ÎCCJ, decizie (scj.ro #81667)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81667) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Vânzarea unui bun imobil în baza unei

procuri false. Constatarea nulității absolute a procurii și, pe cale

de consecință, a contractului de vânzare-cumpărare. Admiterea acțiunii

în revendicare. Restituirea bunului adevăratului proprietar.

Cuprins pe materii :

Drept

civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Acțiunea în revendicare.

Index alfabetic :

procură

-

nulitate absolută

-

contract de vânzare-cumpărare

Cod civil, art. 480, art. 481

*Notă : Au fost avute în vedere

dispozițiile Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data sesizării

instanței de judecată.

Constatarea nulității absolute a procurii care a stat la baza

încheierii contractului de vânzare – cumpărare a unui bun imobil, determină, în

aplicarea principiului care guvernează efectele nulității actelor juridice,

resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, constatarea nulității actului

subsecvent.

Prin urmare, în cadrul acțiunii în revendicare, procedând

la compararea titlurilor părților și reținând că

semnăturile de pe procura a cărei nulitate s-a

solicitat a se constata, nu

aparțin adevăraților proprietari ai

bunului, lipsind, în consecință, voința juridică a acestora la încheierea

actului, în mod legal instanța a admis acțiunea în revendicare, dând

eficiență dreptului adevăraților proprietari, care nu au consimțit

niciodată la

înstrăinarea dreptului lor de

proprietate.

Secția I civilă, decizia

nr. 3224 din 11 iunie 2013

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București la 27

septembrie 2005, reclamanții A.M.Y. și Z.T. au chemat în judecată pe pârâții

D.G., V.C.S. și SC I.G. SRL, solicitând să se dispună nulitatea absolută a

procurii autentificate sub nr. 12xx din 16 iunie 2005, deoarece nu au semnat

niciodată această procură și nu l-au împuternicit pe pârâtul D.G. să vândă

imobilul proprietatea lor.

S-a solicitată, totodată, să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 12xx din 1 iulie 2005,

pentru lipsa consimțământului reclamanților în calitate de vânzători și să fie

obligată pârâta S.C. I.G. SRL să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie terenul în suprafață de 721,05 m.p. (734,11 m.p. potrivit măsurătorilor

cadastrale) situat în București, intabulat în CF 29093, cu nr. cadastral 10831.

S-a solicitat și obligarea pârâtei SC I.G. SRL de a-și ridica

garajul și materialele amplasate pe terenul menționat, în caz contrar, să fie

autorizați reclamanții să le ridice pe cheltuiala pârâtei.

În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art.

480-481 și 948 C.civ., reclamanții au arătat că au dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 21xx din 12 noiembrie 2004, construcția aflată pe teren,

în suprafață utilă de 212,55 m.p. fiind în stare avansată de degradare.

Ulterior, potrivit încheierii de rectificare nr. 7366 din 9 decembrie 2004, s-a

completat contractul de vânzare - cumpărare, în sensul că Z.T., cetățean

străin, a dobândit dreptul de folosință asupra terenului.

Dreptul de proprietate și dreptul de folosință au fost înscrise

în cartea funciară a Sectorului 5 București, prin încheierea nr. 16644 din 15

decembrie 2004.

Datorită stării avansate de degradare a construcției,

reclamanții au demolat-o și au evacuat materialele rezultate încă din luna

decembrie 2004, iar în martie 2005 au construit un nou gard metalic.

Reclamanții au arătat că la data de 4 septembrie 2005 au aflat

că pârâtul D.G., în baza unei procuri false, a vândut imobilul pârâtului

V.C.S., la o scurtă perioadă de timp acesta din urmă înstrăinându-l către

pârâta SC I.G. SRL, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.

7xx din 24 august 2005.

Reclamanții au solicitat să se constate că titlul lor, dobândit

de la adevărații proprietari, este preferabil spre deosebire de cel al pârâtei,

dobândit de la un neproprietar și având la bază un fals săvârșit de pretinsul

mandatar D. pentru cercetarea căruia au formulat plângere la organele de

urmărire penală.

