proprietate, dar și jurisprudența CEDO în situații similare. Oricum, a apreciat recurenta că dreptul de proprietate publică al statului nu subzistă raportat la prevederile Legii 213/1998 și ale Legii 18/1991.

Intimatele RNP Romsilva și chemata în garanție O.C.P.I. au depus întâmpinări la dosar solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică reiterând apărările formulate și în apel, confirmând argumentele deciziei evocate supra, 4-10.

Recurentele au depus răspunsuri la întâmpinările intimatelor, reafirmând argumentele evocate prin recursurile prezentate supra, 12-36. Recursurile sunt fondate în limita și pentru considerentele care urmează.

Recurentele au dezvoltat motive de nelegalitate care atrag casarea invocând art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la încălcarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și prin reconversia art. 304 pct. 7 în 304 pct. 5 C. proc. civ., prin susținerea că motivarea deficitară echivalează practic cu o necercetare a fondului, cât și motive de modificare: art. 304 pct.7, 8 și 9 C. proc. civ., invocând, în esență, contradictorialitatea motivării, și, în parte, lipsa acesteia, schimbarea naturii juridice a actelor juridice puse în discuție, în speță, a actelor juridice care se constituie în titlu de proprietate pentru vânzătoare, autoritatea administrativ teritorială O. prin Consiliul Local O., încălcarea prevederilor Legii 213/1998, art. 12, și ale Legii nr. 7/1996, art. 30, 31, 34, 47. Distinct, încălcarea prevederilor art. 1200 alin. (4) C. civ. și ale prevederilor art. 1202 C. civ. care instituie principiul puterii de lucru judecat și a principiilor convenționale ale respectării securității și certitudinii juridice, ale preeminenței dreptului, invocându-se în susținere jurisprudența CEDO, sub acest aspect, în aplicarea prevederilor art. 6.1 din Convenție.

S-a mai criticat încheierea instanței de apel din 13.03.2012 prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată prin note scrise de către apelanta SC D. SA, excepție care, și prin concluzia solicitării, aceea de admitere a apelului și respingere a acțiunii ca neîntemeiată, se integrează motivelor de apel, în a căror dezvoltare, de altfel, a fost evocată sentința nr. 1843/2004 în susținerea puterii sale de lucru judecat, ambele fiind examinate prin decizia instanței de apel, respectiva încheiere fiind integrată acesteia.

Înalta Curte reține că motivele de casare prin dezvoltarea criticilor în argumentarea lor constituie, în sine, motive de modificare din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

Depășirea sau nu a limitelor obiectului judecății ca încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. se raportează la dispozitivul hotărârii, în sensul că acesta trebuie să conțină soluția asupra fiecărui capăt de cerere, or, se constată că sentința instanței de fond s-a pronunțat prin dispozitiv cu privire la fiecare din capetele de cerere din acțiunea reclamantei, acestea fiind examinate și în considerente. Argumentarea criticii încălcării principiului disponibilității în sensul că în considerentele hotărârilor se face o analiză a titlurilor de proprietate pentru stabilirea preferabilității lor, operațiune specifică acțiunii în revendicare, nu caracterizează o veritabilă încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., critica încadrându-se nu în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ci în motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea, existența unor considerente contradictorii ale deciziei atacate cu recurs sau o motivare incompletă în respingerea excepției de inadmisibilitate a capătului de cerere privind anularea întabulării nu poate fi considerată ca echivalând cu o necercetare a fondului, cu consecința incidenței motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., critica cu acest obiect încadrându-se în ipotezele motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de modificare a deciziei dacă substituirea, și/sau, după caz, completarea motivării au consecințe asupra soluției deciziei atacate cu recurs.

Critica excepțiilor procesuale ridicate în primă instanță și soluționate de această instanță prin respingere, soluție confirmată de instanța de apel, se constată a fi neîntemeiată.

Analizând motivul de nelegalitate încadrat în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că, deși întemeiate criticile formulate prin raportare la motivarea respingerii excepțiilor, acestea sunt fără consecințe asupra soluției de respingere a lor, pentru argumentele care urmează.

Prin acțiunea cu care a fost învestită instanța de fond reclamanta RNP – Romsilva, Direcția Silvică Călărași a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local O., SC D. SA Galați și SC T.R. SRL, solicitând: - să se dispună anularea intabulării dreptului de proprietate înscris în cartea funciară nr. 3703 Oltenița cu nr. cadastral 1402, pentru suprafața de teren forestier de 28,65 ha, proprietate publică a statului situat în stânga vărsării Argeșului în Dunăre; - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între autoritatea administrativ-teritorială, Municipiul O. prin Consiliul Local O. reprezentat de primar C.M. și SC D. SA Galați, contract autentificat sub nr. 3114/13.06.2008 de B.N. „N.P. Oltenița”; - să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între autoritatea administrativ-teritorială, Municipiul O. prin Consiliul Local O. reprezentat de primar C.M. și SC T.R. SRL București, contract autentificat sub nr. 4302 din 27.07.2007 de Notar Public M.C.

