ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2737/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 8 martie 2022, reclamanta A. a formulat o cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul politic al măsurii administrative de strămutare și stabilire a domiciliului obligatoriu, aplicată bunicilor săi materni, B. și C., și mamei sale, D., în perioada 2 martie 1949 - 15 august 1963.

Prin sentința civilă nr. 337 din 17 iunie 2022, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârât, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice. A constatat caracterul politic al măsurilor administrative de strămutare și stabilire a domiciliului obligatoriu, aplicate numiților B. și C. (bunicii reclamantei A.) și numitei D. (mama aceleiași reclamante), în perioada 2 martie 1949 - 15 august 1963.

Prin decizia civilă nr. 345 din 25 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 337 din data de 17 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu reclamanta A., având ca obiect anulare act.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2022, reclamanta E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al măsurii administrative de strămutare și stabilire a domiciliului obligatoriu, aplicată bunicilor săi materni, B. și C., și mamei sale, D., în perioada 2 martie 1949 -15 august 1963.

Prin sentința civilă nr. 1634 din 28 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A constatat caracterul politic al măsurilor dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu luate în privința numiților: C., pe perioada 2 martie 1949 - 23 august 1961, B., pe perioada 2 martie 1949 - 15 august 1963 și D., pe perioada 2 martie 1949 - 17 august 1954.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 509A din 23 martie 2023, a respins apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1634 din 28 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta E., ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2023, revizuenta E. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1634 din 28 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin raportare la sentința civilă nr. 337 din 17 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul x/2022

Prin sentința civilă nr. 139F din 3 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de revizuire formulată de către revizuenta E. împotriva sentinței civile nr. 1634 din 28 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 139F din data de 3 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs revizuenta E., solicitând admiterea căii extraordinare de atac și casarea sentinței recurate. Aceasta apreciază că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept, fiind incidente, în opinia sa, motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

Arată că E. și A. sunt nepoatele persoanelor pentru care s-a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii de strămutare și stabilire a domiciliului obligatoriu, respectiv B., C. și D.. Ambele au formulat acțiuni în baza Legii nr. 221/2009.

În considerarea dispozițiilor art. 4 din actul normativ menționat, persoana interesată care va face demersuri, va acționa similar unui mandatar instituit prin lege, după decesul celui afectat de măsurile administrative cu caracter politic, întrucât va obține o hotărâre judecătorească ce îl privește exclusiv pe cel decedat. În cauză, persoanele pentru care s-a solicitat recunoașterea caracterului politic al măsurilor administrative ce le-au fost aplicate sunt aceleași. De asemenea, ambele hotărâri aduse în discuție au același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, decedate, ale căror interese au fost reprezentate, prin efectul legii, de mandatari diferiți.

Recurenta apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (8) din C. proc. civ.

Astfel, prin sentința civilă nr. 1634 din 28 octombrie 2022, Tribunalul București a constatat caracterul politic al măsurilor de strămutare și domiciliu obligatoriu aplicate bunicilor săi, B. și C., în perioada 2 martie 1949 - 26 august 1961 și mamei sale, D., în perioada 2 martie 1949 - 15 august 1954. Însă, anterior, prin sentința civilă nr. 337 din 17 iunie 2022, Tribunalul Dolj a constatat caracterul politic al măsurilor de strămutare și domiciliu obligatoriu aplicate bunicilor săi, B. și C., și mamei sale D. pentru perioada 2 martie 1949 - 15 august 1963. În acel dosar, reclamantă a fost sora sa, A.. Prin urmare, pentru aceleași persoane, C. și D., chestiunea ce vizează perioada pentru care au fost supuși restricțiilor domiciliare este soluționată în mod diferit de către cele două instanțe.

Prezumția legală de lucru judecat impune consecvența în judecată. Conform art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., efectul pozitiv al lucrului judecat presupune că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu acesta din urmă. Principiul puterii lucrului judecat împiedică contrazicerea între două hotărâri judecătorești, aspect ce ține de dreptul la un proces echitabil.

Or, în cauză, dispozitivele celor două hotărâri menționate sunt diferite, deși ambele se referă la aceleași persoane, la aceleași măsuri care le-au fost aplicate, au cauză identică și s-au soluționat în contradictoriu cu același pârât. De asemenea, este îndeplinită și identitatea de părți, partea fiind persoana decedată căreia i se recunoaște post - mortem calitatea de persoană persecutată politic, interesele sale fiind reprezentate de mandatarul instituit prin Legea nr. 221/2009.

Pentru motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a formulat întâmpinare.

Prin rezoluția din data de 2 iulie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit termen la data de 28 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru analiza recursului declarat de revizuenta E. împotriva sentinței civile nr. 139 F din 3 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de sentința civilă nr. 139F din 3 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 1634 din 28 octombrie 2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă formulată de revizuenta E., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., analizează cerințele legale care justifică, în opinia recurentei, admiterea cererii de revizuire.

Recursul este nefondat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cererea de revizuire soluționată de curtea de apel a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Autoritatea de lucru judecat este reglementată de dispozițiile art. 430 din actul normativ menționat anterior, care stabilesc că "1. Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. 2. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. 3. Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. 4. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. 5. Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre." Iar efectele lucrului judecat sunt stipulate în cuprinsul art. 431 din același act normativ, potrivit cu care, "1. Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. 2. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat. Însă, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată.

În litigiul pendinte, revizuenta a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, revizuirea sentinței civile nr. 1634 din 28 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2022, față de faptul că ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 337 din 17 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022.

Prioritar, analizând cererea cu care a fost învestită, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a reținut, în mod corect, că această cerință, ca în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, în dosarul nr. x/2022, în faza procesuală a apelului, reclamanta E. a invocat, prin întâmpinare, excepția autorității lucrului judecat cu privire la caracterului politic al măsurii de strămutare și domiciliu obligatoriu aplicată mamei sale, cât și cu privire la perioada pentru care au fost aplicate aceste măsuri autorilor săi, în raport de sentința civilă nr. 337 din 17 iunie 2022 a Tribunalului Dolj. La termenul de judecată din data de 23 martie 2023, Curtea de Apel București a respins excepția autorității de lucru judecat constatând că între cele două hotărâri există identitate de obiect și cauză, nu și de părți.

Prin urmare, în mod corect, în cauza pendinte, instanța de revizuire a constatat că nu este îndeplinită cerința prevăzută de lege care impune ca, în cel de-al doilea litigiu, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă s-a invocat, instanța să fi omis să o analizeze.

Or, dacă în cel de-al doilea litigiu a fost analizată excepția autorității de lucru judecat, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, s-ar permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că ar exista puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni, aspect reținut și în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. (de ex. Cauza Stanca Popescu contra României din 7 iulie 2009).

În raport de îndeplinirea acestei condiții de inadmisibilitate, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu mai prezintă relevanță analiza celorlalte aspecte criticate referitoare la efectele autorității de lucru judecat.

În consecință, întrucât dispozițiile legale invocate de recurentă au fost, în mod corect, aplicate în cauză, nefiind incident niciun motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta E. împotriva sentinței civile nr. 139 F din 3 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.