Pârâta SC I. SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei Z.T. pe capătul de cerere referitor la revendicarea

imobiliară, pe care instanța a unit-o cu fondul, respingând în același timp

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I. cu referire la

primele două capete de cerere.

Prin încheierea de ședință din 7 septembrie 2006, instanța a

dispus, în baza art. 183 C.proc.civ., suspendarea judecării cauzei până la

comunicarea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a soluției

dispuse cu privire la infracțiunea de fals privind procura autentificată sub

nr. 12xx din 16 iunie 2005.

Prin sentința civilă nr. 2100 din 7 decembrie 2011, Tribunalul

București, Secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei Z.T. pe capătul de cerere relativ la revendicarea

imobiliară și a respins această cerere ca fiind introdusă de o persoană fără

calitate procesuală activă.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanții A.M.Y. și Z.T. în

contradictoriu cu pârâții D.G., V.C.S. și SC I.G. SRL și s-a constatat

nulitatea absolută a procurii autentificate sub nr. 12xx din 16 iunie 2005 și a

contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 12xx din 1 iulie 2005.

A fost obligată pârâta SC I.G. SRL să lase în deplină

proprietate și liniștită posesie reclamantului A.M.Y. terenul în suprafață de

721,05 m.p. situat în București și să ridice garajul situat pe acest teren, în

caz contrar fiind autorizați reclamanții să îndeplinească obligația impusă

pârâtei, pe cheltuiala acesteia din urmă.

Prima instanță a reținut că, prin rezoluția nr. 38xx/P/2005 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a confirmat începerea urmăririi

penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 al.

3, 288 și 291 C.pen., reținându-se că autori necunoscuți au falsificat cartea

de identitate a reclamantului A.M.Y. și au întocmit o procură specială în baza

căreia au vândut imobilul din str. S. numitului V.C.

S-a avut în vedere că, la data de 31 ianuarie 2011, s-a dispus

începerea urmăririi penale față de pârâtul D.G. și că din cele două rapoarte de

expertiză efectuate în cursul cercetării penale a rezultat că semnăturile

mandanților pe înscrisul intitulat procură cu nr. de autentificare nr. 12xx din

16 iunie 2005 nu au fost executate de reclamanți.

Asupra excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantei

Z.T. pe capătul de cerere

privind revendicarea, prima instanță a

reținut că aceasta are doar un

drept de folosință asupra terenului, fiind cetățean străin.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea

nulității absolute a procurii autentificate sub nr. 12xx din 16 iunie 2005,

tribunalul, având în vedere cele două rapoarte de constatare

tehnico-științifică efectuate în cursul urmăririi penale, a apreciat că, și în

lipsa unei soluții penale definitive în dosarul penal în ceea ce privește

procura, coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, este evidentă

lipsa voinței juridice (a consimțământului și a cauzei) reclamanților la

încheierea mandatului.

S-a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține

teoria mandatului aparent, neexistând vreo culpă în sarcina reclamanților

în

crearea aparenței în prezenta cauză.

Asupra capătului de cerere privind nulitatea absolută a

contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 12xx din 1 iulie 2005

între pretinsul mandatar D.G. și pârâtul V.C., la un preț de 380.000 lei,

Tribunalul a reținut că se impune

constatarea

nulității actului juridic subsecvent, în aplicarea principiului

resoluto

iure dantis resolvitur ius accipientis

.

Față de circumstanțele în care contractul a fost încheiat,

tribunalul a apreciat că nu se poate reține eroarea comună invincibilă în

privința persoanei cumpărătorului V.C.

Astfel, s-a reținut că intervalul extrem de scurt între data la

care s-a autentificat procura și data încheierii contractului, coroborat cu

inexistența vreunui anunț de vânzare la locul situării terenului nasc prezumția

simplă a preexistentei unor relații între pârâtul V.C. și pretinsul mandatar

D.G.

