ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2663/2024

HOTĂRÂRE
26.11.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2663/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 05.10.2020, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Corbasca, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău, C. și D., au solicitat modificarea Titlului de proprietate nr. x/2019, respectiv anularea parțială/totală a acestuia; completarea titlului de proprietate cu suprafața de 0,57 ha, conform sentinței civile nr. 10233/30.11.2010, rămasă definitivă conform deciziei civile nr. 1170/2011; anularea parțială a Titlului de proprietate nr. x/18.12.1995 emis în favoare numitului E. cu privire la suprafața de 0,76 ha conform referatului nr. x/10.07.1996 al Comisiei locale Corbasca; reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1,56 ha pe vechiul amplasament, iar diferența din rezervele Comisiei locale; obligarea pârâtelor Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Corbasca și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău la plata sumei de 40.000 RON cu titlu de daune morale și materiale.

Prin sentința civilă nr. 6009 pronunțată la data de 8 decembrie 2021 de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția tardivității plângerii formulate de reclamanții A. și B. împotriva Hotărârilor Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău nr. 18830 din 28.11.2018 și nr. 19230 din 16.07.2019.

S-a respins ca tardiv formulată plângerea reclamanților A. și B., formulată în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău și Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Corbasca, împotriva Hotărârilor Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău nr. 18830 din 28.11.2018 și nr. 19230 din 16.07.2019.

S-a respins ca neîntemeiată plângerea reclamanților A. și B., formulată în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău și Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Corbasca, împotriva Hotărârii Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău nr. 19535 din 23.01.2020.

S-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de Proprietate nr. x din 18.12.1995, emis pe numele moștenitorilor defunctului E..

S-a respins, pentru autoritate de lucru judecat, capătul de cerere formulat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău, Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Corbasca, C. și D., având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de Proprietate nr. x din 18.12.1995 emis pe numele moștenitorilor defunctului E..

S-au respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău, Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Corbasca, C. și D.. Partea superioară a formularului

Partea inferioară a formularului

Prin decizia civilă nr. 141 din 22.02.2023, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2020, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. în contradictoriu cu intimații-pârâți Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Corbasca, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bacău, C. și D., având ca obiect "anulare act".

Prin decizia civilă nr. 291 din 11.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția inadmisibilității recursului. S-a respins recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 141 din 22.02.2023, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B..

Prin decizia civilă nr. 19 din 08.01.2024, în dosar nr. x/2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestator F. împotriva deciziei civile nr. 291 din 11.10.2023 pronunțate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimații B., Comisia Locală Corbasca, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău, C., D..

Împotriva deciziei civile nr. 19 din 08.01.2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă au declarat recurs contestatorii F. și B. fiind înregistrat dosarul nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Prin încheierea din 13 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a suspendat judecata apelului, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a faptului că la termenul de judecată din 7.02.2024 s-a dispus încunoștințarea contestatorilor cu privire la necesitatea de a înainta la dosar precizări vizând obiectul cererii ce a fost înregistrată sub nr. x/2024, iar contestatorul A. a înaintat la dosar o serie de precizări ce reiau susțineri din contestația inițial formulată, fără a aduce elemente noi ce să lămurească instanța cu privire la solicitarea formulată de cele două părți.

Împotriva încheierii din 13 martie 2024 a Curții de Apel Bacău au declarat recurs contestatorii F. și B.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și cu observarea prevederilor art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Reecursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancționează cu nulitatea recursul ale cărui motive invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Aplicând aceste considerații teoretice la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 13 martie 2024, Curtea de Apel Bacău a dispus suspendarea judecății cauzei, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., reținând neîndeplinirea obligației stabilite explicit de instanță în sarcina recurenților de a formula precizări clare asupra obiectului cererii deduse judecății.

Curtea de apel a reținut că recurenții-contestatori nu au formulat precizări în mod corespunzător, limitându-se la reluarea susținerilor din contestația în anulare inițial formulată, fără a aduce elemente noi care să lămurească instanța cu privire la solicitarea formulată de cele două părți.

Prin recursul declarat împotriva acestei încheieri, recurenții au solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot sau modificarea încheierii atacate și încuviințarea în principiu a intervenției principale/accesorii formulate în dosarul civil nr. x/2020, precum și retrimiterea dosarului spre rejudecare instanței băcăuane sau altei instanțe, invocând dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul la proprietate conform art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.

Recurenții au formulat critici ample referitoare la fondul cauzei care s-a aflat pe rolul instanțelor inferioare.

Astfel, se observă din parcurgerea memoriului de recurs că susținerile dezvoltate nu vizează motive de nelegalitate a încheierii din data de 13 martie 2024, ci reprezintă nemulțumiri legate de modul în care Judecătoria Bacău și Tribunalul Bacău au administrat probatoriul în cauzele pe care acele instanțe le-au soluționat, precum și reiterarea detaliată a situației de fapt privind pretinsa încălcare a dreptului lor de proprietate, generată de emiterea unui titlu cu multiple erori materiale și de fond și refuzul autorităților administrative competente de a rectifica și completa titlul de proprietate, conform sentințelor judecătorești anterioare și prevederilor legale incidente.

Or, astfel de critici depășesc cadrul procedural specific recursului formulat împotriva unei încheieri de suspendare a cauzei și nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Înalta Curte constată că o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru că nu privește legalitatea încheierii atacate cu recurs, iar controlul de legalitate în speță este limitat la măsura luată de Curtea de Apel Bacău prin încheierea atacată, de suspendare a judecății.

Or, fără a fi expusă vreo critică de nelegalitate a încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, simpla împrejurare că recurenții nu sunt de acord cu soluția pronunțată de curtea de apel, menționând doar critici străine de cauză, nu determină incidența vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

De aceea, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, va constata nul recursul declarat de recurenții-contestatori F. și B. împotriva încheierii din data de 13 martie 2024 a Curții de Apel Bacău.

Constată nul recursul declarat de recurenții-contestatori F. și B. împotriva încheierii din 13 martie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimații-pârâți Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bacău, Comisia Locală Corbasca, C., D. și cu intimatul -reclamant B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-18
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2024
Ședința publică din data de 18 iunie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data
ÎCCJ 2024-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1318/2024
Ședința publică din data de 16 mai 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de revizuire Prin decizia nr. 30 din 10 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bacău, secția
ÎCCJ 2024-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1094/2024
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 8 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanții B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții K., L., M., Comisia Locală de Fond Funciar Corbasca și Primarul C
ÎCCJ 2023-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2161/2023
cății a avut ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., Comisia Locală de Fond Funciar Corbasca și Primarul Comunei Corbasca, înlăturarea oric
ÎCCJ 2025-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1304/2025
Ședința publică din data de 11 iunie 2025 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Este reprezentat de recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 388 di
Sursă