ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 257/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la 08.09.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Anina, solicitând instanței anularea contractului de donație autentificat sub nr. x/11.02.2020 de SPN B., pentru vicierea consimțământului reclamantei, în calitate de donator; anularea actelor subsecvente emise în baza contractului de donație autentificat sub nr. x/11.02.2020 de SPN B. și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de donație autentificat sub nr. x/11.02.2020 de SPN B. și efectuării cuvenitelor modificări în cartea funciară.

Sentința pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin Prin sentința civilă nr. 845/28.09.2023, Tribunalul Caraș-Severin a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele orașul Anina și Consiliul Local al Orașului Anina și a obligat reclamanta să plătească pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Anina suma de 2 000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de apel Prin decizia nr. 127 din 09 mai 2024 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 845/28.09.2023 pronunțată de Tribunalul Caraș- Severin.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.. După expunerea pe larg a situației de fapt a cauzei, recurenta, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a dat o greșită interpretare și aplicare prevederilor art. 1207 alin. (1) și (2) din C. civ. În argumentarea acestei critici, pornind de la cadrul normativ care consacră condițiile erorii, ca viciu de consimțământ, partea recurentă a arătat că în cauză, sunt întrunite ambele condiții reglementate de art. 1207 din C. civ., contrar reținerilor instanței de fond, din perspectiva în care dorința acesteia a fost aceea de perfectare a unui contract de donație cu sarcină. În acest sens a precizat că în măsura în care cunoștea că donația avea să fie fără sarcini, nu ar mai fi perfectat respectivul contract de donație, intimata având cunoștință despre elementul esențial asupra căruia poartă încheierea contractului de donație, scopul perfectării contractului de donație cu privire la terenul în suprafață de 7000 mp fiind acela al construirii unui bazin de înot. În continuare, recurenta învederează că la încheierea contractului de donație a avut o falsă reprezentare a faptului că se va încheia un contract de donație cu sarcină, respect că intimata Unitatea Administrativ Teritorială Anina va edifica pe terenul donat un bazin de înot. Or, falsa reprezentare a situației de fapt la perfectarea contractului de donație în privința naturii juridice a acestuia ca fiind o donație simplă, și nu una cu sarcini, atrage incidența sancțiunea nulității contractului pentru eroare, conform prevederilor art. 1207 din C. civ. Din această perspectivă, a arătat că în cauză sunt întrunite condițiile privitoare la viciu de consimțământ, elementul asupra căruia poartă eroarea fiind determinant pentru încheierea contractului de donație, în sensul că dacă avea cunoștință de împrejurarea că terenul donat nu va fi utilizat pentru scopul pentru care a fost donat, respectiv pentru construirea unui bazin de înot, nu ar fi fi încheiat contractul de donație. În legătură cu înțelegerea privitoare la edificarea bazinului pentru înot, recurenta a arătat că în cadrul ședinței consiliului local al Unității administrativ teritoriale Anina din 23.01.2020, primarul unității administrativ-teritoriale de la acel moment a specificat că pe terenul donat urmează să fie construit apoi un bazin de înot, aspect confirmat și prin depoziția martorului C. audiat în fața instanței de apel, toate discuțiile privind donația având loc în contextul folosirii terenului donat pentru edificarea unui bazin de înot. În mod greșit, instanța de apel a reținut că reprezentantul reclamantei a înțeles pe deplin conținutul clauzei potrivit căreia contractul se semnează liber de sarcini în contextul în care acesta nu era cunoscător al limbii române și nici al dreptului român pentru a înțelege pe deplin consecințele clauzelor contractuale având convingerea că perfectarea donației are loc în condițiile înțelegerii prealabile avute cu reprezentanții intimatelor. Împrejurarea că acestuia i-a fost tradus contractul nu conduce la ideea că și putea să atribuie declarației sale de voință o altă semnificație. Din această perspectivă, instanța de apel a apreciat, în mod eronat, că reprezentantul reclamanteia înțeles ce înseamnă o donație fără sarcini și că a acceptat să semneze contractul în forma propusă de intimata UAT Orașul Anina, renunțând prin aceasta la înțelegerea privind edificarea unui bazin de înot pe terenul donat. Înțelegerea unei clauze contractuale sau a unui termen juridic dintr-o legislație străină presupune înțelegerea completă a consecințelor pe care acea clauză contractuală le produce. Or, în cauza de față nu există o astfel de înțelegere. În temeiul unor supoziții referitoare la nivelul de pregătire și la calitatea reprezentantului reclamantei, instanța a concluzionat că acesta a înțeles și și-a dorit să semneze contractul în forma în care a fost încheiat, respectiv fără sarcini. Contractul de donație încheiat nu reflectă voința reclamantei și nici înțelegerea pe care a avut-o cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Anina, ceea ce demonstrează nelegalitatea contractului de donație și incorecta aplicare a prevederilor art. 1207 din C. civ.

Apărări formulate în cauză La 03 februarie 2025, prin poșta electronică, intimata Unitatea Administrativ teritorială Orașul Anina a depus note scrise prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre susținerile expuse în cadrul memoriului de recurs (deși formal încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) nu pune în discuție veritabile aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate. Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1.207 C. civ., în ceea ce privește statuarea instanței de apel în sensul că eroarea invocată de către reclamanta nu este esențială și astfel nu poate fi reținută, aducând, însă, în mod inadecvat procedural, raportat la faza judecății aflate în calea extraordinară de atac a recursului, elemente de fapt și de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel ca efect al cercetării împrejurărilor și a conținutului contractului de donație intervenit între părți. Astfel, deși sub aparența unei critici de nelegalitate relative la încălcarea dispoziției de drept substanțial menționate, în legătură cu care partea se rezumă la a indica succint că "ambele condiții prevăzute de art. 1207 C. civ. sunt întrunite în cauză", recurenta înțelege să își construiască întreaga argumentație reiterând, cu o motivare identică, argumentația formulată prin cererea de apel în legătură cu fondul raportului juridic litigios. Astfel, comparând memoriul de recurs cu cererea de apel a reclamantei, se constată că așa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor și a argumentelor formulate în calea devolutivă de atac, declarată de acesta împotriva sentinței primei instanțe. Însă, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia instanței de apel, a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca recurenta să arate, în concret, în ce a constat eventuala deficiență a silogismului logico-juridic al instanței de prim control judiciar. În acest context, simpla redare, sub forma citării, a acelorași norme de drept material indicate și în calea ordinară de atac, fără a realiza o analiză și combaterea argumentată a statuărilor curții de apel, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate, care ar fi presupus tocmai demonstrația juridică a unei greșite aplicări a textului de lege invocat. Fără a exhiba un element de nelegalitate a deciziei atacate, susținerea referitoare la pretinsa aplicare greșită a prevederilor art. 1.207 alin. (1) și (2) C. civ. ignoră dezlegarea curții care a stabilit că eroarea invocată de către reclamantă nu este una esențială care să atragă sancțiunea nulității actului dedus judecății. Tot astfel, recurenta a înțeles să supună judecății exact aceleași critici cu cele îndreptate împotriva sentinței tribunalului, în sensul existenței viciului de consimțământ al erorii asupra unor condiții esențiale ale contractului de donație, din perspectiva în care a avut convingerea că semnează un contract de donație cu sarcină, și nu un contract de donație fără sarcini, lăsând în afara analizei tocmai dezlegarea dată acestei critici de către instanța devolutivă de atac, care a stabilit că "deși s-a dovedit existența unor discuții cu privire la destinația terenului ce face obiectul contractului de donație între cei doi reprezentanți ai părților, respectiv aceea de construire a unui bazin de înot pentru comunitate, din înscrisurile depuse nu rezultă că afectarea terenului pentru această destinație a reprezentat o condiție esențială în încheierea contractului de donație, condiție esențială asupra căreia reprezentantul reclamantei să se fi aflat în eroare (eroare asupra naturii contractului), iar acest lucru să fie cunoscut de către pârâtă." Or, preluarea întocmai a motivelor căii de atac anterioare, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, potrivit celor anterior arătate, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel. În consecință, aceste cerințe nu pot fi considerate îndeplinite din moment ce recurenta a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greșeli de judecată imputabile instanței de apel în legătură cu aceste aspecte. Neprocedând astfel, instanța de recurs nu poate examina, în mod