S-a considerat, totodată, că un alt element care dovedește caracterul

speculativ al vânzării intermediate către pârâtul V. îl constituie prețul

derizoriu, menționat a fi plătit cu ocazia încheierii contractului din 1 iulie

2005, față de prețul încasat de pârâtul V., la un interval de timp foarte

scurt, la 24 august 2005, cu ocazia încheierii contractului de vânzare -

cumpărare cu pârâta SC I.G. SRL, de 250.000 euro (878.550 lei).

Asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei SC I.G. SRL

de a lăsa în deplină proprietate și posesie terenul reclamanților, prima instanță

a reținut, comparând titlurile de proprietate ale părților, preferabilitatea

titlului reclamantului, care provine de la adevărații proprietari, a fost

înscris în cartea funciară

anterior

înscrierii dreptului pârâtei, care provine de la un

non dominus

,

în

baza unor acte juridice lovite de nulitate absolută (procura autentificată din

16 iunie 2005 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12xx din

1 iulie 2005).

În motivarea soluției date acestui capăt de cerere, tribunalul a

mai reținut că situația de fapt reținută diferă de ipotezele în care aparența

de drept a fost creată sau consolidată de comportamentul nediligent al

adevăratului proprietar care a pierdut sau a neglijat să intre în posesia

bunului. Astfel, așa cum a rezultat din mijloacele de probă administrate,

reclamantul s-a preocupat de curățarea terenului, împrejmuirea lui și trecea

periodic pe la locul situării acestuia, sesizând organele de poliție imediat ce

a aflat că alte persoane pretind un drept de proprietate.

Asupra capătului de cerere privind ridicarea garajului, s-a

reținut că pe terenul reclamanților nu se află nicio construcție edificată de

proprietari, acesta fiind doar curățat de buruieni și împrejmuit în martie

2005, astfel că se impune admiterea acestei solicitări.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta SC I.G.

SRL, susținând că se impune anularea încheierii din 20 octombrie 2011 a

Tribunalului București, cu motivarea că în mod greșit s-a dispus repunerea pe

rol, în condițiile în care cauza fusese suspendată în baza art. 183

C.proc.civ., iar organul de urmărire penală comunicase că urmărirea nu a fost

finalizată. S-a susținut că dispozițiile art. 183 trebuiau coroborate cu cele

ale art. 244 pct. 2 C.proc.civ.

Apelanta a mai criticat sentința primei instanțe pentru greșita

aplicare a teoriei mandatului aparent și a efectelor sale, instituții ce ar fi

impus respingerea cererii de constatare a nulității contractelor de vânzare -

cumpărare, părțile fiind de bună credință.

Apelanta pârâtă a susținut că acțiunea în revendicare trebuia

respinsă, în temeiul principiului

error communis facit jus

și că titlul

său este preferabil celui al reclamantului.

Într-o ultimă critică, apelanta a arătat că, fiind proprietara

terenului în litigiu, nu se justifică obligarea sa de a demola construcția

edificată pe acest teren.

În cuprinsul motivelor de apel, pârâta a solicitat suspendarea

judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 29xxxx/2010 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Prin decizia civilă nr. 364/A din 29 octombrie 2012, Curtea de

Apel București, Secția a IV-a civilă, examinând împreună solicitările cu

privire la fondul apelului și cu privire la suspendarea judecății, le-a respins

ca nefondate.

Instanța de apel a reținut, în legătură cu repunerea pe rol a

cauzei prin încheierea din 20 octombrie 2011, că temeiul de drept ce a stat la

baza suspendării nu a fost cel prevăzut de art. 244 pct. 2 C.proc.civ., care

l-ar fi obligat să mențină suspendarea până la soluționarea cauzei penale, ci

cel prevăzut de art. 183 C.proc.civ., care nu impune o atare obligație.

S-a considerat că nu este relevant pentru soluționarea cauzei să

se cunoască cine a săvârșit falsul semnăturilor reclamantului pe procură, ci

faptul că acestea sunt false, împrejurare necontestată.

