ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2712/2024

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele aspecte relevante:

Prin încheierea de ședință din 5 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022 s-au dispus următoarele:

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de sesizare a CJUE cu solicitarea de interpretare prin hotărâre preliminară,.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a CCR cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., formulată de apelanta-reclamantă în cadrul soluționării apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 836/13.05.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimații-pârâți Guvernul României, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Investițiilor Europene, Organismul Intermediar prin Programul Operațional Capital Uman și Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, în cauza având ca obiect alte cereri-cerere privind apărarea drepturilor nepatrimoniale.

Cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a reținut, în esență, că nu este îndeplinită condiția existenței unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății, întrucât legătura cu cauza a acestor dispoziții este în cel mai bun caz mediată, fără a constitui însă unicul fundament pe care s-a întemeiat soluția primei instanțe, apelată în fața curții de apel. Lipsa acestei legături valorează neîndeplinirea uneia dintre condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare, pe care curtea de apel și-a întemeiat soluția de respingere a solicitării, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs recurenta A., solicitând casarea încheierii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Recurenta a susținut în esență că, în mod nelegal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu toate că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătând că încheierea din 5 iunie 2024 recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, cele din Legea nr. 514/2003 completate cu actul normativ, statutul profesiei de consilier juridic publicat in Monitorul Oficial al României nr. 684 din 29 iulie 2004 și cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii reglementat la art. 148 alin. (2) si (4) din Constituția României, în sensul încălcării competentei exclusive.

A mai arătat că recursul de față este justificat prin prisma faptului că în faza de judecată a apelului a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată în conformitate cu art. 82 C. proc. civ. și art. 151 alin. (2) si (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 100 alin. (1) din Constituție, față de cei care au întocmit acte cu caracter juridic în numele intimaților-pârâți din prezenta cauză.

Recursul vizează și interesul recurentei în sensul că toate actele cu caracter juridic sunt efectuate de către recurentă, în conformitate cu art. 53 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 față de societatea în curs de înființare B. S.R.L..

Analizând recursul declarat împotriva încheierii pronunțate la 5 iunie 2024 în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. O dată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Ca atare, din punct de vedere al contenciosului constituțional, instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate are atribuția, care reprezintă în același timp și o obligație, de a verifica dacă sunt respectate o serie de reguli procedurale specifice acestei excepții, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) și (3) ale textului de lege mai sus evocat.

Verificarea condițiilor formale de admisibilitate de către instanță presupune doar o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția, ca incident procedural, poate fi invocată, iar nu o analiză a conformității cu Constituția a dispozițiilor considerate a fi neconstituționale.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Potrivit dispozițiilor alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, partea interesată are posibilitatea de a formula recurs.

Relevante cu privire la stabilirea naturii juridice a recursului reglementat de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 42/1997 sunt dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXXVI/11.12.2006 pronunțată în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007), potrivit cărora prin aceste dispoziții legale (art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992) se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei încheierii pronunțate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Rațiunea prevederilor art. 29 alin. (5), referitoare la recurs, a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunțate, ca o garanție în plus a liberului acces la justiție.

Aceste statuări ale instanței supreme au fost reținute și de Curtea Constituțională prin decizia nr. 321/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 580/2017), în paragraful 20.

Totodată, potrivit dezlegărilor date de Curtea Constituțională prin decizia sus-amintită "acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală" (paragraful 21), iar "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții" (paragraful 22).

Față de cele expuse, Înalta Curte urmează a evalua legalitatea prezentului recurs din prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce stabilesc cerințele de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, aceleași cu cele de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Criticând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurenta a susținut că dispozițiile legale cu privire la care au invocat excepția de neconstituționalitate au legătură cu cauza, întrucât în faza de judecată a apelului a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată în conformitate cu art. 82 C. proc. civ. și art. 151 alin. (2) si (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 100 alin. (1) din Constituție, față de cei care au întocmit acte cu caracter juridic în numele intimaților-pârâți din prezenta cauză.