Sesizată a fost, mai întâi, judecătoria, care, luând în considerare valoarea obiectelor contractelor, și-a declinat competența în favoarea tribunalului, iar acesta s-a socotit legal învestit.

Precizarea este necesară în stabilirea capetelor de cerere principale și a celor accesorii, subsecvente, soluția asupra acestora fiind subordonată și condiționată de soluția asupra cererilor principale.

După cum au apreciat și instanțele, față și de prevederile Legii 7/1996 – Legea cadastrului și publicității imobiliare, cu privire la competența de soluționare a cererilor în materia pe care o reglementează, obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl formează constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare susmenționate, anularea întabulării, ca cerere accesorie, astfel cum se reține și în decizia atacată, este consecința anulării contractelor, și, logic, ea trebuia limitată la suprafața de teren care formează obiectul celor două contracte și care este de aprox. 4 ha. Numai dacă instanța de fond ar fi fost sesizată, nu cu o acțiune în nulitate absolută contracte de vânzare-cumpărare, ci cu o acțiune în revendicare a suprafeței de 28,65 ha, se putea asocia acesteia o cerere de anulare întabulare a unei suprafețe corespunzătoare. Concluzia care se desprinde este aceea că pe o acțiune în nulitate absolută a unor contracte de vânzare-cumpărare nu se poate grefa o cerere în carte funciară, specifică unei acțiuni reale, în constituire sau confirmare drepturi reale, aceasta având, de altfel, în reglementarea Legii 7/1996 un caracter autonom, putând fi promovată pe cale principală cu respectarea condițiilor de calitate procesuală și competență de judecată special reglementate de această lege specială.

Excepțiile lipsei capacității de folosință și a lipsei calității procesuale active a reclamantei RNP Romsilva – Direcția Silvică Călărași se constată neîntemeiate nu pentru considerentele deciziei care le confirmă pe cele ale sentinței, funcție de calitatea de proprietar a reclamantei, ci în raport de obiectul cererii de chemare în judecată. Instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în nulitate absolută a unor contracte, iar acțiunea în nulitate absolută poate fi promovată de orice persoană care justifică un interes, oricând, ea nefiind ținută nici de un termen de prescripție conform art. 2 din Decretul 167/1958. În cauza de față, interesul reclamantei este justificat dată fiind calitatea sa de administrator al dreptului de proprietate publică al statului, conform art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, raportat la cauza de nulitate, înstrăinarea unui bun proprietate publică, inalienabil.

Numai în situația în care instanța ar fi fost sesizată cu o acțiune reală s-ar fi pus problema calității procesuale sau capacității de folosință a reclamantei prin raportare la un drept real, funcție de natura lui, și care să fi format obiectul judecății, ceea ce nu este cazul în speță.

Soluția asupra excepției lipsei calității procesuale a pârâtului Consiliul Local O. invocată de pârâta SC D. SA în primă instanță raportat la contractul pe care l-a încheiat cu acesta nu a mai fost criticată în apel, dispoziția sentinței sub acest aspect intrând în puterea de lucru judecat, reiterarea acesteia de recurentul Consiliul Local O. fiind, astfel, omisso medio , iar în ce privește lipsa capacității sale de folosință, în sensul că deși s-a reținut că aceasta a aparținut autorității teritorial administrative, pe care o confirmă, a fost totuși menținut în proces, o atare susținere nu a format și obiectul unei excepții, ci numai a considerentelor sentinței confirmate în apel, antamare inadecvată, contradictorie și neîntemeiată, deoarece contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se cere au fost încheiate de Consiliul local în calitate de împuternicit al autorității administrativ-teritoriale, Municipiul O., ele fiind semnate și de primar, ca acte finale ale licitațiilor publice organizate de această autoritate publică, fapt care justifică calitatea procesuală a pârâtului recurent Consiliul local și confirmă capacitatea autorității administrative în încheierea contractelor.

În ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere de anulare a întabulării, astfel cum s-a precizat, acesta nu poate fi examinat, nici chiar pe cale de excepție, mai înainte de soluționarea cererilor principale, datorită accesorialității sale. Numai în situația în care s-ar fi ajuns la concluzia și de către această instanță că cererea în nulitate este întemeiată s-ar fi pus problema luării în examinare a soluției asupra excepției inadmisibilității acestui capăt de cerere accesoriu. Cum soluția instanței de recurs asupra cererii principale este de respingere ca neîntemeiată, s-a menținut soluția de respingere a excepției inadmisibilității motivată însă de prematuritatea ei.

În ce privește critica soluției asupra excepției autorității de lucru judecat, ridicată în fața instanței de apel de către pârâta SC D. SA prin note scrise, dată prin încheierea din 13.03.2012, se constată că problema autorității de lucru judecat între hotărârea evocată, sentința nr. 1843/2004 a Judecătoriei Oltenița, și cauza prezentă se constituie în critici prin apel, tratată ca o problemă de fond, sub forma prezumției puterii de lucru judecat, de care nu poate fi disociată, că soluția încheierii este integrată în decizia atacată în argumentarea netemeiniciei criticii cu privire la puterea de lucru judecat a acestei hotărâri, că nefiind îndeplinite cumulativ condițiile reglementate de art. 1201 C. civ. cu privire la sentința în speță, autoritatea de lucru judecat se convertește și se limitează la efectele puterii de lucru judecat ale hotărârii iar acestea vor fi examinate din perspectiva criticii aplicării art. 1200 alin. (4) C. civ.

Înalta Curte a constatat fondate criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. care privesc soluția pe fond a cererii de chemare în judecată confirmată de instanța de apel și care conduc la modificarea deciziei atacate .

În adevăr, motivarea deciziei atacate cu recursurile de față este contradictorie nu numai sub aspectul motivării legalității sentinței cu privire la respingerea excepțiilor, substituită cu prezenta motivare, supra, ea este contradictorie și prin argumentarea soluției pe fond, deoarece premisele pe care se întemeiază sunt greșite.

Nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au avut în vedere că ceea ce se impunea în argumentare era soluția de admitere a acțiunii în nulitatea absolută a unor contracte de vânzare-cumpărare, ele axându-se însă, astfel, cum corect critică recurentele, pe o analiză istorică și prezumtivă a dreptului de proprietate publică aparținând Statului prin Ministerul de Finanțe asupra terenului în suprafață de 28,65 ha, același care a făcut și obiectul constatării dreptului de proprietate privată, tot de stat, dar în patrimoniul autorității administrativ-teritoriale – municipiul O. al cărei împuternicit este pârâtul Consiliul Local O., prin sentința nr. 1843/2004. Dispunând și anularea întabulării cu privire la această suprafață deși obiectul vânzării în contractele a căror nulitate s-a cerut a fost de aprox.4 ha.,cu ignorarea evidentă a dispozițiilor art. 1169 C. civ., a faptului că reclamanta, proprietar sau nu, calitate irelevantă într-o acțiune în nulitate absolută contracte , trebuia să atașeze la acțiunea sa și dovada legală a cauzei de nulitate, respectiv a faptului că terenul vândut la licitație publică, procedură necontestată la acea epocă, era la momentul vânzării în proprietatea publică a statului, hotărârea instanței de apel este nelegală din perspectiva criticilor formulate.

Este întemeiat și motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 1200 alin. (4) C. civ., text de lege pe care se întemeiază principiul puterii de lucru judecat. Ceea ce a făcut reclamanta, în condițiile în care nu a produs în condițiile legii o dovadă a temeiniciei acțiunii sale în nulitate, a fost să conteste titlul de proprietate al vânzătorului pârât, cu opozabilitate erga omnes prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, producându-se astfel o nelegală răsturnare a sarcinii probei în procesul civil, reglementată de art. 1169 C. civ., cu consecințe asupra securității și certitudinii juridice, prin punerea în discuție a efectelor juridice ale unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sentința nr. 1843 a Judecătoriei Oltenița, care a parcurs nu numai căile de atac de reformare exercitate de Stat prin Ministerul de Finanțe al cărui drept de proprietate publică se reclamă, fiind menținută în apel și recurs, dar și pe cele de retractare, fiind respinsă o cerere în revizuire promovată de aceeași parte, după ce într-o primă fază fusese admisă și în cadrul căreia prezenta reclamantă formulase cerere de intervenție.

S-au nesocotit și dispozițiile Legii 7/1996 privind publicitatea imobiliară, ale art. 30 alin. (1) conform căruia: ” Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință, cât timp nu se dovedește contrariul”. Potrivit art. 31 alin. (2) din această lege, ”Dobânditorul este de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.”