efectiv, respectivele susțineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cât timp acestea nu au fost însoțite, practic, de o critică propriu-zisă de nelegalitate cu corespondent în considerentele deciziei atacate. De asemenea, se constată că fără o ancorare concretă în considerentele actului jurisdicțional atacat (care a constatat atât inexistența unui viciu de consimțământ datorat lipsei reprezentantului reclamantei de cunoștințe de limba română și lipsa traducerii exacte a termenilor contractului de donație conform sensului juridic al acestora, cât și neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 1.207 C. civ., prin aceea că, probele administrate în cauză nu au dovedit existența viciului de consimțământ al erorii asupra unor condiții esențiale ale contractului de donație, respectiv faptul că scopul pentru care a fost încheiat contractual de donație a fost acela al edificării unui bazin de înot pentru comunitate și convingerea donatorului că semnează un contract de donație cu sarcină și nu un contract de donație fără sarcini", recurenta se limitează la expune din nou, în aceeași formă, criticile care au făcut deja obiectul verificării jurisdicționale în calea de atac anterioară. Așadar, susținerile recurentei nu conțin critici, în sensul propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți, făcute în fața instanței de apel, dar care au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată. Or, recurenta omite să formuleze o argumentație concretă, care să se raporteze la cele reținute de către instanța de apel și care să fie de natură a permite cenzura instanței de recurs. Relevant este, însă, că, în prezenta fază procesuală, nu este supus verificării jurisdicționale raționamentul logico-judiciar al primei instanțe, chiar și în ipoteza în care acesta a fost menținut, ca legal și temeinic, de către instanța de apel, în urma propriei sale examinări a cauzei, din moment ce aceasta ar echivala, în mod nepermis, cu o lipsire de eficiență a judecății realizate în calea ordinară de atac. Așadar, obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentința primei instanțe, ci de hotărârea pronunțată chiar în urma cercetării legalității și temeiniciei acestui prim act jurisdicțional care a conferit dezlegare cauzei și împotriva statuărilor căreia ar fi trebuit să se îndrepte criticile reclamantului. Neîncadrabile în drept sunt și susținerile recurentei referitoare la ignorarea înțelegerii prealabile a părților în legătură cu încheierea contractului de donație cu sarcină, respectiv obligația intimatei de a edifice pe terenul obiect al contractului de donație a unui bazin de înot, cu trimitere la circumstanțele factuale (sens în care precizează că "acest aspect este confirmat și prin depoziția martorului C." dar și prin susținerile primarului intimatei UAT Anina care la ședința Consiliului local din 23 ianuarie 2020, a declarat că terenul donat urmează să fie construit un bazin de înot), din moment ce recurenta antamează, și prin intermediul acestor critici, doar chestiuni relative la elemente de fapt și la modalitatea de interpretare a probatoriului, străine de analiza de legalitate a instanței de recurs, astfel cum s-a arătat. În consecință, cum recurenta nu tinde, prin susținerile formulate, la infirmarea considerentelor deciziei din apel în legătură cu aspectele evocate în susținerea celui din urmă set de critici, procedând doar la reiterarea afirmațiilor deja analizate, ele nu pot fi deduse, spre examinare, instanței de recurs, ca fiind aspecte de nelegalitate, recurenta nesocotind existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. Prin urmare, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același cod. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 127 din 09 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 6836,92 RON, către intimata -pârâtă UAT Orașul Anina cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. din care 6000 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin facturile din 30.06.2024 și din 31.07.2024 și achitate prin ordinul de plată din 29.01.2025, depuse la dosar, și 836,92 RON, reprezentând cheltuieli de transport.