Înalta Curte observă că în speță, potrivit acțiunii introductive de instanță, demersul judiciar are ca obiect trei cereri de chemare în judecată conexate, în care pretențiile reclamantei A. (luate global) rezidă în fapta ilicită reprezentată de prelucrarea datelor sale cu caracter personal prin încălcarea dispozițiilor legale în materie, pretenții solicitate în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar prin Programul Operațional Capital Uman, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, precum și intimata-chemată în garanție Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Înalta Curte va proceda la examinarea recursului de față, în raport cu decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, urmând a verifica legalitatea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., motivată de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta a susținut, în esență, că prevederile legale criticate au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată în conformitate cu art. 82 C. proc. civ. și art. 151 alin. (2) si (3) C. proc. civ., prin raportare la art. 100 alin. (1) din Constituție, față de cei care au întocmit acte cu caracter juridic în numele intimaților-pârâți din prezenta cauză.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 83 alin. (1) C. proc. civ., "(1) În fața primei instanțe, în apel, precum și în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor".

Așa cum rezultă din cuprinsul normei legale pretins neconstituționale, prevederile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ. reprezintă norme speciale privind reprezentarea convențională a persoanelor fizice prin mandatar care nu are calitatea de avocat, text de lege care nu-și găsește aplicabilitate în prezența cauză, întrucât pe de o parte, în prezenta cauză, reclamanta a acționat în nume propriu, și nu în calitate de mandatar al altui reclamant, persoană fizică, pentru a fi justificată legătura cu art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., iar, pe de altă parte, calitatea de intimați-pârâți o au instituții publice, iar nu persoane fizice.

Dat fiind faptul că soluția vizând neconstituționalitatea unui text trebuie evaluată în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica existența legăturii normei contestate cu dezlegarea fondului cauzei, Înalta Curte constată că, în circumstanțele concrete ale speței, această cerință nu este întrunită, întrucât normele criticate pentru neconstituționalitate nu au un impact direct asupra procesului, anume nu au aptitudinea de a influența în vreun fel soluția pe fondul cauzei, fiind corectă motivarea curții de apel în sensul că legătura cu cauza a acestor dispoziții este în cel mai bun caz mediată, fără a constitui însă unicul fundament pe care s-a întemeiat soluția primei instanței.

Prin urmare, întrucât analiza instanței de fond a vizat constatarea caracterului ilicit al faptelor afirmate de reclamantă prin cererile sale, respectiv pe de o parte, accesarea bazei de date ONRC la data de 24.04.2017, iar pe de altă parte, fapta menținerii calității de beneficiar al fondurilor contractate prin programul POSDRU al C. S.R.L., după data de 08.08.2017, cu consecința creării pretextului pentru accesarea bazelor de date cu privire la datele reclamantei, constatarea caracterul ilicit al faptelor cu referire la prelucrarea fără drept a datelor sale cu caracter personal și repararea prejudiciului, fără a fi evocate prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut de către curtea de apel lipsa cerinței legăturii cu cauza, împrejurare în care nu se impunea sesizarea instanței de contencios constituțional.

În lipsa legăturii cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate este irelevantă, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie respinsă ca inadmisibilă. Această soluție este firească, întrucât, în lipsa pertinenței excepției de neconstituționalitate invocate de către partea interesată, s-ar eluda dispoziția constituțională și legală care impune ridicarea excepției de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, în cadrul unui proces pendinte. Or, rațiunea instituirii controlului de constituționalitate a posteriori nu se justifică decât în situația în care problema incidentă de constituționalitate este utilă pentru soluționarea litigiului.

Cu alte cuvinte, astfel cum, în mod corect, s-a reținut și prin încheierea recurată, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului.

În acest sens, Curtea Constituțională a arătat că "legătura cu soluționarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite în mod cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 600/12.08.2014). Curtea Constituțională a mai arătat că "relevanța excepției de neconstituționalitate, respectiv incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rol, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată" (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017/19.10.2022).

În acest context, față de motivele de recurs și obiectul acestuia, având în vedere soluționarea cererii de recurs din perspectiva neîndeplinirii legăturii cu cauza a prevederilor legale pretins neconstituționale, nu se mai impune analizarea cererilor subsidiare formulate de recurentă.

Cum dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a sesizării atrage respingerea cererii de sesizare, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală și, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 5 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 5 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.