ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1223/2025

HOTĂRÂRE
18.09.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1223/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2023 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 870.730.62 RON, ce reprezintă suma achitată către B., în urma decesului numitului C., reprezentând daune morale, în cuantum de 750.000 RON, astfel: 300.000 RON pentru D.; 300.000 RON pentru E.; 150.000 RON pentru F. și suma de 120.730,62 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată de la data la care s-a efectuat plata despăgubirilor (15 iulie 2020) și până la data introducerii acțiunii, aferente sumei de 750.000 RON; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale penalizatoare calculate de la data introducerii acțiunii și până la momentul achitării integrale a debitului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, art. 1349, art. 1357, art. 1359, art. 1381 și art. 1385 din C. civ.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 36/2024 din 10 aprilie 2024, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâtul A.; pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 780.000 RON, reprezentând despăgubiri achitate de reclamant, cu dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 16 iunie 2023 și până la achitarea integrală a debitului.

Prin decizia nr. 489/2024 din 29 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât A. împotriva încheierii de ședință din 3 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023; s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât A. împotriva sentinței nr. 36/2024 din 10 aprilie 2024 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă; s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată; s-au menținut dispozițiile sentinței apelate cu privire la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune; s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței nr. 36/2024 din 10 aprilie 2024 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă; apelantul-reclamant a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelantul-pârât A..

La data de 7 februarie 2025 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, recursul declarat de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA împotriva deciziei nr. 489/2024 din 29 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu obligarea intimatului-pârât A. la plata despăgubirilor către BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului; totodată, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, fără a face dovada existenței și întinderii lor.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea aserțiunilor invocate de intimat ca fiind nefondate.

Prin rezoluția din 7 mai 2025 s-a fixat termen la data de 18 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât A., Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

Reclamantul din prezenta cauză, BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, a învestit Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă cu o acțiune în regres, întemeiată pe dispozițiile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, fiind chemat în judecată pârâtul A., proprietar al tractorului implicat în accidentul de circulație produs la data de 13 octombrie 2013, tractor pentru care nu a fost încheiată o poliță de asigurare obligatorie RCA.

Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, "BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA se constituie ca asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule", iar la alin. (2) se menționează că BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA are următoarele atribuții: a) de birou național auto; b) de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33;

Conform art. 33 alin. (6) din același act normativ, "în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA despăgubește persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligației de despăgubire și, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privința despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate".

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la 16 iunie 2023, în speță, sunt incidente prevederile art. 483 din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".

Așadar, prin Legea nr. 310/2018 legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele izvorând din asigurări.

Având în vedere că prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 489/2024 din 29 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în apel, într-o cerere din materia asigurărilor, în raport de dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Prin cerere în materia asigurărilor, legiuitorul nu a intenționat a limita cauzele în care este suprimată calea de atac a recursului la litigiile decurgând doar din executarea contractului de asigurare. Dimpotrivă, sintagma în discuție este deopotrivă incidentă și în situația prezentei acțiuni în regres, în condițiile în care este promovată de organismul înființat în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, în calitate de garant al obligației de despăgubire. Sensul extensiv al sintagmei rezultă din însăși formularea "în materia [...] asigurărilor".

Dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA.

Cu privire la cererea de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că intimatul-pârât A. nu a depus dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinare.

Întrucât nu a fost făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimatul-pârât A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA împotriva deciziei nr. 489/2024 din 29 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimatul-pârât A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2629/2024
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024 ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, la 20 noiemb
ÎCCJ 2023-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1740/2023
instanță, în rejudecare: Prin sentința civilă nr. 520 din 03 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare; a respins
ÎCCJ 2024-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 251/2024
Ședința publică din data de 8 februarie 2024 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2020 pe rolul Judecătoriei Zalău, sub nr. x/2020 (în privința căruia s-a constatat litispende
ÎCCJ 2024-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2093/2024
Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș la 30 iulie 2021 sub nr. x/1371/2021, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicul
ÎCCJ 2024-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2024
Ședința publică din data de 26 martie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București,
Sursă