A fost înlăturată critica apelantei cu privire la greșita

aplicare a mandatului aparent, reținându-se că reclamanților nu li se poate

imputa o minimă culpă, în condițiile în care ei sunt în fapt și în drept

victimele unei infracțiuni de fals.

Referitor la acțiunea în revendicare, instanța de apel a

constatat că pârâta apelantă nu a depus minime diligențe pentru a cunoaște

situația reală a imobilului, nevizionându-l

prealabil cumpărării, ocazie

cu care ar fi putut observa că pe teren nu

există nicio construcție cu nouă camere, care să fie apoi demolată, fapt

prevăzut în contractul încheiat de pârâtă cu V.C., dar infirmat de martorii

audiați în cauză, și care ar fi determinat suspiciuni cu privire la buna

credință a vânzătorului.

Ca o consecință a respingerii criticii privind acțiunea în

revendicare, a fost respinsă și cea referitoare la demolarea construcției

edificate pe teren.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC I.G.

SRL, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9

C.proc.civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a invocat într-o primă

critică nelegalitatea măsurii de repunere pe rol a cauzei prin încheierea din

data de 20 octombrie 2011, cu opunerea ambelor părți prezente (care au

solicitat menținerea suspendării dispuse prin încheierea din 7 septembrie 2006)

și cu încălcarea dispozițiilor art. 183 raportat la art. 244 C.proc.civ.

S-a susținut că subzista motivul care a impus suspendarea

judecății și că, în absența unei hotărâri penale definitive care să constate

caracterul fals al înscrisului defăimat, nu se putea reveni asupra măsurii

dispuse conform art. 183 C.proc.civ.

În acest context, s-a învederat că începerea urmăririi penale

față de D.G. nu reprezintă o situație care să se încadreze în dispozițiile art.

184 C.proc.civ., cu consecința că instanța de fond nu putea constata caracterul

fals al înscrisului și nulitatea absolută a acestuia în condițiile în care organele

penale desfășurau o anchetă cu privire la legalitatea acestui înscris.

Recurenta a susținut că instanța de judecată a soluționat

procesul fără a intra în judecata fondului întrucât a înlăturat în mod eronat

din cadrul probatoriului un înscris care își produce efectele specifice în

absența constatării caracterului său fals de către o instanță penală, nu a

stabilit în mod corect situația de fapt și nu a aplicat dispozițiile legale

incidente.

O altă critică formulată prin motivele de

recurs a vizat aprecierea

eronată a instanței de apel în sensul că,

în speță, nu își găsește aplicabilitatea teoria mandatului aparent.

S-a susținut că se verifică condiția aparenței, mandatarul D.G.

prezentând autorului pârâtei și notarului public care a încheiat contractul de

vânzare cumpărare nr. 12xx din 1 iulie 2005 o procură autentică, a cărei

valabilitate se prezumă, precum și condiția bunei credințe, nereținându-se că

l-ar fi cunoscut pe mandatar sau că ar fi fost într-o relație de coniventă cu

acesta, cu atât mai mult cu cât nu s-a reținut nici în sarcina autorului vreo

infracțiune.

Recurenta a învederat că are situația unui terț desăvârșit, de

totală bună credință, care a achitat prețul prin transfer bancar, neavând

cunoștință de lipsa de legalitate a unor tranzacții anterioare, în condițiile

în care terenul era înscris în cartea funciară, impozitul era plătit și nu

figura nici un litigiu cu privire la imobil.

Cea de-a treia critică formulată de recurentă a vizat

nelegalitatea soluției instanței de apel cu privire la acțiunea în revendicare,

întrucât,

în speță, sunt întrunite

condițiile principiului

error communis facit jus

.

Astfel,

recurenta a arătat că reclamanții intimați nu au administrat nicio probă care

să răstoarne prezumția bunei sale credințe, conform art. 1899 al. (2) C.civ.,

în condițiile în care a depus toate diligențele (verificări în evidențele

de carte funciară, în cele fiscale) pe care cea mai diligentă persoană le putea

efectua.

Într-o ultimă critică, s-a invocat nelegalitatea soluției cu

privire la obligarea sa de a-și ridica garajul și materialele amplasate pe

teren, în contextul art. 491 C.civ., ca o consecință a reținerii calității sale

de proprietar asupra terenului revendicat.

Examinând criticile invocate prin motivele de recurs, raportat

la dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, Curtea a constatat

că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

Este nefondată critica recurentei pârâte

referitoare la nelegalitatea

măsurii repunerii pe rol a cauzei și

continuării judecății.

Măsura suspendării cauzei în temeiul art. 183 C.proc.civ. este

facultativă, și nu obligatorie, în anumite situații prevăzute de lege, instanța

civilă putând ea însăși să constate falsul, prin orice mijloace de probă,

conform art. 184 C.proc.civ.

Față de împrejurarea că prin cele două rapoarte de constatare

tehnico-științifică efectuate în dosarul de urmărire penală s-a dovedit că

semnăturile de pe procură nu aparțin intimaților reclamanți, menținerea măsurii

suspendării dispuse prin încheierea din 7 septembrie 2006, nu se mai impunea.

Soluția instanței de apel de respingere a cererii de suspendare

a cauzei și confirmare împlinită a măsurii repunerii pe rol a cauzei și

continuării judecății dispuse de prima instanță este legală, fiind fără

relevanță identificarea și pedepsirea autorului falsului.

Ceea ce este esențial, raportat la obiectul acțiunii este faptul

că

semnăturile de pe procura a cărei

nulitate s-a solicitat să se constate nu

aparțin intimaților reclamanți,

astfel că a lipsit voința juridică a acestora la încheierea actului,

împrejurare ce nu a fost contestată.

Temeiul de drept ce a stat la baza măsurii suspendării nu a fost

cel prevăzut de art. 244 pct. 2 C.proc.civ., ci cel prevăzut de dispozițiile

art. 183 C.proc.civ., astfel încât instanța nu era obligată să mențină

suspendarea până la momentul soluționării cauzei penale, spre deosebire de

situația prevăzută de art. 244 C.proc.civ. în care nu s-ar mai fi putut reveni

până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cealaltă pricină.

Instanței de apel i s-a solicitat prin motivele de apel

formulate de pârâta SC I. suspendarea judecării cauzei până la soluționarea

definitivă a dosarului aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, această cerere fiind motivată pe dispozițiile art. 244 al. (1) pct.

2 C.proc.civ., respectiv pe existența unei legături între cele două cauze,

hotărârea penală fiind de natură a influența în mod hotărâtor modul de

soluționare al acțiunii în care s-a solicitat

constatarea nulității procurii.

Cererea de suspendare formulată în temeiul art. 244 C.proc.civ.

a fost pusă în discuția părților, contrar susținerilor recurentei, astfel cum

rezultă din practicaua deciziei atacate și a fost respinsă prin dispozitivul

acesteia, cu motivarea că soluționarea cauzei nu depindea de identificarea

autorului falsului, în condițiile în care nu s-a contestat că semnăturile de pe

procură nu aparțin reclamantului.

Este nefondată critica recurentei pârâte potrivit căreia

instanța de apel, la fel ca și prima instanță a soluționat cauza fără a intra

în cercetarea fondului.

În condițiile în care prima instanță s-a pronunțat asupra

fondului pretențiilor deduse judecății, instanța de apel nu avea posibilitatea

desființării sentinței cu trimitere spre rejudecare, nefiind întrunite

dispozițiile art. 297 C.proc.civ.

Contrar susținerilor recurentei, înlăturarea din cadrul

probatoriului

a

unui înscris în absența

constatării caracterului fals al acestuia de către o instanță penală, incorecta

stabilire a situației de fapt și neaplicarea dispozițiilor legale incidente nu

echivalează cu o soluționare a cauzei fără a intra în judecata fondului și nu

reprezintă motive care să conducă, conform art. 312 al. (3) C.proc.civ., la

casarea hotărârii recurate (pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

5 C.proc.civ.) și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Curtea a constatat că nici critica recurentei pârâte referitoare

la modul de soluționare a cererii de constatare a nulității procurii

autentificate sub nr. 12xx din 16 iunie 2005 nu sunt fondate.

Lipsa semnăturilor mandanților pe procura

menționată echivalează

cu lipsa consimțământului la încheierea actului, ceea ce

determină nulitatea absolută, independent de soluția ce se va da în procesul

penal.

Instanța de fond și apel nu s-au pronunțat asupra caracterului

fals al înscrisului în discuție, nesubstituindu-se instanței penale, ci au

constatat nulitatea absolută a acestuia, în baza probelor administrate în

cauză, din care a rezultat lipsa consimțământului intimaților reclamanți

.

Prin urmare, lipsa consimțământului reclamanților la încheierea

procurii, determinată de lipsa semnăturilor conform constatărilor tehnico -

științifice necontestate, are drept consecință nulitatea actului juridic,

corect constatată de instanțele de fond și apel.

Nici motivul de recurs vizând legalitatea aplicării principiilor

efectelor nulității, cu referire la contractul de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 12xx din 1 iulie 2005, nu este întemeiat.

Constatarea nulității absolute a procurii care a stat la baza

încheierii contractului de vânzare - cumpărare determină, în aplicarea

principiului care guvernează efectele nulității actelor juridice,

resoluto

jure dantis, resolvitur jus accipientis

, constatarea nulității actului subsecvent.

Instanțele de fond și apel au reținut corect inaplicabilitatea

teoriei mandatului aparent având în vedere probele administrate sub aspectul

circumstanțelor în care a fost încheiat actul de vânzare -cumpărare, de natură

să înlăture buna credință a dobânditorului și caracterul comun al pretinsei

erori în care s-ar fi aflat acesta, cu privire la calitatea de proprietar a

transmițătorului.

În realitate, referindu-se la îndeplinirea condiției bunei sale

credințe, recurenta pârâtă aduce critici de netemeinicie, vizând modul de

apreciere a probelor administrate cu privire la circumstanțele anterioare

încheierii actului de vânzare - cumpărare, critici ce nu se circumscriu

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și, pe cale de consecință, nu pot fi

examinate.

Curtea a constatat, totodată, legalitatea soluției de admitere a

acțiunii în revendicare prin compararea drepturilor autorilor de la care provin

titlurile părților și netemeinicia criticilor recurentei sub acest aspect.

Procedând la compararea titlurilor părților, s-a considerat în

mod legal de către instanțele de fond și apel că trebuie să se dea eficiență

dreptului adevăratului proprietar, care nu a consimțit niciodată la

înstrăinarea dreptului său de proprietate,

încălcându-se, astfel, aplicarea

principiului aparenței în drept.

În mod corect s-a constatat, astfel, că intimații reclamanți au

dobândit imobilul în litigiu de la adevărații proprietari, spre deosebire de

recurenta pârâtă, care a dobândit imobilul de la un

non dominus

,

intimatul pârât V.C., în baza unor acte lovite de nulitate absolută.

Prin urmare, s-a constatat corect

preferabilitatea titlului intimaților

reclamanți, mai bine

caracterizat, înscris în cartea funciară anterior înscrierii dreptului

recurentei pârâte, provenit de la un

non dominus

.

Așa cum s-a arătat în analiza motivului de recurs anterior, în

speță nu este aplicabil principiul

error communis facit jus

, ca mijloc

de excepție de dobândire a dreptului de proprietate.

Pe cale de consecință, Curtea a constatat că nu este fondată

nici critica recurentei privind obligarea sa la ridicarea garajului, având în

vedere că s-a constatat legalitatea soluției de admitere a acțiunii în

revendicare.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că recursul

este nefondat și, în temeiul art. 312 al. (1) C.proc.civ., l-a respins.