ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2025

Ședința publică din data de 11 februarie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 09 iunie 2022, pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 9 - CRAP - 9, secția 15 Poliție, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 320.000 Euro reprezentând daune morale, despăgubiri, pentru încălcarea drepturilor și a discriminării în perioada deținerii.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 232 din data de 15 noiembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Giurgiu a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 1572A din data de 29 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimații - pârâți Centrul de reținere și arestare preventivă Nr. 9 - CRAP 9, secția 15 Poliție cu sediul în București și DGPMB - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1572A din data de 29 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 08 octombrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluția din data de 10.10.2024 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind numele și prenumele, domiciliul recurentului-reclamant, indicarea hotărârii care se atacă și semnătura, iar în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurentul-reclamant este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs

Prin recursul formulat recurentul-reclamant a solicitat instanței de recurs să constate faptul că instanțele de fond nu au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor toate probele administrate în favoarea recurentului, respectiv raportul emis de Avocatul Poporului în urma controlului efectuat la unitatea de deținere, raportul medical emis de Spitalul Victor Babeș, declarațiile martorilor care confirmă realitatea condițiilor de detenție precum și concluziile scrise în care erau expuse în mod detaliat condițiile improprii de detenție în centrul subordonat DGPMB - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Prin memoriul de recurs s-a susținut și faptul că intimata-pârâtă a recunoscut faptul că se află în imposibilitatea de a asigura condiții de detenție conform standardelor prevăzute în legislația europeană și internă. În opinia recurentului răspunderea directă aparține instituțiilor-pârâte din prezenta cauză ce sunt instituții subordonate Statutului Român.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor recurentul a arătat că sunt justificate de gradul de suferință și umilință ca urmare a condițiilor de detenție, a trăirilor psihice ce nu sunt subordonate dificultăților reprezentate de lipsa fondurilor necesare achiziționării și dotării centrelor de deținere conform standardelor, solicitând instanței de recurs să stabilească valoarea acestora.

Față de aceste considerente, recurentul a solicitat reexaminarea, în recurs, a întregului probatoriu administrat în cauză potrivit căruia recurentul a fost supus, pe perioada detenției, unei suferințe cu mult peste nivelul inevitabil de suferință inerent detenției incriminat atât de legi interne, 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 11 noiembrie 2024, prin poștă, intimata-pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea excepției nulității, intimata-pârâtă a arătat că recurentul-reclamant nu a indicat și dezvoltat o critică concretă privind modul în care instanța de fond s-a pronunțat cu atât mai mult cu cât nu a indicat niciunul dintre motivele de recurs strict si limitativ prevăzute de legiuitor, pe care se întemeiază cererea sa.

Argumentele din conținutul cererii de recurs se circumscriu faptului că instanța nu a luat în considerare toate probele administrate în favoarea recurentului-reclamant, aspect de altfel eronat, date fiind considerentele instanței de apel, de unde rezultă o analiză amănunțită a tuturor mijloacelor de probă propuse și încuviințate în cauză.

Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat motivat de faptul că atât instanța de fond, cât și cea de apel au analizat în mod judicios fiecare aspect învederat de recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al celei de apel, motivările utilizate în cuprinsul hotărârilor fiind prezentate într-o manieră precisă și extinsă.

De asemenea, s-a susținut că intimata-pârâtă nu a încălcat nicio normă juridică cu ocazia încarcerării reclamantului A., respectând ad litteram prevederile legale în vigoare la momentul respectiv.

II.3 Răspunsul la întâmpinare

La data de 26 noiembrie 2024 recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București prin intermediul căreia a susținut faptul că recursul a fost motivat, solicitând casarea deciziei Curții de Apel București și analizarea, de către instanța de recurs a tuturor probelor administrate în cauză.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2025 a fost admisă cererea recurentului-reclamant de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice gratuite în prezentul dosar.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului.

Analizând recursul în raport de excepția nulității a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

O eventuală greșeală în stabilirea situației de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului.

Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Procedând la verificarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentului privesc chestiuni de fond ale cauzei, prin care aceasta contestă modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză și a situației de fapt stabilită de către instanțele de fond.

Astfel cum s-a arătat mai sus, în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte nu poate face o reapreciere a probelor valorificate de cele două instanțe în fazele procesuale anterioare sau a utilității lor, pentru a stabili dacă reclamantul este îndreptățit la acordarea daunelor morale pentru suferințele, respectiv umilințele provocate de condițiile de detenție întrucât acest aspect implică efectuarea unui control de temeinicie - de a reevalua probele și de a stabili pe baza acestora o altă situație de fapt.

Criticile recurentului-reclamant, prin care, în realitate, se pune în discuție reevaluarea probatoriului administrat în cauză, cu consecința reținerii unei alte situații de fapt, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, în cadrul căreia pot fi antamate numai chestiuni privitoare la corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond.

Astfel, nu pot fi reconsiderate, așa cum se solicită prin memoriul de recurs, declarațiile de martori, respectiv raportul emis de Avocatul Poporului în urma controlului efectuat la unitatea de deținere și nici actele medicale toate aceste aspecte tinzând la o devoluare a fondului și la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă. În același mod nu poate fi avută în vedere susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia intimata-pârâtă a recunoscut faptul că se află în imposibilitatea de a asigura condiții de detenție la nivelul standardelor impuse.

De asemenea, instanța de recurs nu are nici competența de a cenzura modalitatea apreciere a utilității probelor sau de interpretare a acestora de către instanța de apel, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanțele devolutive au dispus asupra utilității și au interpretat probatoriul nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

În concluzie, față de aceste considerente, nu poate fi primită solicitarea recurentului de reexaminare a probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond, context în care nu poate fi analizat nici cuantumul despăgubirilor solicitate de către recurent prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), precum și la art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1572A din data de 29 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Stabilește onorariul definitiv cuvenit avocatului desemnat din oficiu, domnul B., la suma de 1.800 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.