Decizia nr. 2629/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 197/2022 a Judecătoriei Suceava

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, la 20 noiembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor, solicitând instanței obligarea la plata despăgubirilor ce se cuvin în urma accidentului suferit de defuncta C., parte vătămată, în cuantum de 133.535 RON daune materiale și 200.000 euro daune morale, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 197 din 27 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Suceava, secția a I-a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la 16 martie 2022, sub nr. x/2020, fiind suspendată prin încheierea din 27 septembrie 2022, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Judecătoriei Suceava, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin încheierea de ședință din 28 februarie 2023, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. Prin sentința civilă nr. 586 din 09 mai 2023, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 9.893,93 RON, cu titlu de daune materiale; a respins capătul de cerere având ca obiect daune morale, ca nefondat, și a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 200 RON cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 450 din 27 iunie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 586 din 09 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată material prin încheierea din 15 septembrie 2023, ambele pronunțate de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020. A admis apelurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva aceleiași sentințe și a încheierii de ședință din 28 februarie 2023, pronunțată de aceeași instanță. A schimbat, în parte, încheierea din 28 februarie 2023 și sentința civilă nr. 586 din 9 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2023, în sensul că: A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru daunele morale și materiale anterioare datei de 20 noiembrie 2017. A respins, ca prescrisă, cererea de acordare a daunelor morale și materiale anterioare datei de 20 noiembrie 2017. A păstrat dispoziția de respingere, ca nefondat, a capătului de cerere având ca obiect daunele morale solicitate începând cu data de 20 noiembrie 2017. A obligat pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către reclamantă a sumei de 33.708,48 RON cu titlu de daune materiale. A înlăturat dispoziția de obligare a pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii. A obligat pârâtul-apelant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către reclamanta-apelantă a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 450 din 27 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A.. Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare instanței de apel. Sub un prim aspect, recurenta a apreciat ca instanța de apel a interpretat, în mod greșit, dispozițiile care reglementează prescripția dreptului la acțiune, în sensul ca termenul de prescripție nu curge de la data la care a rămas definitivă nesoluționarea laturii civile în procesul penal. A arătat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 2537 pct. 3 C. civ., astfel că este eronată interpretarea Curții care a considerat că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data când recurenta a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, și nu de la data la care a rămas definitivă nesoluționarea laturii civile în procesul penal. Sub un al doilea aspect, a criticat decizia recurată în ceea ce privește cuantumul acordat al daunelor materiale, considerând ca fiind nejustificat de mic, având în vedere suferința victimei și cheltuielile suportate cu recuperarea și îngrijirea acesteia. A apreciat că instanța de prim control judiciar nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale și nu a analizat, în mod corect, probatoriul administrat în cauză, dispunând admiterea, doar în parte, a daunelor materiale. Astfel, următoarea critică formulată se referă la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 C. civ., conform cărora prejudiciul se repară integral, iar despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, precum și câștigul pe care, în condiții obișnuite, el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit. Mai mult decât atât, a menționat că, în temeiul art. 1392 C. civ., legiuitorul a stabilit dreptul la despăgubire pentru cheltuielile ocazionate de îngrijirea sănătății victimei în favoarea oricărei persoane care a făcut aceste cheltuieli, ceea ce îi conferă recurentei dreptul de a-i fi acordate daunele materiale în cuantumul solicitat. Sub un al treilea aspect, recurenta a criticat decizia recurată cu privire la neacordarea daunelor morale, subliniind că instanța de apel nu putea ignora faptul că, în raport de gradul de rudenie al defunctei C. cu recurenta, respectiv legătura mamă-fiică, este generată o anumită prezumție de apropiere și de interdependență. În acest context, instanța trebuia să rețină că înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral produs este strâns legat de persoană, întrucât a lezat, direct și nemijlocit, dezvoltarea echilibrată și armonioasă atât a recurentei, cât și a defunctei C., căreia infracțiunea săvârșită de către B. i-a provocat profunde tulburări emoționale.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul din perspectiva excepției inadmisibilității acestuia, invocate de instanța de recurs, din oficiu, a cărei analiză se impune cu prioritate conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit pretențiilor deduse judecății și normelor legale invocate de reclamantă, se constată că prezenta cauză se circumscrie materiei asigurărilor, obligațiile pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, izvorând din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 20 noiembrie 2020, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Conform dispozițiilor legale enunțate, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018. Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018. Înalta Curte notează că, potrivit art. 24 C. proc. civ.: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 din același cod). Coroborând normele legale enunțate, rezultă că, pentru litigiile ce au ca obiect cereri formulate în materia asigurărilor, promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, au fost instituite numai două grade de jurisdicție, anume fond și apel. În cauza de față, litigiul a fost soluționat în primă instanță, de Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 586 din 09 mai 2023, iar apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost soluționat prin decizia civilă nr. 450 din 27 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă. Drept urmare, având în vedere că data depunerii cererii de chemare în judecată este 20 noiembrie 2020 și că prezentul litigiu este unul născut în materia asigurărilor, hotărârea pronunțată în apel de Curtea de Apel Suceava este definitivă. Se mai reține că, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege", mențiunea în cuprinsul deciziei atacate a faptului că părțile au deschisă calea de atac a recursului nu are niciun efect asupra admisibilității căii de atac, potrivit celor mai sus arătate. Prin urmare, mențiunea greșită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părți nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea pronunțată în apel nu putea fi atacată cu recurs, deoarece legiuitorul a suprimat expres această cale de atac în privința litigiilor în materia asigurărilor, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.