ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 314/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 iulie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, au solicitat desființarea dispoziției nr. 10818/13.06.2008 emisă de pârâtă, privind restituirea în natură a apartamentelor nr. x, et. l și nr. 5 din imobilul situat în București, Intrarea Filioara nr. 2, ca fiind nelegală și obligarea pârâtei să emită o dispoziție în conformitate cu prevederile legii și conformă dispozițiilor hotărârii judecătorești care stau la baza emiterii acestei dispoziții.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 786 din 3 iunie 2009, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 336A din 25 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței nr. 786 din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București.

Recurs - Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 2167 din 10 martie 2011, Înalta Curte a casat decizia nr. 336A din 25 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.

Al doilea ciclu procesual - rejudecare fond: Prin sentința civilă nr. 282 din 9 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București și intervenienta în nume propriu F.. S-a respins, ca neîntemeiată, contestația și s-a admis cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenientul G., decedat pe parcursul procesului și continuată de moștenitoarea acestuia, F.. S-a respins ca nedovedită cererea intervenientei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 1089A din 12 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția perimării. În temeiul dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ. de la 1865 a constatat perimat apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și C., în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria Municipiului București, intimata intervenientă în nume propriu F. (moștenitoarea defunctului G.) și cu intimații-reclamanți D. și E..

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1089A din 12 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanții A., B. și C. au declarat recurs. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța de apel a admis cererea de perimare formulată de numitul H., fără să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale a acestuia, invocată prin notele scrise. De asemenea, instanța de apel a constatat perimat apelul deși reclamanții au făcut dovada ca au existat cauze obiective care nu le puteau fi imputate și care au întrerupt perimarea procesului. Astfel, recurenții-reclamanți precizează că au probat cu înscrisuri faptul că în cauză cursul perimării a fost întrerupt ca urmarea a sesizării instanței de judecată cu soluționarea unei cereri prin care să se constate faptul că H. este singurul moștenitor al defunctului I. (autorul care a fost proprietarul imobilului ce face obiectul prezentului dosar), reclamanții și intervenienții neavând calitatea de moștenitori ai acestuia. Cererea a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Sector 1 București și a fost soluționată în fond prin sentința civilă nr. 2523 din data de 24 martie 2023. Împotriva acestei, sentințe H. a formulat apel la data de 25 aprilie 2023. Având în vedere că suspendarea judecării prezentei cauze a fost dispusă în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., pentru considerente ce vizau stabilirea calității de moștenitori ai reclamanților față de I. (calitate contestată în dosarele precizate anterior), acest aspect poate influența dezlegarea pricinii aflate pe rolul acestei instanțe, recurenții-reclamanți considerând că instanța de apel a aplicat greșit legea când a pronunțat hotărârea atacată cu recurs, pentru că nu poate fi invocată perimarea în acest moment, cauza de suspendare subzistând până la rămânerea definitivă a soluției pronunțate în dosarul nr. x/2021, acesta având același obiect pentru care prezenta cauză a fost suspendată. Pe de alta parte au probat întreruperea cursului perimării și prin depunerea unor înscrisuri care fac dovada faptului că, după pronunțarea soluției din dosarul nr. x/2017, atât intimații-intervenienți, cât și domnul H. au comunicat reclamanților dorința de a încheia acest litigiu printr-o tranzacție, în prezent aflându-se în discuții în vederea perfectării acestui acord. Astfel, recurenții apreciază să se află în situația prevăzută de art. 250 alin. (3) C. proc. civ. - "perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa." Or, atât cererea de chemare în judecata formulată de numitul H. de a fi excluși de la succesiunea lui I., cât și proiectele de tranzacții care le-au fost comunicate de către celelalte părți din dosar, i-au împiedicat să continue judecarea prezentului dosar, astfel încât nu li se poate imputa faptul că au lăsat în nelucrare această cauză, fapt pentru care apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală.

Apărările formulate în cauză: La 7 decembrie 2023 titularul cererii de intervenție H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. La 15 aprilie 2024 recurenții-reclamanți au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de H.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Calea de atac a recursului exercitată de recurenții-reclamanți vizează decizia prin care instanța de apel a constatat perimat apelul, cauza fiind suspendată prin încheierea din data de 9 februarie 2017 (soluție menținută prin încheierea din data de 10 octombrie 2019), în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 - dosar soluționat la data de 12 mai 2022, hotărârea devenind irevocabilă, prin nerecurare. Astfel, invocând din oficiu excepția perimării, instanța de apel a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an, din culpa părților, care nu au formulat cerere de repunere pe rol, litigiul pentru care a fost suspendată cauza fiind soluționat la data de 12 mai 2022. Printr-o primă critică, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța de apel a admis cererea de perimare formulată de numitul H., fără să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale a acestuia, invocată de apelanții-reclamanți prin notele scrise. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, la data de 9 iunie 2023 petentul H. a depus o cerere în cuprinsul căreia a invocat faptul că sunt îndeplinite condițiile perimării (aspect consemnat în practicaua deciziei recurate, în cadrul referatului efectuat de grefierul de ședință). Cu toate acestea, instanța de apel nu a pus în discuție excepția invocată de petent, ci a ridicat din oficiu excepția perimării și a acordat cuvântul asupra acesteia. Faptul că și petentul H. a invocat excepția perimării nu are relevanță, excepția fiind oricum invocată de instanță, în condiții procedurale, conform dispozițiilor art. 252 C. proc. civ. De asemenea, faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale a petentului H. nu relevă vreo neregularitate procedurală sau vreo aplicare greșită a legii, astfel cum susțin recurenții, având în vedere că excepția de perimare este o excepție de procedură ce se impune a fi soluționată înaintea excepției de fond a lipsei calității procesuale, astfel cum dispune art. 137 C. proc. civ.: "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii." Prin cea de-a doua critică, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a constatat perimat apelul, deși au făcut dovada ca au existat cauze obiective care nu le puteau fi imputate și care au întrerupt perimarea procesului. În acest sens, recurenții pretind că suspendarea cauzei ar fi trebuit să subziste până la rămânerea definitivă a soluției pronunțate în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Sector 1 București, dosar având același obiect cu cel pentru care prezenta cauză a fost suspendată. Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază că, așa cum corect a reținut și instanța de apel, faptul că obiectul dosarului care a determinat suspendarea cauzei ar fi același cu cel nou introdus, nu determină prelungirea termenului de perimare, în lipsa unor dispoziții exprese în acest sens. Potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) C. proc. civ., "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes." O nouă acțiune înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești, chiar având obiect identic cu cel al dosarului care a determinat suspendarea, nu este aptă să producă efectul întreruptiv de perimare, așa cum eronat susțin recurenții - aceste acte procedurale îndeplinite și demersurile întreprinse nu pot avea semnificația unor acte întrerupătoare ale termenului de perimare, nu pot fi apreciate ca fiind acte de procedură făcute "în vederea judecării procesului". Cu atât mai mult, temeinicia unei noi suspendării (vizând acțiunea ulterior înregistrată) trebuia susținută de părți anterior împlinirii termenului de perimare, pentru ca instanța de apel să fie învestită cu soluționarea acestui aspect (o nouă cerere de suspendare până la soluționarea irevocabilă a noului dosarului înregistrat). Or, părțile nu au înștiințat instanța, înainte de împlinirea termenului de perimare, despre soluționarea irevocabilă a dosarului care a determinat suspendarea cursului judecății și nici nu au făcut vreun act întreruptiv al cursului prescripției, în interiorul termenului de perimare, astfel încât în mod legal instanța a constatat că a intervenit perimarea apelului. Nefondată este și susținerea prin care recurenții-reclamanți au arătat că au probat întreruperea cursului perimării prin depunerea unor înscrisuri care fac dovada faptului că, după pronunțarea soluției din dosarul care a determinat suspendarea, atât intimații-intervenienți, cât și petentul H. au comunicat dorința de a încheia litigiul printr-o tranzacție, apreciind că să se află în situația prevăzută de art. 250 alin. (3) C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ. (ce fac trimitere la suspendarea, iar nu la întreruperea cursului perimării), "perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa." Înalta Curte reține că împrejurarea invocată de recurenți, în sensul că între părți există premisele încheierii unei tranzacții, fiind întreprinse negocieri în acest scop, nu poate fi apreciată ca fiind un fapt "mai presus de voință" de natură a-i împiedica în a stărui în judecată, nefiind de natură a constitui un impediment care să suspende cursul perimării, în condițiile textului legal anterior redat. Se impune a fi subliniat faptul că perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare, din vina părților. Constatând că în cauză nu este incident vreunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249 și art. 250 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod legal instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, a constatat perimată cererea de apel. În ceea ce privește criticile suplimentare invocate de apărătoarea recurenților-reclamanți la termenul din 13 decembrie 2023 și reiterate în cadrul concluziilor verbale formulate cu prilejul dezbaterii pe fond a recursului, se reține faptul că potrivit art. 303 C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs". Fiind afectate de viciul tardivității, aspectele ulterior evidențiate nu pot face obiect al analizei. Având în vedere considerentele expuse, prin raportare la criticile dezvoltate prin cererea de recurs, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru modificarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.