Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2024
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2639/2024

HOTĂRÂRE
21.11.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2639/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024 ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei Prin sentința civilă nr. 46/F/CC/2024 din 14 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a fost constatată perimată cererea formulată de petenții A. și B. privind strămutarea dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Zalău. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții A. și B., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin memoriul de recurs, neîntemeiat în drept, recurenții au solicitat repunerea pe rol a dosarului, cu reluarea judecății procesului, susținând că instanța le-a încălcat dreptul la apărare și le-a vătămat interesele legitime, întrucât nu a notat corect titularii cererii de strămutare și nu a ținut seama de împrejurarea că, în cauză, nu a fost solicitată judecata în lipsă, nici de petenți și nici de intimat.

2. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 iunie 2024, și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . 3. Apărările formulate în cauză Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului. 4. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție După efectuarea procedurilor de comunicare, prin rezoluția din 1 noiembrie 2024, Înalta Curte a stabilit termen 21 noiembrie 2024 pentru soluționarea cauzei, termen la care a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității recursului, invocată prin întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Deliberând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepției tardivității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Calculul termenelor procedurale este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv sentința civilă nr. 46/F/CC/2024 din 14 mai 2024 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă a fost pronunțată la 14 mai 2024, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului. Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la 20 mai 2024. Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost trimisă la Curtea de Apel Cluj, la 28 mai 2024, prin poștă electronică, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs. Având în vedere dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., menționate anterior, referitoare la termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea, Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză a fost formulat cu depășirea termenului legal.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Cum articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a nulității în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, rezultă că, în cauză, este incidentă această sancțiune. Drept urmare, în raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petenții B. și A. (reprezentanți ai C. S.R.L., D. S.R.L. și E. SRL), ca tardiv formulat.

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petenții B. și A.(reprezentanți ai C. S.R.L., D. S.R.L. și E. SRL) împotriva sentinței civile nr. 46/F/CC/2024 din 14 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 79/2025
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de strămutare Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la
ÎCCJ 2024-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2886/2024
Analizând recursul, prin prisma excepției inadmisibilității căii de atac, reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va c
ÎCCJ 2024-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1120/2024
Ședința publică din data de 18 aprilie 2024 Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de strămutare Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2023 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secț
ÎCCJ 2024-06-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3377/2024
Ședința publică din data de 18 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administra
ÎCCJ 2025-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 972/2025
re de reexaminare sau de ajutor public judiciar, astfel că cererea fost anulată ca netimbrată, sancțiune ce duce la neluarea în considerare a cererii. 3. Hotărârea pronunțată în recurs Prin decizia civilă nr. 206/R/2024 din 25 septembrie 20
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă