Decizia nr. 970/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 62/2022 a Tribunalului Mehedinți

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 august 2022 pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentant legal al Statului Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, solicitând să se constate caracterul politic al masurii administrative luată față de ea și părinții săi (decedați) și să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro, suma reprezentând daune morale pentru respectiva măsura administrativă cu caracter politic dispusă în perioada 1951-1956.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința nr. 62 din 9 noiembrie 2022, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A., contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentant legal al Statului Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, având ca obiect acțiune în constatare, astfel cum a fost precizată, în sensul că a admis primul petit. A constatat caracterul politic al măsurii strămutării reclamantei din Drobeta Turnu Severin, în Vînju Mare, în perioada 1950-1953. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește petitul doi al cererii și a respins, ca prescrisă, cererea reclamantei privind acordarea daunelor morale.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 191 din 22 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. și de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentant legal al Statului Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 62 din 9 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 191 din 22 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul a arătat că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că "în condițiile în care strămutarea familiei reclamantei a fost dispusă în temeiul Decretului -Lege nr. 92/1950, a cărui țintă principală a constituit-o pătura bogată a societății și categoria de populație care nu împărtășea noua doctrină și politică de stat, nu poate fi contestat caracterul politic al măsurii la care a fost supusă reclamanta și părinții acesteia", întrucât, raportat la situația de fapt astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, nu s-a făcut dovada caracterului politic al măsurii administrative. În mod nelegal, instanța de apel a apreciat că în cauză a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a celor două condiții de admisibilitate a primului petit al acțiunii prvind constatarea caracterului politic al măsurii strămutării în baza Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, având în vedere că măsura la care a fost supusă reclamanta, respectiv strămutarea acesteia împreună cu părinții din propria locuință, ca urmare a naționalizării, nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 3 lit. (a) - (f) din Legea nr. 221/2009. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 4 alin. (2) cu art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 rezultă că pot fi apreciate ca fiind măsuri administrative cu caracter politic și acele măsuri de deportare, stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în condiții de muncă dispuse în temeiul altor acte normative, cu condiția ca măsurile să fi fost dispuse de organele fostei miliții sau securității Statului Român, față de persoane care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România după 6 martie 1945 sau care prin activitatea lor s-au opus acestui regim. Or, în speță nu s-a făcut dovada că reclamanta sau autorii săi ar fi desfășurat astfel de acțiuni și nici faptul că măsura de strămutare a fost dispusă de organele de represiune ale Statului comunist Român. În aceste condiții, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 pentru a se constata caracterul politic al măsurii dispuse. Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor legii speciale, strămutarea realizată în baza Decretului nr. 92/1950 privin naționalizarea unor imobile neîncadrându-se în dispozițiile Legii nr. 221/2009, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a primului petit al acțiunii privind constatarea caracterului politic al măsurii strămutării.

Apărările formulate în cauză: Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (1 august 2022), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 9 aprilie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra admisibilității căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, în raport de excepția de inadmisibilitate, se rețin următoarele: Demersul judiciar ce face obiectul cauzei vizează o acțiune în pretenții fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant legal al Statului Român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, solicitând să se constate caracterul politic al masurii administrative luată față de ea și părinții săi (decedați) și să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro, suma reprezentând daune morale pentru respectiva măsura administrativă cu caracter politic dispusă în perioada 1951-1956. Cererea de chemare în judecată a avut, așadar, două petite: - constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării, temeiul de drept invocat fiind art. 4 pct. 2 din Legea nr. 221/2009 - cu privire la acest capăt, prin sentința pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost admisă acțiunea și a fost constatat caracterul politic al măsurii, prin decizia recurată apelul fiind respins ca nefondat; - obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1349 și art. 1357 C. civ. - referitor la acest petit având ca obiect acordarea daunelor morale, acțiunea a fost respinsă ca prescrisă. Recursul declarat de pârât cuprinde critici exclusiv cu privire la primul petit, respectiv constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009. Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin art. XIII al Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispune că "persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător". Potrivit alin. (6) al aceluiași articol, "hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența curții de apel". Conform art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menționează că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, dispozițiile alin. (1) fiind incidente și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară." Capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al masurii administrative luată față de reclamantă și față de părinții săi a avut două grade de jurisdicție, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor legale anterior redate, decizia nr. 191 din 22 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova este o hotărâre definitivă în sensul prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că și cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, legea specială de referință reglementează un regim juridic diferit pentru căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârii pronunțate, similar celui anterior precizat, astfel cum rezultă din prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o "hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta". Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca inadmisibil.