Și reglementarea noului Cod civil cu privire la publicitatea imobiliară instituie prezumția legală a titularului dreptului real înscris în cartea funciară, art. 900 dispunând: ” Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei„ dovada contrară nefiind permisă decât în cazurile art. 887, când drepturile reale se dobândesc fără înscriere: moștenire, vânzare silită, expropriere pentru caz de utilitate publică, accesiune naturală și în alte cazuri expres prevăzute de lege. Conform Codului civil în vigoare, art. 877 , ”Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. Ele se dobândesc, se modifică și se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciară”

Reclamanta a invocat drept cauză de nulitate înstrăinarea unui bun imobil care la momentul vânzării s-ar fi aflat în proprietatea publică statului prin Ministerul de Finanțe, nu în proprietatea privată a autorității administrative locale, și deci scos din circuitul civil, dar nu a răsturnat prezumția legală la care referă art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în limitele de probă stabilite de art. 31 alin. (2), anume că la momentul înscrierii dreptului în folosul vânzătorului, al autorității administrativ-teritoriale, Municipiul O., prin împuternicit Consiliul Local O., ar fi fost înregistrată vreo acțiune în contestarea cuprinsului cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare, cumulativ, ar reieși vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.

Vânzătorul din contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, autoritate publică de stat, și-a înscris dreptul de proprietate privată în cartea funciară, acesta fiind un drept constituit în condițiile Legii 18/1991, legea în reconstituirea și constituirea drepturilor de proprietate privată funciară, constatat prin hotărâri de consiliu local ca făcând parte din inventarul și, deci, din patrimoniul local, și astfel confirmat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în urma parcurgerii căilor de atac, pronunțată în contradictoriu cu cel al cărui drept de proprietate publică îl invocă reclamanta, prezumția legală instituită în favoarea celui care și-a înscris dreptul în cartea funciară dispensând de orice dovadă pe acesta conform art. 1202 alin. (1) C. civ.

Prin urmare, dincolo de faptul că nu s-a răsturnat prezumția legală instituită de art. 30 alin. (1) din Legea 7/1996, a publicității imobiliare, dar hotărârea judecătorească care constată dreptul de proprietate privată al vânzătorului a fost pronunțată în contradictoriu cu cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate publică, iar această hotărâre definitivă și irevocabilă față de terți, categorie în care se includ reclamanta și instanța, are putere de lucru judecat, adică statuările sale nu mai pot fi puse în discuție, nu mai pot fi rediscutate, deoarece, în caz contrar, se încalcă principiul securității și certitudinii juridice, principii consacrate atât de dreptul național, prin art. 1200 alin. (4) C. civ., cât și de dreptul convențional, prin art. 6 alin. (1) și prin jurisprudența construită de CEDO sub acest aspect.

Jurisprudența CEDO cu privire la principiul securității juridice, axat pe principiul puterii lucrului judecat, res judicata, a statuat în sensul că: „Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluția definitivă în orice litigiu nu trebuie rediscutată.” (Hotărârea Brumărescu). Supremația dreptului presupune respectarea principiului siguranței raporturilor juridice și în special a hotărârilor judecătorești care se bucură de autoritate de lucru judecat. Niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii în unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (…). Dacă nu ar fi așa, readucerea în discuție a hotărârilor definitive ar fi creat un climat general de nesiguranță juridică, diminuând încrederea publicului în sistemul judiciar și, prin urmare, în statul de drept.” (Hotărârea Stere).

În ce privește motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că dezvoltarea criticilor formulate de recurenți nu vizează schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic și, ca atare, nu se încadrează în ipotezele textului de lege invocat.

Critica greșitei menționări în finalul deciziei instanței de apel a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., specifice recursului, nu procedurii apelului, deși reală, nu poate fi primită, mențiunea fiind o evidentă eroare materială, instanța de apel examinând apelurile conform procedurii reglementată de cod pentru calea de atac a apelului, decizia pronunțată fiind o decizie a instanței de apel, supusă recursului, nu a unei instanțe de recurs.

În concluzie, Înalta Curte a admis recursurile declarate de pârâți pentru considerentele care preced, în raport de prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a modificat decizia atacată, a admis apelurile formulate de aceleași părți și, schimbând în parte sentința apelată, a respins acțiunea în nulitate absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare promovată de reclamantă ca neîntemeiată și ca rămasă fără obiect cererea în radiere întabulări în cartea funciară, menținând dispozițiile sentinței cu privire la respingerea excepțiilor procesuale și respingerea cererii de chemare în garanție și înlăturând dispoziția de obligare la plata cheltuielilor de judecată.